Menaşe m-a chemat în apartamentul lui, a închis uşa, a răsucit cheia în broască şi mi-a spus cu voce gravă:
– Rozica o să lipsească vreo două ore, s-a dus la coafor. Băiatul e şi el plecat, la un film. Şi te-am chemat special pe tine pentru că vreau să discutăm o problemă gravă, strict confidenţială.
M-am încruntat ca orice om serios şi am întrebat despre ce e vorba.
– Despre asta, a rostit Menaşe, despre revista asta. Am căutat ceva într-un sertar în camera băiatului şi am găsit revista asta plină de femei goale. Uită-te şi tu, dar repede până nu ne prinde nevastă-mea.
– Interesant, spun eu, păcat că-i în engleză…
– Poate să fie şi în patagoneză, ce-ţi pasă? Se înţelege foarte bine. Zi şi tu, asta-i literatură pentru un băiat de 14 ani? Uită-te numai la asta, uite ce ochi formidabili are…
– Nici blonda asta nu e rea.
– Fără pic de ruşine… Uite cum iese din baie aşa cum a făcut-o maică-sa. Ce coapse, ce şolduri, ce…
– Chiar e revoltător, sunt eu de părere. Priveşte la studenta asta care ridică un picior până la nivelul sânilor… Pfiii!
– Chiar aşa… Mai mare ruşinea. Dar de ce zici că e studentă?
– Păi, tu nu vezi? În spatele ei e o bibliotecă…
– Şi de astălaltă care face şpagat, ce zici? Absolut imorală. Un elev de 14 ani în loc să înveţe să-şi facă temele, se uită la splendoarea asta de femeie, fii numai atent ce sâni are, obraznici, nu?
– Absolut. O astfel de revistă este detestabilă. Priveşte la negresa asta, mamă, mamă, unde dracu’ găsesc ei aşa nişte exemplare? Goală puşcă şi lucioasă, absolut imorală.
– Da, dar e nostimă, deşi poate să strice educaţia tineretului, mai ales tipa asta întinsă în şezlong cu braţele deschise… Ce neobrăzare… Dă-o mai la lumină, aşa, aşa…De ce nu sunt interzise publicaţiile astea? Poţi să te îmbolnăveşti, zău.
– Atunci, ce să fac? De aia te-am chemat, ca să-mi dai un sfat. Să-i rup urechile băiatului ca să nu mai umble cu porcării din astea? Să-l spun lui maică-sa şi să-l fac de ruşine? Să dau foc revistei în prezenţa lui? Cum să procedez?
– Greşeşti foarte mult! am spus eu categoric. Ştii doar că fructul oprit îndeamnă la păcat. Pune revista înapoi şi fă-te că nu ştii nimic. Din când în când o să avem grijă să verificăm. Şi dă-i, în orice caz un ban de buzunar… că n-o fi foc!
O istorioară foarte simpatică şi revelatoare.
Ce păcat că am crescut… o fată!
De cate ori am ocazia, nu ezit sa afirm ca Dorel Schor e cel putin la nivelul celor mai talentati scriitori umoristi pe care i-am citit in viata mea. Tare as vrea sa vad schitele lui publicate in volum, in limba engleza, in Statele Unite!