caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Cum ar putea duce complezența vizavi de Rusia la distrugerea NATO

de (30-11-2016)
13 ecouri

 
NATO și Uniunea Europeană tocmai au anunțat prelungirea operațiunii navale din largul coastelor Somaliei, pentru combaterea pirateriei, dar NATO încă o face în plină incertitudine vizavi de viitorul foarte apropiat.

Deocamdată, țările europene membre în Alianță încă trebuie să decripteze remarcile contradictorii ale lui Donald Trump din timpul campaniei electorale în legătură cu Alianța Nord Atlantică.

Trump a spus pe de o parte că ar dori o apropiere a SUA de Rusia și că îl admiră pe Putin. Pe de altă parte, Trump a spus că statele europene din NATO ar trebui să-și sporească cheltuielile militare, ceea ce de altfel ele sunt obligate să facă. Conform cartei și regulamentelor NATO, țările membre trebuie să consacre cel puțin 2% din Produsul Intern Brut (PIB) cheltuielilor militare, dar cu excepția Statelor Unite doar Marea Britanie, Grecia și țările baltice fac asta.

Germania, de pildă, nu investește decât ceva mai mult decât 1% din PIB în apărare.

La prima vedere, cele două inițiative ale lui Trump: a efectua o apropiere de Rusia și a cere țărilor europene să cheltuiască mai mult pentru apărare, nu par a se exclude reciproc. Trump ar putea să le aplice pe ambele după ce intră în funcțiune.

In realitate, analiștii politici sugerează că o apropiere a Americii de Rusia lui Putin ar risca să slăbească NATO, sau chiar să distrugă Alianța.

Astfel, în Marea Neagră NATO nu dispune de nici o structură permanentă, deși trei țări riverane: România, Bulgaria și Turcia sunt membri ai Alianței, o a patra: Georgia, a primit promisiunea oficială că va intra în cele din urmă în NATO iar Ucraina e un aliat al occidentului. Cu toate acestea, Marea Neagră rămâne, în perspectiva lui Putin, o zonă de interes militar rusesc, iar apropierea recentă a Moscovei de Turcia complică și mai mult posibilitatea Alianței de a se instala strategic acolo.

Turcia pare a accepta expansiunea influenței Rusiei în zona Mării Negre, iar asta în ciuda faptului că Rusia a anexat Crimeea limitând sau anulând drepturile tătarilor turcofoni de acolo.

In același timp, Rusia testează în permanență capacitatea de apărare a membrilor est-europeni și scandinavi din NATO, dar efectuează incursiuni și in spațiul aerian al unor țări vulnerabile care nu sunt membri NATO, precum Suedia și Finlanda.

Agravată de faptul că Trump a lăsat de înțeles că ar putea să nu intervină pentru a apăra țările baltice sau Polonia, ca și de efectele psihologice, politice și financiare ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, este limpede că o asemenea situație de incertitudine poate duce, pe termen mai mult sau mai puțin lung, la prăbușirea NATO.

Foarte important va fi, așadar, discursul către națiune pe care îl va ține Donald Trump odată ce își va prelua funcția și care va fi urmărit nu doar de americani și de membrii NATO, dar și de Putin și liderii Chinei, ai grupării Statul Islamic sau orice alți politicieni, ostili sau prieteni, al căror statut și viitor depind de relația cu SUA.

Dan Alexe, 29 noiembrie 2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • Boris M. Marian: (1-12-2016 la 13:13)

    Cu un mare risc de a fi anihilat de iubitorii NATO, am să întreb – care este obiectivul acestui organism care s-a născut în timpul primului război rece? Vrea cineva să permanentizeze antirusismul? Că Rusia nu mai este comunistă. Are păcate mari, preluate de la URSS – antioccidentalismul tradițional, antiisraelismul, pro-arabismul nuanțat pe direcție antiamericană. Dar ce face NATO ? Este el jandarmul păcii? Nu știu ce este asta. Poate cineva să explice? Sunt foarte curios. Dacă ne temem de revenirea comunismului, să spunem, dar eu nu cred.

  • Alexandru Leibovici: (1-12-2016 la 15:04)

    @Boris M. Marian

    > Cu un mare risc de a fi anihilat de iubitorii NATO, am să întreb…

    Sunteţi un om deosebit de curajos, domnule Marian!! 😉

    > … care este obiectivul acestui organism …

    Am speranţa că aţi căutat deja răspunsuri la această întrebare cel puţin acolo unde trebuie început – în Wiki în engleză, une găsim:

    [NATO] constitutes a system of collective defence whereby its member states agree to mutual defence in response to an attack by any external party

    > … care s-a născut în timpul primului război rece

    Nu chiar aşa rece… S-a născut într-o perioadă destul de fierbinte, cum se poate vedea de ex. din acelaşi articol din Wiki.

    > Vrea cineva să permanentizeze antirusismul?

    Acesta, d-le Marian, este un truc retoric atât de vechi şi atât de răsuflat, încât mă mir că cineva de nivelul dv. nu se jenează să-l folosească! Exemple:

    – cine critică politica lui I. Antonescu, practică antiromânismul
    – cine are/avea ceva de spus despre Hitler, este antigerman
    – dacă nu-i place politica lui Putin, face antirusism
    – etc.

    Aţi văzut pe ACUM anti-rusism? Eu, când critic politica actuală a Federaţiei Ruse, precizez mereu: Rusia putinistă

    > Că Rusia nu mai este comunistă.
    > Dacă ne temem de revenirea comunismului, să spunem, dar eu nu cred.

    Nu numai un regim comunist poate fi agresiv. Iată, Rusia putinistă a anexat o bucată din Ucraina (stat suveran şi independent) şi a pus ochii (şi trupe) pe estul Ucrainei. Este doar un exemplu.

    > Dar ce face NATO ? Este el jandarmul păcii? Nu știu ce este asta. Poate cineva să explice? Sunt foarte curios.

    Răspunsul/explicaţia este mai sus. Iar după episodul Ucraina (şi anterior Gruzia) şi gesticulaţiile agresive şi ameninţătoare din ultimii câţiva ani, NATO pare mai util decât oricând în ultimii 25 de ani. Bineînţeles că propaganda putinistă încearcă să creeze confuzie în minţile mai puţin sofisticate şi să intervertească cauza cu efectul, dar noi nu ne lăsăm păcăliţi 😉

  • Boris M. Marian: (1-12-2016 la 17:53)

    Nu am acuzat site-ul ACUM de antirusism, dar titlul – Rusia – o otravă…. etc. vă place?

    România cheltuiește trei miliarde de euro pe înarmare, acum am citit, m-am crucit.

  • Alexandru Leibovici: (1-12-2016 la 20:36)

    @Boris M. Marian

    > … titlul – Rusia – o otravă…. etc. vă place?

    Titlul este „Rusia trebuie să fie tratată drept otrava internațională ce este în fapt” şi îl găsesc perfect. Vedeţi în titlu şi în articol că autorul este anti-rus în general? Este clar vorba de statul rus, şi anume de Rusia putinistă. Dv. vă simţiţi obligat să săriţi în apărarea Rusiei indiferent ce ar face conducătorii ei? Asta înseamnă la dv. patriotism – my country, right or wrong?

    Şi: asta este tot ce aveţi de spus la comentariul meu detailat care era despre utilitatea NATO şi despre falsa acuzaţie de antirusism, dat fiind că asta m-aţi întrebat?

    Şi nu este prima dată când eu vă răspund detailat la întrebările dv., fără vreun ecou din partea dv… Acelaşi lucru – tăcere mormântală – a fost când aţi întrebat de avantajele şi dezavantajele Uniunii Europene, în general şi special pentru România. V-am răspuns amănunţit (http://acum.tv/articol/77045/comment-page-1/#comment-155713 şi urm.) şi… tăcere mormântală…

  • Boris M. Marian: (1-12-2016 la 21:00)

    Nu am vorbit despre UE, ci NATO, oare să uităm cine și de ce a bombardat Belgradul?
    Eu nu apăr pe Putin, nici Rusia, ca stat, dar să nu uităm că fiecare țară are conducătorii pe care îi merită sau îi acceptă. Cine îl poate iubi pe Stalin? Dar la vremea lui puțini s-au opus cultului stalinist, exceptând țăranii din Ucraina care au ajuns la canibalism, de foame. De altfel, câți cunosc în România cultura și arta rusă din secolele XIX-XX, în afară de intelectualii de rasă? Unii urăsc și limba rusă, așa, inconștient. Eu iubesc limba germană, dar în Israel nu prea este acceptată cultura germană. Nu este simplu să desparți cultura de politica unui stat. Vă rog să nu-mi răstălmăciți cuvintele, unde am lăudat eu pe Putin? Petru cel Mare nu era un idealist, ba chiar era dictator, cum a scris A. Tolstoi despre el, oare de dragul lui Stalin.

  • Vlad Puscasu: (1-12-2016 la 21:04)

    Un articol foarte echilibrat, care arata realitatile actuale:

    – NATO si UE au o problema odata cu venirea lui Trump: acesta a spus ca nu mai aloca bani si securitate unor tari din Europa( nici nu e de mirare dupa ce Franta, Cehia, Ungaria critica NATO si USA zilnic, la nivelul cel mai inalt, din interiorul NATO)

    – Daca Trump cere 2 procente la tarile NATO pentru aparare, se vor trezi multi sefi de state sa ceara iesirea din NATO, iar acest lucru nu poate sa duca decat la un efect de destramare a NATO, cel putin in actuala formula.

    – NATO poate sa se modernizeze, si sa schimbe radical in urmatorii ani. Sa apara noi frontiere militare: daca Germania nu doreste sa se mai inarmeze( din cauza trecutului hitlerist), atunci NATO la cerintele lui Trump are o problema. Polonezii, romanii, tarile baltice doresc musai sa ramana in NATO, in timp ce Germania Franta Cehia Ungaria abia asteapta sa iasa.

    Lideri cehi importanti au acuzat NATO ca ,,organizatie criminala,, si asa mai departe. Cert este un lucru: Rusia lui Putin este in delir dupa victoria lui Trump. Tot in delir au aparut unii lideri in Anglia de la UKIP sa abereze: ,, noi suntem de partea lui Putin si Assad,, De asta ce impresia va mai lasa?

    […/Mod.]

    S-a schimbat politica la 180 de grade, ca sa nu spunem la 670 grade, in asa masura incat analistii politici acum isi cauta sponsori si nu stiu ce sa mai scrie.

  • Alexandru Leibovici: (2-12-2016 la 13:40)

    @Vlad Puscasu

    Valoare informaţională = zero.

  • Victor Manta: (6-12-2016 la 04:33)

    @Boris M. Marian

    > Nu am vorbit despre UE, ci NATO, oare să uităm cine și de ce a bombardat Belgradul?

    Eu nu îmi mai amintesc bine circumstanţele, doar că s-au comis nişte atrocităţi pe acolo. Îmi amintiţi dv. de ce a fost bombardat Belgradul?

    > De altfel, câți cunosc în România cultura și arta rusă din secolele XIX-XX, în afară de intelectualii de rasă?

    De exemplu şi cei care au fost la Gori.

    > Eu iubesc limba germană, dar în Israel nu prea este acceptată cultura germană.

    Vă miră cumva?

    Vielen Dank im Voraus.

  • Nicu Adrian Udriște: (6-12-2016 la 06:26)

    @Boris B. Marian

    Cred că ați declanșat o discuție pe o temă pe care nu o stăpâniți suficient de bine. Este drept că și autorul, Dan Alexe, nu face o analiză minimal coerentă, culege niște date de ici, de colo și se mulează pe o statuetă cam fragilă.

  • Boris M. Marian: (6-12-2016 la 11:56)

    Mai învățăm, nimeni nu știe tot

  • CHARLIE: (7-12-2016 la 11:45)

    @Boris Marian

    Nimeni nu stiu totul dar asta nu e un motiv ca cei care stiu foarte putin sa-si dea cu parerea. Un lucru, nu trebuie luat in serios tot ce a spus Trump pentru a fi ales. Nu a formulat nicio politica externa in toto, mai curand harcea, parcea de idei pe care masele le-au inghitit. Politica lui fata de Rusia si China asteapta sa fie formulata.

  • Victor Manta: (7-12-2016 la 12:47)

    @CHARLIE

    > Un lucru, nu trebuie luat in serios tot ce a spus Trump pentru a fi ales. … Politica lui fata de Rusia si China asteapta sa fie formulata.

    Mi se par dificil de ignorat lucrurile spuse de preşedintele ales al SUA. A făcut nişte promisiuni (de toate felurile) şi va fi urmărit atent pentru a se vedea dacă, sau cum, se ţine de cuvânt.

    Cu ce n-a spus este pe undeva mai simplu.

  • Boris M. Marian: (7-12-2016 la 13:12)

    Stimate Charlie, dacă la mine vă referiți apropo de cei ce știu prea puțin ca să-și dea cu părerea, eu nu am comentat nimic despre Trump, sper că nu la mine vă referiți, dar țin să subliniez că eu ca și Ion care este om, îmi spun părerea chiar dacă oameni burdușiți de CARTE umblă ca fazanul printre alte paseri grăitoare.

    Eu, scumpe amic, nu mă dau nici mare, nici mic, vorba lui Goethe, ești ceea ce crezi tu că ești. O fi o prostie a lui Goethe.

    Amic/mare, BMM



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Aforisme despre democraţie

Câteva aforisme despre democraţie (nu sunt decât aforisme...)

Închide
3.139.70.69