caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Uniunea Europeană sprijină (oarecum) Georgia

de (7-9-2008)
Javier Solana (dreapta) a promis sprijin economic lui Lado GurghenidzeJavier Solana (dreapta) a promis sprijin economic lui Lado Gurghenidze

În timp ce Germania şi Italia (la care s-au alăturat şi alte state europene interesate de păstrarea dialogului cu Rusia: Spania, Austria, Ungaria etc.) încearcă să elaboreze o declaraţie moderată vizavi de criza din Caucaz, Georgia a primit deja garanţii provizorii privind susţinerea politică, economică şi tehnică în domeniul gestionării post-conflict din partea Înaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, Javier Solana.

Rezultatele întâlnirii dintre înaltul reprezentant european şi prim-ministrul georgian, Lado Gurghenidze, organizate cu ocazia desfăşurării Summitului european pe problematica georgiană, atestă faptul că se păstrează o poziţie comună favorabilă în rândul membrilor UE, în privinţa susţinerii integrităţii teritoriale şi refacerii post-conflict a Georgiei.

În primul rând, Javier Solana a subliniat faptul că UE susţine în continuare unitatea teritorială a statului georgian, remarcând faptul că Bruxelles dezaprobă actul de recunoaştere a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Rusia. Din aceasta rezultă că Declaraţia finală a acestui Summit ar putea invoca reiterarea respectării integrităţii teritoriale a Georgiei şi condamnarea suveranizării regiunilor separatiste georgiene de către toate statele europene.
Stimulentele politice şi economice sunt alte două promisiuni ale reprezentantului european faţă de Tbilisi. Dimensiunea politică se referă la potenţialul cadru juridic al relaţiilor georgiano-comunitare, care în urma conflictului militar din Caucaz ar putea avansa, atât pentru a ridica nivelul stabilităţii şi securităţii (în special în sfera energetică) a regiunii şi a Europei în întregime, cât şi pentru a preveni eventuala restabilire a influenţei ruse în Georgia (prin condiţionarea schimbării actualei conduceri politice georgiene).

Contribuţia economică evidenţiată de Javier Solana, reprezentantul UE de politică externă, ar putea consta în mărirea ajutorului financiar pentru Georgia în contextul Instrumentului Politicii Europene de Vecinătate, dar şi în organizarea unei conferinţe internaţionale pentru reconstrucţia post-conflict (economică, de infrastructură etc.) a Georgiei. De asemenea, Bruxelles-ul ar putea oferi un regim comercial preferenţial, care va avea un impact substanţial asupra economiei georgiene, mai ales în contextul ieşirii Georgiei din cadrul CSI.

Implicarea UE în gestionarea post-conflict în Georgia prin trimiterea unei misiuni de monitorizare pentru a controla implementarea efectivă a celor 6 puncte ale „Planului: Medvedev-Sarkozy”, în strânsă coordonare cu OSCE. Misiunea respectivă ar putea fi gestionată de reprezentanţa UE la nivelul Politicii Externe şi de Securitate Comună. Acest lucru a fost discutat de Steinmeier şi Lavrov în convorbirea telefonică care a precedat Summitul respectiv (30 august curent). Iniţiativa dată a fost susţinută în mod repetat de Ministerul de externe rus, conform căruia misiunea de monitorizare (OSCE, UE) ar putea activa în zonele de securitate georgiene din jurul Abhaziei şi Osetiei de Sud, având drept scop obiectivele de „demilitarizare şi prevenire a eventualelor atacuri din partea autorităţilor georgiene”.

Cu toate acestea, UE nu are capacităţi suficiente pentru a asigura în termeni reali integritatea teritorială a Georgiei. Aceasta se datorează nu numai presiunii puternice exercitate de Moscova (şi ponderii economice, energetice şi geopolitice ruse), dar şi faptului că SUA alunecă tot mai mult în campania electorală pentru preşedinţie. În asemenea context Bruxellul dă prioritate tot mai mare principiilor de realpolitik, urmărind scopurile economice ale majorităţii statelor UE, precum şi afirmarea sa în calitate de actor internaţional independent. Totuşi, maximizarea independenţei geopolitice faţă de SUA ar putea avea efecte perverse în ce priveşte creşterea dependenţei energetice (economice, geopolitice etc.) a UE faţă de Rusia.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
The Georgias to Come

FrontPageMagazine.com | 9/5/2008 Those who thought that wayward Georgia marks the end rather than the beginning of Russia’s appetite for...

Închide
3.138.134.221