RĂTĂCIND PRINTRE VISE

Mă plimbă tu gând,
prin noaptea ‘nstelată,
pe sub flori de salcâm
ce se scutură-n poartă.

Când vântul Zefir,
încreţeşte-a lacului undă
apari tu, un străin
cântând din lăută!

Şi coardă îţi este
o rază de lună
şi-n mâna ta blândă arcuşul,
e ciutură mea, la fântână!

Însetată îţi beau
de pe buze nectarul,
şi căldura din braţe ţi-o iau
să-mi înece amarul!

Apoi, mai tăcuţi decât anii cei duşi,
pornim pe a vieţii cărare,
s-o străbatem la pas,
dar nu la-ntâmplare!

Şi aşa, trecut-au anii
peste capete ninse,
până-om dispărea în neant
rătăcind printre vise.

Dar în urmă răsar
flori, din flăcări de viaţă
ce vor creşte gingaşe,
hranindu-se, cu iubirea noastră!

20.06.2008