Pădurea a fost devastată pe o zonă întinsă în Siberia centralăÎn anul 1908, pe data de 30 iunie, a avut loc o explozie enormă în Siberia centrală, cunoscutî in cercurile științifice ca Evenimentul Tunguska (numit după râul Tunguska).
Primii care au observat explozia au fost localnicii din Irkutsk și Krasnoyarsk. Ei au descris-o ca pe un eveniment straniu: un obiect de formă cilindrică a străbătut cerul din direcția sud-vest către nord-est, strălucitor ca soarele și provocând un zgomot ca trăznetele în timpul unei furtuni.
Evenimentul s-a încheiat cu un cutremur de pamânt. Datele culese de cercetători au fost contradictorii; unii au fost de părere că evenimentul a fost provocat de un asteroid (un corp ceresc alcătuit din piatră, sau nichel și fier), alții de o cometă (un corp ceresc alcătuit din ghiață, piatră și materie organică).
Asteroizii provin dintr-o regiune situată între planetele Marte și Jupiter, cunoscută în astronomie sub numele de Centura de Asteroizi. Acești asteroizi sunt rămășițele unei planete care a existat între Marte și Jupiter.
Cometele își au originea în afara sistemului solar. Perturbațiile gravitaționale ale planetelor “smulg” aceste corpuri cerești situate în afara sistemului solar și le plasează într-o orbită eliptică în jurul soarelui, cu apogeul situat în afara sistemului planetar solar.
O cometă poate deveni asteroid când conținutul de ghiață se evaporează și ramâne numai nucleul ei. Prin definiție, asteroidul sau cometa devin meteor când intră în atmosferă.
Asteroid sau Cometă
De 100 de ani, oamenii de știință au analizat fenomenul Tunguska și în general este acceptată teoria că explozia a fost cauzată de un asteroid sau o cometă, care a explodat la o altitudine cuprinsă între cinci și 10 km în atmosferă.
Experiență dobândită în anii ‘60 prin detonarea în atmosferă a bombelor atomice a permis evaluarea puterii exploziei Tunguska, calculele arătând-o ca fiind echivalentă cu puterea a 1000 de bombe atomice de felul celei folosite la Hiroșima în 1945.
Praful care s-a ridicat în atmosferă din cauza exploziei a afectat vizibilitatea peste tot globul pamântesc până la o altitudine de 70 km. Modificarea vizibilității a fost măsurată de observatorul astronomic din Los Angeles, California.
Un alt efect al evenimentului au fost schimbările survenite în câmpul magnetic al pamântului, similare celor observate in urma exploziei bombelor atomice în atmosferă.
În ceea ce privește natura (asteroid sau cometă) evenimentului Tunguska trebuie menționate cercetările savantului rus Leonid Kulik.
El a descoperit pe traseul exploziei niște sfere minuscule cu conținut ridicat de nichel și iridiu, metale care se găsesc de obicei din abundență în asteroizi.
Aceste descoperi vin în sprijinul teoriei că evenimentul Tunguska s-a datorat coliziunii unui asteroid cu pamântul. De asemenea, teoria este susținută și de faptul că explozia a avut loc simultan cu “ploaia” de metoriți din centura “Beta Taurid“ a atins nivelul maxim în perioda evenimentului.
Dacă impactul s-a produs cu un asteroid, undeva pe traseul meteoritului ar trebui să existe un crater; cu toate eforturile savanților ruși un astfel de crater nu a fost descoperit.
Lipsa craterului susține opinia că explozia a fost provocată de o cometă. La aceasta se adaugă observarea unor anomalii optice în atmosferă; este vorba despre niște fenomene luminoase create de praful cosmic și de vapori din ghiață, lucru cracteristic cometelor.
Măsurătorile făcute în ghiața din Groelanda pentru anul 1908 nu au găsit niciun fel de minereu caracteristic asteroizilor. În felul acesta a început polemica asteroid contra cometă.
Niciuna dintre ipoteze nu dă un răspuns satisfăcător, astfel că este nevoie de continuarea cercetărilor pentru a găsi o explicație acceptabila naturii fenomenului Tunguska.
Mai există și alte teorii, că a fost o explozie nucleară sau o ciocnire cu un OZN sau o bucata de antimaterie. Niciuna dintrre aceste teorii nu are sprijinul comunității științifice.
Pericol de impact
Este important sa dezlegăm secretele evenimentului Tunguska, fiindcă există posibilitatea ca pe viitor să se producă o coliziune între planeta noastră și corpurile spațiale de tipul asteroizilor sau cometelor.
Evidența acestui pericol este foarte convingătoare dacă ne uităm la suprafața Lunii. Ea este plină de cratere produse de continua bombardare cu asteroizi; planeta noastră ar fi la fel dacă nu ar avea atmosfera care ne protejează.
Probabilitatea unei ciocniri catastrofale a Pamântului cu un asteroid sau cometă este minuscula, o dată la câteva milioane de ani.
Pe de alta parte, sunt peste 1000 de asteroizi și comete cu diametru mai mare de un km care au traiectorii pronosticate prea aproape de pamânt (circa opt milioane de km) și intersectează orbita Pamântului.
Un asteroid de 50 de metri diametru care se ciocnește cu pamântul poate crea cataclisme enorme; impactul într-un ocean dă naștere unor fenomene tsunami care distru tot ce întâlnesc în cale.
Dacă coliziunea este pe uscat ea are un efect similar cu evenimentul Tunguska. O astfel de situație se poate repeta la un interval mediu de aproximativ 1000 de ani.
La fiecare câteva sute de mii de ani Terra se ciocnește cu un asteroid având diametrul mai mare de 1.5 km, eveniment care poate distruge viața pe Pământ.
S-a determinat că un asfel de impact a cauzat dispariția dinozaurilor deoarece schimbările climaterice au fost prea drastice.
Problema pe care o are Terra este că, cel puțin o dată pe an, un asteroid de 5-10 metri în diametru explodează în atmosferă.
La 6 iunie 2002 un obiect cu diametrul de aproximativ 10 m a explodat în stratosferă cu o forță echivalentă cu explozia a 26 kilotone de dinamită, iar în martie 1989 asteroidul 4581, de circa 300 m diametru, a trecut la doar 700,000 km de Terra, prin poziția unde se afla Pamântul cu șase ore înainte.
Interesul științific față de evenimentul Tunguska este generat de necesitatea de a înțelege legile care guvernează traiectoriile acestor corpuri cerești, compoziția lor chimică și a găsi soluții pentru evitarea ciocnirii corpurilor cerești cu Pamântul.
Cercetările ștințifice legate de evenimentul Tunguska ajută la înțelegerea consecințelor ciocnirii dintre Terra și obiectele cerești și a necesității de a pregăti omenirea pentru o astfel de catastrofă.
Programul ‘Space Guard’
Foarte multe dintre activitățile de cercetare stiințifică în acest domeniu au loc sub auspiciul NASA, care are un program intitulat “Protecție spațială”.
Principala misiune a acestui program este să țină evidența tuturor asteroizilor și cometelor care se mișcă pe traiectorii care intersecteaza orbita pamântului.
Programul acesta a descoperit și catalogat peste 900 de asteroizi și comete care reprezintă un potențial pericol pentru Terra.
Înainte de acest program cercetările se limitau la studierea evenimentului după ce a avut loc coliziunea.
Dezvoltarea rapidă a cercetărilor spațiale și progresul în domeniul rachetelor pentru lansarea sateliților și sondelor spațiale dă posibilitatea de a studia asteroizi sau comete “de aproape”.
NASA a lansat sonde spațiale care se plasează pe o orbită în jurul corpurilor spațiale sau se plasează pe ele și culeg mostre de sol care pot fi transportate “acasă” pentru analize mai detaliate.
Sonda spațială NEAR, lansată în 1996, a trecut pe lângă asteroidul MATHILDE și a stat un an de zile pe o orbită în jurul asteroidului EROS.
In 1998, sonda DEEPSPACE 1 , a vizitat cometa BORRELLY, iar sonda STARDUST, în 1999, a colectat praf din coada cometei WILD-2 și l-a adus pe Pamânt pentru studiul compoziei lui chimice.
Între anii 2002 si 2006, au fost lansate patru sonde inter-planetare cu diferite misiuni geologice și astronomice.
Întrebarea care ramâne este ce să facem când un asteroid sau o cometă cu diametrul mai mare de 1000m este pe o traiectorie de coliziune inevitabilă cu Terra.
Soluțiile propuse sunt de natură futuristică, fiind posibile doar măsuri de minimalizare a distrugerilor pe Pământ, care nu rezolvă problema impactului.
Soluția este schimbarea traiectoriei cometei sau asteroidului, ori sa “bombardarea intrusului”, astfel încât fragmentele lui să ardă în atmosferă.
O explozie nucleară în apropierea asteroidului creează o fragmentare necontrolabilă și nu există nicio garanție că schimbarea traiectoriei este cea dorită pentru evitarea ciocnirii.
Atașarea unor rachete de propulsare a asteroidului sau cometei pe o noua traiectorie este mai mult sci-fiction decât un proiect științific.
Toate cercetările indică faptul că probabilitatea ca in curând să vină “sfârșitul lumii”, din cauza coliziunii cu un obiect ceresc, este extrem de mică și se află la sute de mii de ani depărtare.