caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

În căutarea tinereţii fără bătrâneţe, să mâncăm mai puţin

de (13-7-2008)

Proverbiala expresie se află dintotdeauna printre obeictivele urmărite de cercetătorii întregii lumi.
De curând, lider în rezultatele cercetărilor menite să prelungească viaţa cu câţiva ani (între 4 şi 7 ani) este reducerea alimentaţiei. Deci cade în dizgraţie ceea ce până acum se caracteriza prin “gras, frumos şi sănătos”.

Cum?
Formula este simplă: să mâncăm mai puţin. Mult mai mulţi specialişti susţin că aceasta ar urma să adauge ani vieţii noastre. Sau, cel puţin, ar putea să ne ajute să trăim o viaţă mai sănătoasă.

Principiul constă în restricţia caloriilor. \”Există o mulţime de dovezi că prin restricţia caloriilor se pot reduce riscurile pentru multe boli comune, inclusiv cancer, diabet şi boli cardiovasculare\”, spune cercetătorul Edward Weiss de la Universitatea Saint Louis.

Acesta a prezentat săptămâna trecută un studiu care vine să completeze modul în care această soluţie este eficientă. Până în prezent, estimările se bazează în cea mai mare parte pe studii efectuate pe animale şi doar pe studii preliminare de cercetare efectuate în cazul omului.

Poate chiar mai promiţătoare, deşi, în stadiu de cercetare, sunt unele medicamente proiectate în baza concluziilor studiilor efectelor reducerii caloriilor. Sunt medicamente ce vizează celulele umane, scopul urmărit fiind obţinerea aceloraşi beneficii: oprirea efectelor negative care afectează distrugerea celulelor vitale şi activarea efectelor pozitive, care prelungesc viaţa acestora.

Nimic nu e lipsit de mistere

Savanţii nu pot descrie cu exactitate de ce o astfel de atitudine vis-a-vis de alimentare tergiversează îmbătrânirea. Însă fundamentul constă în a reduce rata metabolică şi de a provoca organismului o acţiune mai puţin dăunătoare a \”radicalilor liberi\”.
O ipoteză ar fi, de asemenea, că ar scadea numărul hormonilor tiroidieni, triiodotironina (T3), care în timp încetineşte metabolismul şi duce la îmbătrânirea ţesuturilor.

Pas cu pas

Pot fi înlăturate 300 până la 500 de calorii prin simpla eliminare a desertului. Sau, cum spunea unul dintre cercetători, prin înlocuirea unui produs fast-food cu un sandwich de curcan.

Până acum, cercetări minuţioase au fost efectuate în cazul rozătoarelor şi al câinilor şi rezultatele au fost excelente. Desigur, pentru o corespondenţă similară la om ar fi nevoie de mult timp pentru cercetare, dar cercetătorii nu văd de ce nu ar funcţiona şi în cazul omului.

A convinge oamenii să mănânce mai puţin, şi apoi a studia efectele pe durata unei vieţi, este considerabil mai dificil decât în cazul animalelor. Dar, renumite studii de cercetare sugerează că ceea ce funcţionează pentru şobolani şi câini pare să se aplice pentru oameni.

Studiile sunt în curs de desfăşurare cu maimuţe, care au durata de viaţă de aproximativ 25 până la 30 de ani, iar rezultatele sunt promiţătoare.

Desigur, se precizează că o eventuală prelungire a vieţii nu înseamnă nemurire. Marea majoritate a cercetătorilor vizează o prelungire de câţiva ani.

\”Estimarea ar fi că 40 de ani de astfel de regim ar duce la un procent de 3 până 7 la sută creştere în longevitate, deci o estimare optimistă ar fi o suplimentare de aproximativ patru ani\”, a spus unul dintre cercetătorii UCLA.

Paradoxuri
Cercetătorii au descoperit însă şi anumite paradoxuri: francezii mănîncă bine, dar au o perioadă a vieţii relativ lungă. Anumiţi compuşi din vinul roşu contribuie la buna calitate a vieţii.

Pe de altă parte, nimeni nu vrea să investească într-un produs anti-îmbătrânire fără teste prealabile. Dar pentru obţinerea unor rezultate viabile cu privire la eficacitatea şi siguranţa lor pe termen lung este nevoie de mult timp.
În pofida acestor temeri, se aşteaptă ca acest domeniu să explodeze în următorii câţiva ani.

În fapt, chiar şi cele mai mici reduceri ale aportului caloric au ca rezultat îmbunătăţirea sănătăţii, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru noi toţi.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
‘Şi totuşi… viza de tranzit nu înseamnă viză de intrare…’ – reportaj la Consulatul României de la Chișinău

Decizia României a fost primită cu scepticism în fața Consulatului de la ChișinăuPe strada Vlaicu Pârcălab, în imediata apropiere a...

Închide
18.227.102.96