sînt ziduri de carne şi piele şi-n ele se ascunde iubire, viaţă, vis, tristeţe şi râs nebun. Nu căuta să afli
tainele de după zid! Ele se dezgolesc doar ochiului ales! Ele se spun doar urechii aplecate-n taină!
Sînt ziduri cucerite-n turnir, cu miros de sânge şi durere întinsă pînă la glie. Dar când lumina
dimineţii le primeneşte, ele strălucesc curate şi falnice.
Sînt ziduri de catedrală cu ogive de ochi şi altare în inimă.
Sînt ziduri cuib în care oul păzit e cu străşnicie.
Sînt ziduri dichisite de-ţi fură privirea, te omorî căţărîndu te şi nimic în spatele lor!
Sînt ziduri ruină! Doar menestrel cu lăută le vede frumustea goală. Inima lui se nfioara, buza lui cânta.
Sînt ziduri spoite cu var! ele păstrează încă urma bidinelii.
Sînt ziduri albastre. Te ciocneşti în ele crezând că te înalţi spre cer.
Şi eu sînt un zid, uneori cetate, uneori capela mică pentru rugaciune tăcută.
Şi eu sînt!