Are ACUM o linie politică?
Preambul: Există corupţie în România?
Nu majoritatea, ci chiar toţi cititorii se vor întreba ce e cu acest titlu, care nu poate avea decât un singur răspuns. Corupţie există peste tot unde există populaţii, mai mult sau mai puţin civilizate. Şi totuşi l-am ales, pentru că spre deosebire de alte locuri, în România există un partid politic extrem de răspândit, care se străduieşte din răsputeri să nege sau cel puţin să minimizeze acest fenomen social despre care ştim bine cât este în realitate de răspândit şi la ce niveluri. Nu e nici un secret că, pentru coaliţia la putere (PSD/ALDE) lupta cu corupţia nu numai că nu este o prioritate, dar nici nu pare a fi unul dintre obiective.
Aceasta rezultă din analiza cuvântărilor şi documentelor corespunzătoare. Astfel, la Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat din 10 martie 2018 , în cele trei discursuri principale – Dragnea-PSD, Dăncilă-prim-ministru, Tăriceanu-ALDE – cuvântul „corupţie” nu apare nici o singură dată! Şi nu au fost alocuţiuni scurte; Iată lista, cu lungimea aproximativă în număr de cuvinte şi linkurile la transcriptele oficiale (un articol tipic din ACUM are 1’000-1’500 de cuvinte):
● Dragnea: 8’400 cuvinte, v. aici;
● Dăncilă: 8’400 cuvinte, v. aici;
● Tăriceanu: 4’000 cuvinte, evaluare bazată pe durata discursului.
O situaţie similară avem şi cu „Programul de guvernare PSD-ALDE pe 2018-2020” (v. aici): în acest document de 180 pagini, cu 60.000 de cuvinte, cuvântul „corupţie” apare de doar două ori, şi încă pomenit în treacăt.
Aceeaşi constatare pe care am făcut-o noi o poate face oricine utilizând un procesor de text şi textele originale (vezi linkurile de mai sus).
Vă invităm aşadar să participaţi la seria de mărturii şi dezbateri pe care o iniţiem azi, adăugând propriile mărturii şi propuneri. Veţi constata că ne punem inclusiv problema unei linii editoriale pentru ACUM, vizavi de acest fenomen faţă de care simpla neutralitate faptică nu avantajează pe nimeni. Vrem să cunoaştem opinia dv. şi în legătură cu diferitele puncte de vedere asupra acestui subiect.
* * * * *
Are ACUM o linie politică?
Amintirile mă poartă în urmă cu mai bine de 30 de ani.
Era în primăvara lui 1988 când am inițiat acțiunile ce aveau să-mi schimbe radical viața, punându-mă mai întâi în postura de „complotist împotriva orânduirii socialiste”, apoi în aceea de „fost deținut politic”.
De formație inginer în calculatoare, educația mea politică a lăsat întotdeauna de dorit. Implicându-mă în realizarea unui ziar clandestin împotriva unui regim evident dictatorial aveam convingerea că fac un gest de bun simț, nu unul politic!. Desigur, eram conștient de pericole și de ce îmi asum, dar în naivitatea mea îmi închipuiam că existența gestului, faptul că dezvăluisem unor persoane foarte apropiate, de totală încredere, un posibil motiv al unei eventuale dispariții ale mele (ca urmare a unei arestări), va deveni un câștig al cauzei, indiferent ce s-ar întâmpla. Cu alte cuvinte, fie reușeam distribuirea ziarului ilegal și generam o mișcare de masă împotriva regimului, fie urma să fiu arestat şi gestul ar fi stimulat prietenii, cunoștințele, prietenii prietenilor și cunoștințele cunoștințelor să se revolte, să iasă în stradă, să determine dictatura să adopte o față mai umană (nici o clipă nu mi-a dat prin cap tipul de schimbare care avea să aibă loc aproape un an mai târziu).
Însă prietenii și cunoștințele și-au amintit de mine abia mult mai târziu, când nu doar ca printr-o minune am fost eliberat din închisoare (nu se doreau „eroi”!) şi plasat undeva cu domiciliu obligatoriu, dar trecuse şi decembrie ’89, şi se făcuse din nou primăvară. În noul meu rol de director la România Liberă aveam putere, locuri de muncă super interesante şi un viitor de pus în palma fiecăruia (ceea ce s-a şi întâmplat, pentru cei mai mulţi dintre cei care nu băgaseră de seamă că, de când nu ne mai văzusem, în viaţa mea se întâmplaseră o mulţime de lucruri, între care şi un dribling involuntar cu pedeapsa capitală, comunicată neoficial dar niciodată ca urmare a unui proces). Din nou, am procedat cum mi-a dictat bunul simţ.
Dar să revin în prezent. Cu câteva săptămâni în urmă, invitat la Ambasada României la o recepţie ocazionată de vizita la Washington a doamnei Ana Birchall, viceprim ministru pentru parteneriatele strategice ale României, am avut ocazia unui schimb de cărţi de vizită (aflând că nu sunt proprietarul firmei al cărei logo se află pe cartea mea de vizită, domnia-sa a binevoit să mă ignore imediat, deci efectiv nu am avut nici un dialog acolo).
A doua zi i-am trimis următorul E-mail, pe care l-am considerat a fi formulat cu bun simţ:
Bună dimineaţa d-na Birchall,
În scurtul răgaz pe care l-am avut de a vă întâlni cu ocazia recepției organizată de Ambasada României la Washington, am fost impresionat de combinația de eleganță şi energie emanate de prezența dv. Cu o astfel de reprezentare, România are șanse reale să progreseze! Vă mulţumesc totodată pentru schimbul de carţi de vizită prin care am acum adresa dv. de E-mail.
Nu am avut timp să vă menționez (şi nici nu era momentul potrivit), faptul că sunt redactorul şef al unei publicații electronice în limba română care apare de peste 12 ani şi poate fi găsita la adresa http://www.acum.tv.
ACUM se bucură de o bună reputaţie printre românii din diaspora dar este citit şi din România.
Aș dori să vă adresez o întrebare în numele redacţiei, urmând ca răspunsul dv. sa fie publicat.
ÎNTREBARE:
În calitatea dv. de Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, este vreodată (sau poate de fiecare dată?) nevoie să asigurați interlocutorii dv. de faptul că în România corupţia nu este o problemă? Dacă da, ce argumente oferiți în acest sens?
Sper să dați curs invitației noastre.
Cu stima,
[semnat]
A primit cineva vreun răspuns la această întrebare din partea acestei doamne cu titlu doctoral, cu stagii de activitate pe Wall Street şi funcţie de viceprim ministru în România, care pronunţă „the” în dulcele stil românesc? („ză”, desigur) Revista ACUM nu, și nici nu va primi vreodată.
Răspunsul indirect la nedumerirea care a generat întrebarea din titlul articolului mi-a venit abia ieri, când am văzut cu stupoare cum președintele Trump refuză să răspundă unei întrebări venite de la un jurnalist afiliat cu CNN, într-o conferinţă de presă.
Păi neicușorule, d-na asta Birchall este şi pesedistă pe deasupra. Întrebând-o despre corupţie, adică despre ceva care pentru partidul majoritar din România nu există, am devenit automat duşmani, iar întrebări de la presa duşmană – vezi „modelul” Trump – nu se iau!
Şi astfel am aflat definitiv, din nou, după atâţia ani de naivitate, că a avea bun simţ este echivalent cu a avea culoare politică. Îmi doresc un întârziat „bun venit” în partidul celor care luptă împotriva corupţiei, minciunii, xenofobiei sub orice formă, discriminărilor sub orice formă, a prostiei cu ţâfnă şi a tupeului.
Un articol interesant, cu o parte deosebită din care aflăm cum Ştefan a încercat, cu mijloace reduse şi cu riscuri enorme, să lupte împotriva odiosului regim comunist din România. Sunt foarte puţini oameni ca el, motiv pentru care merită din plin tot respectul şi preţuirea noastră.
Alte lucruri sunt discutabile, motiv pentru care voi încerca să le discut 🙂 , cât de succint cu putinţă.
Nu mi se pare relevantă o statistică bazată pe numărul de câte ori cuvântul „corupţie” a apărut în diverse documente. De exemplu în documentul PNL-ului „100 de măsuri liberale în completarea proiectelor prezentate de Dacian Cioloş prin Platforma România 100”, conţinând peste 3.000 de cuvinte, cuvântul respectiv nu apare nici o dată. Nu i-o iau în nume de rău, scopul său fiind cu totul altul.
Cred că este bine să ne referim la declaraţiile direct legate de subiectul „corupţie”, de exemplu la cea a fostului Ministru interimar al Justitiei, Ana Birchall, atunci când s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite in Romania si l-a asigurat ca Guvernul sustine neconditionat lupta impotriva coruptiei:
> (…) aflând că nu sunt proprietarul firmei al cărei logo se află pe cartea mea de vizită, domnia-sa a binevoit să mă ignore imediat, deci efectiv nu am avut nici un dialog acolo.
Este vorba de d-na Birchall menţionată mai sus, la o recepţie la ambasada României, dânsa venind în calitate ei de viceprim ministru pentru parteneriatele strategice ale României. Având în vedere ampla ei experienţă „americană” (studii de vârf în SUA şi experienţa de lucru în companii americane), nu mă miră focalizarea acesteia pe eficienţă, în defavoarea obişnuitei politeţi diplomatice.
Cu privire la întrebarea pusă de Ştefan:
Întrebarea mi se pare neclară. I se cere d-nei Birchall să ofere argumente în sensul că, pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, este câteodată sau de fiecare dată nevoie să asigure interlocutorii ei de faptul că în România corupţia nu este o problemă. Adică să le spună tuturor ceva ce se ştie că nu este adevărat.
O întrebare la obiect ar fi sunat astfel: „Este corupţia din România un impediment pentru dezvoltarea partenariatelor strategice (sau a relaţiilor economice, sau altceva)?”. Răspunsul la ea, pe baza experienţei mele, este că depinde în ce te bagi, adică de cine este în acea piaţă şi cum a ajuns acolo. Dar aceasta bănuiesc că ştiai…
> (…) am văzut cu stupoare cum președintele Trump refuză să răspundă unei întrebări venite de la un jurnalist afiliat cu CNN, (…)
Când cineva este sigur că acoperirea spuselor sale va fi negativă sau tendenţioasă, el este îndreptăţit să procedeze după cum consideră că este mai bine pentru misiunea lui. Preşedintele Trump nu are nici o obligaţie faţă de nici un grup de presă, ci doar faţă de poporul american. Mijloacele moderne gen Tweeter îi permit să ajungă la concetăţenii în mod nemijlocit, iar majoritatea presei le preia oricum aşa cum sunt, adică scurte şi concise. Este o metodă eficientă să „cut the crap”.
> Păi neicușorule, d-na asta Birchall este şi pesedistă pe deasupra.
Mă întreb de ce să doreşti în acest caz să intri în relaţii cu cineva care este a priori o reprezentantă a ciumei roşii, hoţilor, penalilor şi corupţilor şi să aştepţi răspunsuri de la ea la întrebările puse?
> Întrebând-o despre corupţie, adică despre ceva care pentru partidul majoritar din România nu există, am devenit automat duşmani, iar întrebări de la presa duşmană – vezi „modelul” Trump – nu se iau!
Eu nu cred că ai devenit duşmanul ei. Că d-na Birchall nu a răspuns revistei ACUM nu trebuie să-i fie luat în nume de rău, fiind vorba poate de precauţia unui ministru de a nu fi publicat şi interpetat în reviste care îi sunt, de presupus, total necunoscute. Este de asemeni de presupus că ea se focalizează pe sarcinile ei prioritare, iar relaţiile cu presa de pretutindeni nu fac parte dintre ele.
> Îmi doresc un întârziat „bun venit” în partidul celor care luptă împotriva corupţiei, minciunii, xenofobiei sub orice formă, discriminărilor sub orice formă, a prostiei cu ţâfnă şi a tupeului.
Nu cred că ai fost vreodată în afara acestui partid, deci cele de mai sus nu au schimbat în fapt ceva esenţial. De altfel şi eu fac parte din acelaşi partid, unul care în România de azi nu există.
@ Victor Manta – răspund punctual, dar fără să reiau text, pentru a nu genera un nou set de fraze, greu de urmărit:
– între ce se spune și ce se gândeşte e o mare diferență. Nu aceeași diferență este între cum se acționează și cum se gândește. Studiind mai atent, am gasit dovezi (materiale cu imagini) despre cum și-a cumpărat locul în PSD Ms. Birchall. Concluzia de acum: nu mai cred nimic din ce spune;
– … și nu mă mai interesează nici măcar să analizez comportamentul acestei persoane;
– în fine, scopul meu nu a fost să demasc pe nimeni; am fost doar curios și naiv, cum am mai subliniat. D-na aceasta nu avea nici un motiv să nu răspundă unei întrebări simple, pe un ton civilizat, venită de la ACUM. Nerăspunzând însă, a dat răspunsul iar eu am tras concluziile și m-am documentat mai bine CINE este.
Ceea ce mă bucură în intervenția ta este că ești și tu convins că în România corupția este o problemă.
DE STAT aș adăuga eu, drept care nu ar trebui să lipsească din nici un document care privește guvernarea și guvernanţii. Dar lipsește pentru că majoritatea sunt ei înșiși corupţi.
Da, corupţia este în România demult o problemă de stat şi ea se extinde în zone nebănuite şi datorită unor metode dubioase de combatere a ei.
Azi s-a aflat de exemplu că s-ar putea ca soluţionarea multor dosare să se fi produs într-un mod cu totul diferit faţă de cel imaginat iniţial, aceasta după dezvăluirea făcută de Procurorul şef-adjunct al DNA, Marius Iacob. El a făcut o afirmaţie cu adevărat surprinzătoare în cadrul proiectului de management cu care a candidat pentru postul de Procuror-Şef DNA (de altfel fără succes).
Marius Iacob face cunoscut că în momentul de față aproximativ 300 de judecători și procurori au dosare personale în lucru la DNA. Ar fi desigur mai mult decât interesant de aflat unde anume lucrează aceşti magistraţi şi ce sarcini au.
Afirmațiile făcute în document de Marius Iacob trezesc suspiciunea că mulţi judecători au soluționat dosarele primite de la DNA cu teama că riscă să fie antrenaţi ei înşişi în procese penale. Sursa. Nu este deci exclus ca independenţa justiţiei, mult discutată, să fi fost afectată de chiar justiţia însăşi, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la funcţionarea ei.
D-nul Maier nu este naiv cand a intrebat-o pe d-na Birchall intrebari care sunt tabu. parerea meaeste ca Statele Unite sunt ul mai interesate in bazele pe care le ofera Romania la Marea Neagra. Problema coruptiei este secundara si ca atare si este lasata in domeniul Uniunii Europeene.