„Horatio, sunt pe pamant si in ceruri mai multe lucruri decat scriu ziarele voastre”
Tagore
Ce sarcina apasatoare dar si nobila – ridicarea unui muzeu al Holocaustului in Israel.
Motoul acestei constructii deosebite este luat din psalmul Isaiah 56-5:
„And I shall give them in My house and within My walls a memorial and a name (Yad Vashem) that shall not be cut off”…
Noul muzeu, in realizarea arhitectului israelian Moshe Safdie, este un exemplu de arhitectura brutala, potrivita subiectului expus intr-un crescendo emotional care
insoteste vizitatorul, imediat coplesit de tragedia subiectului.
Proiectul lui Safdie (completat la 15 Martie 2005) este in sectiune un triunghi indreptat spre cer, iar spatial o prizma de 10 mt latime si 13 mt inaltime serpuind pe o lungime de aproape 200 mt. Sectiunea triunghiulara
reprezinta jumatatea Stelei lui David (dupa cum jumatate din populatia evreeasca a pierit in Holocaust). Acoperisul de sticla al prismei lasa o lumina difuza sa scalde culorile apasatoare ale betonului.
Spre centrul tunelului sectiunea prismei se ingusteaza coplesind claustrofobic vizitatorul. Suntem in mijlocul unei infernale calatorii in timp, orologiul unui prizonier expus chiar la intrare amesteca personalul cu narativul expozitiei cronicizat de evenimentele holocaustului. Axa timpului este si axa muzeului despre care Safdie spune la inaugurare:
„Sa nu impodobiti peretii!.. Sa fie lumina in muzeu dupa cum Holocaustul a avut loc la lumina zilei si nu pe ascuns.
Sa mergem pe beton desculti, cum mergeam pe caldaramul ghetourilor.”
Nu exista nici un reper al confortului, unghiurile sunt dure, ascutite, taioase ca si sarma ghimpata a lagarelor de concentrare.
Safdie descrie lucrarea sa ca o structura complexa, post tensionata cu o sectiune mereu schimbatoare. Structura este functionala dar simbolica. Cenusiul betonului crud sugereaza zilele intunecoase ale Holocaustului, naratia se desfasoara fluida, afectiva dar zguduitoare de-a lungul constructiei. In interior 2800 exponate, mii de fotografii si documente sunt marturii ale tragediei, cunoastem arta produsa in lagare, in ascunzatori, in timpul incercarilor de evadare (280 de opere).
Muzeul se termina cu un urcus molcom spre muntii din zare culminand cu o iesire dramatica spre cer si Ierusalimul de azi.
Astfel Safdie ne incarca in final cu un sentiment de speranta, renastere si pace.
***
Periplul spre Holocaust incepe cu proiectia unui film despre viata evreeasca in Europa antebelica. O vitrina ne prezinta obiecte personale, fotografii, scrisori, carti de identitate arse pe jumatate, un intreg univers despuiat si violat cu brutalitate.
Pasii ne duc mai departe in sala Germaniei intre 1933-1939, anii de cristalizare a nazismului, a teoriilor rasiale. Germania isi extermina invalizii si bolnavii. De aici un drum scurt duce la persecutia evreeasca.
Evreii se refugiaza in ghetouri Doctrina nazista cere purificarea rasei.
Radioul german difuzeaza discursuri care dezumanizeaza natiunea germana. Hitler porunceste distributia unui aparat de radio in fiece locuinta. Vocea sa cere obsesiv inlaturarea evreilor, a celor slabi. Cartile, eruditia, intelectul sunt obstacole in calea doctrinei naziste. Hitler decide arderea cartilor de arta, literatura, filozofie. Heine lanseaza o profetie sumbra:
„Cine arde azi carti va arde maine oameni”.
Poporul german tolereaza antisemitismul si ura rasiala.
Evreei sunt jefuiti de bunuri, izgoniti si omorati in progromuri organizate in mai toate comunitatile evreesti din Europa rasariteana.
Din 1938 Hitler deporteaza evreii germani in Polonia, viata in 4 ghetouri este descrisa de muzeu: Lodz, Warsovia, Terezin, Kubna.
Dar lumea intreaga tace, chiar participa la umilirea evreilor, siliti sa poarte permanent petecul galben cusut pe haine. „Jude” scrie pe aceste stigme care devin simbolul unei turme prigonite, destramate.
In 1941 Germania pune pe roate solutia finala.
In Rusia, Romania, Serbia, Croatia evreii sunt urmariti si masacrati.
In 1942 se stabileste programul solutiei finale – genocid pentru evreii Europei si nordul Africii.
***
Un pavilion special este dedicat deportarii.
Sine de tren, garnituri cu vagoane de transport vite serveau la deportarea incarcaturii umane prin toata Europa – 100 de prizonieri per vagon – inchisi fara aer sau apa dusi ca vitele spre lagarele de exterminare.
Ne aflam intr-o gara rece cu banci de metal si podea pietruita, cu felinare galbui ce arunca o lumina stranie prevestitoare a mortii.
Prin colturile salii zarim valize abandonate, cufere cu obiectele deportatilor.
Expuse: agende, carti postale, efecte personale. Se scrie in ungara, idis romana, greaca. Cineva deseneaza un peste, simbolul tacerii, simbolul unui popor dus spre distrugere in mutenie.
Cineva scrie cu un carbune pe peretele interior al vagonului de vite:
„Sunt eu Eva, aici in vagon, cu fiul meu Abel
Daca il vezi pe fiul meu mai mare Cain
spune-i ca noi…”
Aceste trenuri ale mortii, trec zi si noapte pe langa sate si orase.
Prin padurile Europei … Safdie plaseaza sine de tren peste o prapastie, cu un singur vagon oprit exact in punctul de echilibru intre abis si cer.
Este o calatorie spre anihilare dar si spre neuitare, acest vagon singular si plin de tensiune emotionala vizeaza Jerusalemul, capitala eterna a poporului evreu.
***
O alta sectiune a muzeului, deosebit de impresionanta, este dedicata lagarelor de concentrare si luptei dusa pentru supravietuire. Crematoriile sunt permanent in functiune, zi si noapte, fumul si strigatele celor executati framanta neostoit memoria supravietuitorilor. Unul cate unul acesti martori ai crimelor comise dispar in umbra. Ei pleaca in nefinta lasand urmashilor marturii dezolante care sunt inregistrate si proiectate pe monitoare. Faptele monstruoase par incompatibile unei civilizatii care a oferit arta, stiinta, filozofie, umanism. Si totusi.. Cum a fost posibil?
Este un moment de reculegere si introspectie.
Machete si obiecte originale din lagare ne sunt prezentate: gardul electric portile de fier si de sarma ghimpata, gramezi de incaltari ale deportatilor, paturile de lemn fara saltele pe care dormeau detinutii..
Afara, prizonieri siliti sa cante in orchestre. Se cantau marsuri celor condusi la gazare, intr-o defilare absurda spre moarte.. sunete cinice cu care calaii acopereau groaza si suferinta.
Un supravietuitor scrie:
„Cine a intrat nu va mai iesi de aici, cine nu a intrat in veci nu va putea intelege.”
***
Cuvantul mamei adresate fiului inaintea mortii:
Fii sigur blandul meu copil
ca nu vei mai afla adevarul
Nici capul tau frumos
nu va rasufla un alt aer bogat
in gazul asta..
Vom fii cu toti liberi
sa agonisim pace
in oasele noastre.
***
Spre finalul razboiului lagarele sunt eliberate de aliati. Un pavilion este dedicat de muzeu supravietuitorilor lagarelor mortii, cautarea familiei, a celor salvati, cei ramasi in viata. Incepe emigrarea spre Israel. Documente si marturii stringente sunt culese de Yad Vashem, catalogate, cercetate si expuse.
Un pavilion ovoidal (The Hall of Names) este construit din doua conuri opuse. Cel superior de 10 metri inaltime contine 600 fotografii si documente atestand soarta victimelor. Portretele se reflecta in bazinul umplut cu apa
realizat de conul inferior cioplit in munte.
Peretii acestei sali contin rafturi cu dosare negre (fiecare stocand 300 de fotografii si fise) acoperind in total 2 milioane de nume de evrei femei, barbati si copii, pieriti in Holocaust.
E prevazut spatiu suficient pentru inca cele 4 milioane de nume care lipsesc din aceasta sumbra cartoteca, amintire generatiilor ce vor veni.
***
Muzeul Yad Vashem datorat lui Moshe Safdie se alatura cu prestanta altor muzee dedicate Holocaustului: Washington, Berlin, Belgia, Budapesta, Olanda, Polonia, Londra, Stockholm.
Yad Vashem continua sa adune marturii si nume a celor pieriti in cea mai mare tragedie a istoriei moderne. Mesajul este clar si ireversibil: Never Again!
Surse: Yad Vashem organization, Dan Predescu, Lily Eylon-Jerusalem