Ethos-ul rusesc joacă un rol extrem de important în configurarea discursului politic al lui Putin. Apetenţa pentru paternalism a poporului rus nu poate fi diminuată decât printr-un capitalism autentic şi susceptibil a produce bunăstare sustenabilă, printr-o democraţie funcţională de tip liberal şi printr-o nouă poveste despre gloria şi puterea Rusiei – poveste care să se desprindă de nostalgia imperiului comunist.
Din nefericire, după 1989, nici capitalismul rusesc, nici democraţia rusească, nici repoziţionarea Rusiei în jocul geostrategic global nu au fost capabile să reconfigureze acest ethos. În lipsa lui, cetăţeanul s-a văzut nevoit să revină la psihologia „trecutului glorios” din perioada în care Moscova împărţea planeta cu Washington-ul, pentru a-şi satisface nevoia de recunoaştere a rolului şi locului său în istoria actuală. Iar revenirea psihologică la această poveste a alimentat şi alimentează reticenţa faţă de Occident.
Putin nu a făcut decât să se lase, iniţial, dus de valul psihozelor populare, după care a preluat controlul întregului proces şi a transformat Rusia într-un stat de tip autocrat, paternalist şi, mai nou, cu vocaţie totalitară. Dacă nu cumva cu vocaţie post-fascistă. Ceea ce se întâmplă în Rusia este rezultatul unei relaţii biunivoce dintre nevoia populaţiei de a-şi satisface nostalgiile imperiale şi înclinaţiile dictatoriale ale lui Putin – care îşi trag esenţă tot din… „trecutul glorios al Mamei Rusia”!
O asemenea realitate – alterată de o hiperbolizată poveste despre bunăstarea trecută, gloria trecută şi puterea trecută – nu poate fi combătută altfel decât printr-o nouă poveste despre bunăstare, glorie şi putere. O poveste mai frumoasă, mai atractivă şi mai eficace, care să aprindă imaginaţia colectivă şi care să contureze o altă siluetă a fantomei Mamei Rusia. Până atunci însă, Putin le oferă cetăţenilor săi doar un remake de categorie B al poveştii imperial-comuniste.
O varianta leşioasă, iresponsabilă, agresivă şi mincinoasă. Căci Mama Rusia pe care vrea să o revigoreze Putin nu va putea pune pe masă rusului de rând nici mai mulţi bani, nici mai multă mâncare, nici mai multă securitate personală, nici mai multă predictibilitate socială, ci doar ceva mândrie naţională şi niscaiva sentimente imperiale recondiţionate.
Într-o lume care se distanţează majoritar de politicile Moscovei, este relativ uşor de anticipat că adâncirea crizei economice şi politice (asasinarea lui Boris Nemţov fiind doar vârful de iceberg al acestei crize politice!) care a lovit Rusia va transforma minunata poveste după care tânjeşte o populaţie dezamăgită şi frustrată, într-un veritabil horror cu iz dostoievskian.
De partea cealaltă a baricadei, promisiunea economică şi democratică, aspiraţional libertariană a Occidentului nu pare să se muleze pe aşteptările cetăţeanului post-sovietic, mai ales că Occidentul însuşi are propriile lui probleme majore în încercarea epică de a-şi reinventa propria poveste de succes…!
Ceea ce nu tinde sau nu vrea sau nu poate sau nu este lăsată să sesizeze populaţia Rusiei, însă, este faptul că acest orizont de aşteptare a fost cu bună ştiinţă strâmbat şi denaturat. El a fost impus (!) şi construit (!) tocmai de conducerile post-comuniste de la Moscova, care în ultimii 25 de ani au folosit capitalismul şi democraţia doar ca pretexte pentru a consolida un stat de esenţă mafiotă, clientelară şi aflat la cheremul serviciilor secrete via Kremlin. Promisiunea democraţiei occidentale care viza crearea unui posibil „welfare state” a fost mitraliată în ultimii 25 de ani de lideri politici incapabili să iasă din matricea autoritarismului şi a logicii statului maximal.
Promisiunea a devenit, astfel, un deplorabil „pod prea îndepărtat” şi nimic mai mult! Iar, în lipsa unei alternative de succes, întoarcerea către paternalism devine cea mai la îndemână opţiune pentru o populaţie obosită, dezamăgită şi, nu în ultimul rând, înfricoşată de asasinatele politice care au zguduit Rusia în ultimii 25 de ani.
De aceea revenirea Rusiei la democraţie şi bunăstare nu se va putea face decât dacă Occidentul va redeveni un model şi va putea oferi lumii o nouă poveste de succes! Rusia – şi nu numai ea – are nevoie de noi modele pentru a începe să creadă într-o nouă poveste. Altfel va cădea pradă obscurantismului autocrat şi tentaţiilor fascistoide.
Dan Uncu
@Daniel Uncu
>De aceea revenirea Rusiei la democraţie şi bunăstare nu se va putea face decât dacă Occidentul va redeveni un model şi va putea oferi lumii o nouă poveste de succes! Rusia – şi nu numai ea – are nevoie de noi modele pentru a începe să creadă într-o nouă poveste.
După o lungă introducere, iată concluzia, pusă la sfârşitul articolului, pe care dl. Uncu doreşte să o întipărească în minţile noaste.
Nu este greu de văzut că nimic din ce ne spune autorul în această frază nu stă în picioare.
Despre ce revenire la democraţie a Rusiei să fie vorba? La cea incipientă şi limitată de dinaintea putsch-ului comunist din 1917? Să fim serioşi. Sau la zvârcolirile de după 1989? Nu comentez.
Pentru ca Rusia să redevină o democraţie (care n-a fost), ar fi necesar, după dl. Uncu, ca întâi Occidentul (adică ţările libere, organizate ca state de drept, şi prospere) să redevină pentru Rusia un model al unei noi poveşti de succes.
Aceasta presupune că ele nu mai sunt, sau sunt cu mult mai puţin libere, state de drept şi prospere. Aceste afirmaţii nu sunt corecte, deoarece ele nu corespund realităţii. Realitatea este cunoscută de către cititorii avizaţi ai lui ACUM, aşa că nu insist pe această temă.
În consecinţă nu de noi modele şi de noi poveşti de succes are nevoie Rusia.