o săptămână întreagă
m-am privit în oglinzi
am închis ochii şi
după un timp
am început să plâng
câtă suferinţă!
în semiîntuneric
între aici şi acum
între gândurile care mă frământă şi
firea sensibilă a firii feminine
există răbdarea acestei poezii
muzica ei
aproape maladivă îşi
asumă tragismul traficului de cuvinte
fără stăpân fără inhibiţii fără sevă…
la marginea ei sunt eu
cea care m-am născut singură
m-am ridicat discret şi
am pus întrebări de genul \”ştie cineva!\”
şi cum nimeni nu ştia
am spus
şi bunica era fenomenală!
şi!
îmi răspunde poezia.
tu n-ai izbutit nici măcar să te îmbeţi