Pe vremea când Boris Israelovici Glazpapir era tânăr, frumos şi nici nu bănuia că va fi numit şef de sindicat, făcea curte unei fete simpatice şi brunete, de familie bună şi cu origine sănătoasă. S-a întâmplat însă că vara şi chiar toamna au trecut, s-a făcut, cum se spune, al dracului de frig în oraşul lor cu un singur cinematograf şi părinţii fetei l-au invitat pe Boris la ei acasă, ca pe un viitor ginere..
Boris a fost primit cu multă simpatie şi cu ceai rusesc direct din samovar la discreţie, cu zahăr cubic în farfurioară şi cu o legătură de covrigi cu mac, zece la număr. Covrigii erau numai bine încălziţi la sobă, crocanţi şi gustoşi, exact aşa cum trebuie. Dar Boris a fost întotdeauna un băiat bine crescut şi de aceea a consumat, cu lungi pauze între reprize, numai nouă covrigi. Că doar nu era să-i mănânce pe toţi zece şi să lase impresia de nehalit…
Părinţii fetei simpatice şi brunete erau oameni foarte simpli care nu cunoşteau aceste reminiscenţe mic burgheze în comportament. Aşa că peste vreo săptămână, când Boris a fost poftit din nou la ei, l-au primit cu aceeaşi căldură, cu ceai la discreţie din acelaşi samovar, cu zahăr cubic în farfurioară, dar numai cu nouă covrigi crocanţi, cu mac… Boris a observat, sau nu, amănuntul, nu a spus bineînţeles nimic, şi ca dovadă de bună creştere, a lăsat unul din covrigi neatins.
Iarna prin părţile alea este lungă şi geroasă, aşa că Boris a mai fost invitat de multe ori la familia fetei celei simpatice. Şi de fiecare dată era primit cu afecţiune reciprocă, cu căldură la propriu şi la figurat şi cu trataţia tradiţională care consta din ceai rusesc la discreţie, o farfurioară cu zahăr cubic şi o legătură de covrigi cu mac, crocanţi şi gustoşi. Numai că de fiecare dată, Boris mânca unul mai puţin ca să lase o impresie bună şi tot de fiecare dată i se reducea câte un covrig din porţie. Păi, dacă musafirul oricum îl lăsa!
Spre primăvară, când s-a mai încălzit afară şi puteai ieşi fără palton, Boris nu a mai vizitat-o acasă pe fata cea simpatică şi pe părinţii ei, deşi era mereu invitat. De altfel, a întrerupt şi întâlnirile cu fata la modul general. Întrebat, după mulţi ani şi la mare distanţă care a fost cauza acestei decizii drastice, Boris Israelovici explică:
– S-au dovedit nişte cărpănoşi. Cu cât trecea timpul şi credeau că suntem mai intimi, aşa ca în familie, mă serveau cu mai puţini covrigi. Când porţia a ajuns la numai doi covrigi, am renunţat. In ritmul ăsta, ar fi trebuit foarte curând, să aduc covrigi din oraş pentru mine şi după o vreme, cine ştie, să cumpăr chiar şi pentru ei…
@Dorel Schor
> Când porţia a ajuns la numai doi covrigi, am renunţat. In ritmul ăsta, ar fi trebuit foarte curând, să aduc covrigi din oraş pentru mine şi după o vreme, cine ştie, să cumpăr chiar şi pentru ei…
Evreii, din cauza pretinsei lor zgârcenii „la modul general”, au fost şi sunt ţinta privilegiată a unui număr practic infinit de bancuri cu iz antisemit. Aş zice că să ne ferim să le dăm apă la moară celor care abia aşteaptă să li se confirme aşteptările şi să împrăştie încă „una bună”.
Cred că e OK totuşi să ne mai şi amuzăm. Tânărul Glazpapir se reprezintă pe sine şi nimic mai mult, iar Dorel Schor, el însuşi evreu, a ales, cu modestie, propria etnie că să facă haz de un caracter care se găseşte pretutindeni. Se ştie pe de altă parte (iar cine nu ştie – şi nu-l includ aici pe Victor Manta – treaba lui) că între evrei se găsesc cei mai mari filantropi şi susţinători de cauze umanitare.
@Stefan N. Maier
>Cred că e OK totuşi să ne mai şi amuzăm.
Depinde cu ce şi în ce cadru.
Îmi amintesc cum îmi povestea în Bucureşti o bună cunoştinţă de-a mea, evreu, cum se afla el în trecere, cu viitoarea lui soţie, româncă de altfel, în casa unor oameni. Doamna casei, fiind ora prânzului, i-a invitat pe cei doi tineri la masă, un lucru frumos şi în acord cu tradiţionala ospitalitate românească.
Masa a fost zice-se excelentă. Ce a sticat însă atmosfera a fost că în timpul mesei stăpânul casei a debitat fără încetare numai bancuri despre evrei.
Cum numele de familie al oaspetelui nu lăsa nici un dubiu asupra originii sale etnice, nici intenţiile jignitoare ale gazdei nu lăsau loc la vreun dubiu. De altfel la masă era prezent şi fiul stăpânului casei, care fusese cândva un soi de pretendent fără succes la mâna viitoarei soţii a cunoştinţei mele (lucru aflat de cunoştinţa mea imediat după vizită).
De la lume adunate şi iarăşi la lume date.
Faptul că „… între evrei se găsesc cei mai mari filantropi şi susţinători de cauze umanitaré”, perfect adevărat de altfel, nu le-a servit la nimic personajelor din relatarea mea.
@Victor
Am citit atent schiţa umoristică a lui Dorel Schor am găsit-o OK. Sunt şi eu de părerea lui Ştefan : schiţa nici nu poate, şi nu trebuie răstălmăcită că ar propaga clişee antisemite. A fi un mâncăcios prost crescut şi cam bădăran nu-mi pare un clişeu antisemit.
🙂
@Alexandru
>S-au dovedit nişte cărpănoşi. (din povestire)
DEX: CĂRPĂNÓS, -OÁSĂ, cărpănoşi, -oase, adj., s.m. şi f. (Depr.) Zgârcit, avar.
>Când porţia a ajuns la numai doi covrigi, am renunţat. In ritmul ăsta, ar fi trebuit foarte curând, să aduc covrigi din oraş pentru mine şi după o vreme, cine ştie, să cumpăr chiar şi pentru ei… (tot din povestire)
Eroul povestirii, simbolicul Boris Israelovici Glazpapir, se arată, prin spuse sale, deosebit de cărpănos. Din cauza unor covrigi pe care, Doamne fereşte, ar fi trebuit să-i cumpere vreodată şi pentru viitoarele lui rude, el a preferat să renunţe la fata cea „simpatică”.
@Victor
Să nu ne încrâncenăm… Argumentele de tipul „dă apă la moara” nu trebuie să ne impresioneze. Let’s have fun şi să ne pese mai puţin de cum ar putea alţii, de rea-credinţă, răstălmăci una sau alta.
Iată universul literar al acestui autor : http://acum.tv/articol/author/dorel-schor/
@Alexandru
>Să nu ne încrâncenăm…
Celui care se supără primul îi tăiem nasul 🙂
Am comentat împreună o operă literară şi am ajuns la concluzii diferite cu privire la ceea ce spune. Nu este nimic grav în aceasta.
Universul literar al autorului schiţei este într-adevăr impresionant.