De fiecare dacă când se pune în discuţie credinţa în Dumnezeu, susţinătorii credinţei se grăbesc să scoată pe tapet — precum asul din mânecă — un citat pretins a fi din Malraux: „Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”. Las la o parte faptul că a fi religios nu este perfect echivalent cu a-l venera pe Dumnezeu; există şi alte moduri de a fi religios (v. mai jos). Dar citatul este destul de probabil apocrif. Adică fals.
„Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.”
Este afirmaţia lui Malraux într-un dialog cu Max Torrès, publicată în Hôtes de passage, 1975, cap. 3.
Realitatea este că Malraux a făcut numeroase declaraţii pe această temă, fie în interviuri care au fost publicate, fie în discuţii cu diferite persoane. Discuţiile au fost relatate de interlocutorii săi în fel şi chip şi probabil că nu există motive să le punem la îndoială autenticitatea. De pildă, André Froissard, relatează în Le Point (5 iunie 1993) următoarea versiune:
„[…] fraza lui Malraux despre secolul XXI chiar a fost spusă, depun mărturie, fiindcă a fost rostită de faţă cu mine, în cursul unei conversaţii în biroul de pe rue de Valois. (…) [A] urmat faimoasa formulă care este mereu citată inexact. El n-a spus: «Secolul XXI va fi religios… sau spiritual… », ci «Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc», ceea ce nu-i deloc acelaşi lucru. Cât despre acel bizar «sau nu va fi deloc», pe care noi îl luăm, într-un chip nu mai puţin bizar, în sens literal, vrea să spună că acest secol XXI, dacă nu va reuşi să-şi regăsească elanul începuturilor inteligenţei pe pământ, va rămâne fără gândire — ceea ce la Malraux echivalează cu a nu fi deloc.”
„Marea problemă a secolului XXI va fi aceea a religiilor” mai afirmă Malraux (Antoine Terrasse, 2000) Şi încă:
„Mi-au pus în gură că secolul XXI va fi religios. N-am spus asta niciodată, bineînţeles, fiindcă n-am de unde să ştiu. Ceea ce spun e mai incert. Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară.” (Interviu din Le Point, 10 dec. 1975).
Ceea ce complică şi mai mult lucrurile este că Malraux obişnuia să ceară să revadă interviurile sale înainte de a fi publicate, iar uneori intervenea pe manuscris cu mâna lui. Spre exemplu, în acel interviu cu Max Torrès, de care am amintit mai sus, a urmat întrebarea lui Torrès: „O religie ar putea crea acel model de om [exemplar]?” La care Malraux răspunde mai întâi: „Fără îndoială.” După care corectează în: „Poate.”
Cert este că fraza lui Malraux a devenit un loc comun şi că pe Internet pot fi găsite peste o mie de site-uri în care este discutată.
„Cuvântul «religie» (de la religio, «legătură» [Malraux alege una din etimologii]) — spune Malraux — se referă la ceea ce îl leagă pe om de Cosmos, de alţi oameni, eventual de zei şi de Dumnezeu. (…) Religia nu înseamnă nici ierarhie, nici organizare instituţională. (…) Faptul religios ţine, pentru noi, astăzi, de domeniul metafizicii.”
„Secolul următor ar putea cunoaşte o mare mişcare spirituală: o nouă religie, o metamorfoză a creştinismului, la fel de imprevizibilă pentru noi, cum a fost pentru filozofii Romei, care au prevăzut sfârşitul, au crezut (au presupus) că va urma stoicismul, nu s-au gândit la creştini.”
Indiferent care va fi fost termenul folosit de Malraux pentru caracterizarea secolului în care deja ne aflăm — religios, spiritual sau mistic —, un lucru e sigur: nici creştinismul, nici vreuna din celelalte religii ale secolului XX, n-au constituit, în ochii săi, salvarea de la eşecul spiritual al civilizaţiei moderne.
Nu cred că apartenenţa frazei „Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas” mai poate fi pusă la îndoială, cum nu cred nici că autenticitatea Evangheliei după Matei mai merita şovăire. Fiindu-i atribuită lui Malraux, potrivit unor mărturii demne de crezare, dubiul pare întrucâtva superfluu. Mai spinoasă apare problema traducerii „libere”, capabilă să-i devieze sensul, deja echivoc. Nu se poate şti dacă „spiritualul” lui Malraux era de ordin religios, sau pur filozofic, dat fiindu-i agnosticismu-i mărturisit. Adăugarea adverbului „deloc”, ne produce o altă mâncărime de creştet…, care, asociată degringoladei actuale, face ca încrederea în viitor să devină homeopatică.
Vă răspund în calitate de persoană „neimplicată religios”, sintagmă pe care, întâlnind-o într-un text, am considerat că se potriveşte de minune felului meu de a vedea realitatea („religioasă” — sau „spirituală” — rămâne de văzut). Sintagma are o oarecare echivalenţă cu „adept al agnosticismului”; echivalenţă dar nu identitate. Existenţa lui Dumnezeu nici nu o afirm, nici nu o neg. Pur şi simplu mi se pare irelevantă pentru modul de vieţuire al omenirii. Dacă nu (încă) în prezent, cu siguranţă în viitor… V. în acest sens, „Filozofia lui «ca şi cum»” de Hans Vaihinger cu privire la aplicarea normelor morale…
De aceea afirmarea autenticităţii Evangheliei după Matei, în context, o consider problema dv. personală. Deşi nu îmi este foarte clar ce înţelegeţi prin „autenticitate”. La care adaug că nici nu văd legătura cu subiectul în discuţie.
Am scris micul meu comentariu ca reacţie la afirmaţia lui Malraux, citată în mod abuziv, poate nu atât prin atribuirea unui sens bine definit, şi anume cel de „secol [XXI] religios”, în timp ce afirmaţia, aşa cum observaţi dv., conţine o doză (substanţială, nu homeopatică — adaug eu!) de ambiguitate, cât mai ales prin folosirea ei ca armă împotriva celor care au „cutezanţa” să se îndoiască de religie; se uzează, ca de obicei, de autoritatea unor mari personalităţi, a lui Malraux în cazul de faţă, spre a se insinua caracterul infailibil al afirmaţiilor.
În sfârşit, nu îmi este — iarăşi — clar la ce degringoladă actuală vă referiţi. Statele europene (şi nu numai — v. cazul Turciei) se secularizează progresiv; numărul celor „neimplicaţi religios” este în creştere; reglementările de convieţuire sunt tot mai raţionale şi mai exact definite ş.a.m.d. Toate acestea să inducă oare ideea de degringoladă?
A! că sunt tot mai multe conflicte în lume, că societatea se polarizează, că agresivitate creşte, că aroganţa unor grupuri faţă de altele care refuză să se lase manipulate se accentuează… De acord. Dar vă rog să observaţi că toate aceste fenomene au un fundal religios indubitabil. Iar dacă religia nu a reuşit să se impună în profunzime, este carenţa ei, nu a celor „neimplicaţi religios”.
As vrea o contributie/comentariu si referitor la Turcia de astazi, iulie 2016.
„Statele europene (şi nu numai – v. cazul Turciei) se secularizează progresiv;”
@Petru
Vă referiţi la o discuţie veche de peste 8 ani, între participanţi care nu au mai contribuit de ceva vreme aici.
Din acest motiv v-aş propune să începeţi cu un comentariu personal asupra temei care vă interesează, ceea ce ar putea duce la o discuţie mai largă.