Acesta nu este un poem! veţi zice.
Este un eseu, este proză.
Vă dau dreptate.
Dar viaţa însăşi este o proză!
Poezie este doar primăvara,
La grădiniţă, de mână cu Anna.
A uitat poezia şi a-nceput să plângă
Alergând în braţe la mama.
Nu ne vor ierta părinţii, de prin iernile lor,
Dacă vom îngropa primăverile noastre
Alături de celelalte anotimpuri.
Aşa cum trec anii,
Primăverile noastre devin tot mai scurte, mai reci.
Încep mai târziu, se sfârşesc înainte de vreme.
Doar câteva zile fără zăpadă; şi dacă se pierd…
De mână cu Anna, primăvara începe brusc în ianuarie
Şi continuă caldă, din ce în ce mai frumoasă,
Până în decembrie, târziu.
Feerie, şirag de versuri colorate
Înşirate în jurul gâtului său.
Minunata!!!