Înc-o zi se stinse-n noapte
Ca o lampă fără gaz.
Adormite-n jur mi-s toate,
Numai eu sunt încă treaz.
Vântul trece cu smerenie
Printre plopii de la drum,
Purtând darnic, in băjenie,
Aromaticu-i parfum.
Susurând aud izvorul
Clipocind lânga hotar.
Prin vecini, chemându-şi dorul
Lătra jalnic un ogar.
Luna intră pe fereastră
Furişându-se sfios
In odaia mea albastră,
Unduindu-se pe jos.
Lumânarea acu-i topită
In suportu-i argintiu.
Mintea-mi este amorţită
Ca o umbră în pustiu.
Şi când bezna mă-nconjoară
Ucigându-mi ultim vers,
Luna-n geam se înfioară,
Luminându-mi stihul şters.
In paloarea ei nocturnă
Tristă mi-a zâmbit de sus,
Ca o zână, tandră, bună,
Şi frumoasă cum nu-i spus.
Smulge-mi Lună de pe buză
Topit dorul intr-un vers,
Du-l la lumea ceea ursuză
Să-l îngăne’n gând la mers.