„Secolul XXI va fi spiritual sau nu va mai fi.” Andrée Malraux
De acest citat malrauxian, celebru şi arhicunoscut, s-a servit preşedintele Nicolas Sarkozy pentru a-şi defini poziţia faţă de spiritualitatea religioasă contemporană, cu prilejul urărilor de Noul An, adresat autorităţilor religioase din Franţa. Fără a tăgădui principiul de laicitate, impus de Constituţie funcţiei prezidenţiale, Nicolas Sarcozy, a pledat pentru respectul tuturor convingerilor religioase si nicidecum în favoarea precumpănirii uneia sau alteia, incriminând conflictele puerile de ordin religios, capabile să împingă omenirea actuală în conflagraţii apocaliptice.
Criticat de agnostici şi de ateii înveteraţi, moştenitori ai doctrinelor revoluţionare troţchisto-marxisto-comuniste, preşedintele a ţinut să-şi clarifice atitudinea, fără să pună în cauză laicitatea: „Ştiu că sunt abundent acuzat pentru faptul că manifest interes pentru religie. Eu însă gândesc că îi putem respecta atât pe cei ce se duc la slujbă duminica, cât şi pe cei care preferă sălile bibliotecilor”
Din discursul său din 20 decembrie, când i s-a atribuit un titlu onorific la bazilica Saint-Jean de Latran, se pot reţine următoarele: „Ar fi de dorit ca o laicitate pozitivă” care „în timp ce veghează asupra libertăţii liberei cugetări, la dreptul de a crede sau de a nu crede, să nu considere că religiile constituie o primejdie ci, mai degrabă, un atu.”
Mai mult decât atât, în vizita sa la Ryad, în Arabia Saudită, el n-a ezitat să menţioneze apăsat existenţa unui Dumnezeu, „transcendent, prezent în inima şi gândul fiecărui om. Un Dumnezeu care nu aserveşte omul, ci care îl eliberează.”
Elementul religios face parte integrantă din civilizaţia Franţei asemeni moştenirii Epocii Luminilor sau a pactului republican, constituind veritabila sa identitate. Într-o republică liniştită şi fraternelă, visată de Francezi, convingerile religioase, filozofice sau morale, ar trebui să se înscrie în inimile tuturor, conferind respect celor care nu împart aceleaşi convingeri.
Pentru prima oară s-au găsit în jurul acestui preşedinte anti-tabu, reprezentanţii a cinci principale religii practicate în Franţa, catolicismul, iudaismul, ortodoxismul, islamismul şi budhismul, reuniune care a decurs într-o atmosferă numită de observatori „cool”. S-ar putea spune pe drept că, odată cu Nicolas Sarkozy, o nouă generaţie politică şi-a făcut apariţia în plină rezonanţă cu realitatea actuală. „Societatea post-modernă – spune pastorul Claude Baty – nu mai întreţine opoziţia dintre ştiinţă şi credinţă, fiecare îşi afirmă convingerile, Nicolas Sarkozy a înţeles aceasta foarte bine”.
Preşedintele Franţei, face să apară o nouă viziune a laicităţii, incompatibilă cu negarea trecutului şi lipsită de veleitatea de a izola Franţa de rădăcinile ei creştine.