caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Ultima carte a lui Crin

de (26-2-2014)
12 ecouri

 
Antonescu a înţeles! Tardiv şi destul de stângaci… A înţeles că îşi joacă viitorul politic şi pe cel al liberalilor dacă mai rămâne în cârdăşie cu PSD, într-o guvernare cu reflexe avortone.

Prin ieşirea din cărdăşia cu socialiştii domnului Ponta şi aducerea în prim plan a primarului de la Sibiu, şeful liberalilor a ales să fie port-drapelul lui Johannis la Preşedinţie. Căci, nici Antonescu şi nici PNL nu mai au altă variantă. Johannis este omul momentului. În felul acesta, şeful liberalilor încearcă să îşi salveze cariera. Nu se va mai face de ras în postura de candidat ratat la fotoliul prezidenţial şi, dacă Johannis câştigă – ceea ce poate fi luat în calcul în mod serios –, atunci perpetua speranţă a liberalismului autohton îşi va conserva restul de carieră politică rămas şi, eventual, funcţia de preşedinte al PNL. Căci, nu-i aşa, el va fi fost cel care îl va fi susţinut şi promovat pe Johannis. Eventual…

Ceea ce se face că nu ştie sau pur şi simplu ignoră dl. Antonescu este că nici măcar frecventabilul Johannis nu poate, însă, câştiga lupta pentru Palatul Cotroceni – repet, în cazul deloc improbabil în care va candida -, bazându-se doar pe bazinul electoral propriu. Singura varianta de lucru fezabilă poate fi colaborarea firească şi naturală cu celelalte partide de dreapta. La rândul lor, acestea au o carte extrem de bună de jucat pe mâna sobrului şi foarte bine cotatului în opinia publică, domn Johannis. Iar Traian Băsescu a trimis deja mesaje pozitive în ceea ce-l priveşte pe germanul de la PNL… Şi, nici Ponta nu s-a lăsat mai prejos, doar-doar o mai şubrezi un pic poziţia crinului.

Dar…

Un asemenea format în care PDL, PMP şi PNL (alături de alte partiduleţe şi veleităţi…) ar conlucra pre-electoral şi, de ce nu, post electoral (mai ales în cazul unei victorii la Preşedinţie), poate extrem de uşor să saboteze poziţia politică a domnului Antonescu. Iată de ce. Intrat la guvernare alături de PSD – în contradicţie cu orice valori moral-politice, doctrinare sau istorice liberale, ieşit, apoi, de la guvernare exact atunci când, pur matematic, PNL avea mai multă nevoie de accesul la pârghii guvernamentale şi resurse financiare – fiind în plin an electoral (ceea ce a frustrat enorm teritoriul, văduvit astfel de finanţare), exclus fără doar şi poate din cursa pentru Palatul Cotroceni, deţinător al unei pleiade de minimalisme etice care i-au ştirbit de-a lungul timpului credibilitatea (promisiunea încălcată că va ieşi din politică e doar unul dintre derapaje…), domnul Crin Antonescu nu cred că mai are cum să joace vreun rol strategic important într-o viitoare ecuaţie de Dreapta. Amatorismul entuziast, dublat de un orgoliu încrâncenat nu pot ţine loc de gândire politică, dle Antonescu!

Cu un PDL care îşi arogă poziţia de lider al Opoziţiei, cu un Traian Băsescu care va fi pe baricadele leadershipului noii logici politice, cu un Mihai Răzvan Ungureanu gata să îşi marcheze cu pregnantă locul în noua echipa şi cu un PSD care va pune tunurile pe fostul aliat pentru a-şi întări poziţia relativ precară în care a fost lăsat, marja de manevră a actualului lider al liberalilor se va restrânge extrem, extrem de mult. De fapt, este foarte posibil că o asemenea trecere în irelevanţă să fi început deja să se producă, odată cu aducerea în prim plan a domnului Johannis. Şi asta nu pentru că mai mult decât posibilul candidat liberal la Preşedinţie ar fi un challenger declarat al şefului Senatului, ci pentru că pur şi simplu, volubilul Crin nu mai are ce cărţi să joace. A jucat cartea guvernării schimonosite şi a pierdut pe mâna proprie. A jucat cartea Preşedinţiei şi a crezut că mâna moartă din timpul suspendării lui Băsescu o să îi asigure postul. A jucat în final cartea controlului partidului, care era gata să se răzvrătească, şi l-a adus în faţă pe Johannis pentru a păstra un orizont de aşteptare pozitiv în încercarea aproape disperată de a-şi păstra locul în PNL. Cât despre cartea coagulării Dreptei, în virtutea căreia candidatul PNL să câştige prezidenţialele, Crin nu mai are nimic în plus de oferit celorlalţi jucători. Şi nici alte mize nu mai sunt până în 2016! Les jeux sont faits, rien ne va plus!

Cum va ieşi din scenă Crin Antonescu? Nu ştim încă. Poate un congres extraordinar – greu de activat din punct de vedere statutar… Poate o formulă similară celei care a consfinţit ieşirea din scenă a lui Stolojan în favoarea lui Traian Băsescu… Poate pur şi simplu o trecere în silentio stampa provocată de anumite constrângeri… Vom vedea. Cert este că PNL împreună cu liderul său nu se simt prea bine, în ciuda declaraţiilor festiviste din ultimele ore. Iar punerea sub lupa DNA a lui Ruşanu şi Chiţoiu fac jocul şi mai puţin agreabil pentru urmaşii Brătienilor şi cu atât mai lesne de jucat pentru PDL şi PMP. Mă întreb, oare cum ar fi să avem un preşedinte liberal şi un premier de la PDL…? Poate ne explică la un moment dat domnul Traian Băsescu…

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (26-2-2014 la 15:48)

    Amin!

    O evaluare nepartizană a situaţiei politice din ţară, face bine în acest moment, şi sugerează subtil nu numai o posibilă evoluţie de pe scena politică românească, dar şi o cale de urmat pentru diversele curente mai mult sau mai puţin politice, sau pur economice, din ţesătura încâlcită a relaţiilor existente atat la suprafaţă, cât si acelora din subteran.

    Un factor nementionat de stimabilul Domn Daniel Uncu este pierderea de voturi a PSD-ului în viitorul apropiat, datorită reasocierii la putere (pentru a câta oară?) cu UDMR-ul, un balast real care, prin poziţia centrifugă a acestuia şi susţinerea tacită sau chiar evidentă a ungurimii de la noi care vor să plece cu teritorii cu tot (o idee fixata in subconstient, de frica repetarii istoriei!) spre ţara vecină, va marca o creştere a nationalimului patriotic şi în consecinţă va constitui un atu serios pentru opoziţie!

    Şi pe lângă posibilele rocade şi combinaţii între oamenii politici de la varf- de sex masculin, se întrevede ca o posibilă alternativă la preşedinţia României, o candidată -femeie, care va beneficia de o susţinere masivă din partea electoratului feminin, şi nu numai.

  • Uncu Daniel: (27-2-2014 la 05:55)

    Sunt, inca, nelamurit in legatura cu posibil candidatura a dnei Udrea, mai ales in eventualitatea in care un Johannis la Presedintie din partea Dreptei unite (vom vedea ce va insemna aceasta „unire”) schimba total jocul. Vad mai degraba un Johannis la Presedintie cu un Basescu premier. Sau, ar mai putea functiona tandemul MRU la Presedintie, cu Johannis prim ministru.

    Pe de alta parte, sunt destul de sceptic in capacitatea electoratului autohton de a accepta un presedinte-femeie, ceea ce cred ca o va scoate din carti pe dna Udrea inca din etapa de evaluare a sanselor pre-electorale.

    In ceea ce priveste UDMR-ul, Ponta nu avea incotro decat sa ii coopteze la guvernare ca sa isi pastreze o relativa majoritate parlamentara. Dar, cu noul Partid Reformator Liberal al lui Tariceanu – care, se pare, a atras 30 de parlamentari liberali si 14 organizatii judetene – ce va ramane in USL, Ponta rasufla un pic mai linistit in Parlament…

    Tariceanu sa cocheteaza serios cu Presedintia – de fapt, a si declarat acest lucru. Ar fi extrem de interesant sa avem o batalie intre doi-trei liberali. Pur matematic ar fi Predoiu de la PDL (fost PNL pana in 2008), Johannis de la PNL si Tariceanu, fost presedinte al PNL si actual presedinte al PRL. Daca o mai luam in calcul si pe Elena Udrea, am avea 4 prezidentiabili in acest moment, toti de sorginte liberala!

  • Stefan: (27-2-2014 la 11:08)

    Crin Antonescu este deja „istorie” !

    Marea problema a liberalilor este legata doar de modalitatea indepartarii actualului presedinte. Lucru greu de realizat deoarece Crin Antonescu a fost ales de catre Congresul P.N.L. Nu este exclusa posibilitatea ca la viitoarele alegeri PNL in frunte cu Crin Antonescu sa piarda intrarea in Parlament. Aceasta ipoteza este din ce in ce mai vehiculata si capata greutate in contextul revenirii in „politica mare” a lui Calin Popescu Tariceanu. Calin Popescu Tariceanu este un liberal autentic care are sustinere atat in Tara cat si in strainatate.

    Sustinerea politica pe care Calin Popescu Tariceanu o va dovedi electoratului va fi piatra de moara atarnata de picioarele lui Crin Antonescu.

    Ori de gatul acestuia… depinde cum priveste fiecare om lucrurile.

  • Sfartz Pincu: (27-2-2014 la 12:41)

    CPT-nu are nici o şansă la Preşedinţie!

    E suficient ca în campania electorală să fie amintită vânzarea către un SRL de apartament a celor 20 miliarde de m.c. gaze din teritoriul marin, recuperat la Haga de la ukraineni! Nemaivorbind de ambiţiile nemăsurate din PSD, pentru unul de al lor.

  • Uncu Daniel: (27-2-2014 la 13:29)

    Evident, Stefan! Crin si-a incheiat cariera politica. Iar domnul Tariceanu are ultima tresarire de orgoliu si merge pe mana USL, ademenit de mirajul prezidentiabilitatii.

    Calculele sunt gresite, insa. Tariceanu are extrem de multe probleme de imagine si credibilitate – dl. Pincu a evocat una dintre ele. Apropierea lui de interesele masoneriei ruso-franceze o sa ii creeze mari probleme… In plus, stilul mult prea sobru, mult prea „elegant” si superior pe care il exerseaza nu prinde la romani. Iar perpetuare cardasiei cu socialistii lui Ponta nu va putea sa atraga acea parte a electoratului care acum este dezamagita de liberali in general si care, sub nici o forma, nu ar vota vreodata cu Stanga. Deci, CPT nu poate aduce voturi suplimentare la USL. Nu este un factor de coagulre a voturilor. Din contra.

    PNL insa, in cazul in care varianta Johannis iese castigatoare, va ramane in jocul politic la varf. Iar daca Johannis ar prelua ulterior sefia PNL, in acest caz partidul ar putea sa isi consolideze pozitia pe esichier.

  • Sfartz Pincu: (1-3-2014 la 04:08)

    CPT e acum „nici în car, nici în câruţā”.

    Pentru PNL, el va fi un „trădător”, iar PSD-ul nu i-a deschis nici măcar o ferestruică din partea de jos a uşii, făcută pentru trecerea unui câine!

    Dragnea a şi declarat că „PSD nu face alianţe cu persoane fizice!”, spunând că au propriul candidat. Deci Ponta – Preşedinte!

    Pe undeva România va avea de câştigat de pe urma lui „Ponta-Preşedinte”, dacā datoritā experianţzi lui in doctorate va fi tentat să copie ŞI o Constituţie mai bună, din Occident!!

  • Marco: (2-3-2014 la 13:22)

    Cu ascensiunea PMP, pare ca scena politica isi revine putin, ne vine speranta intr-o zi mai buna. Restul partidelor sunt gasti de interese in nici un caz formatiuni politice.

  • Sorin Paliga: (3-3-2014 la 19:06)

    Analiza ar putea fi considerată corectă, cu ceva note marginale, dacă mi se permite, mai ales că le-am spus [a se citi: scris] deja.

    Alianța PNL-PSD a fost, așa cum afirmam, o eroare, nu pentru că ar fi imorală, cum scrie autorul [ce înseamnă așa ceva în alianțele politice?], ci pentru că nu a luat în calcul evoluțiile previzibile, respectiv „încălecarea” PNL-ului de PSD, așa cum scriam recent („grupul decembrie 1989”).

    La conferința de presă de marțea trecută, Crin a apărut jubilînd, ca după o mare, imensă victorie, a improvizat rezonabil, a gafat pe măsură (de ex. „uite, de-al dracului, n-o să-i spun lui Ponta că m-am întîlnit cu Băsescu” etc.), „perle” lingvistice specifice mai degrabă unor circari politici, nu unui profesor de istorie. Nu am reușit să pricep de ce jubila ca după o măreață victorie. Un asemenea comportament denotă asul de pică în mînecă [?], informații confidențiale care îi dau credit [?] sau, pur și simplu, un bluff [cum înclin să cred].

    Crin face un gest tardiv într-un moment cînd, teoretic, nu trebuia să-l facă, îl putea face mai devreme, deși, evident, ieșirea PNL din USL și desființarea alianței nu reprezintă o surpriză, se vorbea de asta de ceva timp, insistent din decembrie. Relația Crin-Victor era cu totul alta în vara lui 2012, azi răsună a bocet.

    Este un an greu. Deși recesiunea pare a fi spre final, deși România pare a avea o neașteptată creștere economică, situația din Ucraina și alegerile parlamentare europene sînt momente mult mai importante. Vom asista la ascensiunea partidelor xenofobe europene și la accentuarea tendințelor centrifuge. Posibil însă ca Ucraina să-i mai trezească un pic pe europeni, să-i facă să priceapă că doar împreună putem învinge, în loc să bocească în piața publică „vai, Rusia nu e democrată” și alte asemenea bazaconii specifice războiului rece. Lumea se schimbă, este o lume mare și complexă.

  • Sorin Paliga: (3-3-2014 la 22:19)

    Post Scriptum. Am scris cele de mai sus înaintea consistentei discuții Antonescu-Gâdea de la Antena 3. Crin a fost mult mai sus decît mă așteptam, efectiv l-a pus repetat la colț pe agresivul Gâdea, eu zic că a cîștigat fără drept de apel.

    Încep să fiu convins că Antonescu știe detalii pe care eu cel puțin nu le știu, dedesubturi politice care încă nu au ieșit la iveală.

    Mă bucur că, deși tîrziu, și-a dat seama de trădarea PSD-ului, lucru pe care l-am spus încă din 2012, fiind consecvent împotriva alianței cu PSD, în ciuda aparenței sale de lucru bun pe atunci. S-ar putea ca PNL și Crin să fi mers pe o carte cîștigătoare, vom vedea. În orice caz, faptul că a rupt o alianță care nu trebuia făcută nu poate fi un lucru rău. În mod normal, guvernul Ponta ar trebui să cadă în parlament. Să vedem cum joacă politicienii noștri.

  • Daniel Uncu: (4-3-2014 la 13:09)

    A. Crin Antonescu nu a avut „o revelatie” tarzie referitoare la tradarea (?) PSD.

    Crin a stiut de la bun inceput ce face. In momentul in care te aliezi cu neo-comunistii nu o faci legat la ochi. In momentul in care anulezi istoria liberala si ignori orice logica doctrinara si intri intr-o cardasie imunda cu partidul lui Ion Iliescu, nu o faci in necunostinta de cauza. Atunci cand batjocoresti orice principiu moral si etic si denaturezi grotesc mandatul alegatorilor pentru a te alia cu Iliescu & Co. asta se numeste strategie politica asumata si perfect constienta! Sa fim seriosi. Antonescu s-a trezit in fata deplorabilei, nu-i asa, evetualitati in care ar fi putut sa scape complet PNL-ul din mana, in conditiile in care prezidentiabilitatea sa – din perspectiva USL – se ducea deja pe apa Sambetei. Si, brusc (!) si-a adus aminte ca e…liberal!!! Da’, brusc!!! Uraaaaa! Asa de brusc, ca imediat l-a adus pe Johannis. Daca nu ar fi tragic ar putea fi chiar comic…!

    B.”Tradarea” PSD !? Despre ce tradare discutam noi aici? PSD-ul tradeaza interesele poporului roman inca de pe vremea FSN-ului, apoi a FDSN-ului, PDSR-ului si pana la „gloriosul” PSD, inclusiv. Niciunul dintre derapajele morale, legale, constitutionale si istorice nu au fost suficient de grave pentru Antonescu pentru a realiza o alianta care i-a facut sa se invarta in mormant pe Bratieni. Absolut, niciunul! Antonescu „si-a dat seama de <> PSD”??? Nu, stimati domni! Si-a dat seama doar ca este in pericol sa isi piarda locul si rostul si partidul. Atat si nimic mai mult!

    C. Unica si firava solutie ramasa in portofoliul lui Crin este sa ramana in cartile unei formule politice de coagulare si cat mai aproape de un real prezidentiabil. Altfel, dispare din prim-planul politicii autohtone si pierde – daca nu cumva a pierdut, deja – sefia PNL.

  • Daniel Uncu: (4-3-2014 la 13:52)

    Cat despre „morala politica” ea este definibila astfel. Asa cum spunea Corneliu Coposu: „Facem orice compromisuri doriti, cu exceptia celor legate de valori si principii”. Un alt exeget si mare politician crestin-democrat, Luigi Sturzo, spunea, la randu-i: „orice educatie morala a vietii publice trebuie sa se sprijine pe o conceptie solida a politicii: a actiona altfel, insemna sa construiesti pe nisip”.

    Argumentul ca politica este imorala este minimalist si produce monstri – exact ceea ce se intampla in politica autohtona si nu numai!

    Personal nu achiesez la o atare paradigma.

  • Gabriela Munteanu: (13-3-2014 la 16:13)

    Ultima „carte”….
    ……..

    …am visionat ieri, 12 Martie 2014, via Internet -din pura intimplare, condusa de o reactie adversa antenei 3-.., „elucidantul” Interviu din 11 Martie, al Domnului Mihai Gâdea luat Domnului Crin Antonescu…

    Am vizionat acest Interviu, aseara, miercuri 12 Martie 2014, devenind din ce in ce mai „perplex”.., din ce in ce, cu mai multa stupoare.., surprinsa negativ, fiind, din ce in ce mai mult, pe masura ce se accentua vehementa cu care Domnul Crin Antonescu -total pe alaturi de MOTIVUL pentru care fusese invitat in Stidio, se transforma la fiecare INCEPUT de intrebare -nici una din incercarile jurnalistului, de a puna intrebarea in mod civilizat, nu s-a putut sconta si cu un final al acesteia..; doua cuvinte erau rostite si Interlocutorul izbucnea intr-un mod total inadecvat POZITIEI si LOCULUI.., cu un ATAC de VORBE si gesticulari, ce nu aveau legatura cu INTREBAREA, caci.., aceasta nici macar nu putuse fi PRONUNTATA… „Dezarmarea” omului jurnalist cuviincios, in fata unei asemenea „IESIRI”… DIN FIRE.., se citea FARA DOAR SI POATE.., pe fata acestuia
    (Interviul poate fi vazut de ORICINE) Transformarea fizica a Domnului Crin Antonescu.., starea psihica PE CARE O EMANA, trecind de la apatie la isterie… ce lasa auditoriului si spectatorului, mai de graba IMAGINEA unui „dulau” ce se parea ca a intrat in Studio, deja total hăituit si hărtuit.., ce se repede si-l ataca exact pe cel care nu dorea decit sa ii puna INTREBARI…. Intrebări la CARE -IN FATA PUBLICULUI-, ERA DATOR SA RASPUNDA DEMN SI DEMN DE UN ASPIRANT …. LA PREZIDENTIE…. Dar el VENISE in studio hăituit si hărţuit deja… De cine oare.. sau dece..?…

    ACEASTA este stupoarea mea… si pot spune chiar, ca am continuat sa visionez aceste MOMENTE oferite de domnul Crin Antonescu… cu inspaimintare..; inspaimintata fiind… de desfigurarea si disperarea unui OM… Un om, ce ar fi dorit -ca Politician-.., sa se viseze IN postura de a conduce O TARA si de A O REPREZENTA INTERNATIONAL… si in care.., INTELEG ACUM.., MULTI CETATENI simpatizanti cu Partidul National Liberal, ISI PUSESERA SPERANTA… si mai ales CA ACESTIA sa poata duce Romînia.., pe un drum, MAI BUN….
    Toata noaptea am revazut aceste scene si comentarii la acestea, ajutindu-ma sa ma dumiresc cu cele ce se petrec acum, pe plan politic, in tara. Tatal meu se daruise din anii 90-91, cu tot sufletul si cu ACTIVITATE de OM CINSTIT, Partidului Liberal -fiind chiar, la acele INCEPUTURI de VREME NOUA, alaturi de Domnul Coposu, in prima linie-. Nu a durat mult insa, si a urmat un „declin” al pozitiei partidului, iar virsta nu i-a mai permis sa se implice pentru cauza… Cele intimplate in aceste ultime doua zile de Martie 2014, mi-a adus aminte de acel timp si de MARILE SPERANTE, ale tatalui meu.

    Nu este un lucru usor de „digerat”… ASEMENEA realitati prin care TREC TOTI cetatenii Romîniei..; cu atit mai putin, de cei care ISI DORESC o Romînie IN ECHILIBRU POLITIC..!!!

    –NU cunosc televiziunea Romîna, Nu il cunosc pe Domnul Gidea decit(!) din Interviurile luate a trei vechi minunati Actori , pe care am avut fericirea sa ii mai vad, intimplator, cu ocazia acestor interviuri -oricum, mult mai tirziu decit data la care s-au petrecut acestea… Din acest motiv, cum spuneam mai sus, un comentariu auzit intimplator, ieri, 12 Martie 2014, referitor la acest Interviu, ce a avut loc Luni seara, 11 Martie, mi-a condus curiozitatea sa vad ce s-a intimplat… cautind sa gasesc inregistrarea acestuia.
    Asa am avut PRILEJUL sa il cunosc si pe Domnul C. Antonescu -Nume de care auzisem doar foarte vag, fara a avea implicit, cunostinte despre Personalitatea Domniei sale…
    De aceea, pentru mine nu este relevant „ce a fost” acest Domn, dar CUM S-A prezentat, ca PERSONALITATE, la acest interviu…. -DECENT si RESPECTOS din partea Domnului Mihai Gâdea, in incercarile sale de a lega o discutie, care ca Jurnalist are dreptul de a pune intrebari TAIOASE -ACESTA FIINDU-I ROLUL de DEFINITIE A PROFESIUNII, LA O TV DE INFORMATIE A POPULATIEI. ACEST MOD de a intervieva Politicieni ESTE in Occident DOVADA de Democratie „par excelence”(!)-, Domnul Crin Antonescu s-a DETRONAT…. SINGUR SI NESILIT DE… cel ce-l intervieva!

    Aceasta A ARATAT-O apoi, IN FATA PARLAMENTULUI… Mi-a parut rau deceea ce mi-a fost dat…. sa VAD… Cert este ca starea OMULUI Crin Antonescu, nu este cea care poate CONDUCE si, eu cred ca aceasta si-a dovedit-o INTÎI lui INSUSI, apoi a luat decizia decisiva. Timpul va alege….

    Intimplator am apelat azi si pagina „acum.tv”, unde tocmai am descoperit acest Articol, publicat in Februarie, de catre Domnul Daniel Uncu, anterior fiind Evenimentelor ce se petrec ACUM, dar ATIT DE ACTUAL, Autorul dovedindu-se UN FOARTE BUN ANALIST POLITIC. Apartenenta cetatenilor la un Partid politic, prin care se simt reprezentati este imperios necesara, pentru bunul mers al unei societati, dar OBIECTIVITATEA este la fel de IMPERIOS necesara, in ANALIZAREA EVENIMENTELOR.

    Va multumesc si va sint recunoscatoare pentru difuzarea Opiniei Dumneavoastra, Domnule Daniel Uncu!

    Va urez numai Bine si Sanatate la toata Lumea si PACE să fie cu noi si la noi si in toata Lumea!
    A Dumneavoastra,
    Gabriela Munteanu

    P.S. Domniile Voastre faceti politică si luati parte direct la ea; eu doar o simt… si nu-mi doresc decit ca Romînia să-si găsească echilibrul, PRIN CARE SA-SI PASTREZE DEMNITATEA SI INDEPENDENTA SI VALORILE.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Let It Go – Frozen – Alex Boyé/Lexi Walker (11 ani)

Let It Go – Frozen – Alex Boyé/Lexi Walker (11 ani)

Închide
3.148.112.29