Mă târăsc, mă ridic, alerg, din nou cad.
Apele vin tulburi gâlgâind de pe deal.
E un vis urât?
Unul dintre coşmarurile
Care izvorăsc din când în când
Într-o minte bolnavă?
Ajung la trunchiul ud.
Urc în vârful copacului mai înalt decât Şcoala.
Ai rămas în clasă, Elena din Troia.
Nu a mai apucat să iasă nici Doamna.
Vrăbiile speriate stau pe crengile subţiri, de sus.
Dedesubt apele cresc învârtindu-se.
Mai departe de ape, mai aproape de cer, nu se poate!
Zbor pe deasupra apelor într-o plasă din crengi
Purtată în ghiare subţiri ori în pliscuri
De sutele de vrăbii vecine.
Plâng, ţipă.
Un fulger galben;
Arhanghel înfăşurat în jurul pomului meu.
Dinţii şi inima îl simt, să se spargă.
În lumina lui otrăvită ţi-am văzut pentru ultima dată
Mâna întinsă, crispată, Elena din Troia.
Ai dispărut într-o clipă.
Unde sunt îngerii aceia frumoşi, să te scape?
Unde e Dumnezeul cel bun al bunicii?
Deasupra Şcolii îngropate în apele gri
L-am văzut doar pe îngerul ploii; urât ca dracul!
Râdea hohotind.
Tare mai semăna cu Secretarul pe care-l blestema bunica:
„Urâtul dracului! Călca-lar nevoia!”
Venea sâmbăta seara.
Se oprea în poartă şi ameninţa:
„Băi, dacă nu semnaţi până mâine seară,
Dracu’ o să vă ia!”
Era tatăl tău.
Nu ai mai venit niciodată la şcoală,
Frumoasă Elena din Troia!
Dan David, Los Angeles, Feb.-24-2007.