Deşi evenimentele privitoare la situaţia românilor din Italia au fost suficient de grave, presa şi mass-media din Franţa au manifestat un interes limitat, departe de proporţiile luate în peninsulă. Nu pentru că faptele romilor şi ale infractorilor români, prezenţi pe teritoriul francez, ar fi mai lejere ci, probabil, pentru a evita propagarea unei psihoze anti-româneşti pe plan european. De altfel, atât forţele de ordine cât şi instituţiile judecătoreşti din Franţa, au o poziţie mult mai drastică în privinţa infractorilor, atât autohtoni cât şi straini, decât cele italiene.
Mult timp, Franţa a practicat o cooperare poliţienească sub unghiul relaţiilor bilaterale cu alte state, recurgând la semnarea unor convenţii, sau în urma unor simple înţelegeri reciproce. În 1999, şi după intrarea în vigoare a acordului de la Schengen, care suprima frontierele comune celor 16 State europene, s-a procedat la crearea oficiului european de poliţie criminală, Europol, iar în 2005 a agenţiei de frontiere, Frontex.
Dar, cum criminalitatea şi terorismul nu cunosc frontierele, dimensiunea internaţională a acţiunilor poliţieneşti nu încetează să se amplifice, devenind indispensabil, poliţiei franceze, stabilirea de legături cu forţele de poliţie straine. Astfel, a luat fiinţă o largă reţea a serviciului de cooperare tehnică internaţională de poliţie, SCTIP, implantată în 98 de state de pe toate continentele.
Constituită din poliţişti şi jandarmi, reţeaua cuprinde 239 de persoane expatriate, desenate ca ataşaţi de securitate interioară (ASI), consilieri ai ambasadorilor în domeniul securităţii, sau de ofiţeri de legătură specializaţi într-o tematică particulară, (emigraţie, terorism, stupefiante, pedofilie…), ori de asistenţi tehnici, aparţinând Ministerului de externe, capabili să intervină în formarea poliţiilor locale.
Precipitarea actuală a unui număr semnificativ de ofiţeri ai poliţiei române în Italia, în vederea participării la elucidarea seriei de crime abominabile şi a infracţiunilor, care continuă să se perpetueze, ţine, fără îndoială, din această colaborare pe plan european. Stabilirea adevărului non pasional şi diferenţierea omului de bună credinţă, pornit în lume cu gândul unei munci oneste, de infractorul caracterizat ce profită de libera circulaţie instituită, cu o extremă generozitate, în UE.
După dezvoltarea considerabilă din ultimii ani, dificultăţile economice au condus la o oarecare reducere de efectiv al SCTIP-ului, compensată prin amplificarea cooperărilor cu ofiţerii de legătură ai partenerilor europeni în post în strainătate, având ca scop confruntarea informaţiilor operaţionale şi reprezentarea lor în ţările unde prezenţa nu le este posibilă momentan. Un astfel de mutualism apare cât se poate de elocvent cu SOCA (Serious Organisend Crime Agency) britanic: „Mutualitatea, este foarte simplă în principiu, declară Jean–Christian Cady, unul din principalii responsabili ai SCTIP: Voi nu sunteţi prezenţi în anumite ţări (de pildă în Senegal sau în Coasta de Fildeş), teritorii unde noi vă putem reprezenta. În schimb, voi puteţi face acelaşi lucru în Gambia, Siera Leone sau în Liberia, unde noi nu suntem încă implementaţi. În cazul prezenţelor noastre comune, ofiţerii de legătură din ambele ţări, procedează la schimbul sistematic de informaţii relative la reţelele criminale sau de altă natură.”
Unele lacune persistente în relaţiile dintre justiţia şi poliţia Română şi cele Italiane, au permis, cert, ajungerea la o astfel de situaţie scandaloasă, datorită unei circulaţii de informaţii cu totul insuficiente şi ineficace. Cum s-ar putea traduce faptul că Primul ministru al României l-a „bătut pe umăr” pe un infractor rom notoriu, căutat de ani de zile de Interpol şi socotit în Italia drept azilant politic?
În relaţia apropiată cu direcţiile operaţionale de poliţie şi jandarmerie, SCTIP joacă un rol pivot privind cooperarea internaţională din domeniul securităţii, situându-se la interferenţa dintre direcţiile poliţiei franceze cu acţiune în streinătate, esenţialmente poliţia judiciară, poliţiei de frontiere şi direcţiei supravegherii teritoriului. În plus, prin intermediului reţelelor sale, SCTIP, este punctul de contact privilegiat dintre instituţiile poliţieneşti franceze şi omologii lor din strainătate.
Cu un astfel de dispozitiv vigilent, criminalii şi infractorii de tot soiul, se găsesc mult mai jenaţi şi mai puţin tentaţi să întreprindă meprizabilele lor fapte care, mai devreme sau mai târziu, au toate şansele să fie descoperite.
Slab articolul faţă de capacitea dv. Poliţia franceză şi justiţia franceză sunt sub nivelul poliţiei române. Poliţia europeană e la pământ. Nu aveţi pe cine lăuda. Mai bine aţi face să le arătaţi rateurile. Se interesează de alte continente şi Europa pute de criminali. Sper să nu mai citesc laude nesincere pentru poliţia europeană. N-are bani? Criminalii au bani şi poiţiştii nu au bani. Este clar că poliţia e comandată de criminali şi nu criminalii controlaţi de poliţie.