Un trubadur modern, poet și desăvârșit om de cultură și-a luat rămas bun de la noi într-o înțelegere a morții ca o continuare, și nu ca un sfârșit.
Scrisorile sale adresate muzei sale supreme, unică dragoste dovedește încă o dată că iubirea nu este doar o poveste incantată de către poeți, ci o artă a existenței noastre.
Ca într-un scenariu baladesc-mitic-legendar Leonard Cohen ne lasă drept testament că a iubi e ardere, și sacrificiu. Într-o lume contemporană cu tehnologia digitală, el se așează la masă și scrie ori cântă.
Într-un interviu ultim el ne confesează că ar fi vrut să facă mai mult, chiar dacă discurile sale nu s-au ridicat la un maximum comercial, însă înțelege că așa este viața, nu poți face decât ceea ce faci, și nu regretă nimic.
A plecat dintre noi cu acel ton elegiac-nostalgic, grav, și de om ce nu cunoaște violența, drama inutilă, isteria.
Rândurile postate de către fiul sau în urma serviciului funerar ni-l evocă în imaginea unui tată ideal, îngăduitor și blând.
Astăzi tatăl meu ar fi împlinit și el ceva ani peste numărul optzeci.
A plecat la fel cu calmul celui ce știa că și-a făcut datoria față de familie, față de lumea în care a trăit.
De data aceasta mă opresc să idolatrizez portretul unui tata prin muzica și poezia lui Leonard Cohen.
S-a stins din viață într-o săptămâna tumultuoasă de noiembrie și ar fi nevoie de mai mult timp în comemorarea drepților…
S-a stins ca un tata în câteva cuvinte simple, adânci cât nopțile de iarnă:
„Daca-ți întinzi mână, mă poți atinge.”
Dansează-mă până la sfârșitul iubirii
de Leonard Cohen
Dansează-mă în frumusețea ta cu o vioară-ardere
Dansează-mă prin teamă până când liniște ți-am strâns
Înaltă-mă ca pe-o ramură de măslin și să fie porumbelul în drum spre casă
Dansează-mă până la sfârșitul iubirii.
Mersi, Florin Predescu!
Pe mine m-a impresionat felul blând şi convingător cu care s-a comportat Leonard Cohen în 1970 la festivalul de pe Isle of Wight, în 1970. Atunci el a reşit să calmeze o mulţime de tineri care se cam dezlănţuiseră. I-a liniştit şi i-a cucerit cu muzica lui, sublimă deja atunci.
Mulţi au venit special pentru a-l vedea pe el, deşi s-au produs pe scenă şi multe alte mari staruri.
Leonard pe Isle of Wight: https://vimeo.com/56002315
Ceeace as mai aprecia la Leonard Cohen este ca a fost creatorul care nu a ramas agatat in vechile forme. Chiar daca si-a pastrat stilul muzicii, a revenit constant cu teme actuale. Pina in ultima clipa, nimic din ce a creat nu a dat senzatia de prafuit.
Si-a pastrat zbuciumul in contactul permantent cu lumea si in ultimul lui album, „You want it darker”, a urcat la o treapta a dramatismului care probabil nu fost banuita nici de cunoscatorii lui. Pentru ca e momentul: „You want it darker” – Da. Poate fi si mai nasol!
Intr-un alt cintec din album isi declara cu dramatism infringerea in fata Imensului: I’m leaving the table; I’m out of the game.
Poate o incercare a unui individ cu verticalitate, in aparenta lui de genteleman, de o lua inainte soartei care va lovi. Inanite de a primi lovitura I am ready Mylord.
As fi vrut sa fiu o musca in studioul unde a inregistrat luna trecuta You want it darker. Grupul lui de acompaniament, echipa de oameni cu care probabil devenise de mult trup si suflet, pus in fata unor noi cintece si versuri de un dramatism zguduitor. Obligati sa fie executantii unei sentinte apasatoare: „Va fi si mai nasol”.
Am scris cele de mai sus pentru a evidentia pentru cei care l-au placut cum creatia lui Leonard nu a fost numai Halleluia si „Hai sa dansam”. In perceptia mea, a fost mult mai mult, a fost printre altele o incapatinare disperata de a infrunta efemeritatea. Trucul a reusit in mare parte: eu nu l-am socotit niciodata printre cei de care voi auzi ca s-a dus. De aceea realitatea m-a ajuns din urma ca o zguduire. Imi dau seama ca e o nerusinare sa pretinzi clementa in fata vietii, chiar si daca nu e pentru tine insuti.