Un gînd, ca o străfulgerare a tampestei de vară, m-a readus la maşina de scris. Îmi amintesc de zilele cînd fiecare maşină era înregistrată, avînd particularitatea ei. Eram în perioada postbelică, când lumea-mi exterioară mi-a fost tăiată de Cortina de Fier. Orice mişcare a claviaturii era înregistrată. Orice scrisoare plecată sau venită era citită, catalogată, ca într-un final să-mi fie remisă. Acelaşi lucru şi cu convorbirile telefonice. Parcă o organizaţie dorea să-mi cunoască gîndurile, să mi le canalizeze într-o direcţie ce nu-mi aparţine. Simţeam că o forţă exterioară dorea să mă anihileze, să mă facă o parte din comun, o parte din personalitatea colectivă, anihilîndu-mi individualitatea. Am trecut această perioadă pe meleagurile mioritice, nerevoltîndu-mă. M-am închis în lumea cărţilor, a prietenilor, afişînd nonşalanţă.
Am părăsit lumea mioritică, urmărind din partea cealaltă Prăbuşirea Cortinei. Acum stau la claviatura computerului, aşternînd crîmpeiuri din multitudinea lumilor. Nu mă tem să-mi dezvălui identitatea. Sunt într-adevăr liber?
Îmi aleg singur priorităţile, nu mai sunt manevrat, dar totu-i relativ. Priorităţile nu-mi mai sunt impuse de o forţă statală, îmi sunt impuse de situaţia-mi economică. Chiar dacă mă amăgesc că fac ce vreau, cînd vreau, cum vreau, este numai o amăgeală. Fiecare pas îmi este dictat de bilanţul economic la care ajung trudind ca în anii tinereţii.
DA, am libertatea de gîndire, am libertatea de exprimare şi libertatea de mişcare pe care n-o aveam pe timpul maşinii de scris. Mă simt liber.
Libertatea ca şi fericirea e în NOI, indiferent unde suntem.
