Nu, nu-i vorba de opera comică a lui Cimarosa ci de oficierea unei presupuse căsători discrete a preşedintelui Sarkozy cu Carla Bruni, în incinta Palatului Elysée, eveniment ce le-a stârnit jurnaliştilor o veritabilă pasiune obsesivă, ocazionând acoperirea grabnică a paginilor tabloidelor. Nici jurnalele serioase, n-au rezistat tentaţiei, preluând citate, până în momentul de faţă, prea puţin întemeiate. E drept că fumul fără combustie nu-i posibil, dar intruziunea, cu atâta insistenţă în viaţa intimă a unui om de stat, presupune unele limite, dincolo de care curiozitatea devine ignobilă.
Am spilcuit din „Le Parisien” câteva confidenţe ale preşedintelui în timpul vizitei oficiale în Qatar, excedat de noianul rumorilor relativ la eventuala uniune şi perspectivele ei cu Carla Bruni: „Nu contaţi pe mine pentru a confirma sau infirma. Răspunsul meu e scutit de orice comentariu. Când voi avea ceva să vă spun, o voi face. Încetaţi, aşadar, să vă interesaţi, cu atâta obstinaţie, de viaţa mea privată.”
Mai târziu, la barul hotelului, ceva mai destins, s-a exprimat nu fără oarecare amărăciune: „Sâmbătă, la Paris, m-am dus la restaurant cu Carla. La ieşire, se adunaseră deja trei sute de persoane. Eu aş fi preferat treizeci…”
Evocând o noapte petrecută la Carla Bruni, preşedintele Republicii a continuat: „dimineaţa, am dat de patru paparazi, care-au făcut de planton toată noaptea… Când m-am dus să-i văd, i-am întrebat, cu oarecare compasiune, la ce servesc toate astea?”
Nici la Charm al-Cheikh, în Egipt, nu i s-a dat pace: „Când ne duceam la plajă, lumea venea să ne fotografieze, după care vindeau fotografiile.”
Vacanţa de la Luxor, alături de ex-manechinul şi cântăreaţa Carla Bruni, a constituit pentru preşedinte un moment de plină fericire: ”…eram foarte fericiţi, în plus era superb.”
Întrebat când crede că această hiper-mediatizare va înceta, preşedintele a răspuns cu un lejer surâs pe buze: „Când eram ministru de interne, se făcea mai puţină vâlvă, iar acum, ca preşedinte se vorbeşte din ce în ce mai mult. Spuneţi-mi, ce pot face?”
În aşteptarea confirmării „Căsătoriei secrete” a preşedintelui, cetăţeanul francez trebuie să facă eforturi de adaptare la nenumăratele schimbări propuse de „reformatorul” Şef de Stat.
