caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Proiectul privind gratierea, initiat de Florin Iordache in 2017, a fost adoptat tacit de Senat

de (12-9-2018)
5 ecouri

 
În Parlamentul României există un proiect de lege privind grațierea, adoptat tacit de Senat, la care a făcut referire miercuri și Tudorel Toader. Proiectul a ajuns la Camera Deputaților putând fi oricând reintrodus în circuitul legislativ.

Este vorba de un proiect inițiat de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, care a fost adoptat tacit în mai 2017 și trimis la Camera Deputaților, unde a fost abandonat „la sertar”, scrie HotNews.ro, citând surse social-democrate.

Acest proiect ar putea intra în dezbatere la Camera Deputaților, dacă există voința politică în acest sens, potrivit surselor citate.

De asemenea, proiectul ar putea fi modificat și amendat în Comisia Juridică din Camera Deputaților, dacă există, de asemenea, voința politică, au precizat aceste surse.

Proiectul a fost contestat în prima parte a anului 2017, după ce senatorul PSD Șerban Nicolae a introdus și faptele de corupție în categoria faptelor grațiate, chestiune la care s-a renunțat. Ulterior, proiectul a fost adoptat tacit în forma inițiată de Iordache, care prevedea că faptele de corupție sunt excluse de la grațiere.

Vezi aici forma inițială a proiectului care ar putea intra la Comisia Juridică

Tăriceanu, despre amnistie: Există un astfel de proiect la nivelul Parlamentului

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că, din câte știe el, ar exista un proiect la nivelul Parlamentului care vizează amnistia, însă nu au fost purtate discuții în acest sens în cadrul coaliției de guvernare și că acest subiect nu trebuie să fie unul tabu.

„Nu știu care este exact situația proiectelor legislative de pe masa Guvernului. Știu că există un astfel de proiect la nivelul Parlamentului, se pare că ar exista unul dar nu am avut o discuție în acest sens cu colegii mei, nici la nivelul coaliției pentru a vă putea da un răspuns. Am spus că nu trebuie să fie un subiect tabu. Având în vedere gravele excese la nivelul DNA, din trecut, prin care procedurile judiciare au fost grav prejudiciate, având în vedere că anchetele s-au făcut pe baza protocoalelor secrete ilegale, sigur se impune o măsură mai degrabă reparatorie, pentru că nu avem posibilitatea să știm care sunt procesele în care au fost condamnați vinovați sau nevinovați. De aceea s-a vorbit despre amnistie și grațiere. Nu am hotărât acest lucru. Din acest punct de vedere cel mai în măsură ar fi ministrul Justiției să propună o soluție”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri la Parlament, potrivit Mediafax.

Tudorel Toader a declarat marți seara, la Antena 3, că la ministerul Justiției nu există un proiect de ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea „nici în discuție, nici în dezbatere, elaborare sau avizare”.

„La ministerul Justiției nu există nici în discuție, nici în dezbatere, elaborare, avizare un proiect de act normativ pe OUG referitor la amnistie și grațiere”, a spus Toader, la o întrebare formulată de Mihai Gâdea.

Acesta a pasat mai degrabă mingea la Parlament. „Suntem în anul centenar” iar „legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, în condițiile în care „există în Parlament un proiect de lege privind amnistia și grațierea”.

„Este vorba de o decizie juridică, de o politică penală pe care legiuitorul are deplină competență să o promoveze, eu nu pot să mă substitui legiuitorului”, a subliniat el.

Laurentiu Gheorghe, 12 septembrie 2018

Acest articol a fost preluat cu permisiunea redacţiei de pe situl Revistei 22

Ecouri

  • Victor Manta: (12-9-2018 la 23:43)

    Ştirea din titlu nu este nouă, proiectul fiind adoptat de Senat în mai 2017. Iată despre ce este vorba în mare în el.

    Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani (inclusiv) precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, această prevedere aplicându-se indiferent de modalitatea de executare a pedepsei.

    Faptele de corupție şi multe altele sunt excluse de la grațiere.

    De graţiere nu beneficiază cei care: au săvârşit contra siguranţei statului prevăzute în articolul 155-173 Cod penal anterior şi în art 394-412, infracţiuni de omor, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate, violare de domiciliu, şantaj, viol, act sexual cu un minor, agresiune sexuală, corupţie sexuală, incest, furt, tâlhărie, piraterie, înşelăciune, ultraj, tortură, represiunea nedreaptă, evadare, înlesnirea evadării, părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, falsificarea de monede sau de alte valori, falsificarea de valori străine, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori; luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior şi cod penal în vigoare; darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior şi art. 290 cod penal în vigoare; traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior şi art. 291 cod penal în vigoare; cumpărarea de influenţă prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, relele tratamente aplicate minorului, traficul de stupefiante, falsificarea de alimente sau alte produse, proxenetismul, constituirea unui grup infracţional organizat, racolarea minorilor în scopuri sexuale, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, folosirea serviciilor unei persoane exploatate; folosirea prostituţiei infantile, pornografia infantilă, fraudele comise prin sistemul informatic şi de plată electronică, traficul de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România, divulgarea informaţiilor secret de stat, ultrajul judiciar, cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280 Cod penal.

    Proiectul OUG-ul poate fi consultat aici.

  • Pincu Sfartz: (13-9-2018 la 04:46)

    Se pare totusi ca in sfarsit si Tudorel Toader s-a pronuntat in favoarea solutiei gratierii-dar NU PNTRU CORUPTIE SI CORUPTI-ceea ce il va pune in pozitie de „indezorabil”-fata de pretentia lui Dragnea et Co. de corupti, care vor sa scape-cu orice pret !

  • Victor Manta: (13-9-2018 la 11:39)

    Dl. Sfartz scrie: „Se pare totusi ca in sfarsit (! – vm) si Tudorel Toader s-a pronuntat in favoarea solutiei gratierii (…).

    Din articol aflăm că dl. Toader şi-a declinat competenţa în materie: „Este vorba de o decizie juridică, de o politică penală pe care legiuitorul are deplină competență să o promoveze, eu nu pot să mă substitui legiuitorului, (…)”.

    În urmă cu un an dl. Toader declara: „Proiectul de lege privind graţierea a trecut de Senat. Când a plecat de la Ministerul Justiţiei eu nu eram acolo, eu nu pot să iniţiez astăzi un proiect de lege, pentru că el există şi jumătate din drumul legislativ l-a parcurs. Eu nu am o dorinţă legată de legea graţierii, eu am o obligaţie ca, în măsura în care este necesar sau apare necesar, să contribui, în limita competenţelor mele, la îmbunătăţirea legii”. Sursa.

  • Pincu Sfartz: (14-9-2018 la 13:14)

    Tudorel este oportunist ! Afland din „surse” ca Dragnea va cadea in curand, a inmuiat servitutea practicata pana de curand fata de PSD !

    Dealtfel, un prieten de-al meu astrolog a prezis zile de cumpana pentru Dragnea – nascut in zodia Scorpion !
    Nu cred in zodiace, dar prea se potriveste si se si nimereste !

  • Victor Manta: (14-9-2018 la 16:56)

    Dl. Sfartz scrie: „Dealtfel, un prieten de-al meu astrolog a prezis zile de cumpana pentru (…)” (…) prea se potriveste si se si nimereste”.

    Am înţeles acum pe ce se bazează dl. Sfartz…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
[Protocoalele Secrete] Abordări jurnalistice şi învăţăminte după o scurtă privire înapoi

Cum se poate cădea foarte uşor pradă rechinilor temuţi şi arătaţi altora cu degetul.

Închide
3.17.179.132