uneori mi-as cresta pe genunchi harta junglei,
cu poteci ce duc spre tine vis a vis de cascade rebele ce curg din regatul meu ca sa nu ma confunzi cu vreun promotoriu al disperarii, cu vreo eclipsa sentimentala cand fugeam dupa sticle afumate
printre gaini zburatacite de vantul colonial, ce impresioniste clipe in minutele lungi ale telefonului cand eu tac si tu razi clopotel cristalin cu flexiuni vocale, iar eu trebuie sa ostentez o buna
dispozitie simulata de movul perdelelor dupa care ma ascunzi cu priviri de infanta spaniola, ridicandu-ti crinolinele cazute, facand pas de deux cand nu te
vede nimeni, asa de una singura, in iatacul tau cu rodii si camelii tinute in cutii asimetrice, cu vulturi de sticla ce privesc orizontul dinauntru inafara de te miri ca inima lor bate fara pulsul unui animal de prada ce iti pandeste miscarile curbe, lascive in lentoarea serii cand pui de cafea, arunci scrisori vechi, iti
aranjezi cocheta parul lung cat o dinastie adultera numarand concubinii gasiti morti la capatul coridorului cu multe usi ocupat candva de generalul Guevarra, si soldatii lui morti de buna voie intr-o batalie prost terminata, toti jiinduind la tine ca la comoara unui sheik arab, paranormal de tanar si seducator de parfumat cu care apareai la Casablanca tinand conferinte cu gura inchisa, pentru pitici si surzi, si toti bolboroseau aaahhhh lasand adevaruri sa tzasneasca peste umerii
tai decoltati peste care picura infiorarea boltilor, din care isi luau zborul pasari mari obscurand zenitul, siderand infantele ramase cu gura cascata, fluturand naframe purpurii si pierzand biletzele de amor,
pe care scria je t’aime sau retete de frumuseste bazate pe sange de salamandra unsa
de trupul vested, ritual facut in partea cea mai intunecata a casei, ferita de privirile inceste, de pipaieli, de barfe si gelozii care rostogoleau bolovani din gura in gura, calomnii fara o baza certa in
cotidianul apocaliptic, atat de mare era putrefactia si pandemoniul cozilor cersetorilor care strigau: paine si alte cozi ale unor batrani schizodici care nu cereau nimic, doar dreptul sa te vada pentru ultima oara
intr-o ascensiune de virgina cataleptica, cu zoroastru si vitraliu deja plasat in catedrala mare, langa halucinatiile mele delirante despre viata carteziana pe care o traim, tu aici, eu dincolo negasind poeticul pe harta falsa a uitarii, oblivion, semna generalul
pe marginea zilei, tragand o dusca de rom si facandu-ti senil cu ochiul complice, stia el batranul ca de mult evadasem amandoi intr-o alta poveste..
