Facultatea de Silvicultură din Braşov, al cărei absolvent sunt, mi-a permis să organizez în seara zilei de 16 octombrie 2003 într-unul din amfiteatrele sale o dezbatere cu tema Lipsa respectului faţă de legalitate – cauză majoră a mizeriei din societatea românească. La ora anunţată veniseră trei cadre didactice ale facultăţii (toţi trei aproape de vârsta pensionării), un profesor de liceu şi cca. 40 studenţi. După cum anunţasem în prealabil, am prezentat un caz grav de braconaj la vânătoare muşamalizat în mod scandalos precum şi cadrul social local care îl explică în bună măsură (am citit textele din anexă şi le-am completat cu câteva amănunte).
Printre altele am relatat discuţia purtată cu un tânăr localnic în vara anului curent, la un an după ce VIP-ul local fusese prins la braconaj. Mergeam ca turişti împreună cu fiul meu cu rucsacii în spate pe un drum dintr-o vale puţin circulată. Tânărul localnic care nu ne cunoştea păzea o turma mică de oi şi când am ajuns în dreptul lui ne-a invitat să ne oprim şi să stăm puţin de vorbă. După câteva fraze convenţionale l-am întrebat dacă ştie şi el ceva despre cazul de braconaj respectiv. Răspunsul pe care l-am primit a fost în esenţă următorul: Persoana în cauză a putut fi prinsă în flagant delict pentru că îşi făcuse obiceiul să braconeze foarte des, practic fără fereală, însoţit de alţi câţiva localnici – cei mai răsăriţi ca vânători, ceilalţi ca gonaci. Cineva a “ciripit”… Lumea din zonă vorbeşte că după ce a fost prins în flagrant VIP-ul ar fi cheltuit foarte mulţi bani pentru “a scăpa”… Dar mie nu mi-e ciudă pe el. Mi-e ciudă pe mine că nu pot face ca el! – a concluzionat tânărul.
După ce am relatat acest episod m-am referit la contextul social – politic general care este, după părerea mea, de asemenea grăitor. Apoi i-am invitat pe cei prezenţi să-şi spună părerea. La începutul celor câteva minute de tăcere apăsătoare care au urmat aproape jumătate dintre studenţi au părăsit în grupuri mici sala. Apoi unul dintre cei rămaşi (student în anul II) s-a ridicat şi a cerut permisiunea să facă la tablă un desen ajutător pentru a putea explica mai uşor ce vrea să spună (desenul respectiv este reprodus în figura alăturată).
Comentariul studentului a fost în esenţă următorul: în principiu omul simplu (şeful de ocol) nu se poate opune corupţiei pentru că are o familie de hrănit. În cazul particular prezentat de mine şeful de ocol şi-a putut permite să protesteze ieşind anticipat la pensie, dar dacă nu s-ar fi putut pensiona ar fi trebuit să tacă – e mai mult ca sigur că ar fi tăcut. Şeful de ocol care a cerut pensionarea anticipată nu merită admiraţie, pentru că e sigur că dacă nu făcea acest pas ar fi fost demis sau persecutat. Mie îmi este uşor să vorbesc pentru că am domiciliul în Germania, dar cei care trăiesc în ţară trebuie să suporte nedreptatea pentru a putea supravieţui…
Nici unul dintre cei care au luat cuvântul ulterior (au vorbit doar studenţi şi profesorul de liceu) nu a exprimat o părere radical diferită de cea a primului student. Concluzia dezbaterii a fost că nici unul dintre cei prezenţi nu poate concepe că s-ar putea angaja să încerce să sensibilizeze opinia publică asupra problemelor grave sesizate de mine.
Cred că orice om care cunoaşte cât de cât viaţa studenţească din România contemporană poate confirma că majoritatea covârşitoare a studenţilor consideră consumul de bunuri ca fiind ţelul suprem al existenţei. Majoritatea lor au preocupări culturale de nivel submediocru şi extrem de puţini se revoltă când aud manele sau cântece populare din folclorul postrevoluţionar care transmit mesaje de genul:
Banii se pot face chiar şi fără şcoală
Cu mult tupeu şi cu vrăjeală.
(am reprodus refrenul unui cântec interpretat de un îndrăgit cântăreţ de muzică populară bănăţeană, cântec difuzat în repetate rânduri de posturi de radio şi televiziune din Timişoara)
Anexa 1
(text prezentat în cadrul simpozionului internaţional Pro silva – Timişoara 1998)
În raportul întocmit în urma activităţii pe care am desfăşurat-o în vara anului 1997 în Parcul Naţional Retezat arătam că există două cauze majore care generează anomaliile sesizate: carenţele legis¬lative şi carenţele administrative. Prin promulgarea Legii Ariilor Protejate carenţele legislative vor fi probabil înlăturate, dar sunt convins că această lege nu va spulbera în mod automat şi carenţele administrative .
Atâta timp cât un procuror îşi permite să pescuiască ziua în amiaza mare fără autorizaţie într-o zonă în care pescuitul este interzis, în imediata apropiere a autoturismului său care este parcat la marginea celei mai circulate străzi din parcul naţional, atâta timp cât respectivul le vorbeşte dispreţuitor angajaţilor ocolului silvic atunci când este somat să plăteascä amenda a cărei valoare nu ar reprezenta nici dublul taxei zilnice de autorizaţie
Atâta timp cât patronul unui autoservice pescuieşte cu regularitate fără autorizaţie în zone de pescuit interzis şi în timpul perioadei de prohibiţie însoţit de un pădurar care este finul său, atâta timp cât îşi permite ca după o astfel de partidă de pescuit să dea de băut câte o bere mai multor angajaţi ai ocolului, pe care i-a întâlnit întâmplător, în timp ce el bea un cocktail de şase ori mai scump afirmând cu emfază că nu poate fi pedepsit pentru că directorul direcţiei silvice judeţene este clientul său
Atâta timp cât administratorii unei cabane care a aparţinut fostei Gospodării de Partid afirmă că ei fac legea în cea mai importantă vale din parcul naţional şi atâta timp cât îşi permit să-l ameninţe pe şeful de ocol în sediul unui canton silvic că va avea de suferit dacă va îndrăzni să îl mute disciplinar în alt canton pe pădurarul corupt care le permite lor şi altor V.I.P.-uri să braconeze
Atâta timp cât soţia acestui pădurar corupt, care administrează cea mai solicitată cabană silvică din parcul naţional, împarte sistematic oaspeţii în două categorii distincte: muritori de rând şi oameni importanţi, tratându-i în consecinţă
Atâta timp cât directorul direcţiei silvice judeţene tolerează şi încurajează neregulile arătate anterior, considerând că parcul naţional reprezintă propria sa feudă
Atâta timp cât subordonaţii corecţi ai directorului nu îndrăznesc să ia atitudine împotriva abuzurilor sau să le semnaleze Bucureştiului de teama represaliilor, atâta timp cât aceşti subordonaţi invocă drept scuză pentru liniştirea propriei conştiinţe pretextul conform căruia administraţia silvică ar avea o structură cvasimilitară
Atâta timp cât cel care îndrăzneşte totuşi să sesizeze ministerul e considerat naiv (sau poate chiar idiot) pentru simplul motiv că în pădurea românească există alte nereguli mult mai grave
Atâta timp cât se continuă obiceiul comunist de a mătura ograda doar în ajunul sosirii oaspeţilor importanţi – mă refer nu doar la evacuarea gunoaielor
Atâta timp cât aceste anomalii vor persista, silvicutura românească va continua să fie o faţetă reprezentativă a societăţii româneşti contemporane.
În final vă invit să meditaţi asupra următoarei fraze, care consider că redă paradoxul silviculturii româneşti:
Comportamentul personalului silvic determină modul în care acesta este receptat de societate: administratorul pădurii poate fi perceput ca om al legii – nebun, sau ca vătaf de vânătoare corupt – om de treabă.
Anexa 2
Sesizare adresată Regiei Naţionale a Pădurilor (octombrie 2003)
După ce am participat la lucrările de amenajare (culegerea datelor de teren necesare întocmirii planului decenal de lucrări silvice) a Ocolului Silvic Retezat desfăşurate în 1996, am întocmit un studiu în care am demonstrat că datorită specificului (climatic) al zonei, pentru a putea contracara eficient efectele presiunii antropice asupra mediului, se impune suplimentarea sezonieră a personalalui silvic în perioada estivală.
În vara anului 1997 în timp ce lucram ca angajat sezonier al DS Deva, având printre atribuţiuni şi controlul activităţilor desfăşurate în Parcul Naţional Retezat, am sesizat faptul că o serie de personalităţi locale sfidează legea (pescuind cu seninătate la vedere fără autorizaţie în zonă interzisă) şi că o parte a personalului silvic tolerează şi chiar încurajează această stare de fapt. Am constatat însă că există şi silvicultori nemulţumiţi de această situaţie. Şeful OS Retezat, dl. ing. Toniutti Guido, mi-a recomandat chiar să întocmesc un raport către DS Deva în care să subliniez neregulile constatate. Atunci când conducerea DS Deva a etichetat demersul meu ca pe o obrăznicie, atât dl. ing. Toniutti cât şi dl ing. Brătianu de la DS Deva m-au încurajat să prezint raportul mai departe pe scară ierarhică la Bucureşti. Bucureştiul nu a luat însă nici o măsură, întrucât s-a considerat – probabil în mod justificat – că în silvicultura românească îşi aşteaptă rezolvarea alte probleme mult mai grave.
Conform aşteptărilor, în vara următoare DS Deva a refuzat să mă reangajeze sezonier. În septembrie 1998, cu ocazia unui simpozion internaţional Pro silva desfăşurat la Timişoara am hotărât să ofer participanţilor (chiar fără acordul organizatorilor) un text conţinând concluziile mele referitoare la realitatea constatată în Parcul Naţional Retezat şi o meditaţie referitoare la rolul silvicultorului în societate: Atitudinea personalului silvic determină modul în care acesta este receptat de societate. Administratorul pădurii poate fi perceput ca om al legii (nebun) sau ca vătaf de vânătoare corupt (om de treabă).
În vara lui 1999 în calitate de simplu cetăţean am constatat în PN Retezat din nou o serie de nereguli şi le-am semnalat în două articole care au fost publicate în Pădurea noastră.
Din 1997 am revenit în fiecare an de câteva ori în Retezat păstrând o legătură amicală cu dl. ing. Toniutti. Din 1 decembrie 2002 domnia sa nu mai este şef de ocol. Cred că se impune o analiză a motivelor care l-au determinat să se pensioneze anticipat pe acest om care şi-a dedicat întreaga carieră ocrotirii zonei din care provine, continuând activitatea tatălui şi bunicului care au fost tot aici paznici de vânătore. Motivul invocat în cererea de pensionare au fost problemele de sănătate. Acesta corespunde realităţii, cu precizarea că aici sunt incluse cu o pondere deloc neglijabilă problemele psihologige cu care este confruntat un silvicultor onest în România postcomunistă.
Un funcţionar conştiincios întâmpină numeroase dificultăţi când îşi face meseria într-o societate în care respectul faţă de lege constituie mai degrabă excepţia decât regula în mentalitatea şi comportamentul cetăţenilor, dar şi mai dureroasă este constatarea că un caz brutal de încălcare a legii, în care infractorul este surprins în flagrant delict la braconaj cu arma, se încheie cu achitarea acestuia şi cu umilirea personalului silvic care a avut îndrăzneala de a încerca să îngrădească DREPTURILE unui baron local. Triumful LEGII: unul dintre pădurarii care au participat la acţiunea de prindere în flagrant a VIP-ului local a fost ulterior gonit de către acesta dintr-un local public care îi aparţine, pentru că şi-a permis să vrea să consume pe bani din salariul său modest de slujbaş al statului o bere acolo, pe proprietatea domnului pe care îl ofensase.
Presa locală a relatat despre acest caz de braconaj muşamalizat în mod scandalos. În opinia d-lui. ing. Toniutti, VIP-ul respectiv şi modul în care a fost soluţionat cazul de braconaj în care acesta a fost implicat ar trebui să intre în atenţia Parchetului Naţional Anticorupţie. Cred că de această dată situaţia este suficient de gravă pentru ca Bucureştiul să ia atitudine. Regia Naţională a Pădurilor nu poate interveni direct în treburile justiţiei, dar are obligaţia morală de a provoca o discuţie publică referitoare la acest caz.
ing. Gheorghe Cionoiu