Numărul morţilor în incendiul de la #Colectiv a ajuns, aşadar, la 38. Din cele 107 persoane internate în acest moment, 48 sunt în stare gravă şi alte 4 sunt în stare critică. Pe măsură ce numărul morţilor va creşte, nu cred că greşesc foarte tare dacă anticipez că radicalizarea acţiunilor de stradă va deveni o realitate greu de stăpânit.
Între timp, preşedintele Iohannis a încercat să ofere o palidă supapă de presiune stării de revoltă publică, prin invitarea la Cotroceni a tuturor liderilor partidelor de sistem – sistem politic împotriva căruia zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă în marile oraşe ale ţării în ultima săptămână. De frica reacţiei populaţiei, toate (!) partidele politice au ajuns brusc la concluzia că un guvern de tehnocraţi este soluţia ideală şi că preşedintele ţării trebuie să îşi asume numirea unui prim ministru (nu mă refer aici la actualul premier interimar, ci la viitorul şef al Cabinetului). Cu alte cuvinte, conştiente de mizeria morală în care se complac şi de lipsa de credibilitate de care se „bucură”, actualii şefi de partid nu mai au tupeul – cel puţin deocamdată – să propună pe cineva…
Preşedintele se află într-o situaţie extrem de dificilă. Invitarea la Cotroceni a celor câtorva persoane din societatea civilă pare o încercare nereuşită de repoziţionare a şefului statului faţă de revendicările străzii. Dacă această mişcare de PR va produce şi consecinţele scontate în dinamica protestelor, vom vedea în zilele care urmează. Este posibil, însă, ca intensitatea manifestaţiilor să fie direct proporţională cu numărul morţilor care vor urma. Căci vor urma! În acest caz, decontarea facturii nu cred că se va face, de această dată, doar pe seama partidelor politice, care s-au retras strategic în spatele Preşedintelui României, ci este de presupus că va avea repercusiuni şi asupra capitalului politic al lui Klaus Iohannis.
Ceea ce nu cred că realizează Cotroceniul este că oamenii care au ieşit în stradă au înţeles, iată, un lucru extraordinar. Anume, că Revoluţia din 1989 a spulberat limitele singurătăţii noastre şi ne-a scos, atunci, în stradă. Apoi, că realitatea post-decembristă, creată de establishment-ul FSN, ne-a închis în spatele redutelor personale şi ne-a făcut să credem – cu excepţia câtorva momente de graţie, în ultimii 26 de ani – că am fost învinşi de sistem. Până acum câteva zile, însă…! Când, din nou, românii au ieşit în stradă. “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă” strigă generaţia 2015! La fel cum striga, acum 26 de ani, generaţia ’89. Ce altă dovadă mai sumbră şi mai palpabilă am avea nevoie, decât preluarea acestei scandări sfâşietoare de acum 26 de ani, de către cei care manifestează astăzi în Piaţa Universităţii şi peste tot în ţară, ca să realizăm că între morţii revoluţiei, cei ai mineriadelor şi morţii din #Colectiv există un singur fir roşu, care ne-a otrăvit realitatea şi ne-a intoxicat viaţa: sistemul politic instaurat în România după 1989? În 2015, se scandează aceleaşi cuvinte care acuză şi se cer aceleaşi lucruri care ne dor ca în decembrie 1989 şi iunie 1990. Ce altă dovadă mai crasă putem avea care să demonstreze că ne-a fost furat un sfert de secol din timpul schimbării la faţă a ţării, de către o clasă politică ticăloasă, nevrednică?
Preşedintele ţării nu are prea multe variante de manevră, căci este la rându-i un produs al aceluiaşi sistem, al aceleiaşi clase politice. Un produs ceva mai frecventabil, poate. Dar, până la urmă, tot un produs al sistemului.
P.S. La ora la care scriam, numărul morţilor se modificase, deja 39!
Dan Uncu
@Daniel Uncu
Scrieţi:
> preşedintele Iohannis a încercat să ofere o palidă supapă de presiune
> Preşedintele se află într-o situaţie extrem de dificilă…
> Ceea ce nu cred că realizează Cotroceniul…
> Preşedintele ţării nu are prea multe variante de manevră, căci este la rându-i un produs al aceluiaşi sistem, al aceleiaşi clase politice.
Înţeleg că, după dv., preşedintele României, produs al clasei politice corupte, nu a făcut ce trebuie în urma situaţiei create.
Eu văd dificultatea situaţiei Preşedintelui ca fiind urmare nu neapărat a apartenenţei acestuia la „sistem”, ci ca fiind urmare a limitelor pe care le impune puterilor sale însăşi Constituţia României.
Într-adevăr, dacă înţeleg eu bine, multă lume vrea dispariţia corupţiei, adică „schimbarea clasei politice”, începând cu schimbarea Parlamentului. Ori, conform Constituţiei, dizolvarea Parlamentului şi noi alegeri parlamentare le poate decide doar Preşedintele. Problema este însă că nu poate să decidă la simpla lui dorinţă. Preşedintele poate dizolva Parlamentul în condiţii foarte speciale: numai dacă, la numirea unui nou guvern, Parlamentul refuză de două ori un prim-ministru propus de Preşedinte în urma consultării cu partidele pricipale.
Ori nu suntem în situaţia asta, şi nu cred că parlamentarii, dacă sunt într-adevăr corupţi, vor accepta să se preteze la jocul acesta şi să renunţe de bună voie la posturile lor bănoase şi, cum se zvoneşte, cumpărate cu bani grei.
Îmi pot foarte bine imagina ce se va întâmpla dacă preşedintele iese în faţa protestatarilor şi explică
– că Constituţia nu prevede alegeri parlamentare „la cererea publicului”,
– şi că trebuie aşteptat încă un an
– deoarece orice altă soluţi este anticonstituţională (adică o lovitură de stat!),
Mi-e temă că în acest caz acest preşedinte va fi bombardat cu ouă clocite şi cu roşii putrezite, şi prin asta cariera sa politică ar fi terminată. Sau, mai rău, protestatarii vor ataca şi devasta instituţii publice bine alese.
Deci într-adevăr Preşedintele ţării nu are prea multe variante de manevră, dar nu neapărat pentru că „este la rându-i un produs al aceluiaşi sistem” corupt, ci pentru că Constituţia nu-i oferă variantele pe care şi le-ar dori publicul – publicul care chiar el a votat acea Constituţie cu peste 90% voturi pentru.
Dar dv. le ştiţi pe toate astea, ştiţi care sunt limitele atribuţiilor Preşedintelui, şi cu toate acestea consideraţi că preşedintele n-a făcut ce trebuie.
Deci: ce ar fi trebuit să facă Iohannis în ultimele zile şi în zilele următoare? Dv. ce aţi fi făcut în locul lui?
>Preşedintele ţării nu are prea multe variante de manevră, căci este la rându-i un produs al aceluiaşi sistem, al aceleiaşi clase politice. Un produs ceva mai frecventabil, poate. Dar, până la urmă, tot un produs al sistemului.
Tot ce mişcă şi gândeşte matur în ţara asta este un „produs” al sistemului. Dacă mergem mai departe cu această idee, ajungem la concluzia absurdă că trebuie aduşi vreo 300 de parlamentari din lumea liberă, sau, şi mai bine, de pe Marte.
>Ce altă dovadă mai crasă putem avea care să demonstreze că ne-a fost furat un sfert de secol din timpul schimbării la faţă a ţării, de către o clasă politică ticăloasă, nevrednică?
Pe care cine a tot ales-o şi reales-o? Iar dacă vor avea loc noi alegeri, oare cine vor apărea tot în faţă? Reforma masivă a clasei politice este un deziderat foarte greu de atins, dar şi cel mai lung drum începe cu un prim pas. Eu cred că noul Preşedinte se străduieşte să îl facă, fără vorbe goale şi cu o vizibilă determinare.
Comentariu domnului A.Leibovici indica dificultatile momentului, necesitatea respectarii si aplicarii legii.
In Grecia, guvernul in frunte cu premierul au demisionat si a urmat o procedura de gasire a unui premier care sa formeze govern.
Niciunul din cei trei numiti succesiv nu au reusit sa formeze govern si astfel presedintele a facut uz de constitutie si a organizat alegeri anticipate.
In Rominia trebuie sa se numeasca un premier care sa prezinte o lista de ministrii a guvernului care sa fie aprobata de parlament.
Deci in democratie exista procedure pentru fiecare situatie si se urmareste sa nu se produca blocaje.
Acestea sunt consideratii generale.
Cine urmareaste presa si tv poate ca se vor prezenta opiniile unor specialisiti care sa analizeze momentul si cazul in detaliu.
Oricum cei abilitati vor analiza in detaliu si vor initia procedure.
Opinia publica nu trebuie sa se astepte la schimbari bruste si de amplore si la rezultate miraculoaste care sa indrepte totul si care sa aduca prosperitate peste noapte.
Pasii mici si bine ginditi sunt preferabili.
Reforma clasei politice se poate face extrem de usor. Am sa explic.
Inainte, insa, trebuie sa remarc faptul ca o constatare analitica nu este o solutie. Eu constat ca Presedintele face parte din sistem, este un produs al sistemului si, din cauza acestei apartenente inevitabile in conditiile date, are la randu-i o pozitie dificila. De dragul de a fi „polically correct” nu pot sa ma fac ca nu vad de unde provine presedintele. Pur si simplu.
In ceea ce priveste schimbarea clasei politice, o formula extrem de la indemana tehnic – indiferent daca vorbim de alegeri locale, parlamentare, anticipate sau la termen – ar fi BOICOTUL tuturor candidatilor pusi pe liste de catre partidele de sistem – PSD, PNL, PND, PLR, UDMR, etc. Cei care au iesit in strada, peste tot in tara, alaturi cei care ii sustin, sa nu mai voteze listele nici unui partid de sistem. Pur si simplu!
Democratia electoralista autohtona asta ne-a servit: din 4 in 4 ani, momente de logoree populista – cu mici si rare exceptii – pentru a ne propune oameni formati de sistem, care gandesc in logica sistemului, indiferent de varsta si educatie (in covarsitoarea majoritate a cazurilor). Cetateanul ar trebui sa isi asume riscul sa NU mai voteze aceste propuneri si sa se indrepte catre propunerile partidelor neparlamentare, partide care nu au fost la guvern sau in Parlament sau in administratia publica locala.
Nu este solutia ideala, evident. Dar este una dintre cele mai palpabile solutii. Dupa 26 de ani in care sper ca am inteles – iar strada ma face sa cred ca asa este, macar pentru o anumita parte a electoratului ! – ce anume ni s-a oferit de catre partidele consacrate, trebuie sa avem curajul sa ne asumam un gest profilactic si sa refuzam o noua oferta venita din sistemul politic tributar coruptiei, lipsei de integritate, sfidarii legii si a cetateanului, sfidarii Constitutiei, folosirii banului public in scopuri de partid si de grup, ignorarii interesului public si a principiilor guvernarii de calitate. Vor fi ceilalti mai buni, mai merituosi, mai virtuosi? Nu putem sti, decat daca ii invitam sa ne demonstreze ce pot, ce vor, cum sunt.
In ceea ce priveste responsabilitatea noastra, ca popor, pentru actuala stare de lucruri, am scris de nenumarate ori despre asta. In rezumat, tristetea intregii situatii in care am ajuns provine in primul rand din faptul ca avem EXACT clasa plitica, liderii (?) politici pe care ii meritam! Nici mai mult, nici mai putin! Pentru ca nu putem sa depopulam, insa, Romania si sa aducem cetateni care isi asuma responsabilitatea pentru rolul si rolul lor in dinanimca sociala si politica a societatii (asa cum se comporta suedezii sau norvegienii sau australienii sau chiar germanii), care respecta legea, care au simt civic, care contribuie si nu asteapta sa li se atribuie, singura solutie – de traseu, deocamdata – ramane cea oferita de democratia electoralista romaneasca: sa folosim momentul electoral si sa BOICOTAM propunerile partidelor consacrate. Achesez, pe fond, fara rezerve la constatarea ca intr-o democratie consolidata, responsabilitatea politica nu revine doar clasei politice, ci si cetatenilor. Responsabilitatea este proportionala cu gradele de putere, cultura politica si civica si informatie ale fiecarei parti.
In ceea ce priveste obligativitatea existentei unui Parlament cu 300 de alesi, ea deriva din rezultatele referendumului din anul 2009 si din Decizia Curtii Constitutionale din anul 2012. Prin Decizia 682 din 27 iunie 2012, Curtea Constitutionala a stabilit ca rezultatul referendumului are caracter… imperativ! Adica, obligatoriu! Obligatoriu pentru cine? Pentru intreaga clasa politica! Din 2009 si pana acum, structura Parlamentului – expresia democratica a exprimarii suveranitatii poporului – sfideaza vointa poporului. Nu insist. Ám scris destul de recent despre asta chiar in acum.tv, in analiza „Disolutia costitutionala a Romaniei”. Fie si numai pe aceasta speta – ignorarea referendumului din 2009 si a deciziei CCR din 2012 – se pot organiza alegeri anticipate, fara nici un fel de problema!
Ca sa ma refer si la alte prevederi constitutionale, alegerile anticipate se mai pot declansa fie pe baza prevederilor constitutionale – un guvern care pica de doua ori consectiv in Parlament -, fie printr-un act de putere, consacrat de decizia tuturor partidelor politice, care sa afirme dizolvarea Parlamentului! Presedintele Johannis poate cere acest lucru partidelor de sistem, constatand lipsa de incredere si vadita revolta a populatiei, la adresa actualei clase politice. O atare propunere, venita din partea sefului statului l-ar propulsa instantaneu deasupra establishmentului si ar fi in rezonanta – daca cineva se ingrijoreaza in legatura cu relatia presedintelui cu liberalii, in acest context – cu cererea PNL de a se organiza alegeri anticipate.
>Reforma clasei politice se poate face extrem de usor. Am sa explic.
Deoarece afirmaţi că se poate face uşor, ba chiar foarte, cu toată simpatia mea daţi-mi voie să vă spun că nu vă cred.
Unor candidaţi necunoscuţi le este foarte greu să câştige încrederea electoratului. În plus, o bună parte din el s-a obişnuit să voteze pentru avantaje imediate, materiale şi imateriale, pe care nişte noi candidaţi nu pot să le promită. De „o să trăiţi bine” lumea s-a săturat până peste cap.
Vrem sau nu, dar va exista o perioadă de tranziţie, în care sămânţa cea bună va trebui să se lupte din răsputeri pentru a învinge iarba cea rea, într-un cadru instituţional propice.
Acest lucru, reforma, este extrem de usor de facut comparativ cu cat de greu ne este sa traim in aceasta realitate indigesta, ca „beneficiari” ai dezastrului pastorit de actuala clasa politica, inaugurat si consolidat de FSN, rafinat si desvarsit, in 26 de ani, de cardasia coruptiei transpartinice.
Pana la urma, este vorba doar de o decizie a noastra!
@Daniel Uncu
Mulţumesc pentru răspuns.
„Extrem de uşor”… Este metoda lui „il n’y a qu’a” (n-avem decât să…). Singurul lucru care este într-adevăr extrem de uşor este să scrii aceste câteva rânduri. Restul este practic imposibil:
1. Cei care au ieşit în stradă plus cei care îi susţin sunt cel mult câteva sute de mii; la vreo 10 milioane de alegători asta face vreo câteva procente, cel mult 10%, dacă e să fim super-optimişti.
2. Cum să-i faci pe ceilalţi 90% să refuze masiv candidaţii „sistemului”? Cinic spus: de unde atâţia mici cu muştar şi bere?? 🙁
3. Care sunt acele partide neparlamentare şi cum vă imaginaţi că „cetăţeanul” va vota pentru nişte necunoscuţi (cum a observat şi Victor)? Apoi: dacă grupările politice periferice ar şti că au şanse de succes, vor ieşi din peşteri şi vor flutura steagul incoruptibilităţii tot felul de partide fascizante, de exemplu neo-legionare şi neo-comuniste. Ultimele nu vor avea şanse, dar primele vor putea fi, sunt sigur, destul de convingătoare! Vrem să ne asumăm riscul ca acestea să se apropie de cârma statului şi să nu mai putem scăpa de ele (one man one vote one time)??
4. Aţi scris că avem aleşii pe care îi merităm. Dar propunere dv. de mai sus se bazează pe premiza că – o, minune! – nu îi vom mai vota pe cei care îi merităm, ci pe unii mai buni (decât merităm)!! Sau adoptăm propunerea d-lui Pincu Sfartz pentru un dictator… Dar dictatorii au obiceiul să se eternizeze, şi atunci cum scăpăm de el?
Sar peste alte consideraţii pe care le faceţi şi ajung la răspunsul dv. la întrebarea mea : ce ar trebui să facă, după dv., actualul preşedinte? Enumeraţi mai multe variante:
a. Respectând litera Constituţiei, să provoace dizolvarea Parlamentului mimând, de comun acord cu partidele, propunerea a două candidaturi neacceptate. Trebuie să fim conştienţi că acest circ nu constituie aplicarea cu bună credinţă a Constituţiei, ci o instrumentalizare a acesteia. Apoi: oricât de masiv ar fi acordul partidelor (corupte!!), Iohannis se dă pe mâna partidelor şi poate fi oricând atacat – şi pe bună dreptate – de manipularea Constituţiei. Avem noi dreptul să-i cerem lui Iohannis să-şi rişte pentru noi reputaţia, funcţia şi cariera?
b. A doua variantă pe care o propuneţi este:
Şi aici presupuneţi că, deşi clasa politică este coruptă, aceasta va accepta un aranjament care să-i taie craca de sub picioare, „consolându-se” în schimb că „l-ar propulsa instantaneu deasupra establishmentului” pe Iohannis!
Acest „act de putere”, cum îl numiţi în mod pudic, este de fapt un act de forţă, şi anume o lovitură de stat. Într-adevăr, un asemenea procedeu nu este prevăzut de Constituţie şi deci este anticonstituţional, oricât de unanim ar fi acordul partidelor politice. Oricum,
– nu este în interesul partidelor (corupte!!) să-şi facă hara-kiri de dragul lui Iohannis,
– nu există nicio garanţie că unele din ele (sau alte grupuri) nu se vor întoarce ulterior contra acestuia cu acuzaţia de încălcare flagrantă a Constituţiei
– şi, cum am mai spus, de ce să rişte Iohannis destituirea din funcţie şi poate chiar inculparea penală de înaltă trădare?
-fără a mai vorbi de faptul că, pentru ambele vriante, ar ieşi scandal la UE şi Comisia de la Veneţia.
Iohannis a fost ales să vegheze la respectarea Constituţiei, iar nu să rişte răstignirea pentru că a încălcat-o. Cei care îi cer să iasă din litera Constituţiei îi cer de fapt să scoată el castanele din foc, să se sacrifice pentru ei. Eu nu aş îndrăzni să-i cer aşa ceva.
> Pe măsură ce numărul morţilor va creşte, nu cred că greşesc foarte tare dacă anticipez că radicalizarea acţiunilor de stradă va deveni o realitate greu de stăpânit.
Şi totuşi manifestanţii din Piaţa Universităţii, locul istoric în care atâtea au început şi atâtea au fost terminate în trecut, s-au arătat rezonabili.
Am vazut azi la TV cum K. Johannis şi escorta sa numeroasă au traversat piaţa respectivă. Au fost 20 de minute care mi s-au parut foarte periculoase, deoarece zgomotul care venea de la multime (pe Presedinte, care vorbea cu unii si cu altii, nu il auzeam) părea uneori amenintator. Dar totul s-a terminat cu bine.
Între timp Preşedintele a numit un Prim Ministru interimar, Sorin Cîmpeanu, fost ministru al culturii în guvernul Ponta. Ceea ce m-a făcut să ciulesc urechile în ceea ce îl priveşte este următorul detaliu:
„Cimpeanu a urmat cursuri la Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul” a SRI”.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20559991-cine-este-sorin-cimpeanu-cum-ajuns-noul-prim-ministru-interimar.htm
Dizolvarea Parlamentului la cererea Presedintelui, presupune doar organizarea de alegeri anticipate si ar fi in concordanta inclusiv cu viziunea PNL, care nu s-a gandit sa dea o lovitura de stat. Nu fac aici o pledoarie pro PNL, daca asta nu a fost suficient de clar, pana acum.
Incalcarea rezultatelor referendumului din 2009 si a deciziei CCR din 2012 de catre intreaga clasa politica poate fi asimilata, per a contrario, unei lovituri de stat, organizata de TOATE partidele politice. Fie si numai pentru acest act care incalca suveranitatea nationala – prevazuta in Constitutie – Parlamentul poate fi dizolvat oricand.
In decembrie 2012, Curtea Constitutionala a spus raspicat ca alegerile s-au facut pe baza unei legi neconstitutionale!!! Deci, orice rezultat al unei actiuni politice neconstitutionale este un act neconstitutional. In cazul in speta, structura Parlamentului Romaniei!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
“Prin Decizia nr.682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.473 din 11 iulie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, sesizare formulată de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În urma efectuării controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat următoarele:
I. „Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora „România este stat de drept […]”, ale art. 2 – Suveranitatea şi ale art. 61 – Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009″ (par.XII 1)
„Curtea constată că, la data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să îşi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opţiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea nr. 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin, poate determina o creştere a numărului de parlamentari, care nu respectă voinţa poporului exprimată la referendum.
Or, referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale. Art.2 din Constituţie prevede în acest sens că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.” Cu privire la acest text din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, că „exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.(par.XII 1.2-1.5.)
„[…], Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.” (par.XII 1.12.)
II. „Legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, consacrat implicit de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât modifică legislaţia electorală în anul în care au loc alegeri, iar această modificare are consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a procesului electoral şi a exercitării dreptului la vot. ” (par.XII 2)
Se constată, totodată, că modificarea Legii nr. 35/2008- în esenţa acesteia, câtă vreme modificarea priveşte tipul de scrutin reglementat de actuala legislaţie – intervine cu aproximativ 6 luni înaintea alegerilor, ceea ce, astfel cum susţin şi autorii sesizării în motivarea acesteia, încalcă principiile statuate de Curtea Constituţională în aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu raportare şi la Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia de la Veneţia.
Curtea constată că şi legislaţia electorală actuală a fost modificată cu mai puţin de un an înainte de alegeri.
III. Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că legea criticată încalcă, în ansamblul său, dispoziţiile Constituţiei cuprinse în art.1 – Statul român, art. 2 – Suveranitatea, art. 4 – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 61 – Rolul şi structura (Parlamentului), art.62 – Alegerea Camerelor şi art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ma opresc aici cu spicuirile din documentele CCR, ignorate total de catre TOATE partidele parlamentare, sfidare care a produs un Parlament care s-a constituit prin:
1. incalcarea principiului suveranitatii nationale, produsa prin ignorarea rezultatelor referendumului,
2. incalcarea decizie CCR care a stabilit caracterul imperativ al rezultatului aceluiasi referendum si
3. organizarea de alegeri, in virtutea unei legi neconstitutionale.
ATUNCI s-a produs, daca vreti sa fim sumbri si autentici, o lovitura de stat. O eventuala dizolvare a acestui Parlament, nu ar face decat sa restabileasca normalitatea constitutionala si suprematia legii. Nimic, altceva.
Cat despre faptul ca romanii nu vor vota oameni „necunoscuti”, este extrem de discutabil. Le este mai usor sa voteze „cunoscuti” emanati de sistemul corupt si coruptibil al stablishmentului, decat sa isi asume riscul (?) votarii unor „necunoscuti” care exerseaza macar beneficiul neapartenentei la establishment ?
Vom vedea… Mie mi se pare ca si cei asa-zis „cunoscuti” sunt tot niste necunoscuti perfecti. Doar apartenenta la partidele lor le confera o oarecare identitate. Romanii voteaza, asadar, necunoscuti si intr-un caz si in celalalt. Altfel spus, voteaza partide, voteaza „senzatii” doctrinare, voteaza emotii politice si, mai nou, un anumit procent pare dispus sa nu mai voteze nici un partid de sistem, pe considerentul nefastei experiente traite pana acum sub Cupola mafiei transpartinice a ultimilor 26 de ani.
Nu sunt atat de naiv incat sa cred ca totul sa va rezolva la alegerile de anul viitor. Dar, este de posibil sa asistam la o schimbare de structura a Parlamentului, care sa produca o redistribuire a mandatelor intre partidele vechi si cele noi. Sper din toata inima sa se intample acest lucru!
Sincer, nu inteleg conditile impuse de constitutie pentru a dizolva parlamentul care el insusi scartaie de coruptie.
Si-au votat pdensii mai mari, au reformat legea depagubirilor pentru cetatenii ale caror bunuri, case, pamant etc. in asa fel ca vor fi amanate sine die. Ceace inteleg insa ca daca este o revolta sau revolutie adevarata, nu ca acea de circ cum a fost in 1989, toate legile etc. n’au nicio valoare si o luam dela inceput.
Nu este de conceput ca cei care au furat, zulit si jecmanit sa continue sa se bucure de drepturi de proprietate pe care le-au votat in interesul lor personal. Ca sa asteptam sa cada Mesia din cer si sa intoarca roata este o iluzie! Curaj gaina, juma de revolta este insuficienta!
@Daniel Uncu
Deci varianta dv. mai afinată a convocării unor alegeri parlamentare anticipate constă în aceea că se poate invoca neconstituţionalitatea prezentului Parlament şi, pe această bază, acesta să fie dizolvat şi să se ţină alegeri anticipate.
Problema este : cine ar fi autorizat să facă asta?
Ştim cu toţii că Constituţia este cea care enumără ce are voie să facă fiecare putere în stat, şi enumără în mod limitativ. Adică preşedintele, sau Parlamentul, etc. nu au voie să facă decât ceea ce este explicit enumerat ca fiind atribuţiile acestora, şi doar în felul în care este specificat acolo.
De aceea vă întreb: Constituţia îl autorizează oare pe preşedinte să invoce acuma deciziile CCR din 2012, să declare Parlamentul drept nelegitim şi să îl dizolve? Conform cărui articol constituţional? Sau poate consideraţi că Parlamentul actual – corupt!! – va recunoaşte că este nelegitim şi se va suspenda singur? Eu nu cred că o va face; în plus, nici nu are căderea s-o facă! (Vă las pe dv. să vă gândiţi şi la haosul legislativ care ar urma din cauza faptului că tot ce a hotărât din 2012 actualul parlament va trebui trebui considerat nul).
Deci eu nu cred că dizolvarea parlamentului pe baza hotărârilor CCR din 2012 poate fi făcută cu respectarea Constituţiei şi nici că CCR o va valida. Şi atunci vom avea o nouă lovitură de stat, una care să corecteze (ceea ce consideraţi că a fi fost) lovitura de stat din 2012.
Şi tot aşa, din lovitură de stat în lovitură de stat, vom merge spre un stat de drept??? Da, este greu cu un stat de drept, dar alternativa este haosul.
Din păcate minuni nu există, mentalităţile se schimbă pe parcurs de generaţii. Şi nici nu ştiu de persoane din România capabile să încerce soluţii de tip Saakaşvili-Bendukidze, iar românii sunt prea mândri pentru ca să „importe” asemenea persoane.
—–
Iar cine nu vrea ca viaţa lui – care îi este dată o singură dată – să mai depindă de mentalitatea concetăţenilor săi, şi este încă destul de tânăr şi creativ, poate să se gândească să părăsească ţara, mai ales că nu mai are nevoie de acordul Partidului, al Consiliului Oamenilor Mincii şi al Comisiei Guvernamentale de Vize şi Paşapoarte…
Preşedintele Iohannis a fost în Piaţa Universităţii – relatare:
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-in-piata-universitatii-numai-impreuna-facem-schimbarea-nici-eu-singur-nici-voi-singuri-1392386
Sa inteleg, dle Leibovici, ca va este mai draga „ordinea” creata de coruptie si partidele de sistem, decat repunerea societatii romanesti pe fagasul integritatii constitutionale, a legalitatii, a interesului public si moralei publice? Nu impartasesc acest punct de vedere! Este grav ceea ce imi spuneti. Sau, neserios. Nici nu stiu cum sa ma pozitionez fata de acest tip de argumentatie. Stupefiant, imi mai dati si o varianta „de fuga”: mai bine sa plece din tara cei carora nu le convine ticalosia, decat sa stea sa se bata cu ea! Felicitari!
Pe acelasi principiu, poate ca ar fi fost mai bine ca Maier, Uncu, Bacanu, Creanga, Chivoiu sa plece din tara si sa nu faca ceea ce au facut. Nu? Trist, ceea ce imi spuneti! Foarte trist. Genul acesta de defetism mascat de, vezi Doamne, pastrarea linistii si ordinii face ca dictaturile sa apara si sa prospere. Indiferent daca vorbim de dictaturi personale, de partid sau societati cu reflexe autocratice de sorginte mafiota – asa cum este cazul Romaniei. Acest Parlament neconstitutional are, in plus, in acest moment peste 100 (!!!) de senatori si deputati in diverse faze ale urmarii penale si/sau condamnati. Despre ce anume vorbim aici? Este neconstitutional si colcaie de corupti! Daca nu ar fi tragic, as putea spune ca este chiar comic. „Linistea”, „ordinea” si „legalitatea” establishmentului mafiot nu fac parte din logica democratica a Europei, stimate domn. Traiti intr-o grava eroare! Ceea ce traieste Romania de un sfert de veac este un simulacru. Spuneti ca este greu cu democratia? Va referiti la „democratia” autohtona? Asta, sper ca a fost o gluma, nu?
Dar nu va faceti probleme. Establishment-ul va avea castig de cauza si de aceasta data.
In ceea ce ma priveste, consider subiectul inchis!
@Daniel Uncu
Nu, ar fi o înţelegere cu totul greşită şi care nu s-ar sprijini pe nimic din ce am spus.
Înţelegerea corectă este că „repunerea societatii romanesti pe fagasul integritatii constitutionale, a legalitatii” trebuie să se facă (a) cu respectarea strictă a Constituţiei şi (b) fără a i se cere preşedintelui să-şi facă hara-kiri încălcând-o. A face altfel nu este nici pe linia interesului public şi moralei publice, corect înţelese.
Sigur, nici eu nu împărtăşesc punctul meu de vedere aşa cum l-aţi prezentat dv. Înaine de a vă poziţiona, vă rog să faceţi efortul să-l înţelegeţi şi să nu-i găsiţi elemente pe care nu le are. În acest fel veţi vedea că nu are nimic grav.
Nu v-am dat nicio „variantă de fugă”. Nu am sfătuit să abandoneze pe cei care vor să se bată.
Ce am spus eu – clar şi fără ambiguităţi – este că mentalităţile se schimbă lent, pe parcurs de generaţii, ticăloşia nu va dispare în timp util pentru viaţa unui om. De aici am tras concluzia că pentru cei care vor schimbări imediate în viaţa lor există, din fericire, calea exilului. Cale pe care au luat-o sute de mii, poate milioane, de români atât înainte cât şi după 1989. Sunt mulţi care îi condamnă, eu nu-i condamn. Şi nu pentru că am făcut-o şi eu, ci pentru că nu sunt de părere că un om este obligat – OBLIGAT! – să se sacrifice pentru necunoscuţi.
Nu am spus că eforturile pentru a schimba lucrurile sunt inutile, sau că cei care aleg să le facă nu merită toate laudele, am spus doar că rezultatele nu vor fi rapide. De altfel, deşi este irelevant pentru discuţia prezentă, eu personal am făcut mai mult decât partea mea de efort atât înainte cât şi după 1989.
Sper că aţi înţeles deja că nu am spus sau sugerat nimic din toate astea.
Nu, nu mă refer la „democraţia autohtonă”. Am spus:
Asta înseamnă că statul de drept (eu evit cuvântul „democraţie”) este o costrucţie fragilă, care trebuie mânuită cu mare atenţie, nu orice metode sunt acceptabile, inclusiv pentru a-l restabili. Asta înseamnă „este greu cu un stat de drept” şi această atitudine a mea este baza poziţiei mele la subiectul „ce trebuie să facă Iohannis”. Poziţia dv. este că măsuri neconstituţionale sunt permise şi că Iohannis are datoria să le ia, inclusiv în ciuda riscurilor personale pe care şi le-ar asuma. Asta pentru că, presupun, Iohannis a jurat pe Constituţie să servească interesele poporului, şi atunci ne este dator şi cu un hara-kiri?
În rezumat: nu ştiu încă ce vă nemulţumeşte în poziţia mea reală, dat fiind că ceea ce aţi atacat este o poziţie-fantomă care nu-mi aparţine. Dar acuma că lucrurile s-au lămurit, sper, putem continua discuţia asupra punctelor cu care nu sunteţi de acord.
@Daniel Uncu
>Cat despre faptul ca romanii nu vor vota oameni „necunoscuti”, este extrem de discutabil. … Mie mi se pare ca si cei asa-zis „cunoscuti” sunt tot niste necunoscuti perfecti. Doar apartenenta la partidele lor le confera o oarecare identitate.
Este adevărat că parlamentarii, în majoritatea lor, sunt cunoscuţi pe termen lung de relativ puţini oameni. Pe de altă parte, ei au nevoie de susţinerea unui număr mare de oameni care se află mai aproape de votanţi.
Pentru a compensa deficitul de „cunoaştere”, în perioadele electorale potenţialii parlamentari se implică masiv în ele, pentru a fi cunoscuţi personal de cât mai mulţi dintre potenţialii lor votanţi. Un mare rol îl joacă fie publicitatea făcută prin media, fie cea directa, gen afişe pe stâlpi, ceea ce face campaniile electorale foarte costisitoare.
Există de regulă şi parlamentari care au fost aleşi ca independenţi, adică fără sprijinul direct (sau declarat ca atare) al partidelor politice.
În rest v-a răspuns Alexandru. Şi eu sunt de părere că dvs. nu aţi înţeles ce a scris el şi aţi creat un om de paie, pe care l-aţi ciuruit, după care i-aţi dat foc 🙂 Informaţii despre această „eroare logică informală” se pot găsi aici:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Om_de_paie
Nu văd decât o singură soluţie: ADUNARE CONSTITUANTĂ, formată din toate breslele şi paturile sociale, care să dizolve automat acest PARLAMENT – rădăcina răului din România, urmată de:
1. Schimbarea formei de guvernământ din ţară – ori Republica Prezidenţială, ori Monarhie, pentru că ţara asta, în mod special, trebuie şi poate fi condusă doar de un ‘TĂTUC’ !
2. Preluarea unei CONSTITUŢII europene, gata ticluită, corespunzătoare formei de guvernare aleasă de Adunarea Constituantă, acceptată prin voinţa poporului reprezentată de Adunarea Constituantă.
3. Preşedintele ţării va numi un premier care să prezinte în 15 zile un guvern-care va fi aprobat de Adunarea Constituantă
4. Alegeri generale – locale şi pentru un nou Parlament -, după care se dizolvă Adunarea Constituantă.
Situaţia politicului în România este atât de degradată, încât oricare soluţie impune automat ÎNCĂLCAREA actualei Constituţii !! Esenţa unei revoluţii (inclusiv de culoare PORTOCALIE) este încălcarea vechii ordini.
@Sfartz Pincu
>Situaţia politicului în România este atât de degradată, încât oricare soluţie impune automat ÎNCĂLCAREA actualei Constituţii !! Esenţa unei revoluţii (inclusiv de culoare PORTOCALIE) este încălcarea vechii ordini.
Păreţi setos de sânge, d-le Sfartz …
România ar avea nevoie, da, de o boare proaspătă, precum Syriza (nu discut că e „de stânga” ori „de drepata”), de ceva realmente nou, cu alți oameni. Așa cum am mai scris, cred, România nu este capabilă de așa ceva.
Dacian Cioloș nu este nicidecum un „tehnocrat”, cum – nu știu de ce – este astfel numit. Cioloș este o componentă a sistemului, intrat în de mult în politică, membru al popularilor europeni, propus de Băsescu și repropus de Iohannis ca premier. De atlfel, oricine se uită la scena politică din România, observă, fără ochelari de vedere și chiar cu ochleari de soare, că cei din spatele lui Iohannis sunt, în cea mai mare parte, oamenii fostului președinte.
Nota de mai sus nu este, desigur, o neapărată notă proastă pt dl Cioloș, altmineri ardelean integru și muncitor, inginer agronom de prestigiu. Spun, put și simplu, că NU este o figură nouă și nici nu cred că pe scena politică românească vor apărea figuri noi sau, dacă vor apărea, vor fi „agățate” de „foștii”, precum Ponta discipol al lui Năstase (și ca politician și ca fost doctorand); la fel, Bogdan Olteanu, retras discret în rezerva politică a patriei, ca vice-guvernator al BNR, alt asemenea vice fusese o variantă de premier.
Oricine știe istoria României ultimilor 26 de ani știe și de ce BNR este o puternică sursă de politicieni, deoarece acolo se știu multe despre bani, despre originea lor și despre traseul lor. Foarte multe.
@Johnny Walsh
>România ar avea nevoie, da, de o boare proaspătă, precum Syriza etc
Ce e proaspăt în această „boare” gen Syriza şi cum ar ajuta ea România?
Vrem noi aşa o boare şi în România(12 noiembrie 2015):
„Hundreds of thousands of Greeks walked off their jobs on Thursday to protest austerity economics as officials of the leftist-led government wrangled with the country’s international creditors over the terms of Greece’s third bailout. At least one Athens protest turned violent”. ?
http://www.nytimes.com/2015/11/13/business/international/greece-general-strike.html?_r=0
@ Victor Manta
„……-adevar graieste !”, Ideea Dvs. ca : „concluzia absurdă că trebuie aduşi vreo 300 de parlamentari din strainatate”, nu este deloc absurda,si chiar ar fi o solutie de inceput de redresare politica a sistemului,(toata lumea vorbeste de „sistemul nostru politic”,fara sa-si dea seama ca nu este nici pe departe un „sistem”-ci mai degraba o „clientela penala” !).
@ Dan Uncu
Nu este deloc o soluţie bună,cea propusă de Dvs. ca lumea să NU voteze partidele politice şi să voteze partidele NE-parlamentare !!
În condiţiile ţării noastre, unde majoritatea celo care votează-habar nu are-ce votează,partidele politice actuale,prin metoda deja verificată ca fiind eficientă,- cu cadourile, tot va ajunge la putere!
O soluţie alternativă, şi logică,(accept riscul ca adepţii „democraţiei”,să sară pe mine,din toate părţile!),este- să se interzică participarea la vot a celor care nu trec un examen de competenţă minimă politică, şi abia atunci ar merge metoda propusă de Dvs. cu un „NU”.(mai practic,ar fi ca dreptul de vot să-l aibe numai cei care au cel puţin studii medii, ceeace ar oferi un dublu avantaj: o pătură conştientă politic, şi un stimul pentru restul de a învaţă!.
@Sfartz Pincu
> Ideea Dvs. ca : „concluzia absurdă că trebuie aduşi vreo 300 de parlamentari din strainatate”, nu este deloc absurda,si chiar ar fi o solutie de inceput de redresare politica a sistemului, …
Voi fi mai atent pe viitor chiar şi cu idei vădit absurde, deoarece dv. chiar le luaţi în serios. Nu cred că trebuie să demonstrez aici că ideea este foarte proastă.
> …mai practic,ar fi ca dreptul de vot să-l aibe numai cei care au cel puţin studii medii, ceeace ar oferi un dublu avantaj: o pătură conştientă politic, şi un stimul pentru restul de a învaţă!
Dv. pare să vă fie străin conceptul de drepturi individuale, cu care se naşte orice fiinţă umană. A putea vota cu privire la lucrurile care pot afecta orice cetăţean major dv. vi se pare ceva opţional. Păreţi să fiţi gata să împărţiţi cetăţenii în categorii superioare şi inferioare, după criterii pe care le inventaţi pe loc în focul polemicii.
Să ne amintim cu această ocazie şi de ideea dv. de a suspenda drepturi (protecţii) garantate de Constituţie, pentru a dezlănţui nişte acţiuni pe care le numiţi „revoluţionare”.
Ajung astfel la concluzia că sunteţi un fel de visător cu ochii deschişi (cuvântul mai potrivit, preluat dintr-o limbă pe care o stăpâniţi, este фантазёр), drept care nu pot să vă iau în serios.
@dl. Sfartz,
„O soluţie alternativă, şi logică,(accept riscul ca adepţii „democraţiei”,să sară pe mine,din toate părţile!),este- să se interzică participarea la vot a celor care nu trec un examen de competenţă minimă politică, şi abia atunci ar merge metoda propusă de Dvs. cu un „NU”.(mai practic,ar fi ca dreptul de vot să-l aibe numai cei care au cel puţin studii medii, ceeace ar oferi un dublu avantaj: o pătură conştientă politic, şi un stimul pentru restul de a învaţă!.”
Dl. Sfartz, aceasta solutie este asa de insultatoare, ca nici nu am cuvinte s-o descriu. Va rog sa nu va suparati, dar cum puteti sa macar ginditi ca aceasta solutie este posibila si mai ales corecta? Este vadit , ca nu aveti nici o notiune despre DEMOCRATIE, DREPTUL LA VOT PENTRU CETATENII TARII RESPECTIVE, CONSTITUTIE.
Sunt de acord cu Wanda : nu se da examen pentru a vota. Imi reamintesc de fabula lui G. Alexandrescu : libertate dar nu pentru catei! Prin definitie democratia este si pentru catei!
@Sfartz Pincu
@Victor
@Wanda
@CHARLIE
Principiul votul universal are o problemă atunci când majoritatea are dreptul să decidă orice.
Dacă majoritatea nu are dreptul să se atingă de viaţa şi proprietatea niciunui cetăţean, adică atunci când politica respectă drepturile tuturor cetăţenilor, este neimportant dacă alegătorii au sau nu cultură politică, deci drept de vot.
Exemplu. Să zicem că avem un sistem politic în care Constituţia permite ca o majoritate de 50% plus 1 (care se consideră săracă) să poată să legifereze confiscări de la cei 50% minus 1 (pe care primii îi consideră bogaţi). Pentru a evita asemenea situaţii (inclusiv cu alte procente, de ex. 99% şi 1%), s-ar putea încerca „votul censitar”, adică să aibă drept de vot numai cei care au un venit sau avere care depăşesc un anumit prag. Se presupune că aceştia sunt mai puţin tentaţi de redistribuire sau au ceva mai mult discernământ. Un asemenea regim am avut până acum vreo 100 de ani.
Cum presupunerile de mai sus sunt cam îndrăzneţe (cei mai înstăriţi nu sunt neapărat inteligenţi şi lipsiţi de invidie), asta nu este o soluţie prea bună.
O soluţie mai bună este un sistem politic în care majoritatea nu are dreptul să se atingă de viaţa şi proprietatea niciunui cetăţean.
Deci, după mine, soluţia d-lui Sfartz nu este absurdă, dar
– are defectele pe care le-am arătat,
– şi în plus există o soluţie mult mai bună, şi anume limitarea strictă a subiectelor asupra cărora se poate vota. Sau, mai general, limitarea strictă a subiectelor asupra cărora statul poate decide.
@Alexandru
>O soluţie mai bună este un sistem politic în care majoritatea nu are dreptul să se atingă de viaţa şi proprietatea niciunui cetăţean.
Văd nişte probleme cu această formulare. Din ea ar putea rezulta că:
– minoritatea (mergând până la indivizi separaţi) ar avea dreptul să se atingă de viaţa şi proprietatea oricărui cetăţen
– s-ar sprijini abolirea pedepsei cu moartea
Eu aş spune că:
– Nimeni nu are dreptul să se atingă de viaţa unui cetăţean care nu a încălcat dreptul la viaţă al altuia
– Nimeni nu are dreptul să se atingă de proprietatea unui cetăţean care nu a încălcat dreptul la proprietate al altuia.
Desigur că pericolul cel mai mare îl prezintă abuzurile săvârşite în numele majorităţii, abuzuri care au avut loc foarte des pe parcursul istoriei şi care au dus la moartea a milioane de oameni(sub pretexte de genul „binele pentru cei mai mulţi”, etc.). Aceste abuzuri şi crime s-a petrecut în democraţii care nu au apărat drepturile individuale, drepturi care să fie ferm ancorate în constituţii şi care să fie strict respectate.
>Deci, după mine, soluţia d-lui Sfartz nu este absurdă,…
Nu văd să fi afirmat cineva acest lucru. Suntem însă de acord că nu este o soluţie bună.
@Victor
> Văd nişte probleme cu această formulare. Din ea ar putea rezulta că… minoritatea ar avea dreptul să se atingă de viaţa şi proprietatea oricărui cetăţen
N-ar putea.
> Din ea ar putea rezulta că… s-ar sprijini abolirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea se pronunţă într-un proces judiciar, nu prin vot popular.
A.L. : Deci, după mine, soluţia d-lui Sfartz nu este absurdă,…
V.M. : Nu văd să fi afirmat cineva acest lucru.
Următorii: Victor Manta, Wanda Lucaciu, CHARLIE au exclus-o la modul absolut şi categoric. Numai unul – Alexandru Leibovici – a considerat-o oarecum plauzibilă.
@Alexandru
>N-ar putea.
Ba ar putea 😉
A.L. : Deci, după mine, soluţia d-lui Sfartz nu este absurdă,…
V.M. : Nu văd să fi afirmat cineva acest lucru.
A.L. Următorii: Victor Manta, Wanda Lucaciu, CHARLIE au exclus-o la modul absolut şi categoric. Numai unul – Alexandru Leibovici – a considerat-o oarecum plauzibilă.
In firul de discuţie eu am fost singurul care a folosit cuvântul „absurd”, dar legat de cu totul altceva. După mine, a fost vorba, deci, de o „atingere de fire”.
@Victor
TOŢI cei enumeraţi au exclus apriori posibilitatea restrângerii dreptului de vot – ca şi cum ar figura printre drepturile fundamentale inalienabile.