Marcu avea obiceiul să spună:
– De când lucrez eu aici, am schimbat patru directori!
Ceea ce era perfect adevărat. La care am putea adaugă încă două adevăruri pe care Marcu, în marea lui modestie, le trecea sub tăcere. Mai întâi că, în timp ce directorii se schimbau, el rămânea mereu pe acelaşi post nesemnificativ de vânzător la raionul de articole pentru bărbaţi. Şi în al doilea rând, adevărul că amicul nostru făcea ce făcea să se întâlnească cât mai puţin cu şeful, să nu fie în „colimator”, cum se zice.
Iar acum, ca întotdeauna când se schimbau directorii, Marcu avea emoţii nemărturisite nimănui, dar profunde: de câteva zile se instalase un director nou, al cincilea în ordine, despre care se povesteau diverse. Că e un ofiţer superior demobilizat, un tip foarte sever… Că e prezent la birou înaintea femeii de serviciu… Că trebuie să te înscrii la secretară cu o zi înainte dacă vrei să-i ceri o audienţă… Şi altele.
– Atâta pagubă! zâmbise strâmb Marcu. Poate să aştepte el mult şi bine până am să vreau eu să-l văd.
Numai că se întâmplă invers, adică directorul dori să-l vadă pe Marcu. Îl înştiinţă printr-o adresa dactilografiată că în ziua cutare (exact poimâine), la ora cutare (exact în pauză de ceai) să se prezinte la birou. În consecinţă, Marcu se interesă discret dacă şi alţi vânzători fuseseră invitaţi şi află cu stupoare că nu; el era singurul. Nu dormi două nopţi, întrebându-se cu ce a greşit, cine ar fi putut să-l reclame, dacă a întârziat în ultima vreme, dacă a repezit vreun client.
În ziua respectivă se perpeli ca pe jăratec. Marcu nu-şi amintea să fi avut aşa un gol în stomac, un puls atât de agitat şi o paloare atât de pronunţată. Când sosi, în sfârşit, momentul, Marcu îşi verifică ceasul pentru a mia oară, îşi şterse pe laturile pantalonilor (din galantar) palmele umezite şi se îndreptă spre biroul directorului. Secretara îl întrebă dacă e anunţat, verifică o lista, îl bifă şi îl pofti să aştepte. Marcu îşi lasă nervii zgâriaţi de scârţăitul scaunului, electrocutaţi de soneria telefoanelor, striviţi de paşii funcţionarilor. Pauza de ceai tocmai se termină când pe biroul secretarei se aprinse un beculeţ roşu şi femeia îi făcu semn că poate intra.
Of, Doamne! Directorul avea sprâncenele foarte groase, o mustaţă zburlită şi părul tuns perie. Şi o voce obişnuită să comande:
– Şezi!
Marcu ocupă un colţ de scaun.
– Aşadar, rosti vocea, dumneata eşti Marcu de la sectorul bărbaţi…
– Da, mărturisi Marcu.
Directorul verifică un dosar deschis, cu privirea mohorâtă.
– Necăsătorit… Născut la, dată de naştere: ziua cutare, luna cutare, anul cutare!
– Da, da, da…, şoptea Marcu topit. Eu sunt.
Directorul se ridică încruntat, îşi mângâie mustaţă cu mâna stângă şi-i întinse lui dreapta:
– În cazul acesta, doresc să te felicit de ziua dumitale de naştere. Astăzi, conform dosarului şi datelor verificate, e ziua dumitale. Noroc bun! Doresc să introduc în instituţia noastră o altă atmosfera. Colegială, caldă, amicală. De acea te-am chemat. Dumneata ai avut norocul să fii primul, în ordinea aniversărilor…
Nuuu? Să nu-l dai dracului de idiot?
– Va sunt foarte recunoscător, domnule director. Ideia e minunată!
… Aviz pesimistilor : este de recomandat sã mai schimbi si tabãra si sã treci la adversi, adica la optimisti… Politicienii nostri o practicã cu succes , trecerea in tabãra adversa, ca sã le meargã… mai bine. Pesemne, aflaserã de isprava lui Marcu 😉