Circulă pe FB un comentariu de al meu din urmă cu un an și se încearcă o miștocăreală ieftină de persoane care nu au cunoștințe aprofundate despre viața publică și modul de funcționare a unei democrații.
Contextul în care am făcut acea afirmație are legătură cu veșnica susținere cum că „magistrații sunt plătiți din banii poporului, deci trebuie să facă ce spune poporul”. Pentru că se pare că cele trei propoziții expuse de mine trebuie explicate pe îndelete, o fac aici:
1. Funcționarii și magistrații se supun legii, nu poporului
Această afirmație se întemeiază pe acte normative în vigoare: Articolul 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: „Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu”. Art. 124 alin. (3) din Constituție: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii (…)”
Aşadar: În exercitarea atribuțiilor lor, nici funcționarii, nici magistrații nu pot să se supună voinței celor cu care vin în contact: problemele cetățenilor se soluționează nu după cum doresc cetățenii, ci după cum spune legea. Uneori legea poate veni în contradicție cu voința de moment a poporului – această situație nu schimbă cu nimic regula: funcționarii și magistrații sunt obligați să respecte legea atât timp cât ea este în vigoare; cine e nemulțumit de lege, trebuie să facă demersuri să o schimbe.
Exemplu: Constituția noastră din 1991 spune că suntem o republică și că niciodată această Constituție nu poate fi revizuită cu privire la forma de guvernământ. Rezultă că, chiar dacă la un moment dat, majoritatea populației ar dori să fim conduși de un rege, acest lucru nu poate fi pus în practică, căci Constituția trece înaintea voinței de la un moment dat a poporului. Deci, cât timp există această Constituție nu vom avea rege, iar această Constituție nu poate fi schimbată astfel încât să putem fi conduși de un rege.
2. Una este interesul poporului, alta este interesul public
Aceasta concluzie este urmarea unei dezbateri lămurită în Occident în urmă cu câteva secole. Când s-a răsturnat monarhia absolutistă revoluționarii și-au pus întrebarea. „Pe cine punem în locul monarhului să ne conducă?”. Soluția ideală ar fi fost să conducă întreg poporul: astfel, s-ar fi ajuns înapoi la democrația directă de tip antic, întâlnită în cetățile Atena și Sparta (deși atunci votau în agora doar bărbații, majori și cetățeni); dar acest sistem nu ar mai fi putut funcționa acum, întrucât populația devenea din ce în ce mai numeroasă. Ca urmare, s-a optat pentru formula „Suveran este poporul” care ia astfel loc monarhului din punct de vedere formal; dar exercitarea puterii de către popor urma să se facă prin aleși – și astfel ia naștere democrația reprezentativă.
Însă „Ce fel de mandat au aleșii?” s-au întrebat constituanții, adică cum ar urma să voteze aleșii? Și s-a răspuns: dacă ar avea un mandat imperativ, adică dacă aleșii ar trebui să facă ceea ce le ordonă alegătorii, s-ar ivi câteva probleme: pentru fiecare chestiune ce trebuie votată în Parlament aleșii ar trebui să își întrebe alegătorii, ceea ce ar duce la blocaje funcționale; apoi, imediat după ce o persoană este aleasă și ar vota un proiect de lege care ar nemulțumi un grup de oameni, aceștia ar putea iniția procedura de revocare, ceea ce iar ar bloca Parlamentul și am avea practic alegeri permanente; apoi, cei aleși de anumiți cetățeni ar putea fi revocați de cetățenii care au votat pentru alți aleși sau nu au participat la vot, ceea ce nu ar fi tocmai echitabil. Așadar s-a optat pentru formula mandatului reprezentativ: cel ales decide în Parlament cum dorește el, considerându-se că i s-a dat această putere la momentul alegerii sale. De aceea Constituția noastră spune în art. 69 „Mandatul reprezentativ”: (1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. (2) Orice mandat imperativ este nul”.
Aşadar: Tot ceea ce fac reprezentanții este pentru popor, dar nu așa cum dorește ad-hoc poporul. Se consideră că voința aleșilor este chiar voința generală (ei nu decid in numele lor) care însă e distinctă de voințele adunate ale fiecărui membru al societății la un moment dat; orice decizie luată de cel ales este decizia întregii societăți. Și ca o garanție a acestui fapt, se recunoaște independența funcțională a alesului: el nu răspunde pentru opțiunile sale decât în fața alegătorilor (evident, numai dacă vrea să mai candideze încă o dată), neputând fi revocat în cursul exercitării mandatului de cei nemulțumiți de el. Cred că este clar că alesul ia decizii nu pentru el și nici pentru cei care l-au ales, ci și pentru cei care nu aveau drept de vor, și pentru cei care nu au fost la vot, și pentru cei care nu l-au votat pe el – deci alesul reprezintă pe toți cetățenii și face ce consideră el că e mai bine pentru toți, dar fără să îi întrebe despre acest lucru
Exemplu: Dacă ar fi întrebat poporul de e de acord sau nu să mai plătească taxe și impozite, probabil 99% ar spune că „Nu”. Or, niciun Parlament nu ar putea adopta o astfel de lege care ar duce la imposibilitatea de funcționare a statului și, deci, de guvernare a societății. De aceea spun că o astfel de lege, deși ar reprezenta interesul poporului, ea nu ar fi în interes public. Sau, și mai clar: publicul captiv al mocirla.tv ar dori ca magistrații să fie crucificați, dacă nu cel puțin să răspundă material în mod automat pentru hotărârile greșite – acest lucru nu se poate întâmpla, evident, chiar dacă respectivii ar semna o petiție on line sau ar iniția un proiect de modificare a legii sau chiar de revizuire a Constituției
3. Dacă ești plătit din bugetul de stat nu înseamnă că ești plătit din banii poporului
Afirmația este în strânsă legătură cu celelalte două și traducerea ar fi: „nu poți lua decizii cum vrea cel care contribuie la bugetul din care ești remunerat”
Deseori cei care critică modul de funcționare a statului în general și a justiției în particular invocă drept argument că noi nu am putea decide așa, cum vrem noi (zic ei), ci trebuie să facem cum vor cei care ne plătesc. Să ne lămurim: eu, ca magistrat, nu sunt plătit din banii vreunui cetățean considerat în mod particular. Banii îmi intră lunar pe cart direct de la instituția unde muncesc căruia i se alocă un fond din bugetul de stat și ei sunt răsplata muncii mele. Nu cer bani de la niciun cetățean – asta ar fi luare de mită; niciun cetățean nu îmi livrează mie bani pe card – asta ar fi dare de mită. Acel venit lunar mi se cuvine pentru că muncesc pentru el și există o lege care spune că trebuie să fiu remunerat pentru activitatea mea. Nimeni nu are dreptul să îmi spună dacă, când și cum să îmi încasez, respectiv să cheltuiesc venitul salarial
Mult prea des bugetarii sunt trimiși în derizoriu, considerându-se de plătitorii de taxe și impozite, ba chiar și de cei care nu plătesc așa ceva, că ar fi un fel de cerșetori. Și, oricum, dacă sunt plătiți, ei trebuie să facă musai cum vrea cotizantul revoltat pe Facebook. Ei, bine, dacă ar fi așa, ar fi o problemă: și eu plătesc taxe și impozite, și familia mea, și toți cei care nu ajung în fața mea vreodată – numărul acestora este, evident, mult mai ridicat decât numărul celor pe care îi judec. Ce să fac, acum?! Să îi întreb pe primii ce soluții să dau pentru ceilalți? Păi, eu nu am o funcție plebiscitară: voința poporului sau a unei părți din el nu contează în soluțiile mele. Dacă eu m-aș supune populației, fie chiar numai unei părți ce își achită taxele și impozitele, eu nu aș mai fi independent. Nemaifiind independent, aș fi un fel de sindicalist care trebuie să reprezinte interesele membrilor ce îi spun ce să facă. Și aș da soluții cum vrea poporul, nu cum spune legea. Or, altul e statului meu. Și altele sunt regulile după care funcționează societatea modernă cam de 500 de ani încoace
Fiind și eu plătitor de taxe și impozite din care sunt plătite pensiile oamenilor, ar fi în regulă să le spun eu pensionarilor ce să zică pe Facebook? Fiind și eu plătitor al contribuțiilor la asigurări de sănătate din care sunt asigurate serviciile pentru cei care mă critică în mod nefondat, ar fi în regulă să le spun să înceteze? Fiind și eu plătitor de taxe și impozite din care e plătit un parlamentar care derulează și el comentariul meu de mai sus însoțit de o replică ironică ar fi în regulă să îi ordon să îl șteargă? Evident, nu!
Aşadar: Profesorul nu dă note cum vor părinții elevului, plătitori de taxe și impozite. Doctorul nu operează după indicațiile pacientului plătitor de taxe și impozite. Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada (atenție, nu neg formele de manifestare ale democrației participative, dar nu să nu confundăm mijloacele de presiune pozitivă puse pe guvernanți cu capacitatea lor decizională). Magistrații nu dau soluții precum vor cei din fața lor sau cum vor cei care se uită la TV la știrile despre justiție revoltați ba ca unul nu trebuia arestat, ba ca la altul pedeapsa e prea mică
În concluzie: bugetarii (funcționari publici, profesori, doctori, magistrați, parlamentari etc) sunt plătiți din banii statului la care contribuie o mare parte din popor, dar ei nu trebuie să facă ceea ce le spune la un moment dat poporul, ci ceea ce le spune legea. Niciun cetățean privit individual, ba chiar nici poporul considerat ca întreg nu este deasupra legii. Trăim în epoca lui „rule of law”, nu lui „rule of man/men”.
Cristi Danilet, 8 mai 2018
Preluat de pe blogul autorului.
Sunt în general (circa 90-95%) de acord cu autorul. Poate mă motivez să scriu cu ce nu sunt de acord. Un punct este opunerea „interes public” „interesului poporului”: eu contest validitatea ambelor concepte.
Este însă adevărat că conceptul de „interes public” face parte din ortodoxia juridică, socială şi politică actuală şi este astfel imposibil de evitat – se predă şi este obligatorie în şcoli, universităţi, conferinţe, simpozioane, etc.
> Circulă pe FB un comentariu de al meu din urmă cu un an și se încearcă o miștocăreală ieftină de persoane care nu au cunoștințe aprofundate despre viața publică și modul de funcționare a unei democrații.
Dacă este vorba de „o miștocăreală ieftină”, indiferent a cui, mă întreb de ce simte nevoia dl. judecător să o comenteze. Era suficient să o condamne scurt ca ceea ce este, fiind de la sine înţeles că un judecător nu se coboară la un asemenea nivel.
În rest articolul este interesant şi nu avea nevoie de introducerea sa nefericită.
> Dacă ar fi întrebat poporul de e de acord sau nu să mai plătească taxe și impozite, probabil 99% ar spune că „Nu”.
Exprimarea mi se pare neclară. 99% ar spune că sunt de acord să nu plătească taxe şi impozite, aşa cum crede autorul. Menţionez că:
– în Elveţia a avut cândva loc un referendum, introdus de stânga, prin care se urmărea reducerea programului săptămânal de lucru la nivelul Germaniei, fără scăderea salariilor. Poporul, surpiză, l-a refuzat, motiv pentru care şi cifra de 99% a autorului mi se pare exagerată (chiar dacă nu este vorba de Elveţia).
– există filosofi cu păreri contrare. După ei, eliminarea impozitelor nu „ar duce la imposibilitatea de funcționare a statului”, doar că statul ar trebui să funcţioneze altfel.
Un stat care are sarcina de „guvernare a societății” conduce la ideea că statul guvernează poporul, adică pe indivizii din care acesta din urmă este constituit. Această idee nu numai că nu este corectă, dar este chiar periculoasă. Constituţiile bine scrise apără individul de riscurile (frecvent apărute în istorie) de tiranii exercitate de state.
> (…) Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada
Este bine precizat, apropo şi de OUG 13…
Am citit mai sus o frazã, care se refera la persoane care au- „.. cunoștințe aprofundate despre viața publică și modul de funcționare a unei democrații. „! Cine sunt aceia?
Domnul Victor Manta aproba ideia ca”.. ministrii nu decid cum vrea strada !” Asa la gramada ? Care ministri ? Iordache-„mai aveti o intrebare”? Dancila,Vasileasca ?
Cei care traiesc intro alta lume,(la propriu dar si la figurat),nu stiu din ce materiale se face ghiveciul de guvernare,de azi.
@Victor
>> (…) Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada
>
> Este bine precizat, apropo şi de OUG 13…
Dar strada are tot dreptul să protesteze.
@Sfartz Pincu
> Domnul Victor Manta aproba ideia ca”.. ministrii nu decid cum vrea strada !” Asa la gramada ? Care ministri ? Iordache-„mai aveti o intrebare”? Dancila,Vasileasca ?
Oricare miniştri. Dar strada are tot dreptul să protesteze. Nu decid, dar au dreptul să-şi exprime părerea, protestând. Înţelegeţi diferenţa?
De altfel, guvernul a abrogat OUG 13 la 10 zile după ce l-a adoptat. Ar fi greu de crezut că protestele de stradă ar fi străine de această abrogare…
@Alexandru
> Dar strada are tot dreptul să protesteze.
Desigur. Cine a susţinut însă contrariul? Eu? Dl. Danileţ?
> De altfel, guvernul a abrogat OUG 13 la 10 zile după ce l-a adoptat. Ar fi greu de crezut că protestele de stradă ar fi străine de această abrogare…
Se îndoieşte cineva de acest lucru?
O întrebare interesantă este cum se îmbină cele întâmplate în iarna lui 2017 cu afirmaţia recentă a judecătorului Danileţ, conform căreia: „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada”.
@Victor
> cum se îmbină cele întâmplate în iarna lui 2017 cu afirmaţia recentă a judecătorului Danileţ, conform căreia: „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada”.
Dacă îţi pui întrebarea asta, înseamnă că, deşi spui „desigur”, de fapt nu accepţi că „strada are tot dreptul să protesteze”.
@Alexandru
> Dacă îţi pui întrebarea asta, înseamnă că, deşi spui „desigur”, de fapt nu accepţi că „strada are tot dreptul să protesteze”.
Nu văd de unde rezultă spusele tale.
Dl. judecător Danileţ ne spune clar, pe baza legilor şi a cunoştinţelor sale juridice, că Guvernul are dreptul să legifereze în mod liber, adică fără să se lase intimidat de stradă.
@Victor
> Danileţ ne spune clar, pe baza legilor şi a cunoştinţelor sale juridice, că Guvernul are dreptul să legifereze în mod liber, adică fără să se lase intimidat de stradă.
Intimidat – nų! Nimeni nu are voie să intimideze (= să-i insufle frica pentru integritatea corporală) pe cineva! Legile, deci poliţia, se ocupă / s-a ocupat să nu se întâmple aşa ceva (*)
Dar publicul are tot dreptul să-şi exprime opiniile, să protesteze prin mitinguri şi demonstraţii paşnice – cf. Constituţiei României, art. 39. Se numeşte acolo „Libertatea întrunirilor”…
Membrii unui guvern NU au un drept apriori să fie dispensaţi de asemenea manifestări de nemulţumire.
——–
(*) În timpul evenimentelor din ianuarie-februarie 2017 poliţia proteja sediul guvernului şi celelalte obiective sensibile. Incidente violente s-au semnalat doar pe 31 ianuarie şi au fost relativ minore – relativ la numărul de demonstranţi: circa o duzină de huligani („membri ai galeriilor”), care au fost huiduiţi de public şi neutralizaţi rapid de poliţie. Din acel moment, timp de 5 zile până când guvernul a retras OUG 13, n-au mai fost niciun fel de violenţe. Demonstranţii NU au chemat la Asaltul Palatului de Iarnă 😉 deci era exclus vreun pericol fizic pentru Guvern. De altfel, violenţele au avut loc către miezul nopţii, după programul de lucru… Deci retragerea OUG 13 nu a avut loc under duress…
@Alexandru
> Dar publicul are tot dreptul să-şi exprime opiniile … cf. Constituţiei României, art. 39. Se numeşte acolo „Libertatea întrunirilor”.
Dar tot nu înţeleg de ce insişti să-mi spui mie („@Victor”) toate aceastea, drept care reproduc schimbulul anterior de păreri:
– A. Dar strada are tot dreptul să protesteze.
– V. Desigur. Cine a susţinut însă contrariul? Eu? Dl. Danileţ?
Am impresia că nu tragi cu tunul nici măcar în vrăbii, ci în nişte iarbă ce creşte paşnic şi liniştit 🙂
@Victor
> de ce insişti să-mi spui mie („@Victor”) toate aceastea?
> Am impresia că nu tragi cu tunul nici măcar în vrăbii, ci în nişte iarbă ce creşte paşnic şi liniştit
Nu tu ai scris asta?:
> cum se îmbină cele întâmplate în iarna lui 2017 cu afirmaţia recentă a judecătorului Danileţ, conform căreia: „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada”?
Oare „întâmplările din iarna lui 2017” nu sunt demonstraţiile de atunci contra unei ordonanţe emise de miniştri? Atunci: ce „neîmbinare” vezi între protestele contra OUG13 şi afirmaţia lui Danileţ citată de tine?
@Alexandru
> Oare „întâmplările din iarna lui 2017” nu sunt demonstraţiile de atunci contra unei ordonanţe emise de miniştri? Atunci: ce „neîmbinare” vezi între protestele contra OUG13 şi afirmaţia lui Danileţ citată de tine?
În iarna lui 2017 au avut loc nu numai demonstraţii, despre care am spus clar că au fost conforme cu drepturile cetăţenilor, ci şi alte întâmplări extrem de semnificative, care continuă să ducă şi acum la confruntări păgubitoare între organele de conducere ale statului. Să ne amintim ceea ce a declarat Preşedintele K. Iohannis pe 7 februarie 2017 in Parlamentul României:
Rezultă oare din discursul de atunci al Preşedintelui că lecţia de democraţie a acoperit şi ceea ce spune dl. judecător Danileţ, şi anume că : „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada”? Altfel exprimat, că ei au dreptul să-şi îndeplinească mandatul aşa cum şi-au propus că vor guverna?
Eu cred că nu rezultă în nici un fel din lecţia „autentică de democraţie” a d-lui Iohannis că şi Guvernul şi-a exercitat prin OUG 13 drepturile sale constituţionale. Declaraţia sa arată o jubilare a Preşedintelui, „mediator”, „al tuturor românilor”, care a participat în mod dubios la acele manifestaţii stradale, iar apoi s-a dezlănţuit în Parlament (!) împotriva politicienilor care au dus „democratia în coridoarele intunecate”.
Mesajul a arătat ca o descărcare a frustrărilor acumulate în urma înfrângerii electorale serioase a partidului care l-a adus pe Preşedinte la putere, cu consecinţa cel puţin incomodă pentru el, cea de coabitare pe termen considerabil cu adversarii săi politici, câştigători fără drept de apel a alegerilor legislative. Aluzia transparentă a Preşedintelui la coridoarele întunecate nu i-a scăpat nimănui.
Am arătat într-un alt comentariu cum recent dl. Iohannis şi-a făcut un titlu de glorie din aceea că „amândoi”, adică dânsul şi poporul, au luptat pentru democraţie în iarna lui 2017. În acest context afirmaţia judecătorului Danileţ este preţioasă nu numai pentru ceea ce spune, dar şi deoarece el nu poate fi bănuit de simpatii ascunse pentru PSD.
@Victor
>>> cum se îmbină cele întâmplate în iarna lui 2017 cu afirmaţia recentă a judecătorului Danileţ, conform căreia: „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada”.
>Rezultă oare din discursul de atunci al Preşedintelui că lecţia de democraţie a acoperit şi ceea ce spune dl. judecător Danileţ, şi anume că : „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada”?
„Rezultă oare…”, „cum se îmbină…”
Deci tu crezi cu nu se îmbină… Te întreb atunci: care este contradicţia pe care o vezi între „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada” şi ce spunea Iohannis în discursul pe care îl menţionezi?
Stiu deja că eşti şi tu de părere că „strada are tot dreptul să protesteze”, ceea ce a şi făcut în ianuarie-februarie 2017. Dacă avea şi dreptate să protesteze este altceva, probabil nu suntem de aceeaşi părere, dar nu ştiu dacă este relevant în acest moment.
Şi Iohannis avea o părere despre asta, şi şi-a exprimat-o. Este şi asta o problemă – din punctul tău de vedere?
Deci sunt două întrebări. Cred că se poate răspunde direct, clar şi concis: citatele necesare le avem deja în faţă.
@Alexandru
> (…) care este contradicţia pe care o vezi între „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada” şi ce spunea Iohannis în discursul pe care îl menţionezi?
Iohannis vorbea în discurs despre o „lecţie” de democraţie dată de stradă, fără să specifice că acţiunea guvernului se încadra în acelaşi tip de lecţie. În acest fel doar strada era plasată de el de partea democraţiei, ceea ce se vede clar din discurs. Judecătorul Danileţ este cel care a precizat contextul corect.
> Dacă avea şi dreptate să protesteze este altceva, (…) dar nu ştiu dacă este relevant în acest moment. Şi Iohannis avea o părere despre asta, şi şi-a exprimat-o. Este şi asta o problemă – din punctul tău de vedere?
Ca şi tine, nu sunt convins că este relevant pentru discuţia noastră. De altfel acest subiect a fost discutat şi răsdiscutat, iar rezultatele oficiale (legile modificate, completate, etc.) continuă să fie pritocite de diverse organisme statale abilitate.
Que sera, sera / Whatever will be, will be / The future’s not ours to see / Que sera, sera /
What will be, will be 🙂
@Victor
>> (…) care este contradicţia pe care o vezi între „Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada” şi ce spunea Iohannis în discursul pe care îl menţionezi?
>
> Iohannis vorbea în discurs despre o „lecţie” de democraţie dată de stradă, fără să specifice că acţiunea guvernului se încadra în acelaşi tip de lecţie.
Deci ceea ce îi reproşezi până la urmă lui Iohannis nu este o contradicţie („nu se îmbină…”), ci s-a redus la faptul că nu a subliniat că guvernul are dreptul legal să emită Ordonanţe de Urgenţă.
Dar nimeni – nici demonstranţii, nici Iohannis, nici presa – nu a contestat acest drept al guvernului. Da, dacă unii din aceştia ar fi contestat acest drept, atunci ar fi fost, cred eu, de datoria lui Iohannis să-l reamintească într-o declaraţie publică. Dar cum nu a fost cazul…
@Alexandru
> Deci ceea ce îi reproşezi până la urmă lui Iohannis (…) s-a redus la faptul că nu a subliniat că guvernul are dreptul legal să emită Ordonanţe de Urgenţă.
Nu, ceea ce îi reproşez eu lui Iohannis este că a dat lecţii unilaterale de democraţie parlamentarilor, telespectatorilor, şi până şi copiilor, iar prin ele a acuzat indirect guvernul de lipsă de democraţie. Eu găsesc din acest motiv că discursul său a fost vădit manipulator, prin aceea că a încercat să se bazeze pe lipsa de atenţie sau de competenţă elementară a celor care îl ascultau.
> Dar nimeni – nici demonstranţii, nici Iohannis, nici presa – nu a contestat acest drept al guvernului. Da, dacă unii din aceştia ar fi contestat acest drept, atunci ar fi fost, cred eu, de datoria lui Iohannis să-l reamintească într-o declaraţie publică. Dar cum nu a fost cazul…
Eu nu vorbesc de o contestare explicită a vreunui drept, ci de o manipulare prin evitarea menţionării unuia existent. Pentru mine nu este relevant dacă cineva a observat, sau nu, această manipulare, ci mă mulţumesc să o scot în evidenţă, de altfel cu amărăciune.
De aceea de ceva vreme regret că nu a ajuns preşedinte, decât pentru o periodă prea scurtă, dl. Crin Antonescu.
@Victor
> Iohannis … a acuzat indirect guvernul de lipsă de democraţie.
a. Acuzat… indirect… Cu clauza „indirect” se deschide larg câmpul fanteziei. Dar totuşi:
b. „acuzat guvernul de lipsă de democraţie…”
Iohannis a acuzat guvernul că guvernul nu a fost democratic – zicând / subînţelegând / gândindu-se(!) că guvernul a făcut (sau n-a făcut) ce anume? Altfel spus: ce anume a reproşat (indirect!!!) Iohannis guvernului în domeniul democraţiei?
> o manipulare prin evitarea menţionării unuia [drept] existent
Drept de a da OUG-uri? Am mai explicat. Acest drept al guvernului nu îl contestase NIMENI, deci cuvântul tău „evitat” nu se justifică. „A evita” este pentru ceva ce trebuia să facă dar n-a făcut.
@Alexandru
> (…) deci cuvântul tău „evitat” nu se justifică.
Să o luăm altfel, că nu ne înţelegem. Iohannis a spus în discursul său în faţa Parlamentului: „Si ii felicit pe parintii care si-au dus copiii in Piata Victoriei pentru o lectie autentica de democratie”.
În ce a constat această lecţie „autentică” de democraţie? Că nu s-a tras în manifestanţi? Că nu au fost linşaţi cei care au creaț/votat OUG 13?
@Victor
> În ce a constat această lecţie „autentică” de democraţie? Că nu s-a tras în manifestanţi? Că nu au fost linşaţi cei care au creaț/votat OUG 13?
Nu, a constat în aceea că oamenii şi-au exprimat opinia, aşa cum îi autorizeazî Constituţia la capitolul „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. Şi Iohannis s-a bucurat, deoarece au manifestat în favoarea unor idei cu care era de acord.
@Alexandru
> Şi Iohannis s-a bucurat, deoarece au manifestat în favoarea unor idei cu care era de acord.
Mă bucur că ai explicat motivul bucuriei d-lui Iohannis. În aceste condiţii, aşa fiind, dl. Iohannis ar fi fost potrivit să spună:
„Si ii felicit pe parintii care si-au dus copiii in Piata Victoriei pentru o lectie autentica de susţinere a ceea ce cred şi ei, şi eu”,
şi nu:
„Si ii felicit pe parintii care si-au dus copiii in Piata Victoriei pentru o lectie autentica de democratie”,
deoarece de democraţie s-au bucurat atât manifestanţii, cât şi creatorii lui OUG 13.
Dacă în primii ani trecuţi de la revoluţie o jubilare democratică ar fi putut avea o justificare, la un sfert de secol scurs de atunci ea devenise nelalocul ei, în condiţiile în care democraţia nu era în pericol.
Ce zic specialiștii participanți la discuție aici despre formularea care îmi aparține de mai jos? Prin ea încerc să impac și capra și varza după experienta mea din Suedia. Dar cu ea nu susțin, cum nici Suedia nu o face, democrația directă.
Discutind de legi și o nouă paradigmă românească, eu recomand trecerea spre o doctrină politică similară celei suedeze: un stat prin administrația și infrastructura lui aplică prin democrație reprezentativă (nu directă) strict si exclusiv mandatul primit de la persoanele fizice și juridice. Conținutul acestui mandat este tot ce în organic și firesc mandatarii nu pot îndeplini ei singuri. Asta implica faptul că statul si administrația nu pot veni cu inovații in afara sau împotriva acestui mandat. De exemplu cetățeanul nu va putea fi tratat ca pe o amenințare la adresa administrației publice, restricționat sau impus la „servicii” nesolicitate.
@Gheorghe
> Conținutul acestui mandat este tot ce în organic și firesc mandatarii nu pot îndeplini ei singuri.
Pentru ca să fiu sigur că te înţeleg corect, poţi să specifici (sau să dai referinţe) ce cuprinde acest mandat.
> De exemplu cetățeanul nu va putea fi tratat ca pe o amenințare la adresa administrației publice, restricționat sau impus la „servicii” nesolicitate.
Poţi te rog să precizezi, eventual prin exemple, la ce servicii nesolicitate te referi? TIA.
@Victor
Incerc sa fac clarificarile pe care le ceri. Ca sa fiu sincer, nici eu nu stiu prea bine. Am pornit de la niste realitati care imi sint clare si incerc sa definesc un concept doctrinar care sa fie cit mai putin ambiguu si util atit pentru atitudinea unui functionar public cit si pentru public. Daca vrei, este si o reformulare a dilemei cum se face ca „alesii slujesc poporul” dar ca in acelasi timp „poporul trebuie sa urmeze ceeace au decis alesii” (obs ghilimelele).
E cam mult de explicat la background. Am pornit de la comparatia intre atitudinea administratiei românesti si cea a celei suedeze fata de populatie. Atit Ro cit si Se practica democratia reprezentativa, nu directa, deci nu la asta vreau sa umblu.
Administratia româneasca are o atitudine defensiva fata public, judecind dupa modul in care sint formlate legile, procedurile si comunicarea cu publicul. Administratia suedeza, prin doctrina politica, legea administratiei, proceduri si praxis apare ca mult mai net lucrind in favoarea publicului, fara ca tot intreprinde sa fie marcat de mecanisme de aparare impotriva unei prezumtive tendinte de destabilizare din partea populatiei. Pot sa ma explic mai tirziu pentru ca sint lucruri cu care sintem prea familiari ca sa ne mai fie usor sa le analizam.
Am cautat in Constitutia României, in scrierile despre stat ale lui Rand (care ajunge destul de aproape) si am inceput sa citesc si un indrumar practi juridic suedez despre munca in administratia publica. Nu am gasit nicaieri formulat satisfacator ca toata infrastructura administrativa a unui stat are ca ratiune satisfacerea acelor nevoi ale indivizilor pe care ei nu ar avea cum sa se organizeze eficient ca sa rezolve ei insisi.
De fapt, asteptam si contributia celor care citesc sa incercam sa definim asta.
Iata aici un invatator suedez care isi slujeste si isi cinsteste elevii la sosirea lor la scoala. In mod sigur, la lectii nu va ceda cererilor lor de a nu mai invata nimic, dar se vede ca el este patruns de acest „mandat” si la fel si elevii, care in acelasi timp stiu care sint limitele lui.
Un exemplu de incalcare a mandatului este cind politicienii incearca sa initieze actiuni de control asupra persoanelor fizice sau juridice: sa le trimita la „educatie”, sa le restrictioneze libertatea de miscare printr-o politica a evidentei populatiei tip „Gulag”, lucru pe care cetatenii nici nu le-au solicitat si nici nu le necesita. Dovada ca societatea suedeza functioneaza perfect fara aceste constringeri „in afara mandatului”.
@George
Mersi pentru răspunsuri. Cred că ai pornit la o treabă grea, dar cu atât mai mari vor fi meritele. 🙂
Nu sunt convins că se pot găsi uşor lucruri general valabile pentru administraţia românească, luată în totalitatea ei. Ultimul meu contact cu ea a fost anul trecut, când am însoţit pe cineva la administraţia comunală/municipală a unei localităţi de lângă Bucureşti. Cei doi funcţionari erau profesionali, eficienţi şi binevoitori cu toată lumea (pe care se vedea că nu o cunoşteau personal). Mi-a impresionat că erau corect echipaţi cu calculatoare şi tehnică auxiliară, pe care ştiau să o folosească. Lume au avut destulă şi aceasta se comporta civilizat şi cu funcţionarii, şi oamenii între ei. Cel mai probabil nu este aşa peste tot, dar mi-a părut bine că există.
Mă întreb dacă simpaticul şi dezinvoltul profesor suedez este un reprezentant tipic al profesiei. Bănuiesc că, deoarece a fost filmat, este un caz mai special. Cred că, dacă aş fi fost elev, nu mi-ar fi plăcut să fiu întâmpinat astfel zi de zi, dar cine ştie cum ar fi fost dacă aş fi avut parte, la vârsta şcolară, de o altfel de şcoală şi de o astfel de ţară.
Cu privire la şcoală există multe discuţii şi păreri. Cred că în cazul şcolilor publice este mai bine atunci când controlul activităţii şcolii, inclusiv finanţarea ei, se află în instituţii de nivel jos, apropiate de părinţii elevilor.
Că societatea suedeză funcţionează perfect mi se pare oarecum îndoielnic. Am cunoscut în Elveţia un tânăr suedez a cărui familie a emigrat din Suedia, cu zeci de ani în urmă, din cauza taxelor şi impozitelor foarte mari. Între timp se pare că impozitarea a mai scăzut, dar tânărul, acum mai puţin tânăr, se află permanent în SUA. Acum mi-am amintit că de fapt am cunoscut doi suedezi, care au avut evoluţii asemănătoare.
Nu cred că cele scrise de mine îţi vor fi de vreun real folos, dar ştiu că am încercat. Să vedem ce zic şi alţii.
@Victor
Termin cu raspunsurile mai simple: invatatorul suedez din exemplul meu nu e tipic. El a incercat sa creeze o nisa. Exemplul e numai pentru a arata un functionar care lucreaza in deplina cunostinta a mandatului pe care il are, ceeace nu implica ca in clasa este aservit elevilor.
Despre subiectul scoala nu discut.
Afirmatia mea ca Suedia exceleaza este strict legata de tehnica administratiei care include si relatia cu publicul. Aceasta tehnica a fost slefuita de-a lungul deceniilor. Ea era foarte buna si eficienta inainte de aparitia digitalizarii, folosind mijloacele din dotare: posta, telefonul, programarile etc. Dupa trecerea la digitalizare s-au revizuit sistemele si interfetele. Pentru crearea unor proceduri optime administrative a inceput sa se lucreze cu echipe multidisciplinare in care intrau nu in primul rind IT-isti ci specialisti in interactiune IT (fostul meu profesor la cursul Human Machine Interface la Uppsala), sociologi-pshihologi-antropologi, juristi ca si functionarii insisi din administratie. E au desavirsit un sistem, nu au stat sa-l nascoceasca pe moment (de catre vreun IT-ist priceput sau politician functionar inalt din administratie), asa cum se crede ca se poate face.
Cum spuneai, Suedia are neajunsurile ei pe unele domenii dar care din fericire nu intra in subiectul meu. Ceeace straluceste este sistemul de administratie, respectul pentru public in forme normate (legea administratiei si celelalte) nu la intimplare, ca si, fara legatura, un grad inalt de inventivitate. Multe firme care promoveaza inventii suedeze cu raspindire internationala in milioane de clienti au fost cumparate cu miliarde de dolari de catre giganti ca Microsoft, Paypal. Climat si inventii pe banda rulanta in IT, muzica (Skype, Spotify, MineCraft), tehnologie genetica, tehnica electronica acustica etc.
P.S. Din Ayn Rand am citit Esenţa statului (The Nature of Government)
https://acum.tv/articol/75668/
Ritualul de bună-venire a suedezului din clip este o raritate, sau chiar unic în Suedia, cum rezultă din comentariile de acolo (traduse, desigur 🙂 ).
Iată ceva asemănător în SUA : https://youtu.be/I0jgcyfC2r8
Comentatorii spun că în SUA moda este veche de mai mulţi ani.
Scrii:
Asta este o dorinţă, nu rezulă de nicăier că aşa şi este…
Comentariile sunt în enormă majoritate entuziaste, dar ma sunt şi cârtitori:
PS: simpatia mea este de partea cârtitorilor. Şcoala NU este pentru ca copii să feel good ci să înveţe ceva – sistematic.
@Alexandru
Nu am obiectii la comentariile tale.
Totusi, eu nu am avut in vedere discutia despre scoala suedeza.
Cum spuneam, Suedia are modele demne de urmat: administratia suedeza eficienta, liberala si cu respect si in folosul pentru cetateanului si climatul de stimulare a inventiilor sau proiectelor de mare anvergura si eficienta (citeva pomenite de mine anterior). Probleme si defecte sint multe, daca pomenim impozitarea puternica, criza de resurse ale sanatatii, pierderea de sub control a imigrantilor, risipa publica. Din pacate, ca sa descilcesti amploarea acestor defectiuni si sa le cuantfici, ar trebui sa iti ia ceva timp si sa dispui de instrumente si pricepere. Una e sa critic ce vad si alta e sa cuantific si sa pun in context.
Spre norocul meu, ma limitez numai la aspectele legate de functionari 🙂 lucru care ma scuteste sa mai fac si o lista cu nemultumirile mele personale fata de Suedia.
Mai important este faptul ca atita vreme cit Suedia va fi in capul unor clasamente (digitalizarea administratiei, lipsa coruptiei) si România la extrema cealalta, românii care vor sa intreprinda ceva in tara au de cistigat inspirindu-se din modelele suedeze: cetateanul in centru, simplificarea si liberalizarea evidentei populatiei, simplficarea si eficientizarea administratiei, introducerea unei centrale de plati care sa deserveasca in mod standardizat persoanele fizice si juridice, acceptarea permisului de conducere ca act de identitate, liberalizarea mijloacelor de identificare electronice la concurenta libera intre furnizori (nu stat) si adoptarea in administratie a unei legitimatii electronice soft, care sa poata fi cu usurinta si gratuit instalata si folosita de pe telefonul mobil (nu in primul rind alte mijloace hard costisitoare cum ar fi carduri dedicate sau doze).
Pentru ca cetateanul si persoanele juridice asta vor de la administratie: rezolvati tot ceea ce e imposibil sa rezolvam noi individual, iar in rest lasati-ne in pace, nu ne complicati viata!
@George
> (…) adoptarea in administratie a unei legitimatii electronice soft, (…)
Se vede o extindere imediată a acestei idei de folosire a telefoanelor portabile. Dacă o legitimaţie pe telefon poate deveni valabilă pentru administraţia unei ţări, de ce n-ar deveni ea valabilă pentru administraţiile tuturor ţărilor?
În acest fel ar putea fi eliminate nu numai cardurile bancare dar şi paşapoartele. În fond paşapoartele sunt emise tot de administraţiile ţărilor.
La intrarea în orice ţară pui telefonul tău pe interfaţa respectivă şi primeşti după o secundă răspunsul: „Bine aţi venit în ţara noastră prietenoasă şi primitoare”! Totul este ca bateria telefonului să fie cât de cât încărcată 🙂
@George
> Totusi, eu nu am avut in vedere discutia despre scoala suedeza.
Nici eu. Eu am făcut doar un mic comentariu la o temă secudară de-a ta: ritualul de bună-venire din clip şi importanţa/semnificaţia sa.
Despre principiul tău cu privire la ce atribuţii trebuie să se limiteze starul/administraţia:
> Pentru ca cetateanul si persoanele juridice asta vor de la administratie: rezolvati tot ceea ce e imposibil sa rezolvam noi individual, iar in rest lasati-ne in pace, nu ne complicati viata!
Pornesc de la interpretarea că în „noi individual” încluzi şi posibila asociere între indivizi – firme, etc.
Problema este că în criteriul „ceea ce e imposibil sa rezolvam noi individual”, cuvântul „imposibil” este controversat.
De exemplu: unii credeau (şi mai cred încă)
● că dacă fabricarea pâinii este lăsată pe mâna privaţilor, numai bogătaşii o să poată să şi-o permită, deci este imposibil de lăsat în mâini private. Apoi, când s-a văzut că nu este cazul, ci că din contră, dacă se ocupă privaţii, avem o grămadă de pâine foarte accesibilă, au venit cu afirmaţia
● că trebuie un control de stat, deoarece pâinea este ieftină şi abundentă deoarece cei (sau unii) din lanţul de fabricaţie sunt exploataţi.
● apoi că metodele de fabricaţie şi transport omoară planeta şi sunt unsustainable,
● apoi că trebuie controlată că îngraşă şi ruinează sistemul de sănătate – etatizat!,
● apoi că glutenul omoară
● etc.
Şi atunci criteriul „imposibil de rezolvat de către privaţi” devine un subiect eminamente politico-ideologic, care depinde de concepţia fiecăruie cu privire la rolul statului. – unde nu domneşte unanimitatea!!
@Leibovici
Corecte observații care arată și capcanele unei idei simple în aparență!
La „noi individual” pun lucruri care în mod obiectiv publicul, nu statul, vrea să le delege. Linia trebuie să poată fi trasă si modificată dinamic, nu odată pentru totdeauna. În principiu, nu alții sa decidă în numele meu ce pot și nu pot face eu.
Învățături de la școală:
În România încă mai există intrarea separată a profesorilor în școală. Așa cum funcționarii administrației trebuie să țină publicul la distanță și la un nivel inferior (prin folosirea unui piedestal, al unei deschizaturi mici in ghișeu la nivelul pieptului sau abdomenului) la fel și profesorii.
@Leibovici
Un exemplu interesant e legat de un caz din România unde s-a facut o spargere la un cabinet medical privat. Patroana cabinetului a fost amendata de politie nu pentru neglijenta (ceeace nu ar fi intrat oricum in atributiile politiei) ci pentru „favorizarea infractorului”. Patroana nu avea comandata la politie (contra unei sume substantiale) „Analiza de risc la securitatea fizică”.
Eu consider asta un caz clar cind statul isi depaseste atributiile, iese in afara mandatului si devine si agresiv.
„Controale de stat” se pastreaza ca metoda indiferent de ideologia politica dar trebuie pastrata macar ideea minima doctrinara ca nimic din aceste idei „binefaceri” nu trebuie sa provina din sfera statului ci sa reflecte o nevoie a publicului. Se pot defini instrumente pentru a stabili aceste nevoi ale publicului asa ca ele sa nu fie definite arbitrar. Punerea in aplicare poae fi mai mult sau mai putin eronata, dar ea trebuie sa poata fi ajustata in baza unui principiu de baza: cine emite tema si cine o pune in aplicare.
Un exemplu mai simplu este cel al asociatiilor de proprietari (condominiu) unde comitetul este foarte atent sa nu ia decizii care nu sint ancorate in statut si in liniile date de adunarea generala.
http://www.patrosec.ro/comunicat-politia-romana-privind-analiza-de-risc-la-securitatea-fizica/
„Analiza de risc la securitatea fizică trebuie efectuată încă de la începerea activității de către unitățile înființate ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 301/2012, conformarea devenind general valabilă începând cu data de 01 iulie 2018.”
@ George !
Un aer proaspăt-prin reapariția ta !
Exact ce spuneai în cazul cu spargerea dela cabinetul privat, i s-a întâmplat acum un an fiului meu-Sorin, care are un atelier de tâmplărie,unde face grinzi-ferme din lemn și OSB, în formă de I. Atelierul fiind plasat înafara orașului. pe fosta centură industrială, când a ajuns odată mai devreme -la lucru, a găsit în curtea atelierului o grămadă de țigani, carei-au furat tot ce-i metalic și se putea căra în brațe !
Țiganii nici nu s-au sinchisit de venirea patronului, au încărcat mașinile, s-au urcat în ele și au întins-o . Sorin a sunat la Poliție, le-a comunicat numerele de la mașini, a venit un echipaj, a întocmit un proces-verbal, și….. l-au amendat pe Sorin, pentrucă nu are alarmă , … contract cu o firmă de pază !. (firma de pază are angajați foști polițisti-si din câte se cunoaște-nu au prins vreodată pe cineva!).
Mentalitățile și compotamentele administrației din România, de la „opincă până la vlădica”-sunt moștenire otomană și fanariotă !
Înălțimea la care sunt plasate ferestruicile prin care poți să-l admiri pe funcționar, sunt plasate pe înălțime astfel, încât să stai înclinat-închinat în fața Măriei Sale,”fonționarul” !
Вечерний звон, вечерний звон,
Как много дум наводит он
О юных днях, в краю родном
Где я любил, где отчий дом
В котором я, навек простясь
Там слышал звон в последний раз
@Sfartz Pincu
> Înălțimea la care sunt plasate ferestruicile prin care poți să-l admiri pe funcționar, sunt plasate pe înălțime astfel, încât să stai înclinat-închinat în fața Măriei Sale,”fonționarul” !
Veşnic obidit şi persecutat? Funcţionarul lucrează la ghişeu stând pe scaun (de regulă 8 ore pe zi), ceea ce este de înţeles. Persoana care interacţionează cu el, de presupus că într-un timp scurt, stă în picioare. Ferestrele de comunicare sunt plasate de aceea la o înălţime mijlocie, care convine interacţiunii eficiente a celor doi.
Dacă clientul ar sta şi el pe scaun, distanţa ar creşte şi comunicarea ar deveni mai dificilă. Un ghişeu cu fereastră asigură o oarecare protecţie funcţionarului şi documentelor etc. cu care lucrează, ceea ce uneori este indispensabil (precum la poştă, bănci, etc.).
Apropo, în relatarea mea din (19-5-2018 la 22:52) funcţionarii administraţiei comunale nu foloseau ferestruici în interacţiunile cu solicitanţii serviciilor acestora. Reversul medaliei era că pentru orice plăţi erai trimis în altă parte, de unde veneai cu o chitanţă. Nu a fost nevoie să merg, dar presupun că existau mijloace de protecţie ale celor ce lucrau acolo.
Legat tot de securitate, fiica noastră de 4 ani, după primul ei an de stat în străinătate, ne-a făcut cunoscut că în Elveţia hoţii nu fură 🙂
Vizionara fetita ! Exista si hoti simpatici!
@Victor
Într-adevăr, orificiul din ghișeu are rațiunile lui, ceeace am intuit și eu.
Nu mai aprofundez aspectele, ca să pot trece direct la soluția Nodului Gordian. Prin reorganizarea administrației prezenta la ghișeu se reduce la 2-3 în 28 de ani (cazul meu).
@Sfartz Pincu
> Vizionara fetita ! Exista si hoti simpatici!
Nu aici e poanta.
@Gheorghe
> Într-adevăr, orificiul din ghișeu are rațiunile lui, ceeace am intuit și eu.
Nu m-am îndoit nici o clipă. Mai are şi raţiuni profilactice.
> Prin reorganizarea administrației prezenta la ghișeu se reduce la 2-3 în 28 de ani (cazul meu).
2 – 3 ani la ghişeu în 28? IMHO, este o reducere insuficientă! Probabil că n-am înţeles ceva.
@Victor
Corecție: 2-3 ori la ghișeu în 28 ani 🙂
Mulțumesc!
P.S. Ca fapt divers, ultima oara când m-a oprit un polițist în trafic: acum circa 15 ani. Filtru de rutină, parcă.
@ Victor
Dvs. nu ati inteles!. Poanta pentru Dvs. a fost,ca si pentru minæ:”hotī(cei care fura!)- „nu fura !).Dar eu am vazut si umbra poantei-hotii sunt simpatici acolo -pentrca-nu fura!(admirativul exprimat de fetitā!!)
Am cunoscut la viata mea-hoti foarte simpatici! Si Dvs. i-ati cunoscut pe Robin Hood,par example !!
@Sfartz Pincu
> Dar eu am vazut si umbra poantei-hotii sunt simpatici acolo -pentrca-nu fura!(admirativul exprimat de fetitā!!)
Hoţii care nu fură nu sunt hoţi, deci nu rămâne nimic de admirat (mulţime vidă). A fost o gafă amuzantă de logică a unui copil de 4 ani, care a încercat să îmbine ceea ce a aflat în România cu ce a aflat nou în Elveţia (de exemplu că existau şanse bune ca un portofel burduşit de bani şi uitat/pierdut undeva de proprietar să-i fie înapoiat intact).
> Am cunoscut la viata mea-hoti foarte simpatici!
Aţi vorbit şi cu victimele lor? Apropo, cei care l-au jefuit pe fiul dv. vi se par simpaţici?
> Si Dvs. i-ati cunoscut pe Robin Hood,par example !!
Cand şi unde? Nici măcar nu este ferm stabilit că a existat.