Doamna Claudia, coafeză, avea o clientă foarte bună, o doamna între două vârste care venea aproape săptămânal la atelier şi comanda un „spălat cap, pieptănat şi aranjat”, uneori „scurtat şi ondulat”. Clientă nu se tocmea niciodată, plătea cheş şi nici chitanţă nu cerea. Devenise, cum s-ar spune, de-a casei.
Atelierul doamnei Claudia era micuţ, plăcut şi intim. De acea, femeile se simţeau în largul lor şi puteau discuta despre orice. Şi aşa, din vorbă în vorbă şi din discuţie în discuţie, clienta despre care am pomenit a făcut o afirmaţie în sensul că ea dispune şi că are un magazin în centru plus două pensii de la doi soţi răposaţi, dar că din păcate continuă să fie văduva, din lipsa de ocazii potrivite. Şi că, la drept vorbind, nici nu ar fi interesată să se chiar mărite, acest lucru presupunând complicaţii birocratice. I-ar fi destul şi chiar suficient un prieten, cu condiţia să fie un bărbat prezentabil, să nu fie chel şi să aibe cu cine schimbă o vorba. Iar situaţia materială nu contează.
Doamna Claudia a susţinut că birourile matrimoniale cer o taxă foarte mare, iar doamna clientă a răspuns că nu suma respectivă contează, ci toată situaţia neplăcută şi artificială pentru o femeie fină. Atunci coafeza s-a interesat cam ce fonduri ar fi dispusă doamna să aloce respectivei acţiuni, iar doamna nu s-a arătat zgârcită şi a spus că o mie de dolari, pentru început, pot fi luaţi în consideraţie. Claudia a promis că o să se intereseze şi că până într-o săptămâna va avea, probabil, un răspuns.
Adevărul adevărat este că nu i-a trebuit o săptămâna, ea îl avea în vedere chiar pe propriul ei prieten intim, domnul Jean, de meserie frizer de lux, care însă nu lucra în ultima vreme, deoarece mişcarea era cam slabă în acest sezon. Doamna Claudia i-a comunicat că ar fi rost de niscaiva parale, fără prea mare efort intelectual, iar domnul Jean nu s-a opus de fel şi a acceptat să se prezinte drept nou venit din Franţa, deocamdată fără serviciu, dar de formaţie academică. Doamna Claudia urma să încaseze comisionul, domnul Jean ar fi putut o vreme să se înfrupte din avantajele subînţelese… Apoi trebuia să se despartă, ce poţi să faci? Aşa-i în viaţă, bărbaţii sunt nişte profitori, nişte ticăloşi..
Dar socoteala de acasă, vorba proverbului, nu se potriveşte cu realitatea cotidiană. Domnul Jean a făcut o impresie masculină foarte bună, a ieşit cu clienta la plimbare şi la cofetărie, apoi a vizitat-o la domiciliu şi curând şi-a adus lucrurile personale şi s-a mutat cu totul la ea. Adică într-un apartament mult mai confortabil, luxos, cu toate avantajele şi accesoriile posibile. Ca să nu mai vorbim de nivelul de trai pe care i-l oferea noua prietenă.
Aceasta de altfel, continua să vină săptămânal la atelierul doamnei Claudia şi nu economisea de loc cuvintele de laudă la adresa lui Jean şi a bunei prietene care se dovedise coafeza. Nici cu mâna goală nu venea dumneaei, aducea ba o cutie cu bomboane de lux, ba un parfum de calitate, o aprecia cum se cuvine pe coafeză.
Numai că, după câteva săptămâni, Claudia a considerat că piesă a durat destul şi i-a cerut lui Jean să revină la ea. Jean a cerut o prelungire ca la fotbal. Claudia a acceptat, dar simţul ei de femeie sincer îndrăgostită i-a spus că ceva nu e în regulă. După toate semnele, Jean nu avea de gând s-o prăsească pe clientă. Claudia a ameninţat, a făcut scandal, a dat în vileag faptul că Jean nu avea nici bacalaureatul.
Şi ca să vedeţi că nervii nu sunt un sfetnic bun, Claudia a pierdut-o de clientă pe clienta cea bună, inclusiv bomboanele, parfumul, bacşişul. Şi nici măcar nu e clar dacă mia de dolari i-a rămas ei în întregime, sau escrocul ăla de bărbat fără ocupaţie a pus mâna şi pe ei.
Doamna Claudia susţine, pe bună dreptate, că în ziua de astăzi lumea e lipsită de cuvânt, morală şi de bun simţ, în general. Şi ce, nu are dreptate? Are!