Înţeles doar de la jumătate,
prăvălit pe spate în grădina casei,
presimt că de la jumătatea acestui poem
am să înnebunesc.
Mă pregătesc să umplu golul, rămas nerăsfoit,
dintre tîmplă şi diavol.
Doar de la jumătatea acestui poem
am să îmbrac cămaşa de forţă
şi am să muşc din fructul nebuniei mele,
din fructul nebuniei mele am să muşc,
dar deocamdată mi-e bine…
Răsfoiesc calendarele, dau o copcă, două în versete,
mă preacuminec de la jumătatea acestui poem.
Mai este vreme
să întreb, să desluşesc
ce am făcut cu timpul dăruit ca ofrandă,
să spun nu cînd ar trebui să spun da.
Toţi prietenii mei trec pe lîngă mine,
aşa cum stau gătit în cămaşa de forţă,
dar nimeni nu o ia în seamă, nimeni nu ştie
că de la jumătatea acestui poem am să înnebunesc
şi am să intru adînc în toate oglinzile biblice,
dar deocamdată mi-e bine… ―
încrucişez mîna ca şi cum aş creştina un prunc;
păşesc timid să nu trezesc golgotele
care-mi brodează tîmplele.
Cu cît înaintez în scrierea acestui poem
securea mi se toceşte…
În toate cele ce mă înconjoară există un nerv care tremură ―
organele reci tresaltă chiar şi pe masa autopsierului.
Jocul nu s-a sfîrşit. Urmele se cer descifrate,
noduri aşteaptă să fie eliberate,
şi orice îmbrăţişare a visului
aduce cu ea în pelerinaj un sînge profetic.
Semnul crucii se chirceşte în mîinile mele
cum un foetus neîmplinit.
Nu mai ajung la cer.
Nu-mi mai intră semnul crucii în viteză.
Mi s-a rupt pinionul aminului.
Lama securii, nu mai subţire decît un himen de fată…
Mă pregătesc să înnebunesc,
dar deocamdată mi-e bine…
Arunc apă neîncepută peste cămaşa de forţă
în numele tatălui
şi al fiului
şi al sfântului Duh.
Doar pinionul aminului este rupt,
iar cămaşa se brodează de la sine cu sfinţi mucenici.
Şi spun:
să zicem că deocamdată mi-e bine,
să zicem că de la jumătatea acestui poem voi înnebuni,
să zicem că nu voi îmbrăca sfînta cămaşă de forţă,
dar deocamdată mi-e bine…
Condimentez textele sacre:
ienibahar pentru exod,
piper pentru lepădare,
cuişoare pentru răstignire.
Fac şi eu ce pot să amîn sosirea celeilalte jumătăţi a poemului.
Tai cu securea o felie groasă din pîinea tatei,
şi tăişul îşi pierde luciul în aluatul părintesc.
Mi-e teamă, totuşi, atît de teamă mi-e,
că de la jumătatea acestui poem am să înnebunesc.