Mic, bine ascuns, aparent neinsemnat, avea sa se dovedeasca, prin pozitia strategica intamplator capatata, mult mai durabil si mai important decat fratii mai mari, sloboziti in lume in aceeasi umeda, mohorata dimineata de toamna.
Sarmanul catelus de apartament, zbenguidu-se prin spatiul verde unde il manase cuconita simandicoasa atat de grijulie, ca-l infofolise cu jachetica si bonetica, se pomenise bombardat intempestiv cu cartofi calitatea prima-ntai din lada cu provizii a locatarului de la parter, vizibil indignat de prezenta zburdalnicului intrus:
– Plimba-ti javra la matale acasa, nesimtito, nu la noi in gradina!
– Porcule, magarule, criminalule, te reclam, te reclam! ripostase graseind de zor intelectuala posesoare de catel, fara sa poata insa interveni efectiv in apararea micului patruped personal.
Dupa lovituri nereusite ce insumau circa un chil de cartofi din consistenta rezerva de iarna a familiei, una isi atinse totusi tinta, provocand schelalaieli ascutite si tipete dezesperate ale catelului si doamnei, ori doamnei si catelului, greu de spus… Impiedicandu-se in costumatia cumparata pe bani grei de la un magazin specializat in animale mici, mignonul agresat se refugie pe sub niste tufe dese si tepoase vecine cu gardul viu, iar acolo, cuibarit la adapost, isi aminti brusc motivul matinalei promenade si se mobiliza ejectand cu succes reziduurile alimentare ale meselor din ziua precedenta. Mica gramajoara, diminuata cu cantitatea insirata pe jacheta pufoasa, era totusi destul de consistenta ca sa atraga mai tarziu, pe la orele pranzului, 2-3 muste infometate, rebegite de frigul toamnei inghetate.
La nici cativa metri, insirate pe trotuarul prafos, dolofane movilite, proaspat depuse de patrupezi de calibru greu, etalau o larga gama de culori, rotunjimi si miresme, determinand sirurile de pietoni sa slalomeze printre ele, evitand in limita posibilului intalnirile de gradul 3. Cate un neatent mai calca totusi direct in obiectiv, blestemand zilele proprii si pe ale cui isi adusese „javra”, „dihania”, „jigodia” sa transforme trotuarul in closet canin. Odata cu trecerea orelor, cate o rafala scurta si rece de ploaie mai dilua si extindea teritorial materia maronie din drum, cate o roata de carucior impins de o mama neatenta sectiona aleator gramajoarele de neevitat, cate un biciclist vitezist imprastia ce mai ramasese compact.
Zi dupa zi, in perfect echilibru, fecalele nou depuse compensau numeric si cantitativ pe cele ravasite de evenimentele diurne… In fiecare zi, aceiasi soferi descurcareti parcurgeau cateva zeci de metri pe trotuar, transformand gramajoarele tridimensionale intr-o mocheta rapid uscata de vantul rece, patrunzator. Tot vantul pisicher azvarlea apoi deasupra o spoiala de fire fine de praf, facand sa se estompeze bogatele nuante maronii si aducand totul la acelasi numitor comun gri pamantiu. Uneori, cate un betiv ratacit in meandrele existentei se tolanea cateva ore in repaus la orizontala fara sa-i pese nici de temperatura scazuta, nici de moalele de dedesubt. In fiecare zi, cate o maturareasa, echipata in splendida uniforma a firmei prestatoare de servicii de salubritate, mai insira praful si substantele acoperite de acesta, mai azvarlea, cu matura, in spatiul verde, coji de seminte si pachete goale de tigari, dar desi avea grija sa nu-si manjeasca obiectul muncii, uneori i se mai intampla sa intinda substanta cleioasa pe trotuar, ca untul pe felie.
Uite asa, totul era in continua schimbare, rezidentii vechi se imprastiau, altii noi locul le luau, dar, la cativa pasi mai incolo, ascuns de tufe, acoperit de umbrela naturala a desisului de ramuri tepoase incarcate cu ambalaje diverse, hartii vechi, lenjerie expirata si variate resturi menajere, micul nostru prieten rezista timpului necrutator si se usca lent, durabil, netulburat nici de vitregiile meteorologice, nici de traficul pietonal, nici de harnicii prestatori de servicii de salubritate.
Absolut firesc pentru cetateanul cu IQ supraunitar si totusi spre eterna surprindere a administratiei locale, toamna tarzie se transforma inevitabil in iarna autentica. Prima ninsoare sosi insotita de ger polar, acoperind fara drept de apel tot ce zacea la nivelul solului. Inca de a doua zi, patrupezii dardaind in perfect sincronism cu stapanii, incepura sa astearna guguloaie consistente, decorand albul inca imaculat cu splendide pete de culoare.
Intr-o pasionanta intrecere de-a dreptul sportiva, straturile succesive de zapada si caldutele delusoare maronele isi disputau zi de zi trotuarul tot mai ingustat de uriase mormane de zapada noroioasa ridicate la deszapezirea manuala si automata. Inglobati in omatul aparent invingator, fratii mai mari si mai recenti ai micului nostru prieten isi impregnau zilnic, perfid, culoarea si aroma in patura neuniforma de zapada batatorita si gheata lustruita, cu speranta revenirii la viata odata cu caldura primaverii.
In micul sau refugiu natural, amicul nostru hiberna in liniste sub patura de nea, netulburat de intemperii, de mizeria stradala, de topaiala vrabiutelor degerate, de rarele incursiuni ale cate unei delicate pisicute de cartier. Intre caldura blanda a solului prietenos si raceala vesmantului alb de deasupra, el se odihnea in intuneric, contopindu-se pe nesimtite cu cernoziomul atat de primitor.
Multe lucruri se pot spune despre ziua de maine, dar dintre toate numai unul singur e sigur adevarat, si anume ca va veni. Timpul a facut ceea ce stie cel mai bine si anume a trecut, iar primavara a adus cu ea ploi, grade Celsius in plus si inevitabil fleoscairea zapezilor inghetate. Pe ici, pe colo, pete gri-maronii de variate dimensiuni si contururi aminteau vag de vechea generatie de gramajoare si gramajoaie puternic parfumate ce dominasera peisajul in vremea tineretii lor autumnale. Asa cum apa trece iar pietrele raman, zapada s-a dus asa cum a venit, iar siroaiele scurse in canalizare n-au izbutit sa antreneze decat partial ramasitele dezghetate ale movilitelor adunate strat cu strat, zi de zi, luna de luna. Inainte ca vestitorii botanici ai primaverii sa rasara entuziasti printre petecute de zapada, razele de soare dadeau la iveala atat pete maronii vechi si estompate, cat si mici si inca parfumate movilite tuguiate, prea recent aduse pe lume ca sa fi cazut victima factorilor distructivi. Un ochi expert ar fi putut descoperi, la fiecare pas, noi si noi dovezi fecale mai vechi sau mai recente, mai uscate sau mai proaspete, mai mici sau mai mari, mai diluate sau mai concentrate…
Ce mai ramasese din materialul depus in urma cu un anotimp si un pic, fin maruntit de trecerea lunilor, imprastiat uniform pe trotuarul prafos la arsita si noroios la umezeala, dar niciodata curat, se confunda si se amesteca deja cu praful geologic gros, uniform. Expus vantului cand sagalnic, cand nervos, se ridica in aer, se invartejea in picioarele trecatorilor, li se aseza pe haine, in sacose, pe par, pe pleoape, in urechi, in pori. Se lasa inspirat, se lipea de narile umede, de laringele umed, se adapostea in alveolele pulmonare unde se integra in depunerile zilnice de praf citadin. Intra pe ferestre, se aseza pe bibelouri, pe asternuturi, pe mobilier, pe tacamuri, pe apa din pahare, pe masa de dimineata, pranz si seara. Se lasa consumat odata cu fiecare imbucatura de friptura, cu fiecare sorbitura de ciorba, cu fiecare gura de vin, cu fiecare lingurita de inghetata. Se integra in afluirea deglutitionala, se contopea cu pasta alimentara gastrica, se lasa impins in tunelul intestinal si prelucrat fizico-chimic, isi aducea modesta contributie in substante hranitoare trecute in sange, se inghesuia in aglomeratia reziduala din intestinul gros, regasind abia aici o calduroasa atmosfera familiara de care il lipsise de atata timp vitregia sortii. Iar de aici, iesea din nou la aer curat, redevenea tanar, aromat si viu colorat, si desigur reintra in circuitul natural deja cunoscut, ori viata il directiona pe alte trasee, noi si interesante.
Cine ar fi cautat, pe sub tufele tepoase, pe micul nostru personaj, odinioara cremos si durduliu, nu l-ar mai fi gasit dupa topirea zapezii. Dar daca ar fi cercetat cu minutiozitate pe baza coordonatelor geografice pana la precizie de centimetru, ar fi avut surpriza sa gaseasca pe exact acelasi loc, un mic fir de ghiocel, rasarit plin de forta printre ultimele fire sarace de nea, inca conservate la umbra. Si uite asa, spre deosebire de fratii sai mai mari, iesiti in lume in aceeeasi friguroasa si umeda dimineata de toamna, imprastiati pe trotuar si risipiti in cele 4 zari si cateva canalizari, prietenul nostru reusise sa-si gaseasca un rost al scurtei existente, ca natural si perfect ecologic ingrasamant natural!