Stăm pe prispa bunicii.
Grinda din stejar nu mai rezistă la timp.
E mai bătrână decât buna.
Chiar şi decât părinţii ei pe care nu îi cunosc;
Doar din poveştile sale.
– Cum era mama, bunico?
– Te-ai născut fără vreme, nepoate.
Un bulgăre de sânge închegat în jurul unei guri din care nu răzbătea răsuflare.
Nici nu te-am botezat până la un an aproape, când ai început să semeni cu blestematul de taică-tău.
Ne-am temut să nu te stăpânească diavolul, ca pe el.
– Dar cum era lumea pe vremea aceea, bunico?
– Ei nepoate, grâul îl cumpăram cu o sută de lei maja. O pereche de boi ajungea la cinci mii;
Cine îi putea cumpăra.
– Dar cum era mama, bunico?
– Ei, era rea nepoate, ca toată lumea din jur.
I-a plăcut tare de rusul acela blond cu ochi albaştri şi două zile nu au mai ieşit din poiată.
Le mai duceam eu de mâncare şi apă dar nici nu s-au atins de ele.
Au stat până când au bombardat nemţii din nou şi nătărăul a trebuit să plece.
După ce te-a născut n-a mai trăit.
Dumnezeu s-o ierte.
Stăm pe prispa bunicii.
Grinda din stejar e mai bătrână decât buna.
Chiar şi decât părinţii ei pe care nu îi cunosc;
Doar din poveştile sale.
Plângem amândoi, bătrâni, doi copii.
Dan David, Los Angeles, Martie-04-2007.