Acum 50 de ani, pe 14 octombrie 1964, Plenara CC al PCUS a decis pensionarea primului secretar al CC al PCUS, preşedintele Consiliului de Miniştri al URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov, din „motive de sănătate”. În fruntea PCUS era promovat Leonid Brejnev, iar şef al guvernului era instalat Aleksei Kosîghin. Liderul debarcat devenea din acel moment o non-persoană, numele său dispărea din ziare, din cărţile de istorie, din filme, din memorialistica epocii. Istoria recentă a URSS era rapid dehruşciovizată. Începea epoca re-stalinizării, ulterior denunţată de Mihail Gorbaciov drept una a stagnării.
Noul lider de partid era un birocrat obtuz, vanitos şi complet lipsit de imaginaţie politică. Fusese protejatul lui Hruşciov încă din anii ’30. După război, Brejnev a condus PC din Moldova sovietizată. A urcat în ierarhia centrală încă din ultimii ani de viaţă ai lui Stalin. În aprilie 1964, ca preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem, a rostit omagiul conducerii de partid şi de stat când Hruşciov a împlinit 70 de ani. Câteva luni mai târziu i-a înfipt cuţitul pe la spate. Brejnevismul a însemnat o nouă glaciaţiune politică şi economică. Ţarul ideologic a fost eternul Mihail Suslov, unul dintre cei mai înverşunaţi stalinişti. Se punea capăt liberalizării parţiale, pentru Suslov un veritabil dezmăţ ideologic care dusese la publicarea, cu acordul lui Hruşciov, a romanului anti-stalinist „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Aleksandr Soljeniţîn.
La Bucureşti, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi camarazii săi, respirau uşuraţi. Relaţiile lui Dej cu Hruşciov erau mizerabile. Liderul PMR refuzase să participe la festivităţile din luna aprilie, îl trimisese la Moscova pe principalul său locotenent, premierul Maurer. La baza conflictului s-au aflat deopotrivă incompatibilităţi psihologice şi divergenţe ideologice. Hruşciov s-a comportat extrem de arogant cu Dej, dar nu acesta a fost motivul principal al divorţului, ci teama conducerii PMR în raport cu destalinizarea hruşciovistă.
Opt ani mai devreme, fostul magnat stalinist Nikita Hruşciov s-a angajat într-un atac virulent asupra mitului lui Stalin. Pe 25 februarie 1956, o audienţă în stare de şoc, alcătuită din 1.436 de delegaţi la cel de-al XX-lea Congres al PCUS – cel mai important conclav al partidului – şi-a ascultat liderul rostind „Raportul Secret”, unul dintre documentele politice cu maxim impact asupra secolului XX. A fost secret deoarece niciun oaspete sau jurnalist străin nu a avut voie să participe la congres, iar textul nu a fost publicat în URSS până la venirea lui Gorbaciov la putere. Timp de câteva decenii, maşina propagandistică sovietică a refuzat să-i recunoască existenţa. Cu toate acestea, discursul a fost real şi a avut efecte uriaşe. Documentul a ajuns în Occident via Polonia, printr-o scurgere de informaţii, şi a fost publicat în New York Times după câteva luni, atunci când i-a fost confirmată autenticitatea. Posturile de radio occidentale l-au difuzat în Europa de Est şi URSS. După „Raportul Secret”, nici Uniunea Sovietică, nici blocul sovietic şi nici întreaga mişcare comunistă nu au mai fost aceleaşi. Începând de atunci, Mao, Enver Hoxha, Maurice Thorez, Dej şi alţi susţinători convinşi ai stalinismului au văzut în Hruşciov omul care a îngropat comunismul, un ultrarevizionist şi un renegat.
Discursul lui Hrusciov a denunţat “cultul personalităţii” lui Stalin, un eufemism menit să sugereze responsabilitatea personală a dictatorului pentru crimele în masă ale deceniilor trecute. Publicul a amuţit. Pentru mulţi dintre ei a fost o experienţă eliberatoare. Alţii s-au simţit trădaţi, traumatizaţi şi ofensaţi. Bolesław Bierut, liderul partidului comunist polonez şi un stalinist fanatic, fiind bolnav de pneumonie, a suferit un atac de cord şi a murit pe 12 martie, după ce a citit textul într-un spital din Moscova. Discursul, cu o durată de patru ore, aducea dovezi în legătură cu “abuzurile grave de putere” ale lui Stalin, persecutarea elitei partidului, rolul său în Marea Teroare, tratamentul feroce aplicat personalităţilor marcante ale partidului şi eşecul său în a deveni un mare comandant militar. Hruşciov l-a denunţat pe Stalin ca fiind creierul din spatele execuţiilor în masă. Liderul atât de venerat până atunci a fost declarat vinovat pentru distrugerea a mii de vieţi omeneşti, deportarea brutală a grupurilor etnice, programele absurde din agricultură şi “idolatria dezgustătoare” – o mascaradă a “istoriei partidului”.
Accentul se punea pe victimele comuniste ale terorii lui Stalin şi acesta era, de fapt, principalul handicap al abordării lui Hruşciov. El a garantat că va restaura “principiile leniniste ale democraţiei socialiste sovietice” şi că va “lupta cu cei care abuzau, în mod arbitrar, de putere”. Pentru cititorii de astăzi, accentul pus pe “sănătatea” principiilor leniniste pare naiv. Dar în 1956, acest atac la adresa spiritului lui Stalin era extrem de temerar. A fost o lovitură colosală pentru pretenţiile ideologice ale sistemului.
Unda de şoc a celui de-al XX-lea Congres a fost resimţită în întreg Blocul Sovietic, ducând la ruptura sino-sovietică, la revoltele din Polonia din primăvara şi vara anului 1956 şi la revoluţia ungară din toamna aceluiaşi an. „Raportul Secret” a fost un catalizator al revoltei spirituale printre intelectualii critici cunoscuţi ca marxişti revizionişti. Solidaritatea necondiţionată cu URSS, “amprenta” stalinistă a internaţionalismului proletar, a încetat să mai fie obligatorie. Denunţând cultul personalităţii lui Stalin, Hruşciov a sfărâmat o întreagă piramidă de minciuni, mituri şi iluzii. Geniul din trecut apărea acum ca un monstru psihopat. Liderii comunişti din “democraţiile populare” erau înfuriaţi peste măsură. Pentru micii Stalini ai Poloniei, României, Germaniei de Est sau Cehoslovaciei, atacul lui Hruşciov asupra lui Stalin a însemnat o trădare a celor mai înalte principii; se simţeau ameninţaţi pe bună dreptate. Multă vreme, până în anii ’80, comuniştii francezi se refereau la „Raportul Secret” cu ură, numindu-l “raportul atribuit lui Hruşciov”. În ciuda omisiunilor sale, discursul oferea o lectură tragică a istoriei sovietice în care Stalin era înfăţişat sub forma unui maniac al puterii, crud şi narcisist până la extrem.
Regim inspirat şi condus de o ideologie, deci ideocratic, URSS se baza pe teza infailibilităţii partidului comunist şi a statutului liderului său, văzut ca un fel de Dumnezeu. Era o teocraţie cu veşminte seculare. Pentru Stalin, mitul rolului predestinat de conducător al partidului coincidea cu permanenta consolidare a propriei puteri. În timp ce-i omora pe cei din Vechea Gardă Bolşevică, pretindea că este cel mai loial discipol al lui Lenin. Al Doilea Război Mondial a contribuit la crearea imaginii sale supranaturale. Gafele enorme, lichidarea comandanţilor Armatei Roşii, precum şi pactul infam cu Germania nazistă au fost trecute cu vederea de mulţi, inclusiv de politicienii din Occident. Îşi crease imaginea unui strateg şi om de stat înţelept. Stalin a declanşat Războiul Rece pentru a-şi impune si păstra dominaţia asupra ţărilor satelit ale URSS din Europa Centrală şi de Est. Când comuniştii iugoslavi conduşi de Tito l-au provocat în 1948, Stalin i-a excomunicat, numindu-i “o bandă de asasini şi spioni”.
Paranoia sa finala l-a făcut să-şi imagineze comploturi sioniste menite să-l ucidă şi să nimicească socialismul. Către sfârşitul vieţii, Stalin devenise liderul unor sicofanţi abjecţi, a căror singură grijă era simpla supravieţuire. Unul dintre aceştia era Nikita Hruşciov care, în septembrie 1953, a devenit prim-secretar al partidului. La început, impulsivul Hruşciov împărţea puterea cu ceilalţi locotenenţi ai lui Stalin. Sloganul lor era reîntoarcerea la principiul leninist al “conducerii colective”. Sute de mii de prizonieri ai Gulagului s-au întors la casele lor în timpul “dezgheţului” de după 1953. Cu binecuvântarea Moscovei, Imre Nagy a iniţiat în Ungaria un “Nou Drum” (New Course), iar propaganda isterică împotriva lui Tito a luat sfârşit.
Hruşciov era conştient de vulnerabilitatea poziţiei sale şi a încercat să şi-o consolideze prin punerea la cale a denunţării fostului tiran. Până în 1955, o comisie a lucrat în secret pentru a demonstra efectele şi amploarea regimului terorii instaurat de Stalin. Preşedintele acestei comisii era istoricul de partid Piotr Pospelov, un fost apologet al lui Stalin. Hruşciov a profitat de cel de-al XX-lea Congres pentru a demola mitul lui Stalin. El a dezvăluit testamentul lui Lenin (care cerea înlocuirea lui Stalin la şefia partidului) şi l-a distribuit delegaţilor. Peste câţiva ani, Mihail Gorbaciov, care fusese în sală, avea să menţioneze, într-o discuţie cu fostul ideolog al Primăverii de la Praga, Zdeněk Mlynář, efectul sfâşietor pe care discursul l-a avut asupra lui şi asupra generaţiei aparatcicului de partid. Alexandr Iakovlev, aliatul lui Gorbaciov şi arhitectul politicii de glasnost, şi-a amintit de eveniment ca fiind începutul renaşterii sale politice. „Raportul Secret” a însemnat, printre altele, efortul de a înlocui stalinismul cu o versiune mai tolerantă şi mai receptivă a bolşevismului. Textul iconoclast rostit de Hruşciov conţinea in nuce justificarea reformelor lui Gorbaciov. Evident, prin prisma revoluţiilor din 1989 şi a căderii URSS, discursul nu reprezintă un atac foarte categoric la adresa bolşevismului. Totuşi, pentru 1956, la numai 3 ani de la moartea lui Stalin, documentul era zguduitor.
De ce s-a angajat Hruşciov în această acţiune? Mai întâi, teroarea politică se dovedise deja a fi neproductivă. Aparatul de stat şi intelighenţia se săturaseră să trăiască într-o teamă permanentă. Prin demolarea mitului lui Stalin şi reabilitarea leninismului originar, Hruşciov propunea un nou principiu al legitimităţii. “Reîntoarcerea la Lenin” a devenit noul slogan. În acest scop, s-a creat o nouă imagine romantizată a lui Lenin. În al doilea rând, în acel moment, Hruşciov se lupta pentru putere cu staliniştii din conducerea partidului. Oameni ca Molotov, Malenkov sau Kaganovici condamnau eforturile lui Hruşciov de a reforma sistemul şi vroiau să se debaraseze de el. În al treilea rând, exista un element personal, de natură psihologică: cu cât Hruşciov afla mai multe despre Marea Teroare în timp ce-şi pregătea discursul secret, cu atât era mai indignat de crimele lui Stalin. Nu că nu ar fi ştiut dinainte despre multe dintre ele. De fapt, chiar el a luat parte la teroare, mai ales în Ucraina, dar a pătruns relativ târziu în cercul apropiaţilor lui Stalin şi nu a fost la fel de influent ca ceilalţi baroni.
Pe de altă parte, Hruşciov nu a criticat instituţiile bolşevice. Demonologia propusă de „Raportul Secret” prezenta favorabil un Stalin aflat la începutul carierei, care se opusese în mod corect lui Troţki şi Buharin şi care luptase pentru consolidarea socialismului. Mai târziu, datorită, în mare parte, influenţei lui Beria, s-a angajat în acţiunile oribile descrise în discurs. Desigur, aceasta era o mistificare. Problema nu era numai personalitatea malignă a lui Stalin sau influenţa demonică a lui Beria, ci identificarea, în cadrul sistemului, a cauzelor catastrofei morale, politice şi sociale a socialismului. În acest sens, „Raportul Secret” al lui Hruşciov nu a reuşit să scoată în evidenţă aceste cauze profunde şi a rămas la un nivel explicativ destul de superficial.
Până la sfârşitul vieţii, chiar şi după ce a fost eliminat în 1964 de către o conspiraţie neo-stalinistă, Hruşciov a rămas un bolşevic convins şi nu a acceptat niciodată faptul că ambiţia lui Lenin de a construi o societate perfectă, indiferent de costurile în vieţi omeneşti, a fost cauza întregului dezastru. Cu toate acestea, deşi frustrant de incomplet, „Raportul Secret” a inaugurat era reformării, a contra-reformării şi a dizolvării totale a comunismului. Era numită de Czesław Miłosz a “Noii Credinţe” luase sfârşit. Aşa cum afirma unul dintre intelectualii de marcă ai Revoluţiei Ungare, dramaturgul Gyula Háy, în autobiografia sa „Născut în 1900”: izbucnirile furibunde ale lui Hruşciov împotriva lui Stalin “au lăsat în urmă ceva ce nu poate fi negat – o dorinţă arzătoare care a acumulat forţă timp de mai multe decenii, o dorinţă pentru umanitate”.
15.10.2014
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Nikita Hrusciov a criticat mult creatia sculptorului Ernest Neizvestny cat si creatia altor artisti avangardisti. Acest sculptor traieste si azi in SUA, e la varsta de 89 de ani. Ironia soartei a facut ca anume el a proiectat si monumentul funerar de pe mormantul lui Hrusciov.
Exista si un banc sovietic despre Hrusciov venit la o expozitie de arta avangardista:
https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%9F%D0%BE%D1%81%D0%B5%D1%89%D0%B5%D0%BD%D0%B8%D0%B5_%D0%A5%D1%80%D1%83%D1%89%D1%91%D0%B2%D1%8B%D0%BC_%D0%B2%D1%8B%D1%81%D1%82%D0%B0%D0%B2%D0%BA%D0%B8_%D0%B0%D0%B2%D0%B0%D0%BD%D0%B3%D0%B0%D1%80%D0%B4%D0%B8%D1%81%D1%82%D0%BE%D0%B2
Nikita Sergeevici s-a tot ras de diferite sculpturi, le-a numit decadente. La un moment a vazut o sculptura care semana cu un ceainic cu urechi. „- Ce mai inseamna si aceasta? – La ce va referiti, Nikita Sergeevici? -La „acest fund(dos) cu urechi! Pai e doar o oglinda si va vedeti pe Dvs in ea! 🙂 🙂
Nikita Sergeevici a fost intrebat:
– Nikita Sergeevici, e adevarat ca in comunism vom comanda prosuse alimentare prin telefon, fara sa mai stam la coada?
– Este adevarul pur! Vi le vor trimite prin… televizor!
La un miting organizat de catre clasa muncitoare la renumita uzina Kirov, Nikita Sergeevici le-a promis ascultatorilor ca URSS va ajunge economic din urma SUA si chiar o va intrece.
Muncitorii i-au remarcat:
– Tovarase Hrushciov, sa ajungem din urma SUA este foarte bine, dar sa nu-i intrecem.
– De ce? s-a mirat Nikita Sergeevici
– O sa vada ca suntem cu fundul peticit!!!
Este o enigma, cum de Ion Creanga in povestea sa „Danila Prepeleac” a prezis inlaturarea lui Hrusciov de la putere. Va mai amintiti? „Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta”.
In 1964 Nikita Hrushciov se afla la odihnala Pitsunda, in Abhazia, impreuna cu Anastas (Nastasa) Mikoian. Atunci a si fost urzit complotul impotriva lui. Complotistilor nu le pasa nici de Nikita, nici de Nastasa.
Uneori istoria glumeste!!!
Cine am mai fost Stalinst dupa Congresul XX PCUS?
Mai nimeni.Nici macar Beria nu mai era ‘printer noi’.Molotov a fost unul dintre cei care I-a ramas credincios tovarasului Stalin.
In Martie 1953 tatal meu,fratele meu si cu mine eram la Moscova – la acea vreme tata era ‘activist de partid’ si fusese trimis la specializare la Moscova.Ne-a luat si pe noi cu dansul – aveam 5 ani jumate.Asa ‘ne-a prins’ moartea lui Stalin la Moscova.Ne-am asezat la coada pe la 8 dimineata sa-l vedel pe Stalin (mort)si am avut noroc ca nu am stat la coada decat vreo 6 ore.Cu toate ca era martie,era un ger de cel putin -10 C(sunt constient de faptul ca la moscova -10 C nu se considera ger,dar nici canicula) si din cand in cand treceau pe linga coada soldati ‘oferind’ celor de la coada vodka,pentru a ajuta la corculatia sangelui, ‘servita’ in stacane militare.Dupa coada de la Stalin am mers sa-l vedem pe Sergei Prokofiev – care murise in acelasi timp cu Stalin.Trupul mort a lui Prokofiev era expus la ‘Casa oamenilor de Arta’ din Moscova,insa din cauza coincidentei morti lui Prokofiev cu cea a lui Stalin,nu s-au mai ‘gasit’ flori SI pentru Prokofiev,asa ca putinele coroale de flor de la catafalcul lui Prokofiev erau flori din hartie….
(sotia lui Prokofiev, o fosta ballerina spaniola cu gura prea mare pentru ‘raiul’ pe care l-a gasit in URSS in anii ’30, fusese trimisa de Stalin la Siberia chiar inainte de ww2 si nu a fost eliberata decat la vreo 3 ani dupa moartea lui Stalin).
@Nicolae Waldmann
> sotia lui Prokofiev … fusese trimisa de Stalin la Siberia chiar inainte de ww2
Dar când credeţi dv. că a început WW2 ? 🙂
Dupa „concedierea” sa, Nikita Sergeevici nu putea da in primire lucrurile administratorului Kremlinului. In conformitate cu lista de primire trebuiau sa fie 2 cadavre in Mauzoleu, dar era numai unu!
referitor la cand a inceput ww2,poporu sovetic spune ca la 22.6.1941.
alti – ceva mai multi – spun ca a inceput in august 1939: cand,mai intai nemtii si la 2 saptamani dupa ei,soveticii au atacat Polonia.
Doresc sa mentionez ca la cateva zile dupa atacul nazist asupra URSS,Stalin era la datcha lui de linga Moscova si un grup de membri ai biroului politic,in frunte cu Molotov,s-au dus la Iosif Visarionovici sa-i ‘ceara’ sa-i conduca catre Victoria contra fascismului.
‘Se zice’ ca acela a fost,probabil, singurul moment din ‘domnia’ lui Stalin in care ‘marele conducator’ era convins ca acea delegatie venise cu intentia sa-i aduca la cunostinta ca aveau de gand ‘sa-l dea jos’.
Tot odata in urma marilor peirderi de la inceputul ww2, Stalin a decis ca politrucul nu mai era superior comandantului militar,unul dintre motivele pentru care situatia de pe front a devenit din ce in ce mai buna pentru URSS.
INSA la 1944,cand lucrurile stateau ‘altfel’, politrucul shi-a reluat rolul principal.
mai doresc sa amintesc ca numai in 1944 URSS a ‘adoptat’ imnul de stat,care continua sa fie si astazi imnul Rusiei – insa fara ‘cuvintele’ originale.Pina la 1944 imnul de stat al URSS era’ Internationala’, un cantecel care mie nu-mi displace….
p.s.:SPER ca cele de mai sus raspundcat de cat intrebari D-lui. Leibovici
Al doilea razboi mondial s-a inceput nu in august ci pe 1 septembrie 1939. S-a terminat pe 2 septembrie 1945. Sotia lui Prokofiev (prima sotie) Carolina (Lina) Codina a fost arestata in 1948, deci dupa razboiul mondial. E drept ca Prokofiev a abandonat-o in 1941, pentru tanara Mira Mendelsohn. In 1956 Lina Prokofiev a fost eliberata din GULAG si reabilitata, pusa in drepturi ca vaduva adevarata a lui Prokofiev.
Deci nu putea fi trimisa in Siberia inainte de WW2
@Nicolae Waldmann
Soţia compozitorului Prokofiev a fost deportată în 1948, iar nu „înainte de ww2” cum aţi afirmat dv. De aici şi întrebarea mea despre când credeţi dv. că a început WW2 ? 🙂 Poate credeaţi că WW2 a început după 1948, şi atunci afirmaţia dv. ar fi fost de înţeles 🙂
Iar cu ocazia răspunsului aţi mai spus ceva inexact – că (după unii) WW2 ar fi început în august 1939. De fapt nimeni nu afirmă asta, ci că a început în septembrie, mai precis pe 1 septembrie 1939.
Restul afirmaţiilor dv. sunt, după ştiinţa mea, exacte – deşi n-au nicio legătură cu subiectul.
P.S. Nu remarcasem răspunsul d-lui Grosu postat anterior.
http://www.youtube.com/watch?v=H3B-q8AZnAs
Acesta este un film artistic, filmat in 1994, care arata evenimentele din octombrie 1964. Bazat pe amintirile fiului lui Nikita Sergeevici Hrushciov.
@Alexandru Grosu
Interesant filmul, mulţumesc.
In legatura cu erorile mele de date si evenimente istorice,singura mea explicatie este ca,dupa cum am mentionat intr-o interventie anterioara, in 1953,la moartea lui Prokofiev,eu eram un copilas(nevinovat) de vreo 5 ani.
Este adevarat ca intre timp am mai crescut SI in varsta,insa ne avand nici o alta explicatie cat de cat logica pentru greselile mele repetate de date istorice,va rog s-o acceptati pe cea de mai sus,cel putin in spiritul in care este facuta aceasta explicatie.Asigur atat redactia cat si cititorii acestui blog deosebit de dichisit ca ii respect cel putin la fel de mult cat respect departamentul de taxe – mai ales la capitolul ‘declaratii adevarate’.
@n waldmann
Stiu ca intelegeti romaneste f bine. Nu iau in consideratie comentariile dv, pt ca nu sint documentate si sint scrise cu venin.
Nici eu nu respect Dept de Taxe (Internal Revenue Service or aka IRS), dar pot sa spun ca DETEST asa de mult cum va exprimati dv. despre revista ACUM, ca prin comparatie, IUBESC IRS-ul.
Just in case you did not get the message, I think you are the lowest on the totem pole. Got it?
NOTA pt cititori: Acest comentariu reflecta absolut numai parerea mea personala, ci nu cea a redactiei http://www.acum.tv
Trebue sa fie o neintelegere la mijloc,D-na Lucaciu!
V-a asigur ca nici unul dintre comentariile mele nu au avut scopul de a genera reactiile drastice de mai sus si sincer sa fiu gasesc tonul interventiei Dvs. de mai sus intr-un dezacord total cu intentiile mele.
( You don’t have to like or agree with mine or anyone else opinions, however comments such as your last do set an unpleasant tone to the entire atmosphere we all enjoy here).
@Wanda
> comentariile dv… nu sint documentate si sint scrise cu venin.
Este foarte adevărat că nu sunt suficient documentate – deşi de cele mai multe ori ar fi fost suficiente câteva minute de investigaţii. Iar că ar fi scrise „cu venin”… asta nu este aşa de evident.
@n.waldman
„V-a asigur ca nici unul dintre comentariile mele nu au avut scopul de a genera reactiile drastice de mai sus …”
Puteti explica urmatoarea fraza? „Asigur atat redactia cat si cititorii acestui blog deosebit de dichisit ca ii respect cel putin la fel de mult cat respect departamentul de taxe – mai ales la capitolul ‘declaratii adevarate”.
Dle Wadmann, sarcasmul dv este greu de inteles.
Dna.Lucaciu,
In primul rand scopul pentru care comentez cateodata la unele articole,de altfel foarte interesante,este de a schimba opinii la subuiectele in cauza,nu de a schimba insulte.
In legatura cu afirmatia Dvs. de altfel deosebit de sincera cum ca nu-mi intelegeti sarcasmul ocazional,pai daca nu il intelegeti,lasati-l in pace,stimata Doamna!
Regret sincer faptul ca s-a ajuns la un asemenea schimb de mesaje si sugerez sa incheem aici acest schmb de ‘opinii’.
cat despre unele erori strecurate in afirmatiile mele anterioare,repet ca nu este vina mea ci ele se datoreaza liosei mele de disciplina documentara,ca sa nu mai mentionez si realitatea ca trimit acest mesaj in timpul unei calatori celebrand 40 de ani de casnicie cu sotia mea si ultimul lucru la care ne sta mintea si mie si sotiei este probitatea afirmatiilor mele in legatura cu cand a trimis-o Stalina pe Lina la Siberia. si mai ales la ce data a inceput ww2.
@n.waldmann
OK! We’re done! HAPPY ANNIVERSARY!
@Nicolae Waldmann
> despre unele erori strecurate in afirmatiile mele anterioare,repet ca nu este vina mea ci ele se datoreaza
> lipsei mele de disciplina documentara
Dar dacă nu dv., atunci cine este vinovat de lipsa dumneavoastră de „disciplină documentară”?? 🙂
> trimit acest mesaj in timpul unei calatorii … ultimul lucru la care ne sta mintea si mie si sotiei este
> probitatea [exactitatea?] afirmatiilor mele in legatura cu cand a trimis-o Stalin pe Lina la Siberia si
> mai ales la ce data a inceput ww2
Despre toate astea aţi scris încă înainte de a pleca în călătorie… Iar mai înainte aţi adus altă „scuză” ridicolă pentru „erorile de date si evenimente istorice” – că eraţi prea mic când s-au petrecut faptele 🙂
Stimate Dl.Leibovici,
banuesc,dupa’zambarici’ adaugati de Dvs.,ca acceptati unele dintre ‘scuzele’ mele in spiritul in care au fost aduse aici.
Insa,intorcandu-ma(in sfarsit!!) la subiectul intial,iata pentru ce mi-l amintesc eu pe Nikita Segeevici:
– primul ‘sputnic’,insa si pe Laika – o cateluse nevinovata care a fost trimisa in spatiu nu se stie dece,spre deosebire de Strelka & Belka care nunumai ca s-au intors (inapoi) insa au facut si pui;Gagarin urmat de Antonov – care (Antonov adica)a venit la Bucuresti unde a tinut si o cuvantare la care a facut ‘misto’ de eforturile americane de a ajunge URSS-ul din urma la cucerirea cosmosului(URSS-ul cucerise deja Europa de est,jumate din Asia si facea incercari serioase si pe alte continentedeci apparent era si cazu sa inceapa sa cucereasc si cosmosului,unde,potrivit multora, ii era locul).La putin timp dupa bascalia lui Antonov(am deja o mica banuiala ca pe al 2-lea cosmonaut sovetic nu-l chema Antonov!!!) saracu Gagarin s-a prapadit.
-contra revolutia din Ungaria
-criza canalului de Suez
– epurarea majoritati evreilor din cadrul partidelor comuniste din majoritatea tarilor ‘lagarului’ cu acelsi nume – Romania fiind,totusi,una dintre tarile unde nu au avut loc inscenari judiciare urmate de executi sumare ca in Cehoslovacia si Ungaria,insa distrugeri de vieti nevinovate insotite de demiteri sumare,au avut loc si in Romania.(nu este ‘locul’ meu sa mentioenez tribulatiile prin care au trecut alti,insa doresc sa amintesc ca printer cele mai drastice ‘masuri’ luate fata de ‘cadrele’ cu origine mai putin sanatoase a le PMR-ului a fost si tatal lui Volo Tismaneanu – o persoana nunumai de o decenta deosebita,insa si de o dedicatie ireprosabila fata de ‘cauza’,care a fost exclus din ‘partid’ si umilit intr-o maniera josnica,in mod sigur sub’supravegerea’ tizului sau,Leonea Rautu.
-venirea la putere a lui Fidel castro si criza Cubaneza – probabil momentul cel mai periculos al ‘domniei’ lui Nikita Sergeevici
-asasinarea lui J.Kennedy – nu stiu (nici macar eu!!!!!0 daca acest eveniment a avut ceva in comun cu Hrusciov,decat ca-mi aduc aminte ca Lee Oswald petrecuse cativa anisor la* Rusia si ca avea o sotie rusoaica
-inceputul razboiului din Viet Nam
In general nu-mi aduc aminte de nici un eveniment placut din acea perioada,cu exceptia faptului ca la data istorica de 24 iunie,1955 am primit cadou de ziua mea o biclicleta ‘Carpati’ pe care,bineinteles, trebuia s-o impart cu fratele meu geaman.
*folosesc expresia ‘la Rusia’ ca omagiu vorbitorilor frumoasei limbi ruse,eu fiind initial sco;it la ‘Scoala Rusa’ din Bucuresti,devenita apoi ‘Petru Groza’ dupa care simplu „scoala 28-depe linga Piatza ‘Unu mai’.
Banuiala ca pe al doilea cosmonaut sovietic nu il chema Antonov ar trebui sa fie mare si nu mica. Cel de al doilea cosmonaut ai URSS se numea Gherman Titov!!! 🙂
Будь Готов, Всегда Готов! Как Гагарин И Титов: asa scandam noi, pionierii anilor 80 in URSS!!!
Da,da, German (de fapt Herman – probabil de origine neamtz ‘de Volga.
Imi aduc aminte si de Tereshkova – prima femeie ‘in spatiu,care apoi s-a casatorit cu un alt cosmonaut sovietic,unu mai micutz de statura (nici Gagarin nu era inalt,dar nicj ‘capsula’ spatiala nu era prea incapatoare.
Im aduc aminte si de ‘budi vsegda gatov’,caci prima mea limba ‘educationala’ a fost limba rusa deci si salutul si cravat mea de pioneier erau sovieticed(pentru cine chiar doreste sa stie,carvata rosie de pionier sovietica era ceva mai pe portocaliu decat cea romaneasca.Marea mea tragdie a fost cand taica-miu a fost epurat in 1957 si fratele meu si cu mine am fost ‘mutati’ de la ‘scoala rusa’ – care intamplator era si scoala actvistilor de partid – la scoala de cartier (I.L.Cariagiale – fosta Titu Maiorescu) n-I s-a cerut sa predam cravatele de pionieri sovietice.Bineinteles ca atat eu cat si fratele meu am spus ca am pierdut cravatele – prima noastra minciuna pioniereasca….
Oare cand voi apare,in cele din urma,in fata lui Sf.Petru, voi fi trimis in paradisul fostilor pionueri sovierici?Nu sunt sigur dar nici nu…mor sa aflu.
Priviet!
Gherman Titov nu este neamtz de pe Volga, se trage din regiunea Altai. Tatal sau, Stepan Titov, a fost un om creativ, a scris versuri, a fost indragostit de poezia lui Puskin. Si si-a numit copiii in cinstea eroilor literari ai lui Puskin. Gherman este eroul povestirii „Dama de pica”, iar Zamfira (sora lui G. Titov) vine de la Zamfira din poemul puskinian „Tiganii”. Asa ca ipoteza cu „Herman” nu are sorti de izbanda.
„S krasnoflotskim privetom, ot iunogo pionera, pioneru starshemu. Fizkul’t privet!!! Ura-ura-ura!!!
Dedicatie muzicala pionierilor din a doua jumatate a anilor 80!
http://www.youtube.com/watch?v=n8xyOkb5M74
Foarte interesante ‘informatiile’ despre originile acestor nume.
Imi aduc perfect de bine aminte cum in timpul sederi noastre la Moscova tata ne-a dus la un spectacol de poezie,ceva ce nu am mai ‘intalnit’ nicaeri.Sali pline de spectatori veniti sa ascule 2 ore de recitari de poezii ‘mult iubite’.
imi cer scuzele de rigoare,insa,probabil amicul Alexandru Grosu ar putea sa clarifice daca Nadejda Kupskaya sau chiar mama lui Lenin nu erau de origine germana ‘de Volga’.Stiu ca Sviatoslav Richter era de origine germana din randul populatiei germane ‘aduse’ la Rusia de Katarina velikaya.
Maria Alexandrovna Ulianova, mama lui V.I. Lenin, se trage din Alexandr Blank si Anna Großschopf.
Anna Großschopf este de origine germano-suedeza (tatal Johannes Großschopf (neamt) si mama Anna Estedt (suedeza).
In privinta tatalui Alexandr Blank este mai greu de spus ceva, exista mai multe versiuni. Una este ca numele adevarat a fost Israel Moishevici Blank, de etnie evreu, care a primit botezul ortodox pentru a putea studia la facultate medicina si si-a luat numele de botez Alexandr. Se stie precis ca a fost medic. Aceasta versiune a fost secreta in URSS pana in anii 90 ai sec. trecut.
Olga Ilinicina Ulianova spune ca bunelul Blank a fost ucrainean, dar nu prezinta niciun document. O alta versiune este ca a fost rus, din familie de negociant.
Nadejda Konstantinovna Krupskaia a avut ca parinti pe: Konstantin Krupski, nobil, ofiter in armata si Elizaveta Tistrova. Wikipedia englezeasca spune ca Elizaveta Tistrova a fost de origine evreica.
„Her father was a Russian military officer, a nobleman of the Russian Empire. Nadya’s father, Konstantin Ignat’evich Krupski (1837–1897), was orphaned in 1847 at nine years of age. He was educated and given a commission as an infantry officer in the Russian Army. Just before leaving for his assignment in Poland he married Nadya’s Jewish mother.” Se stie ca Elizaveta Tistrova a frecventat „cursurile Bestujev”, pe acele timpuri cea mai inalta treapta de studii pentru femei in Imperiul Rus, a fost o femeie culta.
Deosebit de interesante aceste informati,Dl.Grosu!
Indraznesc sa va mai intreb si despre ‘ibovnica’ lui Lenin din timpul azilului sau in Europa de la 1905 pina la 1917.
Atata stiu ca Lenin a lasat-o pe Nadejnda in Siberia,s-a dus in Europa unde,pina la urma shi-a gasit o pretena (cu un nume de familie evreesc) care prietena l-a urmat la Rusia insa la scurt timp dupa ce a ajuns in Rusia,aceasta prietena a lui Lenin s-a imbolnavit si a murit de o moarte fulgeritoare.Nu se stie nici pina astazi de ce calibru a fost ‘microbul’ care a uciso pe amica lui Lenin.
Eu sint „doctorita” si m-am specializat in boli contagioase. Microbul cu care s-a infectat prietena lui Lenin, s-a numit NADEJNDA. 🙂
Din pacate trebuie sa o contrazic pe stimata doamna Lucaciu. Virusul nu s-a numit Nadejda, ci Cholera (Holera romaneste). Doamna sus-numita a murit de holera in timpul razboiului civil din Rusia. De altfel, cititi.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Inessa_Armand
I stand corrected , Mr. Grosu!
Totusi sustin ca daca nu murea de holera imediat, eu spun ca ar fi murit de Nadejda in orice caz. 🙂
Este straniu, desigur, dar se pare ca Lenin, Krupskaia si Armand au format un triunghi conjugal.
Nadejda (care nu avea copii si suferea de o boala cronica) i-a propus lui Vladimir Ilici sa plece la Inessa, care avea 5 copii si era foarte atragatoare. Lenin insa a preferat-o ca sotie pe Nadejda. In 1924, la decesul lui Lenin, Nadejda a cerut ca corpul sotului sa fie ingropat alaturi de mormantul tovarasei Armand. Stalin, desigur, a facut cum a dorit Partidul, nu cum a dorit Nadejda Krupskaia. Iar partidul avea nevoie nu de un om pamantean, ci de un „zeu” bolsevic, si l-au lipsit de mormant, punandu-l in Mausoleu.
Am citit intr-un ziar rusesc ca comunistii rusi doresc sa edifice un monument in Sankt Petersburg: Lenin, Krupskaia si Armand impreuna. Conducatorul Revolutiei cu sotia si iubita sa!!!
@Alexandru Grosu
Scrieţi:
> la decesul lui Lenin, Nadejda a cerut ca corpul sotului sa fie ingropat alaturi de mormantul
> tovarasei Armand
Aveţi o referinţă?
PS: Înţeleg că I. Armand a fost înmormântată (1920) la zidul Kremlinului.
Cu numai cativa ani in urma am vazut o fotografie luata in 1923 a lui Lenin alaturi de Krupskaya,care m-a shocat.Figura lui Lenin arata deosebit de grotesc,de nerecunoscut.Parea de-a dreptul dement…
Deasemenea o fotografie a Nadejdei facuta la incepul anilor ’30 o infatisa ca si cum ar fi suferit de Basedov sau ceva similar….
Doresc sa pun o alta intrebare :’se zice’ ca atentatul la viata lui Lenin din 1918 nu a fost facut de ‘bundista’ Kaplan ci ca ‘bolsevici’* au profitat de acest moment pentru a-I lichida pe bundisti.
*Dupa cate stiu eu, bundistii au fost cei care au ‘inventat’ denumirile de ‘bolshe(majoritatea)-vik’ si menshe(minoritatea)-vik
>> la decesul lui Lenin, Nadejda a cerut ca corpul sotului sa fie ingropat alaturi de
>> mormantul tovarasei Armand
>
> Aveţi o referinţă?”
Din pacate numai ceva de felul:
http://www.liveinternet.ru/users/4819082/post267721565/
@Alexandru Grosu
> http://www.liveinternet.ru/users/4819082/post267721565/
Sursa acestui text este:
Ольга Сысуева. Муза вождя революции. // Исторический журнал. – 2008. – № 5. – C. 104-107. Un fragment: http://www.history-illustrated.ru/article_2153.html
Este o revistă de popularizare, poate similară cu actualul „Magazin istoric” din România. Deci nu este foarte concludent, aş zice…
Conţinutul articolului se suprapune destul de bine cu acest documentar din 2006 – https://www.youtube.com/watch?v=2m7horSlUYs – dar aici informaţia în cauză lipseşte – fapt care nu înseamnă mare lucru.
Deci chestiunea veridicităţii rămâne pentru mine deschisă.
@Nicolae Waldmann
Aceasta trebuie să fie poza:
Dar mai avea şi momente de luciditate, nu era mereu aşa…
@Nicolae Waldmann
> Doresc sa pun o alta intrebare: ’se zice’ ca atentatul la viata lui Lenin din 1918 nu a fost facut de ‘bundista’
> Kaplan ci ca ‘bolsevici’* au profitat de acest moment pentru a-I lichida pe bundisti.
Nu bundişti ci eseri.
Apoi: Pentru informaţii suplimentare – porniţi de la articolul din Wiki în ruseşte. Căutaţi Фанни Ефимовна Каплан. De altfel, cei de aici de la care aşteptaţi răspuns cel mai probabil tot asta vor face.
Da, Fania Kaplan a fost esera, nu bundista.
E o mare deosebire intre eseri si bundisti. Bund era organizatia socialista a muncitorilor evrei din Polonia, Lituania si Rusia. Era o organizatie marxista cu un specific evreiesc. Pe cand partidul eserilor (eS eR – Socialistii Revolutionari) isi avea originea nu in organizatiile marxiste ci in narodnici. Deci era un partid socialist NEMARXIST.
Forta motrice a revolutiei in invatatura eserilor era taranimea rusa si nu proletariatul muncitor. Lozinca eserilor a fost „Pamant si Libertate”.
Aripa extrema a eserilor, eserii de stanga, au avut o alianta cu bolsevicii, au participat la „Revolutia din Octombrie”, au avut deputati in Sovietul din Petrograd. Insa apoi, in vara lui 1918, au produs o rebeliune antibolsevica, l-au asasasinat pe ambasadorul german Mirbach, au pornit o rascoala armata impotriva bolsevicilor.
Da,Dl.Leibovici – aceasta este fotografia care m-a socat.Tot odata la fel de surprinzator este si adevarul ca in realitate Lenin nu a apucat sa stea la conducerea guvernului bolsevic decat cativa ani si aceia scurtati de atentate la viata sa.
Doresc,in incheiere sa intreb daca participant la aceasta discutie socotesc ca pacea de la Brest-Litovsk a fost actul final al ‘tradari’ lui Lenin fata de o Rusie care lupta impotriva Germaniei sau daca a fost un gest strategic genial facut cu scopul de a ‘salva revolutia”,dupa cum argumenteaza mutli leninisti,bineinteles impotriva Trotzkistilor.
@Nicolae Waldmann
> … surprinzator este si adevarul ca in realitate Lenin nu a apucat sa stea la conducerea guvernului bolsevic
> decat cativa ani
Şi încă sunt prea mulţi!! Ideal ar fi fost să nu fi stat nicio zi. Dacă n-ar fi fost Lenin, comuniştii n-ar fi ajuns la putere în Rusia, şi deci nicăieri. Şi poate că nici n-am fi avut WW2 – deoarece ajutorul sovietic dat lui Hitler în momente cruciale a fost esenţial.
Dar de ce credeţi că cititorii de aici au vreo părere în această privinţă? ACUM nu este un forum specializat pe istori revoluţiei ruse
Dacă doriţi, puteţi încerca să porniţi o discuţie prin aceea că expuneţi faptele relevante (aşa cum le vedeţi dv.) şi apoi părerea dv. personală. Poate în felul acesta cineva se va arăta interesat de subiect.
Puteţi porni o discuţie prin unul din două mijloace:
– scrieţi un (scurt) articol cu faptele cazului şi gândurile dv., sau
– căutaţi pe situl ACUM un articol unde subiectul a fost deja discutat; în fereastra de căutare a sitului puteţi căuta „Brest-Litovsk” şi alege articolul care credeţi că se potriveşte cel mai bine.
Lenin în 1923 – altă poză:
Stimate Dl.Leibovici,
A ‘arunca’ intreaga desfasurare a revolutiei ruse de la 1917 asupra unei singure persone,fie ea de ‘dimensiunile’ lui Lenin, este exagerat.
Este sufficient de mentionat ca,intradevar, Lenin a paricipat pentru o perioada scurta la desfasurarea revolutiei din Octombrie( dupa opinia multora de fapt o lovitura de stat – adevarata revolutie a fost cea din Februarie 1917)insa foarte curand dupa acssta, POTRIVIT fotografiei sale din 1923,publiocata de Dvs. mai sus, Lenin nu a mai fost capabil sa faca nimic mai mult decat sa miaune sau in cel mai rau caz,sa behae.
Opiniile in randul bolsevicilor erau divizate – de aici si intrebarea mea usor reottica ref. pacea dela Brest-Litovsk si in realitate(???) erau multi bolshevici cu idei revolutionare mult mai radicale decat cele a lui Lenin.
Nici macar nu stiu daca executia familiei tzariste a fost ideia lui Lenin sau al radicalilor din randul bolsevicilor.Lenin a facut compromisuri ‘justificate’ – e.g. pacea de la Brest-Litovsk,compromisuri response de catre alti revolutinari,ca de exemplu Trotzki.
Nu ma mai ‘intind’ la acest subiect deoarece sunt deacord cu Dvs. ca,in realitate, subiectul original al articolulului in chestiune nu prea are mult in comun cu cele de mai sus…
@Nicolae Waldmann
> A ‘arunca’ intreaga desfasurare a revolutiei ruse de la 1917 asupra unei singure persone,fie
> ea de ‘dimensiunile’ lui Lenin, este exagerat.
Vă înşelaţi.
> Nu ma mai ‘intind’ la acest subiect deoarece sunt deacord cu Dvs. ca,in realitate, subiectul original
> al articolulului in chestiune nu prea are mult in comun cu cele de mai sus…
Asta nu are importanţă : v-am sugerat în ce mod puteţi continua fără probleme subiectul Brest-Litovsk, etc., sau orice alt subiect.