Parlamentul de la Bucureşti a aprobat Strategia Naţională de Apărare a Ţării şi înfiinţarea a două unităţi NATO.
La Bucureşti, astăzi, parlamentarii au votat la limită Strategia de Apărare a României pe următorii patru ani si in unanimitate au fost de acord cu instalarea a doua baze NATO pe teritoriul ţării.
Strategia Naţională de Apărare a Ţării a trecut prin Parlament fără nicio dezbatere. De la publicarea ei pe site-ul preşedinţiei în urmă cu mai puţin de 10 zile, documentul nu a avut timp să fie discutat nici de profesioniştii în domeniu, nici de universitari şi cu atât mai puţin de politicieni. Gândită de consilierii preşedintelui Klaus Iohannis, să fie mai mult decât o simplă strategie de apărare şi să includă în plus probleme de educaţie, sănătate, economie şi mediu, acest document nu are cu adevărat un fir roşu care să pună în valoare într-adevăr o viziune clară şi nouă asupra pericolelor şi obiectivelor României.
Din textul Strategiei, rezultă o Românie marginală, mereu în apărarea “independenţei şi unităţii” sale, de care nu pare deloc sigură, fiindcă aceste îndoieli apar atât la capitulul “Interese naţionale de securitate” (1.2., pag.8: garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii; apărarea integrităţii și inalienabilităţii teritoriale a ţării şi indivizibilităţii statului ), cât şi la “Obiective naţionale de securitate” (1.3, pag.9: “consolidarea capacităţii naţionale de apărare menită să asigure integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa României, precum şi securitatea poporului român”).
Din punctul de vedere al autorilor Strategiei, România nu s-ar putea apăra singură în cazul în care s-ar afla într-o situaţie limită: “poziţionarea României pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene precum şi la interferenţa unor zone cu risc de securitate de nivel ridicat, evidenţiază faptul că apărarea şi securitatea depăşesc sfera de responsabilitate a unui singur stat” (33, pag.12).
Parteneriatul Strategic cu Statele Unite este vital pentru Români, iar acest lucru este formulat în şase feluri diferite în cele 23 de pagini ale Strategiei Naţionale de Apărare a României pentru perioada 2015-2019. În schimb ameninţarea dinspre Federaţia Rusă apare de patru ori în formule standard, dar fără a rezulta că această ţară ar fi un inamic.
Potrivit Legii planificării apărării (2004), preşedintele României are la dispoziţie şase luni pentru a-i trimite parlamentului Strategia Naţională de Apărare. Spre deosebire documentele anterioare prezentate de Traian Băsescu şi care au fost dezbătute pe larg, având fiecare amprenta oarecum originală a fostului preşedinte, Strategia lui Iohannis nu a avut această şansă. Documentul a trecut prin Parlament cu doar patru voturi peste limita necesară de 278, cât înseamnă majoritatea calificată. Premierul interimar Gabriel Oprea şi cei 40 de senatori şi deputaţi progresişti aflaţi sub comanda acestuia au pus umărul la adoptarea documentului propus de Klaus Iohannis, dovedind în acest fel că el este omul care asigură stabilitatea guvernului.
În schimb, Legislativul de la Bucureşti a adoptat în unanimitate înfiinţarea în România a două unităţi NATO: Unitatea de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentul multinaţional de Divizie, ambele urmează să primească indicative militare în cadrul Garnizoanei Bucureşti.
În acest fel social-democraţii, care s-au opus Strategiei Naţionale de Apărare au vrut să demonstreze că rămân atlantişti, chiar dacă refuză să voteze concepţia strategică a preşedintelui. Documentul, dincolo de faptul că poate demonstra o viziune nouă a României asupra viitorului geostrategic sau o cale de apărare a ţării împotriva riscurilor la care este supusă, are mai mult o semnificaţie simbolică. Pe scurt Strategia Naţională de Apărare a României nu face altceva decât să sublinieze încă odată apăsat ataşamentul ţării faţă de Statele Unite şi NATO, mereu în această ordine.
Sabina Fati, 23.06.2015
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.