Un sondaj de opinie, aparţinînd CSOP şi făcut public cam la mijlocul campaniei electorale estimează prezenţa la vot pe 25 noiembrie la circa 40 de procente. Făcut public este un fel de-a spune, pentru că o mirabilă decizie a Parlamentului a interzis publicarea sondajelor pe durata campaniei! În opinia mea, respectiva estimare suferă de exces de optimism, este supraponderală! La referendumul privind demiterea preşedintelui, prezenţa reală la urne de-abia a depăşit cu puţin estimarea de acum şi asta în condiţiile unui cîmp politic foarte polarizat, cu un preşedinte în campanie dezlănţuită non-stop, chiar dacă adversarii săi au procedat la una ceva mai moderată. Oricum, atunci, din prima şi pînă în ultima zi, îţi dădeai seama că urma o consultare electorală. De data aceasta, cînd am intrat practic în ultima săptămînă de campanie, aceasta nici nu a început, ai senzaţia că pe nimeni nu interesează referendumul despre votul uninominal, în formula radicală a d-lui Băsescu, şi cu atît mai puţin alegerile pentru Parlamentul European! Dacă la Bucureşti, cum văd la televizor, au mai apărut nişte apărut afişe şi chiar banere, la Iaşi, dar şi în alte oraşe de provincie, cum ar fi Bacăul vizitat acum vreo săptămînă, dacă vezi cîte un afiş, două, rătăcite pe cenuşiul panourilor. Mai ales, Gigi Becali şi Theodor Stolojan, de parcă partidele fără şanse s-ar fi mobilizat mai bine. PSD şi-a pus un afiş roşu prin care cere să fie votat, dar aşa în general! În ultimele zile, parcă s-au mai înmulţit, au apărut şi mutrele altor candidaţi, dar parcă tot fără tragere de inimă. Şi unele idei in programul de afişaj, cum ar fi cele ale PNL ori PD, nici măcar nu sînt proaste, păcat că sînt utilizate aşa de anemic! De altfel, partidele fără şansă s-au mobilizat şi pe sondajele ad-hoc de pe net – în cel dintr-un ziar ieşean, PLD se apropie de 50%, în vreme ce partidele mari se învîrt între 5 şi 10 procente! În aceste condiţii de inutilă mobilizare, nu e de mirare că absenteismul iese pe site în jur de 5 – 6%, cînd e clar că acesta va fi vedeta alegerilor din 25 ale lunii! Decît să-şi piardă vremea butonînd pînă îi dor încheieturile, activiştii partidelor ar fi făcut mai bine să facă campanie. Rezultatele alegerilor, oricît s-ar încuraja ei pe net, nu se stabilesc în acele sondaje care iau pulsul cititorilor unui ziar, ci la urne.
În rest, întîlnirile cu alegătorii, mitingurile şi celelalte manifestări obişnuite în asemenea împrejurări strălucesc deocamdată printr-o raritate similară cu rezervele de titaniu din cămara mea proprie. Tot la Iaşi, acum săptămîna, preşedintele venit să susţină – cumva contra legii – PLD, s-a întîlnit cu activiştii acestuia într-o sală cu cîteva sute de locuri. La radiouri, aproape nimic. La televiziunea publică, puţinele minute alocate celor două evenimente electorale sînt consumate în scurte şi anoste discursuri din care nu afli mai nimic nici despre candidaţi, nici despre eventualele programe ale partidelor lor, că despre Europa, proaspăt oripilată de crima lui Mailat, nici nu poate fi vorba! La alte televiziuni, în loc de dezbateri pe teme europene, asişti siderat la un fel de concursuri de „cine ştie cîştigă” cu întrebări pe bileţele numerotate şi timpul cronometrat. În schimb, Gigi apare peste tot, ca patron al echipei Steaua, încercînd să explice insuccesele interne şi externe în lanţ ale echipei pe care-o păstoreşte. Nu-l ajută prea mult în campanie, cum nu vor ieşi în mare folos nici toţi cei ce se-nghesuie să-şi dea cu părerea despre Mailatul, cu minte cam îngustă, evocat mai sus. Prin popularizarea supranumerară, el pare adevăratul candidat al acestor alegeri!
Partidele nu par interesate nici de referendum, nici de euroalegeri, candidaţii dorm sau vorbesc plictisiţi, preşedintele a declarat deschis că a fixat referendumul în aceeaşi zi cu parlamentarele europene pentru că e în folosul PD, partidul său de suflet, puternic gonflat în sondajele din pre-campanie. Atunci, de ce alegătorul ar fi mai motivat – de ce s-ar duce în aceeaşi zi, dar în două locuri diferite, poate şi la intervale orare diferite, să participe la referendum căruia nu-i înţelege sensul şi la alegerea unor ipochimeni a căror ultimă dorinţă pare a fi chiar aceea de a reprezenta România în Parlamentul Europei? Nici nu ştiu cîtă prostie e în cele ce se întîmplă în actuala „confruntare” electorală şi cîtă intenţie premeditată de descurajare a prezenţei la urne. Oricum, în aceste condiţii, o prezenţă la vot care să se apropie de cele 40 de procente estimate de CSOP ar putea fi socotită un mare succes! Pare grei de crezut că va atinge şi numai 30%! Cu toţii la vot? Deisgur, numai că „toţii” ăştia vor fi foarte puţini!
Indiferent de evolutia sondajelor, e necesar sa mergem la vot, aceasta reprezentand unica sansa a democratiei in formare! Votand persoana, cei cu bani multi au mai putine sanse de a efectua comert cu locurile din spatele listelor. Greu va fi cu numarul participantilor la vot nu pentru ca n-ar dori schimbarea, ci din cauza lehamitei de miscarile ce se fac in culise, dupa votare!
Lipsa increderii in constiinciozitatea, corectitudinea si responsabilitatea romanilor este una dintre relele ce inca domina ziaristica si diplomatia romaneasca actuala si nu numai. Sunt insa evenimente si EVENIMENTE. Este curios insa faptul ca cei ce manevreaza CUVANTUL pentru ca EL sa imbarbateze, sa incurajeze, sa constientizeze, sa ambitioneze (si alte cateva …eze) este folosit de-a-ndoaselea,
cu scopuri absconse pe care nici autorul nu le descifreaza la amplitudinea lor actuala.
Ce urmeaza nu se poate compara cu 19 mai.
Atunci poporul roman a fost chemat sa invalideze o prostie, o porcarie, o infruntare dintre doua institutii statale!??! Realitatea actuala demonstreaza ca nici una dintre partile ce s-au confruntat n-a tinut cont de rezultatul urnelor, aducand in favoarea pozitiei adoptate ulterior motive politice inghitite de cetatean fie cu un zambet in coltul gurii, fie cu un gest intraductibil, fie cu un dat din cap pozitiv sau negativ, in functie de starea meteorologica din localitate.
25 noiembrie este cu totul altceva si acest lucru trebuia tratat dupa importanta pe care o are si nu invers.
Pacat de efortul depus, chiar daca el nu e la nivelul unei audiente medii, ci doar la impamantenitii computerului. Sa sfidezi constiinta unui popor prin judecati dinainte lansate mi se pare o lipsa totala de profesionalism gaze-taresc. Doresc din toata inima ca poporul roman sa contrazica prejudecatile inoportune printr-o prezenta masiva la urnele de duminica.
ma bucur sa vad ca mai exista si optimisti! in fond, nu mai sint decit trei zile pina vedem cine a avut dreptate. nu ca nu mi-ar placea sa fiu contrazis, dar slaba nadejde!
În ceea ce priveşte voturile eu zic să determinăm anularea voturilor parlamentare.
Pentru referendum am de zis că este mai bun uninominalul căci ne arată o listă de escroci nominalizaţi pe când pe partide avem haite de escroci necunoscuţi. Este un pas către transparenţă şi mai apoi către … În final tot acolo ajungem. Degeaba ne ascundem după iluzii.
Asa cum activistii si securistii dupa ’89, au fost convertiti, fie in pensionati respectabili, profesori, oameni cu mari afaceri, parlamentari, tot asa era necesar, convertirea parlamentarilor, dupa votul uninominal! De la teorie la aplicarea in practica, ar fi nevoie, de mai multe resurse autohtone, logistica, aceasta resursa, fiind deficitara electoratului nostru! Privind in jur, ar fi bine sa alegem din cateva modele existente, macar modelul fostei RDG.
Modelul fostei RDG este excelent, doar ca ei, nemtii estici, au beneficiat imediat dupa caderea comunismului de sprijinul intergral – si la toate nivelurile – al suratei vestice mai mari! De altfel, RDG, „noile landuri” au fost practic absorbite de Germania Vestica. Lipsite de un sprijin de aceste dimensiuni, alte tari ex-comuniste au progresat, in toate privintele, aproape la fel de remarcabil. Daca nu am dori sa fim cu totul originali, am putea arunca un ochi la evolutiile post-comuniste din Cehia, Ungaria, Slovacia sau Polonia, pe care eu o cunosc cel mai bine, prin vizitele periodice din ultimii vreo zece ani. Avem insa doua handicapuri, in afara decalajului istoric fata de Europa Centrala propriu-zisa – noi n-am trait si o destalinizare, trecind de la primul stalinism aproape direct la al doilea, cel ceausist si, doi, acolo societatea civila incepuse sa se cristalizeze inca dinainte de caderea oficiala a comunismului, aici, asteptam inca nasterea maturizarii sale. Or, situatia societatii civile se reflecta aproape automat in societatea politica.