Sufletul unui nod de cale ferata
Autorul acestui articol, postat de Alex DUMA, secretar RLIV, este Marius DOBRIN
Legende sunt multe despre calea ferata si oamenii ei. De la precizia mersului trenurilor si a ceasurilor de ceferist pana la eticheta de a doua armata a tarii atribuita acestui corp social cu acoperire nationala. Vine acum o carte [*] si confirma ca in razboi, ceferistii au constituit o adevarata armata. Prin organizare similara celei militare, prin actiuni pe teren si prin functionarea tehnicii in scopul bunului mers la lucrurilor.
Cartea a aparut ca sa marcheze implinirea a 125 de ani de la infiintarea Depoului de Locomotive Buzau dar ea isi depaseste conditia de a fi pur tehnica si de interes local.
Pentru ca sunt putine asemenea intreprinderi care sa ilustreze asertiunea ca Romania a cunoscut si o dezvoltare industriala, cartea aceasta e cu atat mai importanta. E o piesa dintr-un puzzle urias care asteapta inca sa se ajunga la imaginea finala. E scrisa din dragoste pentru ceeace inseamna transportul pe calea ferata, pentru oamenii a caror viata a fost adanc influentata de acest angrenaj. Mai ales din dragoste de oameni. Unul dintre autori, sufletistul Daniel Andrei, povestea despre mecanicul de locomotiva care, desi fusese pensionat,continua sa plece zilnic cu noaptea in cap, cu sufertasul pregatit de sotie, intorcandu-se tarziu de pe unde o fi colindat, casi cum ar fi venit dintr-o cursa cu trenul, numai si numai din jena de a marturisi ca pentru el conducerea unii tren luase sfarsit.
Statutul de ceferist a insemnat un blazon. Accesul in \”casta\” a echivalat cu o recunoastere a unor merite. Munca a fost dintotdeauna grea si cu o responsabilitate asumata. Acelasi Daniel Andrei povestea despre atitudinea mecanicului de locomotiva care ajungea uneori sa faca gesturi care acum nu sunt accesibile decat unui grup care-si uneste fortele, totul din constiinta ca eforturile sunt obligatorii cand e vorba de atingerea unui tel.
Toate acestea au venit in timp, prin acumulari succesive, prin zbucium si framantari.
Iar autorii se apropie de subiectul punctual al cartii pornind de la o imagine de ansamblu, urmand istoria caii ferate din Romania , numai buna de citit de-a lungul unui fir cursiv.
Emotionant sa vezi o pagina din Mersul trenurilor editia 1870. Si asa apare pe harta feroviara Buzaul, prin linia Galati-Braila-Buzau-Ploiesti-Bucuresti, in concesiunea Stroussberg. Oras amplasat strategic, lajumatatea distantei acestei linii, era solutia ideala pentru alimentarea cu apa si carbuni. Apar planurile, apar constructiile iar de Buzau este legata o premiera: la 30 octombrie 1881 s-a inaugurat in prezenta familiei regale prima linie ferata studiata, proiectata si construita de ingineri romani: Buzau-Marasesti. Aceasta data e considerata ca fiind aceea a desavarsirii unirii principatelor si pe planul comunicatiilor. Si de aici dezvoltarea, un lung sir de lucrari si mai ales de oameni printrecare se remarca Anghel Saligny. Minutiosi, autorii trec apoi la parcul de locomotive. Astfel, primele 13 au fost cumparate dela guvernul rus dupace acesta le folosise pe teritoriul romanesc in timpul razboiului de independenta. Fabricate in 1977, ele capatau de-acum fiecare cate un nume de rezonanta: Unirea, Independenta, Soimul, Sageata, etc
Din documente s-a reconstituit fiecare pas, de la dezvoltarea depoului si pana la transferul locomotivelor la alte depouri si casarea lor in interbelic.
Parcul de locomotive creste si se innoieste, de-acum intervine dezvoltarea umana: scolarizare si perfectionarea personalului care sa deserveasca zona. Razboiul pustieste dar si cei retrasi isi fac datoria. In carte putem admira scrisul frumos, inspiritul epocii, al unui mecanic de locomotiva care si-a indeplinit misiunea si la Depoul Debretin atunci cand armata romana a trebuit sa rezolve tulburarile bolsevice din Ungaria anului 1919.
Se vorbeste apoi despre dobandirea de catre CFR a unei autonomii care a fost legiferata in 1929, despre aplicarea unui program coerent gandit de Alexandru Cottescu in vederea modernizarii parcului de locomotive. Sunt prezentate numeroasele tipuri de locomotive care au deservit si Depoul Buzau, folosite pana hat tarziu, casate chiar si in 1980. Constructii si modernizari, apoi din nou pagini rezevate scolilor de specializare, scoli cu o programa bogata. Dupa stagiu, personalul de locomotiva si cu functii de raspundere in siguranta circulatiei, urma sa depuna un juramant de cedinta fata de tara si de rege.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial multi angajati ai depoului au fost detasati in Basarabia si teritoriile controlate de armata romana, conform uzantelor in timp ce in tara \”transporturile feroviare au fost subordonate intereselor de razboi germane, inclusiv prin restrangerea consumului intern de pacura la locomotiveleproprii in schimbul carbunilor adusi din Silezia\”.Este descris si un gest curajos din 27 august 1944 cand a fost dejucat un plan german.
Impunerea comunismului a insemnat si dizolvarea societatilor particulare de cale ferata, nationalizarea patrimoniului acestora. Iar uzinele din Bucuresti si Resita, care au produs numeroase locomotive de forta, au trecut sub comanda sovietica, pe cand CFR si-a pierdut autonomia.
La Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Sibiu se mai poate vedea un super-tender realizat la Resita, integral prin sudura, o realizare de exceptie, menita sa asigure autonomia locomotivelor pentru trenuri expres Bucuresti-Constanta, fara oprire pentru realimentare.
O alta, salvata de la casare, locomotiva produsa la Malaxa, desi retrasa din circulatie, a functionat ca generator de abur pentru incalzirea halei circulare si a depoului pana in 2002.
Ultima locomotiva cu abur a fost fabricata la Resita in 1959, a inceput epoca motorului Diesel sau electric.
Fiecare timp tehnic a avut si oameni capabili sa inventeze si sa imbunatateasca performantele. Autorii tin sa aminteasca pe inginerul Theodor Dragu care, printre altele, a optimizat spectaculos functionarea locomotivelor dupa ce a observat ca pulverizatoarele originale aveau inconveniente.
Asa cum autorii tin sa sublinieze ca mandria transporturilor turistice feroviare, o locomotiva cu abur reconditionata la Cluj are multe de datorat celor care au ingirijit-o zeci de ani la Buzau, trebuie sa mentionam si perpetuarea calitatilor tehnice si morale ale celor din depou. Astfel incat fiecare generatie de locomotive a avut parte de intretinere si modernizare.
Cu dragoste pentru locomotive, cu constiinciozitatea lucrului bine facut.
Asa cum Daniel Andrei amintea despre un mecanic ingenios care a descoperit ca daca pune pachetul cu mancare de acasa intr-un anumit punct din locomotiva, acesta se incalzeste asa cum trebuie, drept care constrcutorul a modificat proiectul spre a face loc si instalatiei de incalzire a mancarii.
O legenda? Cu certitudine, nu! O realitate bine documentata.
[*] \”Depoul Buzau, repere in timp\”
Radu Bellu, Mihai Stefan, Daniel Andrei, Adrian Oprisan
2007