ACUM.TV

 
Adrian Enescu s-a stins acum câteva zile.

Am avut norocul uriaş de a vorbi cu el, la telefon, preţ de poate cinci minute, anul trecut. Îl sunasem în legătură cu interviul apărut la noi, în „Formula AS”. Am avut mari emoţii în acele clipe, auzindu-i vocea. Din anii ’80, de pe vremea când ascultam vrăjită muzica filmelor a căror coloană sonoră o semnase, nu mai trăisem o stare de spirit asemănătoare. Filmele acelea – Pas în doi, Profetul, aurul şi ardelenii, Bietul Ioanide, Concurs, Dreptate în lanţuri, Noi, cei din linia întâi, Ciuleandra, Adela – văzute şi re-văzute în alte timpuri fuseseră însoţite de o muzică atât de specială, încât şi acum o port în suflet. Precum muzica interpretată de Grupul „Stereo”, ori discurile pe care le ascultam cu pickupul dat la maximum. Basorelief, Funky Synthesiser 1, Funky Synthesiser 2 şi mai recentele Invisible Movies şi Funky Synthesiser 2.0 cred că-l vor face pe însuşi Dumnezeu fericit să-l aibă mai aproape, lângă alte genii ale Muzicii Universale! Muzica lui te înălţa întotdeauna… Cred că i-am şi spus-o atunci cînd am vorbit la telefon şi i-am mulţumit pentru încântarea pe care mi-o produsese mie, şi celor din generaţia mea, auzindu-i muzica.

CD-urile pe care tocmai le lansase în perioada apariţiei interviului în „F. AS” erau dovada că muzica electronică pe care-o crease era cu-adevărat marea lui iubire. Socot că a fost un inventator al sunetelor, în muzica românească. Compozitor, instrumentist, orchestrator, pasionat de muzică în a crea dantelării de sunete, studiase în Canada și SUA şi fie că ascultai muzică de jazz, pop, electronică sau coloana sonoră a vreunui film – simţeai imediat că ascultai o muzică din alte sfere. Nu cred că i-ar fi plăcut să fie comparat cu alţi inventivi în muzica electronică universală, precum compozitorul japonez Isao Tomita ori Vangelis, şi nici nu m-a dus vreodată gândul la ei, ascultându-l pe Adrian Enescu, dar cu siguranţă muzica compozitorului român ar fi trebuit să circule mai mult în lume, să încânte aşa cum a făcut-o cu noi. Ascult acum, în timp ce scriu, muzica lui. Este exact tema filmului Ciuleandra şi, deşi nu are vreo legătură cu muzica din Love Story, acordurile chiar asta sugerează – o poveste de dragoste, imposibil de realizat. Adrian Enescu a fost un adevărat Ucenic vrăjitor al sunetelor. Cred că descoperise un secret al aranjării sunetelor, şi chiar al imaginilor, ceva nemaivăzut şi nemaiauzit până la el, iar proiectul – sunt convinsă – l-a făcut atât de curios pe Dumnezeu, încât a dorit să-l aibă mai aproape de El. Nu trebuie să plângem. Tot anul acesta, dar în luna mai, Isao Tomita, care experimentase, precum Adrian Enescu al nostru, reproducerea muzicii simfonice cu ajutorul synthesizer-ului, a plecat în alte lumi.

Acum, mai mult ca oricând, cred că nu putea fi singur, şi-atunci a mai fost chemat acolo, Sus, un mare compozitor, ca să termine o Operă Celestă – Adrian Enescu. Să fie iertat şi odihnit!

Acest articol a fost publicat luni, 29 august 2016 la rubrica Medalion.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.