De la inceput, tinem sa subliniem ca orice dezbatere asupra acestei teme pleaca, obligatoriu, fie de la o conceptie spirituala asupra omului, fie de la una strict biologica. In functie de aceasta viziune de start se va desfasura apoi orice discutie asupra omului si familiei.
Daca omul este o fiinta eminamente spirituala, atunci religia si Biserica sunt nu numai competente si indreptatite ci sunt chiar cel mai competent, mai sigur, mai autorizat si mai obligat for care are datoria de a se pronunta asupra omului si familiei. In acest sens, religia si Biserica sunt o veritabila directie de constiinta, pentru ca impun omului sl societatii nu adevaruri autoritative externe ci adevarurile interioare, esentiale ale omului insusi, care determina total existenta, esenta, identitatea, unitatea si unicitatea omului.
Cel mai important lucru care se impune, ab initio, cerecetatorului este acela ca reperele fundamentale, datele esentiale ale persoanei umane dovedesc esenta spirituala a omului. Ratiunea, rationalitatea si spiritualitatea omului dovedesc ca fundamentul sl esenta existentei in general nu poate fi decat spirituala si personala. Prin urmare, firea si Natura, ca baza, temei si esenta unificatoare a existentei sunt spirit, sunt persoana. Experienta si cercetarea stiintifica dovedesc conformitatea deplina a persoanei umane, a rationalitatii si sensului ei cu ratio-nalitatile firii, ale Naturii, ale universului, cu ansamblul lor. Aceasta conformitate a omului ca persoana cu legile generale ale Firii si spiritului impun de la sine concluzii precise, spirituale si un comportament anume. Persoana umana normala se naste si exista in deplina concordanta cu natura, cu firea. Prin urmare, omul nu are de ce \”corecta\” natura sau firea, pentru ca ar atenta la conformitatea si concordanta fundamentala cu ea. A \”corecta\” esenta firii si a existentei inseamna a deforma natura, a deranja sensul ei fundamental, spiritual, pozitiv. Nu e vorba de inventiile tehnice care privesc organizarea materiala si materia, ci e vorba de ratiunile fundamentale, bioetice ale naturii. Nasterea, dainuirea, cresterea, implinirea, procrearea sunt sensurile fundamentale ale existentei. A le nega, a le refula, a le modifica inseamna a modifica sau nega temeliile universului, ale existentei. Exact in acest sens sunt socotite aceste interventii drept pacat, de catre conceptia crestina.
Daca cercetatorul neaga esenta spirituala a omului si-l considera numai sub aspectul strict biologic, fara indoiala ca il face o existenta manevrabila si orice devine posibil. Pentru cercetatorul care recunoaste esenta spirituala a omului reperele spirituale sunt totale, definitive si resping manevrarea lui.
Principiul planning-ului
Planningul inseamna in esenta planificarea familiei, prin interventia umana, fizica, tehnica sau spirituala (\”naturala\”) asupra procrearii. El consta in alegerea procrearii, intr-o actiune fie pentru a fixa momentul procrearii, fie pentru a micsora, suspenda sau distruge fecunditatea persoanei. Adeptii planningului enumera, ca date principale ale planningului, urmatoarele:
– a crede in posibilitatea si utilitatea unei reglari a nasterilor, complet inofensiva, sanatoasa;
– a redescoperi posibilitatea unei ecologii a fecunditatii cand lumea tehnologica isi vadeste limitele si erorile;
– a trai intr-un climat de sustinere reciproca si de incredere pentru infruntarea dificultatilor ce se intalnesc desigur si in acest domeniu;
– a exploata metoda pentru o mai buna cunoastere de sine si a propriei fiziologii, dincolo de faptul procreativ;
– a valoriza dragostea si sexualitatea in termeni de absolut sau relativ, de fizic sau afectiv, de spontan sau spontaneist, de rational sau cerebral;
– a inventa sexualitatea (si manifestarile fizice corelative) nu repetitiva ci variata si stimulanta.
Fata de aceste principii ale planningului, religia crestina si Biserica observa urmatoarele:
– Nimeni n-a dovedit ca planningul, prin orice metoda a lui, poate fi partial sau in general \”inofensiv\” si \”sanatos\”. Dimpotriva: adeptii lui cei mai onesti si rigurosi nu ezita sa recunoasca riscurile si efectele negative imense.
– Lumea tehnologica isi vadeste, este adevarat, limitele si erorile iar omul are dreptul de a interveni pentru perfectionarea tehnica. Dar nu trebuie uitat ca orice perfectionare e pozitiva si acceptabila numai daca dezvolta datele esentiale spirituale ale omului, nemodificandu-le sau atingandu-le, caci altfel tehnica s-ar intoarce asupra omului, iar asa-zisul \”progres\” se va dovedi regres. Nu trebuie uitat ca orice tehnica are doua taisuri, este manevrabila si interpretabila.
– Climatul de sustinere reciproca si de incredere intre parteneri, intre soti, se asigura prin valorificarea si stimularea fortelor spirituale, a iubirii si nu printr-o inerventie tehnica sau mecanica asupra iubirii. Tehnica si mecanica nu au ce cauta in actul iubirii.
– Cunoasterea de sine si a propriei fiziologii este autentica si valoroasa tot numai prin spirit, prin interpelarea, solicitarea si valorificarea spiritului partenerului. Numai asa fizicul si fiziologia sunt valoare, altfel devin strict obiecte.
– Valorizarea sexualitatii este autentica numai in cadrul iubirii ca spiritualitate, iar valoarea sexualitatii nu trebuie inventata pentru ca ea exista. Sexualitatea este variata si stimulata numai in masura in care are in vedere valorificarea si potenta infinita a persoanei ca spirit, pentru ca numai in spirit e posibil noul si stimulativul, asa cum spunea scriitorul austriac Hugo von Hoffmannstahl: \”Alles ist eitel ausser der Begegnung zwischen Geist und Geist!\” (Totul este desertaciune in afara intalnirii spiritului cu spiritul!).
– Este adevarat ca adeptii planningului au de grija sa adauge ca prefixul \”contra\” (contraceperii) nu trebuie sa faca din copil un dusman sau un pericol\”, ci se intentioneaza numai \”folosirea responsabila\”, \”exploatarea a tot ceea ce exista pozitiv\”, controlarea \”furiei impetuoase a unui torent\”, folosirea ei in mod \”profitabil si responsabil\”. De asemenea, ei recunosc ca noutatile de ordin tehnic din domeniul contraceptiei sau planningului inseamna de fapt noutati de gandire care pun intrebari existentiale si impun o noua ramura eticii, bioetica. Nu putem sa nu observam insa, ca insasi inevitabilitatea termenilor mecanici de \”exploatare\”, \”folosire\”, \”control\” si \”profit\” dovedesc caracterul mecanic si de obiect al planningului.
Mijloacele contraceptive
Planningul familial este o conceptie si o practica bazata pe principiul si mentalitatea utilitarismului. Despre acesta vom vorbi mai jos. In fapt, planningul consta in punerea in practica a principiului sterilitatii voluntare sau contraceptiei. Contraceptia a fost definita ca fiind orice comportament care face ca in raportul sexual sa se impiedice unirea elementelor germinale si aparitia conceptiei, intrucat contraceptia se poate obtine si se savarseste efectiv pe doua cai, prin doua metode – una tehnica si cealalta \”naturala\” – si planningul este considerat de doua feluri:
1. planningul tehnic, mecanic;
2. planningul \”natural\”.
Planningul tehnic consta din orice interventie mecanica sau medicamentoasa prin care se impiedica conceptia, iar planningul \”natural\” inseamna evitarea conceptiei prin evitarea perioadei lunare de fecundatie a femeii, respectiv prin metoda Ogino-Knaus.
Mijloacele concrete prin care este obtine planningul tehnic sunt, in ordinea duritatii si gravitatii: avortul, sterilizarea chirurgicala, pilula anovulatorie, contraceptiile injectabile, dispozitivul intrauterin (steriletul) si prezervativul.
In ce priveste avortul, care este desigur cea mai barbara si criminala metoda de contraceptie, este suficient sa reamintim ca savantii americani dr. B. Nathanson, dr. R. Selzer si dr. Noonan au dovedit stiintific ca foetusul uman simte durerea inca de la 10 saptamani de la concepere. A devenit celebru filmul video intitulat \”Urletul mut\” al dr. Nathanson, fost sustinator al avortului, film care arata cum foetusul de 12 saptamani incearca sa evite instrumentul chirurgical in timp ce bataile inimii sale se dubleaza, iar atunci cand corpul incepe sa fie dezmembrat gura copilului se deschide \”urland\”. Dr.R.Selzer de la Universitatea din Yale a relatat, de asemenea, experienta unui avort in care \”varful acului aflat in abdomenul femeii s-a miscat brusc. Mai intai intr-o parte, pe urma inspre partea opusa. S-a mai miscat odata, dupa care a impins acul ca un peste care s-a prins in carlig. Era foetusul care s-a luptat pentru viata lui\”. In sfarsit, dr. Noonan a aratat ca \”din momentul in care mecanismele durerii sunt prezente in foetus – posibil inca din ziua a 45-a – metodele utilizate pot cauza durere. Durerea este cu atat mai substantiala cu cat avortul are loc mai tarziu\”. Stiinta a dovedit deci astazi ceea ce religia a sustinut totdeauna, ca avortul este totdeauna omucidere, crima premeditata, cea mai primitiva si grava forma de contraceptie.
Sterilizarea chirurgicala, masculina sau feminina, consta in intreruperea canalelor de scurgere a lichidului seminal (la barbat), respectiv a trompelor uterine la femeie. Intrucat s-a recunoscut chiar de adeptii planningului ca aceasta metoda este practic ireversibila, si ea se dovedeste barbara si extrem de grava datorita deciziei totale a respectivei persoane de a lupta contra conceperii. Mijloacele contraceptive cele mai raspandite sunt: dispozitivul intrauterin (steriletul) care previne sarcina impiedicand nidatia ovulului fecundat in uter, prezervativul care constituie o bariera intre lichidul seminal si corpul femeii si mai ales pilula (RU 486).
Cea mai importanta, pentru ca este cea mai raspandita si cu efectele cele mai mari, este pilula contraceptiva. Ea este de doua feluri (combinata sau monohormonala) dar amandoua se prezinta sub forma de medicament (pastila) si au acelasi efect: impiedica eliberarea ovulatiei lunare si fecundarea. Pilula nu previne doar conceperea, ci si implantarea embrionului dupa ce a avut loc conceperea. Ea este mult mai subtila si de fapt mult mai periculoasa decat celelalte mijloace contraceptive tocmai datorita aparentei ei de totala inofensivitate. Intrucat are aspectul unui medicament si se ia ca orice medicament, fiind \”ceva care se ia si apoi nu te mai gandesti\” ea este cel mai usor manevrant al constiintelor. Ea adoarme constiinta prin faptul ca femeia respectiva nu va sti niciodata daca a fost sau nu insarcinata. Este de observat insa ca sensul pilulei consta tocmai in aceasta iresponsabilizare. Or, insasi acceptarea adormirii constiintei, renuntarea la responsabilitate inseamna o imensa vina de care se va raspunde. De aceea, pe drept cuvant s-a spus ca \”ceea ce au facut Pincus si Rock, inventatori si descoperitori ai pilulei, nu au facut Napoleon sau Lenin, Mendel sau Einstein\”. Se poate spune deci ca pilula a ajuns astazi arma contraceptiva principala, cea mai subtila si mai perfida, pentru ca in cazul tuturor celorlalte mijloace contraceptive persoana respectiva constientizeaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, gravitatea si responsabilitatea greselii. In cazul pilulei, omul este asigurat de totala iresponsabilitate prin ignoranta, chiar daca adeptii insisi recunosc ca natura ei medicamentoasa nu o face total nedaunatoare.
Concluzionand asupra planningului tehnic, trebuie sa observam ca si adeptii lui recunosc ca fiecare metoda a acestui planning isi are limitele, riscurile, contraindicatiile si inconvenientele ei. Este de remarcat in chip deosebit si modul primitiv in care este popularizat acest planning prin afirmatii nesustinute, inselatoare, de genul \”daca te hotarasti sa folosesti mijloace contraceptive, te vei simti si mai bine, iti va fi mai bine, iti va fi mai usor, pentru ca nu va mai trebui sa mai ascunzi\” sau \”veti fi mai relaxati si mai fericiti in relatiile sexuale\”. Putem observa ca nu se poate dovedi fericirea iresponsabiliatii obtinuta prin contraceptive, iar relaxarea si fericirea reala din actele sexuale provine in mod esential si decisiv din calitatea si intensitatea spirituala a iubirii. Aceste afirmatii fac cu nonsalanta sunt extrem de periculoase mai ales datorita faptului ca sunt servite grosolan, fara acoperire stiintifica constiintelor fragede si sensibile adolescentilor.
In ce priveste planningul \”natural\”, metodele acestuia sunt metode de evitare a conceptiei prin efectuarea actului sexual in perioada lunara nefertila a femeii si evitarea lui in perioada fertila a ciclului menstrual, adica in zilele cand femeia poate ramane gravida. Aceasta metoda numita si \”metoda calendarului se bazeaza pe experienta faptului ca doar cu un timp (circa 12-16 zile) inaintea menstruatiei femeia este fertila. Ea se mai numeste \”metoda Ogino – Kna dupa numele savantului japonez, respectiv austriac, care au descoperit-o. Deci se afirma ca reprezinta \”o etapa importanta in cadrul reglarii naturale a nasterilor\”, totusi se recunoaste ca \”este imprecisa, mai ales cand ciclul nu este foarte regulat, pentru ca se bazeaza pe data presupusa a urmatoarelor menstruatii\”, calcul al probabilitatilor nu intru totul previzibil. Oricum, intrucat se exercita strict \”natural\”, aceasta metoda este considerata nu numai cea mai inofensiva si cea mai argumentata moral. Trebuie reliefat insa ca de fapt esenta acestei metode este aceeasi cu a planningului tehnic, adica refuzul procrearii si combaterea ei. Ideea, intentia, scopul si sensul celor doua feluri de planning sunt aceleasi. Or, aceasta este esenta problemei.
Teologia scoate insa in evidenta mai ales faptul ca insasi ideea de conceptie este condamnabila, pntru ca separa ceea ce este inseparabil, adica actul iubirii de functia ei intrinseca. Ideea de interventie in acest scop este condamnabila in ea insasi pentru ca, asa dupa cum posibilitatea schimbarii duce schimbare, tot astfel simpla posibilitate de contraceptie duce la contraceptie.
Contraceptia nu poate fi justificata nici prin ideea ca s-ar aplica numa cazuri exceptionale; pentru ca de fapt cei interesati vor fi totdeauna convinsi ca se afla intr-un asemenea caz exceptional. Contraceptia ca mijloc de planning este o logica perfida si o adormire a constiintei, o iresponsabilizare, pentru ca refuzul conceperii pe motivul asigurarii unor conditii mai bune pentru copil se dovedeste un egoism feroce: oricate conditii s-ar asigura copilului, totdeauna pot veni altele mai bune si amanarea se poate justifica la nesfarsit. Si, de fapt, este usor de dovedit ca singura conditie esentiala pentru copil este angajamentul iubitor total, sacrificial al parintilor, restul fiind neesential.
Planningul este o inconsecventa, o dedublare, o inselare si o autoinselare a constiintei, pentru ca programeaza ceea ce este neprogramabil, iubirea, act prin excelenta spontan si unic. Prin aceasta programare se schimba, se degradeaza pretuirea absoluta a partenerului, care devine de fapt un obiect de placere, acesta fiind scopul si sensul esential al planningului, marturisit sau nu. Esenta iubirii este daruirea totala si deschiderea pana la implinirea deplina a finalitatii, care este procrearea. Se poate intelege ca in masura in care se exclude elementul si sensul ei esential, iubirea nu numai ca nu se finalizeaza ci chiar se denatureaza si se perverteste.
Esenta planningului se dovedeste a fi calculul egoist, in care copilul \”devine un produs, nu mai este un dar, nu mai este rodul iubirii, nu mai este expresia gratuitatii daruirii\”. Acest lucru e dovedit de faptul ca aproape in toate menajele numarul copiilor este numarul care a fost consimtit. Daca cineva nu are mai mult de trei copii, aceasta este pentru ca nu a voit sa aiba patru. Planningul se dovedeste o contrazicere si o opozitie fata de sensul pozitiv al existentei; realitatea fundamentala si suprema a existentei fiind Absolutul ca Persoana, aceasta opozitie este de fapt dusmanie fata de Dumnezeu.
Principiul eugenismului
Eugenismul este un principiu si o practica prin care se urmareste imbunatatirea insusirilor biologice ale speciei umane prin cultivarea exemplarelor ei celor mai reusite si eliminarea celor deficitare. Acceptand sau nu si metodele coercitive, eugenismul consta in esenta in justificarea interventiei umane exprese pentru a schimba calitatile speciei umane, in sensul de a le ameliora permanent. Practicile prin care se urmareste eugenismul sunt in principal manipularile genetice, intre acestea mai importante fiind inseminarea artificiala, fecundarea in vitro si donarea. S-a observat ca aceste manipulari genetice urmaresc formarea unor exemplare umane speciale \”dupa criterii politice sau economice…tributare gusturilor sau capriciilor\”. In ce priveste inseminarea artificiala si fecundarea in vitro mai important este insa faptul ca fac o separare, in actul sacru al iubirii, intre actul conjugal si fecundare, ca distrug aspectul misterios si intim al procrearii, precum si respectul pentru copil, care nu mai este conceput intr-o daruire imediata, totala ci este fabricat. Clonarea este manipularea genetica cea mai radicala, intrucat femeia este redusa la functiile biologice ale ducerii ovulelor si imprumutul uterului. Prin aceasta, calitatile de filiatie, maternitate si nastere, care constituie in mod esential integrarea individului in specia umana, identitatea si demnitatea lui, sunt pulverizate. Clonarea incalca datele fundamentale ale persoanei umane, adica specificitatea, unicitatea, identitatea si prin aceasta demnitatea umana.
Manipularile genetice sunt inacceptabile si condamnabile penttru ca degradeaza omul la un simplu material biologic, simplu experiment. Intrucat valoarea persoanei umane consta tocmai in unicitatea si specificitatea ei, ea nu poate deveni niciodata drept mijloc pentru un scop, oricat de valoros si legitim ar fi scopul. \”Trebuie mai degraba acceptat ca stiinta sa se dezvolte mai incet decat sa se ajunga prin orice mijloc la o cunoastere desavarsita\”. Manipularile genetice sunt anti-umane pentru ca anuleaza independenta persoanei, identitatea si unicitatea ei. Caracterul de persoana al omului \”cere ca el sa fie primit in realitatea lui misterioasa si imprevizibila, sa fie respectat si iubit in diferenta radicala lui, radicala lui alteritate si absoluta lui singularitate\”.
Este usor de observat ca planningul nu este altceva decat aplicarea eugenismului la radacina vietii umane. Specialistii bioeticieni au identificat insa fara efort si au pus diagnosticul exact acestei culturi moderne a planningului: \” o cultura veritabil anti-crestina care…(vrea) sa conduca la iluzia faustica dupa care orice handicap, chiar si moartea pot fi evitate\”. Ei au identificat si precizat ideea care sta la baza eugenismului: mentalitatea ca din umanitatea moderna ameliorata, trebuie sa dispara indivizii deficitari, ca disparitia acestora ar insemna in chip necesar si automat o umanitate mai buna. Falsitatea acestei idei si mentalitati intregi este demascata, intre altii, de jurnalistul american George Will, el insusi tatal unui copil handicapat, care intreaba retoric: \”Vrem intr-adevar o lume fara copii mongoloizi? Vrem o lume in care suflul, prezenta, gentiletea, dragostea, frumusetea unei Marie Z. (handicapata,n.n.!) sa nu mai existe?\”.
Ideea falsa ca prezenta handicapatilor denatureaza si degradeaza umanitatea si ca lipsa lor ar face-o mai buna si mai frumoasa este demontata cu o patrundere si convingere exceptionala de unii bioeticieni: \”Exista taine descoperite de catre copiii asa-zisi \”handicapati\”, care sunt de o plenitudine de viata care noua ne scapa. Ne-am intrebat ce inseamna un copil \”normal\”. Ceea ce normal este faptul ca micutii nostri vorbesc cu ingerii. Faptul ca noi nu mai facem aceasta este anormalitate. Si atunci, problema se pune astfel: cum sa educam crestinii, societatea in general, in ceea ce priveste pericolele eugenismului? Cum sa redescoperim adevarata valoare in fata, in inima unei persoane handicapate, fara a o marginaliza ci a o incorpora in societate, facand-o sa patrunda in comunitatea noastra, in viata, in familia si in inima noastra\”.
Aceasta intelegere larga, generoasa, cuprinzatoare, autentic umana si umanizatoare exista dintru inceput in invatatura crestina, fiind incorporata si dezvoltata de catre Sfintii Parinti ai Bisericii intr-o viziune grandioasa cosmica, viziune in care natura umana a fost definita de catre Dumnezeu, in chip creational, in constitutia, structura, forma si mai ales in specificitatea, unicitatea si identitatea, adica valoarea sa. Astfel, pentru Sf. Maxim Marturisitorul, unul din marii Parinti ai Bisericii crestine, definirea esentiala a naturii umane, sensul sau logosul ei, care contine realitatea ei spirituala, psihica si corporala, a fost stabilita din eternitate in Dumnezeu – Logosul in care exista ca idee – vointa. Sf. Maxim zice: \”… Ratiunea, cea una … sta impartita in chip neimpartit in varietatea fapturilor, precum arata insusirea lor de a se referi una la alta si totusi de a ramane fiecare ea insasi in chip neamestecat…este una si aceeasi Ratiune care prin infinitatea si transcendenta ei este in sine si pentru sine negraita si necuprinsa… aratandu-se si multiplicandu-se din bunatate in toate cate sunt din ea, pe masura fiecaruia si recapituland toate in sine\”.
Conceptia crestina subliniaza deci legatura fundamentala si intima care uneste natura si persoana umana cu Firea si Sensul suprem si unitar al existentei, legatura care ancoreaza total si definitiv pe orice om in Infinitul personal, singura care poate asigura in chip real si propriu demnitatea umana.
Deosebiri inter-crestine privind planningul
Dupa cum am vazut pana acum, atat religia si Biserica Ortodoxa cat si cea Catolica resping si condamna atat contraceptia cat si principiul planningului in general. Exista insa teologi, curente teologice si chiar pozitii oficiale ale Bisericii, Catolice sau Protestante care iau atitudini pro-planning derutand pe cei neinformati, care ar putea crede ca aceste afirmatii pro-planning apartin intregii Biserici crestine.
Astfel, unii teologi catolici afirma nu numai ca \”sotii au dreptul inalienabil…de a decide intervalul intre nasteri si numarul copiilor\” ci si ca noi crestinii \”trebuie sa primim cu curaj restrictiile de fecunditate pe care ni ie impune viata sociala\”. In acest sens, chiar enciclica Humanae Vitae a papei Paul VI, desi se opune mijloacelor anticonceptionale de natura artificiala, accepta ideea de planificare naturala a familiei si formula de \”planificare responsabila\”. Teologii catolici accepta planningul prin metodele naturale afirmand chiar ca \”ar fi bine ca fetele sa invete aceste metode din momentul pubertatii. Cunoscandu-si mai bine trupul lor, ele vor putea folosi mai bine metodele naturale dupa casatorie\”. Enciclica Casti Connubii a papei Pius XI din decembrie 1939 accepta metoda naturala Ogino-Knaus.
Teologia protestanta accepta atat metoda Ogino-Knaus cat si folosirea prezervativelor. Prin prevenirea fecundarii ea intelege mai mult un control al nasterilor decat o limitare a lor. Protestantii considera permisa prevenirea fecundarii si planningul intrucat copilul trebuie sa fie dorit: \”Noi trebuie sa facem tot ce depinde de noi pentru a-l primi intr-o maniera favorabila…pentru a-i pregati un cadru social in care sa aiba sansele lui…\”. Fata de aceasta, conceptia ortodoxa observa, asa cum am aratat si mai sus, ca de fapt cadrul pe care trebuie sa-l asigure parintii copilului este numai acela de a se putea implini ca persoana morala; celelalte \”cadre ale sanselor\” se schimba oricum permanent si oricand apare un cadru\” mai atragator care le face pe cele anterioare depasite; or, aceasta ar justifica la nesfarsit controlul nasterilor. Dreptul de a controla nasterile apare comparabil cu justificarea eutanasiei. Daca controlul nasterilor ar exprima libertatea ca \”act uman, deliberat si precugetat\” atunci desigur ca si eutanasia si sinuciderea ar exprima pozitiv libertatea persoanei, ceea ce probabil ca nici protestantii nu agreaza.
Conceptia ortodoxa refuza sa faca distinctie neta intre \”ferirea de copii\”si mijloacele contraceptive de orice fel. Ea pledeaza pentru maturitatea si autocontrolul spiritual. Teologii catolici si protestanti fac deosebire intre fecundare si concepere (adica nidatie), pe baza acesteia socotind ca in acest interval nu exista persoana umana in intelesul deplin al cuvantului si autorizand astfel avortul. Ortodocsii observa insa ca aceasta deosebire este \”cu totul artificiala si constituie nu numai o denaturare a antropologiei crestine ci in egala masura si a datelor medicinei. Fecundarea este inceputul vietii personale a fiintei…fiinta umana este o persoana umana…\”.
In ce priveste deosebirea pe care teologii catolici si protestanti o fac intre mijloacele artificiale si cele \”naturale\” ale planningului, observam ca avem de-a face cu o logica inconsecventa care subordoneaza teologia presiunilor sociale si evita esentialul problemei. Caci se intelege ca atat in planningul artificial, cat si in cel \”natural\” intentia este aceeasi: impiedicarea procrearii. Or, tocmai asta este: problema nu este a mijloacelor ci a scopului, a sensului. Practic, prin acceptarea planningului natural, teologii catolici si cei protestanti \”evita fraudele contra naturii dar comit frauda impotriva dreptei constiinte\”.
Planningul, denaturare si distrugere a familiei
Esenta planningului consta in ideea ca omul are dreptul sa separe intre actul iubirii si consecintele lui sau, mai precis, sa caute si sa obtina placerea ca scop in sine. Planningul este o eroare, o falsificare si o crima pentru ca se bazeaza pe acest fals. Pentru ca toate domeniile de cunoastere si cercetare umana pot sa dovedeasca adevarul fundamental ca in ordinea dreapta a naturii placerea nu este niciodata scop, ci totdeauna mijloc; daca se intampla altfel, atunci e vorba de o denaturare si pervertire. In mentalitatea si in societatea planningului, care sunt categoric utilitariste si consumiste, persoana umana nu mai este o realitate specifica unica si identica ci un flux, un ghem de senzatii si conjuncturi, un obiect de exploatat placere. Or, in situatia in care omul nu mai cauta in partener omul, ci obiectul placut, atunci si relatiile celor doi si toate relatiile sociale vor fi grevate de aceasta depersonalizare, obiectualizare a sentimentelor si a omului in general. Familia decade intr-un simplu contract social reciproc, o societate de intrajutorare in care valorile spirituale, esentele adevaratei personalitati, precum iubirea, castitatea, fidelitatea si sacrificiul nu-si mai au locul. Daca este indreptatita pretuirea partenerului pentru placerea pe care mi-o ofera, atunci infidelitatea, adulterul, avortul si divortul sunt justificate, iar idei precum castitatea si fidelitatea apar desuete si ridicole. insa oricat s-ar stradui cineva sa schimbe ideea si sensul familiei, oricat ar vrea sa o modernizeze, nu va putea nega ca fortele, temeliile care pot asigura o familie sunt tocmai auto-controlul, fidelitatea si sacrificiul iar fara ele nu mai poate fi vorba de familie. Indreptatirea placerii in sine, utilitarismul si planningul, departe de a servi cu ceva familiei, provoaca si fac inevitabile pericolele care ameninta familia. Concubinajul, \”casatoria de proba\” (\”Nu exista casatorie de proba, asa dupa cum nu exista moarte de proba\” a observat papa Ioan Paul II), adulterul, contraceptia, avortul, prostitutia si divortul devin in societatea si mentalitatea planningului nu simple accidente nefericite ci \”parti conexe ale unui sistem complet, coerent…conceptii noi de viata…coordonatele unei noi civilizatii\”. Intrucat cultivarea si supralicitarea instinctului il face pe acesta sa domine spiritul si persoana, degradand astfel omul, planningul degradeaza esenta legaturii conjugale. Avand in vedere sensul spiritual si divin al persoanei umane, orice deviere, contrazicere, contrafacere sau \”corectare\” a naturii umane se dovedeste a fi denaturarea persoanei, a sensului vietii si existentei in general.
Planningul, denaturare si pervertire a iubirii umane
Este un lucru recunoscut ca baza si sensul planningului stau in principiul utilitarismului, respectiv in procurarea de maxima placere cu cele mai putine pierderi sau suferinte. Dar aceasta se opune fundamental si esential iubirii. Este de observat ca utilitarismul nu este numai o practica intr-un anume domeniu, ci a devenit o componenta principala a mentalitatii si practicii omului modern. Urmarind placerea ca principiu in sine, pentru utilitarist toate existentele devin de fapt obiecte de folosit si nu mijloace de dialog, de comuniune, devenind de fapt si el insusi obiect pentru ceilalti. S-a observat ca utilitarismul este de fapt un \”program al egoismului consecvent\”, o \”armonizare a egoismelor\” dupa principiul \”maximum de placeri pentru fiecare dintre cele doua persoane\”, principiu care contine insa o contradictie interna decisiva. Caci \”placerea, prin insasi natura ei este doar un bun de moment si doar al unui subiect anume, ea nu este un bun supra-subiectiv, trans-subiectiv\”. Greseala esentiala a utilitarismului este ca afirma placerea drept valoare in sine. Or, experienta si cercetarea dovedesc ca placerea este ceva secundar, nu esential in iubire. De multe ori, realizarea iubirii inseamna tocmai suportarea neplacerilor. Ba, se poate spune chiar ca implinirea iubirii este legata esential de suferinta: esenta iubirii este sacrificiul. Caracterul sacrificial este de fapt esenta iubirii. In acest sens, Sf. Maxim Marturisitorul atrage atentia ca \”cel ce urmareste placerea, greseste in judecata, socotind ceea ce nu e bine drept bine. Asadar unul ca acesta abuzeaza de femeie, impreunandu-se cu ea\”.
In iubirea autentica, barbatul si femeia nu sunt \”parteneri\” de viata sexuala ci in primul si ultimul rand persoane care se daruiesc si se sacrifica reciproc; valorile sexuale insotesc numai daruirea personala, insa esenta daruirii trebuie sa fie personala si nu sexuala. Valoarea persoanei umane consta in intreaga fiinta si componenta spiritual-somatica a persoanei, sexul fiind numai unul din atributele persoanei umane, toate celelalte fiindu-i de fapt superioare. Trebuie memorat faptul ca orice om este valoare in chip decisiv ca persoana si abia dupa aceea este si o valoare sexuala. in acest fel, constientizam faptul ca valoarea iubirii consta in primul rand in calitatea ei spirituala, in daruirea, profunzimea, bogatia infinita de nuante sentimentale si volitionale, in sacrificiul ei; fata de aceste valori exceptionale care tind spre absolut, gradul de voluptate sexuala apare desigur infinit inferior.
Esenta iubirii fiind daruirea spontana si totala prin sacrificiu, programarea iubirii si confundarea ei cu voluptatea se dovedesc pervertirea si opusul iubirii autentice. S-a observat ca senzualitatea si chiar afectivitatea – \”ocolesc de fapt persoana\”, pentru ca esenta persoanei este totusi spiritul si valorile lui. Morala sexuala si conjugala trebuie sa constea, in acest sens, \”intr-o permanenta si extrem de matura sinteza intre finalitatea naturii si norma personalista\”.
Prin planning, iubirea se supune tehnicii, fiind afectata de tehnicile anticonceptionale, in loc de a fi o chestiune de daruire si sacrificiu, ea devine problema de metoda, tehnica si eficacitate, un schimb de placeri si nu un dialog. in acest fel, planningul nu doar relativizeaza si dilueaza ci chiar denatureaza si distruge iubirea si, prin aceasta, famila.
Consideratii ortodoxe speciale
Planningul se incadreaza in disciplina numita bioetica. Teologii ortodocsi subliniaza faptul ca aceasta disciplina nu este o simpla etica sociala, pentru ca, prin datele sale spirituale, persoana umana este incadrata profund si decisiv in Sensul spiritual absolut ale existentei. Pentru ortodocsi \”sensul vietii se gaseste in Theosis (indumnezeire), comuniunea eterna cu Persoanele Sfintei Treimi, comuniune care determina relatiile noastre intre noi si cu ceilalti…bioetica reflecteaza asupra mijloacelor prin care tehnologia bio-medicala poate sa serveasca scopurile ultime ale vietii, adica participarea omului ca persoana la viata personala a lui Dumnezeu\”.
In acest sens, conceptia ortodoxa afirma ca bioetica trebuie sa se bazeze pe aceste principii fundamentale:
1. Caracterul sacru al vietii umane;
2. Dragostea sacrificiala a lui Dumnezeu, ca origine si fundament al oricarei relatii umane (a doctorului fata de bolnav, sau cand e vorba de prelevarea de organe;
3. Idumnezeirea sau participarea la viata divina, singura care constituie sensul ultim al vietii si-i acorda sensul ei profund fata de moarte, fata de neant\”. Planningul si practicile contraceptionale se bazeaza in mare masura pe ideea ca omul nu e persoana de la inceput, din momentul actului sexual, respectiv pe intervalul dintre fecundare si nidare (sau concepere). Or, astazi genetica moderna a dovedit ceea ce teologia ortodoxa a afirmat totdeauna: din primul moment, din clipa unirii spermatozoidului cu ovulul in cadrul actului sexual a inceput nu numai \”aventura vietii umane\” in general ci intreg \”programul a ceea ce va fi aceasta fiinta vie: o persoana, aceasta persoana individuala cu trasaturile ei caracteristice deja bine determinate\”. Avand in vedere aceasta realitate coplesitoare, se impune evidenta ca orice interventie sau calculare umana ar fi un atentat impotriva sensului omului si al vietii. A mai interveni acum si chiar a programa ceva inainte ar insemna sa programezi sau sa intervii asupra Sensului absolut al existentei, asupra lui Dumnezeu. Ince priveste programarea nasterilor sau metoda contraceptionala naturala, teologia ortodoxa evidentiaza faptul ca abstinenta sexuala este justificata, pozitiva si constructiva numai atunci cand are finalitate total pozitiva si nu negativa: cand nu evita ceva ci cauta un plus. Sf.Ioan Gura de Aur afirma ca ratiunile familiei sunt castitatea si procrearea. Abstinenta si castitatea nu sunt numai metode pentru solutii si imprejurari accidentale, ocazionale, temporare, speciale. Ele constituie adevarul si sensul naturii si persoanei umane. Filosoful german Martin Heidegger afirma: \”Verzicht nimmt nicht!\” (Abstinenta nu pierde!). Ele sunt autenticul planning, planningul crestin, pentru ca sunt normalitatea naturii umane. Ele constituie de fapt autocontrolul spiritului uman, singura actiune prin care omul isi dovedeste spiritualitatea si demnitatea, de necesitatea carora nimeni nu se indoieste. Sensul real al abstinentei si castitatii conjugale consta in ridicarea deasupra instinctului si in irectionarea, disponibilizarea persoanei umane spre valorile superioare, chiar spre absolut. Cultivand depasirea egoismului si respectul fata de sine si fata de celalalt, abstinenta cultiva iubirea si fidelitatea si fortifica familia. In cest fel, familia nu mai este simpla natura umana ci umanitate stapana pe sine, spiritualizata, transfigurata.
Conceptia ortodoxa are in vedere persoana umana intreaga, cu realitatea si imperativele ei spiritual-somatice. Specificul conceptiei ortodoxe consta in organicitatea ei, asa cum observa Lucian Blaga: \”In lumea ortodoxa organicul serbeaza triumfuri\”. Simtirea ortodoxa nu inabusa si nu contrazice naturalul ci cultiva \”legea firii\”. Dar nici n-o absolutizeaza, n-o autonomizeaza. Ea stie ca naturalul e \”natural\” adica real, autentic daca are o ratiune superioara. Sunt foarte semnificative, in acest sens, textele de la slujba ortodoxa a cununiei in care se cere binecuvantarea divina pentru unirea fizica dintre soti, cu sensul superior al comuniunii: \”Binecuvanteaza intrarile si iesirile lor…Da-le lor buna intelegere sufleteasca si trupeasca…uneste-i pe dansii intr-un gand, incununeaza-i intr-un trup… \”. Nicaieri nu se cade nici intr-o materialitate vulgara, nici intr-un \”spiritualism\” abstract, denaturat, dematerializat.
Exista si un specific romanesc al sentimentului familial. In simtirea romaneasca, familia nu este nici colectivitate supra-personala, nici adunare de indivizi legati prin origine si interese ci comuniunea intima, organica a persoanelor inrudite. Traditia romaneasca nu a cultivat ideea de \”familie – succes\” care trebuie sa apara \”cat mai bine\”, cat mai reusita in societate, echipa care forteaza drum in societate sau intrunire obligatorie de Craciun. Aceste grevari moderne care schimba familia traditionala se vor rasfrange probabil si asupra familiei din societatea romaneasca.
www.crestinortodox.ro