Originile cuvântului “cravata” se spune ca deriva din “limba croata” de la mercenarii croati ajunsi în Franta spre anul 1635, care se distingeau datorita fularului pe care-l purtau în jurul gâtului. Mai exista si alte atestari anterioare razboiului de “Treizeci de ani” si chiar din anul 1590, când un autor italian desena sub termenul de “cravata” o esharfa purtata de legionari, printre altele, pentru a se proteja de frig.
Introducerea cravatei de fapt a aparut în timpul razboiului de Treizeci de Ani, când ofiterii francezi s-au molipsit rapid de fularele croate, mai practice la tara si de asemenea elegante, atunci când cravata era ornamentata de dantele sau de ciucuri.
Primele cravate din secolul XVIII au fost deseori alcatuite din tesaturi fine, matase sau bumbac, numite “batiste sau mousseline”, deseori bordate cu dantele la extremitati, uneori în întregime din dantela pentru cele mai luxoase ocazii. Aceasta esharfa se înfasura în jurul gâtului, odata sau de doua ori, apoi se înnoda în fata lasând sa atârne ciucurii sau dantelele, ornamente care atrageau o mai mare atentie. Sub Ludovic al XIV-lea aceasta esharfa era compusa din panglici multicolore care se înnodau.
În 1692 a aparut o noua forma de cravata, cu ocazia bataliei de la Steinkerque (Belgia) între Belgia si Olanda, împotriva trupelor lui Guillaume III d’Orange contra armatei condusa de maresalului de Luxemburg. Voltaire, în cartea intitulata “Le siècle de Louis XIV”, scria: Barbatii purtau atunci cravate din dantela, pentru care îsi acordau destul timp si grija ca sa fie perfecte. Printii, se îmbracau destul de grabiti pentru lupta, punându-si cravatele cu neglijenta în jurul gâtului, iar femeile purtau ornamente cu aceleasi ornamente ca ale barbatilor, numindu-le „steinkerques”.
Principiul „steinkerque” consta din mai multe fâsii, care se adunau într-un nod simplu, apoi una din fâsii se trecea în butoniera de la vesta – de obicei a sasea butoniera – aceasta depinzând de numarul butonierelor vestei. Folosirea steinkerque s-a extins pâna la sfârsitul domniei lui Ludovic XIV, aparând apoi sistemul”stock”, format de dreptunghiuri din musseline alb care se înfasurau strâns în jurul gâtului, lasând sa atârne o portiune pe piept, care cu o agrafa se prindea de camase. Moda Stock, nu avea franjuri – si nu cadea pe camase mai jos de piept, impunându-se în acelasi timp cu „jabot”-ul, care era împodobit cu dantelarie. Stock-ul avea un defect major si anume faptul ca era asa de strâns în jurul gâtului, încât incomoda miscarea capului cu usurinta, precum si respiratia. Pe de alta parte, stock obliga persoana sa tina capul sus si drept, motiv pentru care a fost adoptat de majoritatea armatelor europene, dar de culoare neagra (vezi foto).
În mijlocul secolului XVIII, odata ce peruca cu par lung a fost înlocuita de “cadogan” (conf. numelui generalului englez CADOGAN) în lb .franceza “catogan”, ce consista într-un nod la ceafa în jurul parului. Englezii au inventat “solitarul” o panglica de culoare neagra care era trecuta sub jabou, dupa ce înconjura gâtul pe dedesubtul stock-ului, cu scopul de a mentine parul la ceafa. Cravata cea mai cunoscuta în secolul XVII, considerata ornament indispensabil al „smecherilor”, „destrabalatilor”, adusa la moda de ducele De Fronsac si printul De Ligne, cravata purtata de Valmont în filmul “Liaisons dangereuses” al lui Stefan Frears.
În secolul XIX, sub Revolutia franceza, cravata a facut obiectul unor judecati contradictorii. Pe de o parte, unii ca Jean-Paul Marat, om politic francez, considera cravata ca simbol al aristocratiei, la fel ca si pantalonii si ciorapii de matase, asa cum purta Robespierre si Danton, întotdeauna impecabil îmbracati. Dupa 28 Iulie 1794, ziua revolutionarilor care a condus la caderea lui Robespierre, se raspândeste moda “chou” (forma de varza), zisa de asemenea “cravate à la Garat” dupa numele celebrului comedian al epocii. Cravatele în acest gen erau imense, foarte voluminoase, multicolore si în dungi, înnodate sub barbie.
Englezii în schimb, au urmat panta inversa, cravata ramânând alba. George Brummel, considerat „dandy” englez (1778-1840), supranumit si „Regele modei”, a inventat cravata de culoare alba, scrobita cu amidon, lansând în moda nodul complicat, dar niciodata extravagant, necesitând o adresa si un calm infinit. Totusi, când a murit în 1840, o controversa a declansat revolta între partizanii “cravatei albe si a celor cu cravata neagra”. Aceasta din urma, cravata neagra, s-a impus, iar Alfred d’Orsay a lansat moda cu cravata neagra în Franta. A fost considerata „vârsta de aur a cravatei”. S-au publicat manuale asupra artei cravatei si H.Balzac nu a dispretuit deloc genul, dimpotriva. S-au repertoriat mai mult de 100 de tipuri de noduri de cravate, calculate fiind însa numai cele vândute. Odata cu aparitia cravatei au aparut si accesorile, gen „ace de cravata”, unele alcatuite din metale pretioase, incrustate cu pietre pretioase, monograme, care se purtau (si se poarta, revenind la moda), implantate în nodul cravatei, altele sub forma de „clama”, din diferite materiale, pretioase sau nu, cu diverse incrustatii, care se aplica la mijlocul cravatei clasice, de tip modern.
În secolul precedent si actual, dupa aparitia portului cravatei în mod obligatoriu în unele departamente de stat sau particulare, dat fiind dificultatile nodului si a diferitor accesorii, a aparut cravata tip ”Régate” adevaratul stramos al cravatei actuale, aparuta de altfel în acelasi moment cu nodul tip “papillon” (fluture) modern si astazi, în special la ocazii de gala, ceremonii, cu costum-jacheta tip frac (haina neagra de ceremonii, partea din fata scurta pâna la talie, iar spatele despartit în doua, cu prelungire pâna la nivelul genunchilor). LANGDORF, fabricant de cravate-papillon din New York, a avut ideea în 1924 ca tipul “papillon” materialul, sa fie taiat în diagonala pentru a simplifica înnodarea, de altfel o inventie care a dat cravatei aspectul actual.
Cravata obisnuita din zilele noastre, va fi considerata în 1980 dupa unii, respectiv Statele Unite, ca un exemplu anacronic, simbol al conformismului traditiilor în birouri si în mijlocul oamenilor de afaceri, constituind un simbol de profesionalism „afectat”, „snob”, motiv pentru care în Statele Unite s’a autorizat ca aceste cadre sa nu mai poarte cravata în ziua de Vineri, ajunul week-end-ului – FRIDAY WEAR.