„De ce ţi-e frică, d-aia nu scapi !”, spune înţeleptul.
Europa aştepta cu febrilitate verdictul irlandez din 12 iunie capabil, sau nu, să valideze trei ani de adaptare şi simplificare a unui Tratat, considerat complicat şi ilizibil şi refuzat la prima lectură de două State care au recurs la consultările cetăţeneşti, Franţa şi Olanda
Singura ţară din cele 27 ale noii Europe, redevabilă referendumului constituţional, rămăsese Irlanda, iar, de eventualul ei refuz al Tratatului de la Lisabona, s-a temut o lume întreagă. O temere justificată deoarece un astfel de veto se poate traduce prin năruirea sperării într-o unitate de vederi, sub numeroase aspecte de care, pentru a exista cu adevărat, U.E. are absolută trebuinţă.
Dar, cum uneori, buturuga mică răsturna carul mare, aşa şi cu Irlanda. Micul stat de la periferia Europei, cu o populaţie de numai 1,1 % din populaţia Uniunii, a provocat un seism resimţit până-n inima Carpaţilor.
Situație jenantă
Raţiunile care pot explica reacţia de rejet a irlandezilor au mai multe origini. Teama că o conducere centrală europeană ar decide în locul ei, fără să ţină seamă de specificitatea naţională, impietând asupra hotărârilor proprii, este, întrucâtva legitimă. Chiar dacă în acest sens Tratatul a fost rău interpretat, sau, mai bine spus, neînţeles.
Perceperea lui în sens contrar, aşa cum de altfel reiese din conţinut, adică acordarea posibilităţii fiecărui Stat de a propune amendamentele crezute de cuviinţă, ar fi evitat, cert, situaţia ambarasantă căruia Uniunea trebuie să-i facă faţă pe lângă toate celelalte impedimente.
Republica Irlanda, spre deosebire de Ulster (partea de nord a insulei ataşată Marii Britanii), şi-a dobândit independenţa relativ recent, iar sumisiunea faţă de o altă autoritate provoacă reticenţe serioase în sânul populaţiei însetate de o libertate cât mai desăvârşită posibil.
Pe de altă parte, este bine ştiut că refuzul unei singure ţări din cele 27, este suficient pentru a invalida definitiv această formă de înţelegere, numită Tratat simplificat, constituind bazele unei viitoare constituţii europene, fără de care organizaţia geo-politică a continentului nu poate funcţiona în mod armonios şi eficace.
Cu toate acestea şi în pofida obstacolelor de care s-a lovit şi până acum, nimeni nu va stopa mersul Europei spre o uniune definitivă şi garantată de structuri constituţionale.
Fără să-şi piardă cumpătul, atât Nicolas Sarkozy, viitorul preşedinte al Uniunii, cât şi Angela Merkel, succesorii fondatorilor nucleului european, au insistat pe lângă celelalte State să nu renunţe la ratificarea Tratatului, nădăjduind că şi Republica Irlanda va găsi o soluţie de compromis, în virtutea sprijinului oferit de U.E. până în momentul de faţă.
Altminteri se va vedea obligată să accepte un statut amenajat, dar fără drepturi egale cu celelalte state sau, pur şi simplu, să-şi continue drumul într-un spirit „insular” şi în beatitudinea succeselor economice efemere de care se bucură în prezent.
Buturuga mică
Partizanii tratatului afirmă, pe drept, că Irlanda, cu toată aspiraţia ei spre libertate, se găseşte încă sub influenţa unui catolicism limitat, constituind un caz aparte în contextul european.
Pare prea puţin firească interzicerea avortului şi a divorţului într-o ţară de reputaţie liberală, ca şi teama nejustificată că Bruxelles va pune în discuţie gratuitatea îngrijirilor medicale şi a educaţiei.
Nu încape îndoială că o parte de irlandezi n-au înţeles că Tratatul nu are, câtuşi de puţin, intenţia să le modifice legislaţia ci, dimpotrivă, să le-o asigure.
Dar şi mai bizară pare aprehensiunea că neutralitatea, de care s-a bucurat până acum, le va fi pusă la încercare de eventualele „aventuri” militare ale Uniunii, ca şi când tentativele de pacificare şi de apărare colectivă ale Statelor Europene s-ar transforma subit în impulsuri beligerante.
Convingerea mea este că dezinformaţiile la care s-a pretat clanul naţionalist şi, probabil, recalcitranţii anti-europeni, a semănat deruta în electoratul irlandez, ne permiţându-i înţelegerea corectă a acestui document de importanţă capitală: „Nici eu, nici fiică-mea nu suntem antieuropene, numai că acest Tratat e atât de elaborat, încât înţelegerea lui ne-a fost imposibilă, ceea ce ne-a determinat să votăm contra…”- declara unei agenţii de presă o bravă cetăţeancă irlandeză.
S-ar putea că lipsa pozelor să le fi îngreunat într-atât lectura…?
N-ar fi exclus ca într-o lume unde imagina tinde să înlocuiască osteneala cititului, să asistăm la pretexte de o asemenea lejeritate.
Interese economice
S-ar putea, de asemenea, ca ajutorul de 60 de miliarde de euro acordat de Uniune Irlandei, pentru a-i înlesni dezvoltarea economică, infra-structurile, doparea investiţiilor şi schimburilor economice cu Statele Unite, să piardă din însemnătate când e vorba de unele obligaţii mutualiste.
Este însă şi mai greu de realizat că, în contextul economic actual, o ţară izolată, chiar atunci când e răsfăţată de o anumită prosperitate economică, ar putea poate face faţă mult timp tăvălugului chinez, indian, brazilian, nord american sau multinaţionalelor cărora nu le scapă niciuna din slăbiciunile singuratecilor?
În ceea ce privesc „fiţele” eurosceptice ale d-lui Vaclav Klaus, Preşedintele Republicii Cehe, acestea nu ilustrează decât o opinie personală, atâta vreme cât fricţiunile sale cu propriul parlament rămân de actualitate.
Parisul nu poate crede că Republica Cehă îşi va permite riscul unei crize înainte să-şi asume, la rândul ei, preşedinţia Uniunii.