caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Turiștii britanici în străinătate – beție, scandal, pașapoarte pierdute

de (13-8-2008)
Crăciun în străinătate - Crăciun în străinătate – „British style”

Din ce în ce mai mulți turiști britanici intră în conflict cu legea și dau de belele în timpul vacanțelor petrecute în străinătate, relevă un raport anual al Ministerului Britanic de Externe.

Numărul arestărilor, spitalizărilor și a solicitărilor de asistență consulară implicând cetățeni britanici este într-o continuă creștere.

Imaginea turistului britanic beat mort la Ibiza, care provoacă scandal la miezul nopții și își pierde pașaportul a încetat de mult să fie un stereotip și s-a transformat într-o statistică oficială.

Potrivit datelor publicate de Forreign Office, numărul arestărilor de britanici în anul încheiat la 31 martie 2007 în Spania a depășit 2000, cu o treime mai mult decât în anul precedent.

Spania deține recordul și la spitalizările de cetățeni britanici, aproape 700, ca și la numărul de decese de aproape 1600.

Aceste cifre alarmante sunt nu numai un rezultat al preferinței britanicilor pentru vacanțe în Spania – destinația preferată cu 17 milioane de vizite, urmată de Franța și Statele Unite, dar și de faptul că tot mai mulți britanici se stabilesc în această țară iberică însorită.

Incidentele legate de vacanțe cum ar fi violurile sunt cele mai frecvente tot în țările mediteraneene – Spania, Grecia și Turcia – unde britanicii profită nu numai de clima blândă, dar și de ieftinătatea relativă a alcoolului.

Dacă mai adăugăm și faptul că britanicii sunt printre cei mai distrați când vine vorba de pașapoarte, apelând tot mai des la servicii consulare în urma pierderii lor, putem înțelege de ce comportamentul unor turiști britanici îngrijorează din ce în ce mai mult nu numai autoritățile britanice, dar și cele ale țărilor vizitate.

Agenții de voiaj din Marea Britanie semnalează tot mai numeroase intervenții de mână forte ale poliției în unele orașe de vacanță spaniole, precum și apariția consultărilor între primari din Grecia și ambasadorul Regatului Unit în această țară, pe tema comportamentului turiștilor britanici.

Dar îngrijorarea și iritarea trebuie puse în balanță cu aportul financiar pe care acești turiști, unii dintre ei mai cheflii și chiar scandalagii, îl aduc acestor orașe, care în unele cazuri depind exclusiv de turismul britanic.

P.S. Observ că a apărut o persoană care postează de la o adresă de IP din Montreal și care îmi dă note de 1 zilnic, indiferent de tema articolelor semnate de subsemnatul.

Ca și în cazul lui Denis Cenușă, unde un individ din Chișinău făcea același lucru – atrag atenția că astfel de manifestări de ură și oligofrenie nu vor fi tolerate, indiferent cărui autor i se atribuie în acest fel notele.

Dacă persoana respectivă are ceva de spus, să nu se ascundă cu lașitate sub anonimat să posteze ecouri.

Ecouri

  • Petru Clej: (13-8-2008 la 00:00)

    Observ că a apărut o persoană care postează de la o adresă de IP din Montreal și care îmi dă note de 1 zilnic, indiferent de tema articolelor semnate de subsemnatul.

    Ca și în cazul lui Denis Cenușă, unde un individ din Chișinău făcea același lucru – atrag atenția că astfel de manifestări de ură și oligofrenie nu vor fi tolerate, indiferent cărui autor i se atribuie în acest fel notele.

    Dacă persoana respectivă are ceva de spus, să nu se ascundă cu lașitate sub anonimat.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Un punct de vedere asupra tragediei Caucazului – Georgia

Problema Georgiei nu este simplă. Russia nu doreşte să piardă controlul resurselor petroliere Caspice. În urma construcţiei conductei petroliere Baku-Tibilisi-Turcia,...

Închide
3.146.34.148