Walter Veltroni a folosit retorica anti-românească în scop electoralAutoarea acestui articol, jurnalista Lucia ȘTEFAN, se numara printre cei care au fondat in ianuarie 1990 editia a patra a ziarului „Dreptatea” a PNTCD. Stabilita din 1992 la Londra, lucreaza in calitate de expert in informatizarea arhivelor pentru organizatii publice din Marea Britanie si Europa. In 2006-2007 a lucrat in Italia in cadrul unui proiect al Comisiei Europeane.”.
In presa europeana, mai ales cea de stanga, s-a acreditat ideea ca atmosfera puternic rasista din Italia a fost generata de guvernul Berlusconi si partidele dreaptei xenofobe care fac parte din coalitia sa si ca victimele lui sunt in exclusivitate romii. Realitatea este cu totul alta: persecutia a inceput in timpul guvernelor de stanga care i-au precedat lui Berlusconi iar scopul a fost transformarea romanilor in tapi ispasitori ai tuturor problemelor Italiei. Berlusconi nu face decat sa continue ceea ce au inceput predecesorii lui.
Campanie anti-romaneasca sistematica si de lunga durata in Italia
Un lucru putin cunoscut este faptul ca presa italiana este de fapt subordonata statului, ea functionand prin subventii si privilegii financiare si scriind la comanda politica. Aceasta organizare a presei permite concentrarea pe un anume subiecte, in functie de interesele de moment ale establishmentului italian. Asta explica si amploarea campaniei anti-romanesti, deja functionanad la parametrii maximi inca din 2005 si venind din toate directiile spectrului politic. Campanie alimentata zi de zi de presa si televiziune si constand in stiri despre infractiuni savarsite de romani, mai ales crime si violuri, cu scopul de a crea un sentiment de nesiguranta in randul oamenilor obisnuiti. In 2006 romanii din Italia erau deja „emergenza romena” (pericolul romanesc).
Daca aceasta xenofobie ar fi fost limitata la tabloide, cum a fost campania anti-romaneasca din presa britanica in momentele discutarii deschiderii pietei muncii pentru romani si bulgari, consecintele nu ar fi fost serioase. Dar aceasta campanie a fost sustinuta de presa considerata serioasa si credibila si de toate canalele de televiziune, inclusiv cele de stat.
Subiectul era siguranta personala a cetateanului de rand, asa numita „emergenza sicurezza”, amenintata exclusiv de romani, prezentati ca o etnie de delicventi brutali si fara scrupule. Cuvantul „rom” a fost utilizat ca prescurtate de la „romeni” (romani) iar confuzia rom-romeni (tigani-romani) intretinuta in mod deliberat. Varful de lance al campaniei l-a constituit cotidianul „Il Giornale” dar nici altele nu s-au lasat mai prejos. In iulie 2007, cu trei luni inainte de crima Mailat, saptamanalul „L’Espresso” titra: “L’invasione dei romeni. In Italia sono un milione. Con un primato criminale che fa paura. Così l’ingresso di Bucarest in Europa è diventato un’emergenza” (Invazia romanilor. In Italia sunt un million. Cu o suprematie in delicventa care inspaimanta. Astfel intrarea Bucurestiului in Europa a devenit un pericol.).
In realitate criminalitatea romaneasca, e vorba de cei judecati si condamnati, se reducea in 2007 la 3% din populatia romaneasca in Italia, estimata la 600 de mii in 2007. Fostul primar al Romei, Veltroni, sustinea tot atunci ca romanii constituie 75% cei inchisi desi ei constituiau doar 15% dintre detinutii straini. Spre comparatie, in 1904 delicventii italieni constituiau 40% din totalul tuturor detinutilor din inchisorile nord-americane.
La campania anti-romaneasca din mass media s-au adaugat declaratiile rasiste ale oamenilor politici italieni, incepand cu Walter Veltroni de stanga si termanind cu xenofobii Ligii Nordului, aliatii xenofobi ai lui Berlusconi care domina nordul Italiei. Daca un politician din Marea Britanie ar fi facut afirmatiile rasiste pe care le-au facut politicienii italieni, scandalul ar fi fost enorm. In Italia ele au fost considerate perfect normale.
Cu toate ca incepand din 2007 romanii erau cetateni comunitari, in Italia ei au fost tratati in continuare ca si cum n-ar fi fost. Unul din reprosurile italienilor a fost ca guvernul de la Bucuresti a deschis granitele, lasand sa plece pe cine a vrut sa o faca, ca si cum romanii nu ar avut dreptul la libera circulatie in interiorul UE. Mai mult, ei au acuzat Bucurestiul ca ar fi trimis deliberat toti puscariasii romani in Italia, fara sa explice cum au putut realiza autoritatile de la Bucuresti o asemena performanta si de ce tocmai in Italia.
Un guvern fara autoritate si un primar ambitios
Anul 2007 a fost dominat in Italia de slabiciunile guvernului Prodi, o coalitie de stanga fragila, instabila si fara autoritate politica. In februarie 2007 cazuse guvernul dar nici noua remaniere nu a conferit mai multa stabilitate Italiei. Unul dintre pilonii coalitiei Prodi, primarul Romei, Walter Veltroni, a considerat ca este momentul ideal sa puna mana pe putere. Ales cu o majoritate mizerabila si fara nicio realizare in calitate de primar, Veltroni era disperat sa dovedeasca ca e un om de actiune, pentru a fi ales presedinte al „Partito Democratico” (Partidul Democrat) care tocmai se infiinta.
Cu luni inainte de criza Mailat (cetateanul roman, de etnie rom, acuzat de uciderea unei italience), Veltroni ii desemnase deja pe romani ca vinovati de tot ce este rau la Roma , ajungand chiar sa ameninte guvernul de la Bucuresti. Romanii devenisera „inamicul nr. 1 al Italiei”, raul absolut care nu putea fi rezolvat decat de „seriful” Walter Veltroni.
Uciderea Giovannei Reggiani a fost pretextul perfect pentru a se creea criza politica majora de care primarul Romei avea disperata nevoie. Cum guvernul depindea de sprijinul politic al lui Veltroni, Prodi a insailat la repezeala in noiembrie 2007 decretul numit „pachetto sicurezza”(pachetul de siguranta) si care a fost semnat de presedintele Italiei, Napolitano, urmand sa fie aprobat de parlament. Pachetul de siguranta nu era altceva decat purificarea etnica a Italiei prin alungarea romanilor. Un politician declara ca pachetul de siguranta este facut contra infractorilor romani, de parca ar fi existat o categorie speciala de infractori, infractorii romani, care au nevoie de legi speciale.
Daca crima ar fi avut loc la Milano, fieful Ligii Nordului care se afla in opozitie, e greu de crezut ca guvernul s-ar fi miscat cu atata graba sa puna in aplicare expulzarea romanilor atat de mult dorita de Veltroni. In mod sigur nu ar fi devenit criza politica.
Liber la persecutat romani…
Pachetul de siguranta aproba expulzarea cetatenilor romani care erau considerati, atentie, potential pericol de securitate publica. Prezumptia de nevinovatie nu se mai aplica pentru ei. El permitea autoritatilor administrative (prefecti si primari) sa-si asume un rol judecatoresc si sa aprobe expulzari, pe criterii vagi (siguranta publica) si fara drept de apel. Imediat dupa semnarea decretului au inceput expulzarile cu toate ca decretul nu fusese aprobat de parlament. Un numar 20 de romani au fost imbarcati a doua zi si trimisi la Bucuresti, intr-un dispret total fata de drepturile lor.
In final, decretul – plin de erori si exprimari vagi si care incalcau constitutia Italiei si legile europene – nu a fost niciodata aprobat de parlamentul italian.
…Si gestiunea lamentabila a unei crize
Presa din Romania a cazut in capcana si, in loc sa vada dededubturile afacerii Mailat, a inceput litania de auto-acuzari: romanii isi merita soarta, sunt un popor de hoti, romanii sunt colectiv responsabili pentru imaginea tarii si asa mai departe. A fost nevoie de cateva zile ca presa din Romania sa-si dea seama ca in Italia romanii sunt victimele unei persecutii de inspiratie fascista. In noienbrie 2007 era periculos sa vorbesti romaneste pe strazile italiene. Cativa romani au murit din aceasta cauza.
Reactia guvernului Tariceanu a fost la fel de jalnica. In loc sa traga la raspundere Italia pentru impunerea unei responsabilitati colective pe criterii etnice, pentru planurile de deportare in masa a romanilor si deportarile ilegale petrecute, pentru incitarea la ura impotriva romanilor si vendetele rasiste care nu au fost niciodata pedepsite (nimeni nu a fost condamnat in Italia pentru rasism si incitare la ura pe criterii etnice), guvernul a intrat in panica si s-a dovedit incapabil sa gestioneze corect criza. Afirmatiile fostului ministru de externe, Adrian Cioroianu, au devenit deja material de legenda si au agravat situatia.
Mai grav, guvernul Romaniei si organizatiile romanilor din Italia au inceput sa arunce vina pe romi, uitand ca multi infractori sunt romani neaosi si multi romi din Italia sunt cetateni romani nevinovati pe care statul roman avea datoria sa-i protejeze. Organizatia Romani Criss avea perfecta dreptate cand critica servilismul autoritatilor romane. Cooperare cu Italia da, dar drepturile romanilor indiferent de etnie trebuiau respectate. Persecutia romilor de catre statul italian care se petrece acum sub ochii nostri este rezultatul direct al slugarniciei si incompetentei guvernului Romaniei.
Urgenta despre care nimeni nu vorbeste
Persecutia impotriva romanilor si a tiganilor, deveniti veritabili țapi ispasitori ai tuturor neputintelor italienesti, continua si in ziua de azi. Italia tace insa in ceea ce priveste ce priveste domeniul in care romanii au suprematia absoluta: numarul accidentelor de munca. In 2006 romanii au fost victimele a 11 200 accidente de munca, din care 250 s-au soldat cu invaliditati permenente si 30 de morti. In 2005 au fost 29 de romani decedati si 35 in 2004. Romanii conduc detasati, cu procentul de 21.3%, statistica strainilor morti la locul de munca in Italia si pe locul trei la numarul de accidente de munca din aceasta tara. Aceasta este „emergenza romeni” cea adevarata. Iar Bucurestiul nu zice nimic.
Felicitari autoarei pentru un articol excelent si redactiei ziarului pentru ca l-a gazduit!