M-a deranjat foarte mult atmosfera triumfalistă prezentă la mitingurile opoziţiei. Consider că astfel, involuntar, opoziţia a făcut jocul puterii deoarece aceasta e interesată în perpetuarea mentalităţilor comuniste, a lipsei de respect faţă de proprietatea privată. Opoziţia, nesesizând faptul că aceste trăsături sunt o caracteristică generală a marii majorităţi a poporului, sau nevrând să recunoască acest lucru în mod public pentru a nu pierde simpatizanţi, îşi bazează întreaga propagandă pe o minciună: „Poporul român nu are nici o legătură cu comunismul, respectul pentru proprietate e o caracteristică a poporului nostru, suntem cel mai anticomunist popor din Europa!” — limbă de lemn, sloganuri care mă fac să mă gândesc la o lozincă, aflată poate şi acum pe clădirea gării din Braşov: „Trăiască harnicul nostru popor!”.
Din păcate, e cunoscut faptul că dintre doi mincinoşi e crezut cel care spune minciunile cele mai gogonate, aşa că Puterea, sistemul criptocomunist, mincinos prin natura lui, sunt net avantajate.
Puterea a organizat lovitura de stat mascată în Revoluţie. Regizorii farsei rezervaseră şi opoziţiei un rol important. Foştii comunişti, deveniţi conducători ai revoluţiei, au mizat pe faptul că opoziţia, care până în 22 decembrie practic nu existase, va încerca să se legitimizeze prin afirmarea faptului că ar fi participat la Revoluţie. Opoziţia nu a sesizat cursa care-i fusese întinsă şi nu a denunţat lovitura de stat, susţinând mult timp că în decembrie avusese loc o revoluţie, dar că aceasta fusese furată de foştii comunişti.
Încercând să se legitimizeze printr-o minciună, opoziţia a contribuit involuntar, dar substanţial, la legitimizarea Puterii.
Pe micul ecran milioane de oameni i-au putut vedea pa autorii farsei, vorbind mulţimii de la balconul revoluţionar. Dacă şi opoziţia recunoaşte că a fost o revoluţie, e clar că Iliescu a fost conducătorul acesteia! În acest context e firească apariţia lozincii „21, 22 Iliescu a fost cu noi!”.
Doar presa străină, care vrea să ne defăimeze ţara, vorbeşte despre o lovitură de stat!
Esenţa naturii umane face ca orice forţă politică ce ar îndrăzni să afirme că decadenţa şi mizeria morală sunt atribute ale poporului, să-şi piardă automat orice urmă de simpatie din partea acestuia.
Am convingerea că într-un sistem democratic o reformă morală este imposibil de înfăptuit, idee convergentă cu a filosofului care afirma că „democraţia e singurul sistem social compatibil cu demnitatea umană, dar nu oferă nici un criteriu de selecţie a valorilor”.
Dar noţiunea de demnitate are sens doar dacă e raportată la un sistem de norme morale. Într-o societate guvernată de corupţie şi minciună, demnitatea, bunul simţ, omenia devin vorbe goale, noţiuni demagogice aflate la îndemâna oricui.
Sloganul revoluţiei de la 1789 „Libertate, egalitate, fraternitate” este aberant dacă se încearcă aplicarea lui fără raportarea la un sistem de norme morale. Folosind noţiuni demagogice, lojile masonice au căutat să distrugă valorile moralei creştine. Revoluţiile de la 1848 sărbătorite în mai multe ţări din Europa ca moment al deşteptării naţionale au marcat de fapt momentul impunerii unor principii străine popoarelor respective. În perioada imediat următoare biserica a fost aservită noilor deţinători ai puterii sub lozinca separării statului de biserică. Prin secularizarea averilor bisericii s-a căutat aducerea acesteia în stadiul de dependenţă materială faţă de stat. Acest act este sărbătorit cu surle şi trâmbiţe de naţionaliştii înflăcăraţi care se pretind continuatorii tradiţiei străbune. Aceştia se fac că nu înţeleg sau sunt incapabili să înţeleagă faptul că biserica a fost veacuri de-a rândul vectorul culturii naţionale, că averile secularizate nu reprezentau „bogăţii jefuite din sudoarea poporului”, ci tocmai dovada recunoştinţei acestuia faţă de călăuzitorii săi. Secularizarea averilor bisericii s-a făcut în ţara noastră, la fel ca în multe alte ţări europene, în mod discriminator, cu mult înaintea marii reforme agrare şi fără despăgubire.
Masoni atei, paşoptiştii au îngenuncheat biserica. Biserica ortodoxă, care nu avusese niciodată forţa bisericii catolice, deoarece patriarhia îşi avea sediul la Constantinopol iar scaunul patriarhal se licita adesea la Poartă, şi-a pierdut total independenţa, a devenit biserica naţională, un instrument docil al Statului ateu. Încă din perioada antebelică, biserica ortodoxă a încetat să reprezinte (poate nu a reprezentat niciodată) o autoritate morală. Acest fapt a fost exploatat mai târziu de comunişti. Slujitorii bisericii ortodoxe au fost mult mai docili decât cei ai bisericii catolice, singura care reuşise să-şi păstreze independenta faţă de stat în urma revoluţiilor repetate din ultimele două secole.
Revoluţia de la 1789 a însemnat începutul unei epoci de erodare a valorilor moralei creştine, revoluţiile de la 1848 au generalizat acest proces în Europa. Pilda samariteanului a fost înlocuită cu apologia şovinismului, a naţionalismului absolut.
Pentru omul simplu rezultatele au fost dezastruoase. Sistemul valorilor promovate de creştinism a fost înlocuit de criteriul etnic: Noi suntem buni, străinii sunt răi! Noi suntem perfecţi, nu avem de ce să ne îndreptăm, nu avem ce ne reproşa! Străinii sunt vinovaţi de toate relele! Naţionalismul aberant eliberat din cutia Pandorei a fost cauza a două războaie mondiale şi a zeci de alte războaie
