Am participat în timpul iernii şi al primăverii anului 1990 la toate adunările organizate de P.N.Ţ., dar nu am vrut să mă înscriu în partid. Din păcate numărul de participanţi la mitingurile şi adunările organizate era foarte redus. Din populaţia de peste un sfert de milion de locuitori ai Braşovului abia se strângeau câteva zeci.
În martie, un miting al opoziţiei era cât pe ce să se transforme în manifestaţie naţionalistă. Împreună cu câţiva din liderii locali ai P.N.Ţ. am reuşit, în cele din urmă, cu mare greutate, să-i convingem pe participanţi să renunţe la scandarea lozincilor naţionaliste, antimaghiare.
Evenimentul zilei era conflictul etnic de la Târgu Mureş. Cu câteva zile în urmă doi membri din conducerea naţională a P.N.Ţ. apăruseră la televiziune şi, pentru a câştiga capital electoral, afirmaseră că P.N.Ţ. susţine Vatra Românească în conflictul de la Târgu Mureş.
Ulterior s-a aflat că Vatra Românească, pretinsă asociaţie culturală a românilor, era de fapt un instrument docil al puterii fiind formată în mare parte din foşti ofiţeri de securitate. Puterea înfiinţase Vatra Românească cu scopul de a activa şi exploata instinctele naţionalist-şovine ale alegătorilor de naţionalitate română în propriul interes.
P.N.Ţ. s-a aliat ulterior cu U.D.M.R., adversarul din martie al Vetrei Româneşti, dar nu şi-a cerut în mod public scuze pentru atitudinea adoptată în timpul conflictului.
În jurul zilei de 1 mai 1990 conducerea Uniunii sindicale din Universitate a organizat împreună cu P.N.Ţ. şi Sindicatul 15 noiembrie un miting mai important pentru susţinerea Proclamaţiei de la Timişoara. Mitingul fusese aprobat de Poliţie.
Cu câteva zile înainte am multiplicat afişe care chemau populaţia Braşovului să participe la miting. Împreună cu Ciucă am colindat străzile din centrul Braşovului lipind afişe. Foarte mulţi trecători ne ironizau. Un om prost îmbrăcat şi mirosind a băutură ne-a întrebat pe un ton agresiv:
— Ce se dă acolo? Daţi dolari?
— Nu. Se dă minte, — i-am răspuns.
Marea majoritate a afişelor a fost distrusă imediat. Lipeam un afiş şi vedeam cum cel lipit anterior la o distanţă de câţiva zeci de metri era rupt cu furie.
La acest miting, cel mai mare organizat de opoziţie la Braşov înaintea alegerilor, nu cred că au participat mai mult de 2000 de oameni.
La astfel de mitinguri apar o droaie de oameni care cer să fie lăsaţi să vorbească la microfon. Chiar dacă nu sunt capabili să transmită un mesaj coerent, vor să vorbească şi se supără dacă nu sunt lăsaţi. Libertatea cuvântului primează faţă de libertatea gândirii, psihoză dezlănţuită de Revoluţia Franceză şi amplificată de comunism, căci dacă oamenii sunt egali înseamnă că nu există proşti şi deştepţi, deci toţi au dreptul să urce la tribună.
Un astfel de om a reuşit să ajungă la microfon. Stătea pe podium şi cu mâinile ridicate în sus saluta mulţimea, aidoma unui boxer învingător ce salută din ring, cu braţele ridicate, spectatorii. Era fericit că e deasupra masei de oameni şi că reprezintă centrul atenţiei.
— Sunt cu voi! Am participat la Revoluţia din 22 decembrie. Sunt cu voi! Trăiască Revoluţia… Am fost prezent la primărie atunci când tabloul lui Ceauşescu a fost dat jos. Sunt cu voi! Sunt cu voi!
Abia am reuşit să-l convingem să coboare de pe podium pentru a-i lăsa şi pe alţii să vorbească.
Remarcând că sunt unul din organizatori, un omuleţ brunet se proţăpeşte în faţa mea şi începe să gesticuleze:
— Domnu’, domnu’, eu am venit de la Bucureşti, din Piaţa Universităţii. Am adus „Imnul golanilor”…
Privindu-mă în ochi, cu o privire fixă, începe să cânte mişcându-se sacadat în ritmul cântecului:
„… Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă
Până nu ne dobândim, libertatea noastră!”…
Auzeam „Imnul golanilor” pentru prima dată şi m-a şocat faptul că melodia refrenului era identică, iar textul acestuia foarte asemănător cu un cântec de beţie:
„… Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă
Până nu ne îmbătăm şi cădem sub masă!…
Nici unul din intelectualii prezenţi în Piaţa Universităţii nu a sesizat această asemănare? Oare nu există? Oare sunt nebun dacă susţin, dacă sunt convins că această asemănare există?
Mie nu mi-a plăcut atmosfera din Piaţa Universităţii! Prea era triumfalistă! Aducea a Cenaclul Flacăra. Până la urmă a trebuit să-l lăsăm pe delegatul venit din Piaţa Universităţii să-şi facă numărul la microfon.
Toţi vorbitorii şl-au exprimat convingerea că zilele comunismului sunt numărate, susţinând că opoziţia va câştiga alegerile.
Eu am fost, ca de obicei, de altă părere:
— E foarte frumos ceea ce s-a afirmat până acum de la această tribună, dar eu cred că, din păcate, nu e şi realist. Nu cred că opoziţia va câştiga alegerile.
Pericolul tancului sovietic a trecut, dar comunismul intern e aici. Urmele comunismului impus cu forţa — pe un teren favorabil poate — nu se vor şterge uşor. Ce a însemnat acest comunism?
Mircea Eliade afirma: „Comunismul este ultimul stadiu al delirului!”
În practică, ce însemnă comunismul? Ce au însemnat cei 45 de ani de comunism pentru poporul român? Au însemnat triumful minciunii asupra adevărului, triumful laşităţii asupra demnităţii, al urii asupra iubirii, al prostiei asupra raţiunii, al gândirii superficiale asupra gândirii profunde, al lenei asupra hărniciei, al resemnării asupra credinţei.
O Societate guvernată de minciună şi lene nu poate progresa. A început regresul economic, am cunoscut lipsuri şi foamete. Comunismul a fost impus cu tancul, dar pentru a se menţine, a pervertit biserica, a falsificat istoria, a distrus cultura şi şcoala.
A fabricat o şcoală nouă, o cultură nouă, o istorie nouă, o artă nouă pentru ca în final să rezulte un om nou.
Cine a format acest om nou?
Preoţi care în loc să desluşească poporului cuvântul lui Dumnezeu, seamănă în sufletele oamenilor resemnarea.
Dascăli care îşi mint elevii pentru a-şi menţine salariul, dascăli de toate gradele, de la educatoarea copiilor din grădiniţă până la profesori universitari.
Medici care lasă bolnavii să moară pe paturile spitalelor.
Părinţi care îşi îndeamnă copiii să mintă pentru a trăi mai bine, părinţi care ascund copiilor adevărul despre istorie pentru ca aceştia să nu aibă dureri de cap.
Care a fost rezultatul: omul nou, un om slab fără nici un Dumnezeu.
Comunismul a însemnat cufundarea unui popor, care şi aşa nu a fost prea luminat, în beznă, în minciună. Va fi foarte greu de ieşit. Sunt convins că opoziţia va pierde alegerile, dar asta nu e grav. Important e ca după aceste alegeri să mai fie posibilă organizarea unui miting ca acesta. Cât timp acest lucru va fi posibil putem spera în viitor.
În încheiere vreau să adresez un apel oamenilor care în curând vor vota, oamenilor care azi nu sunt aici. Nu ştiu dacă vor înţelege acest apel.
Apel
Oameni, pâinea, salamul, căldura, salariile întregi, sâmbetele libere nu vi le-a dat F.S.N.-ul, domnii Roman şi Iliescu. Acestea erau drepturile voastre, drepturi suprimate de comunism. Le-aţi redobândit prin sacrificiul tinerilor care au sfidat cu mâinile goale gloanţele comuniştilor din 16.12 până la fuga lui Ceauşescu în 22.12. Căutaţi să înţelegeţi că viitorul ţării depinde de voi, că trebuie să ne dobândim demnitatea şi să renunţăm la minciună.
Jos comunismul!!
La încheierea mitingului s-a hotărât că un grup să stea de veghe în Piaţa Sfatului până la alegeri.
Peste două zile un grup masiv de simpatizanţi ai Puterii, câteva mii de muncitori fanatizaţi au invadat piaţa, scandând lozinci:
— „21, 22 Iliescu a fost cu noi!”
— „Nu ne vindem ţara!”
— „Iliescu nu e comunist, Dumnezeu ni l-a trimis!”
Aceştia i-au agresat pe cei din grupul de veghe, au distrus staţia de amplificare şi afişele. La Braşov veghea ce avea ca model veghea din Piaţa Universităţii şi care ar fi trebuit să contribuie la sensibilizarea opiniei publice, s-a încheiat cu mult înainte de 20 mai.
Alegerile din 20 mai au fost câştigate zdrobitor de foştii comunişti.
La începutul lui iunie Micky mi-a spus că ea pleacă în Germania, chiar şi fără mine. Se considerase tot timpul nemţoaică, mama ei fusese nemţoaică, făcuse şcoala şi liceul german. Era hotărâtă să părăsească cât mai repede România.
În zilele de 14 şi 15 iunie mii de mineri chemaţi practic fără motiv la Bucureşti de preşedintele Iliescu, doar pentru a face o demonstraţie de forţă, au devastat Universitatea. Minerii s-au războit cu aparatura de laborator şi i-au luat la bătaie pe studenţii găsiţi în clădirile Universităţii.