… Altă dată. Călătoream pe aceeaşi rută. Mergeam acasă. Priveam pe geam şi mă gândeam. Ceilalţi călători din compartiment dormitau, doar un bătrân, evident mai bine îmbrăcat decât ceilalţi, citea atent „Scânteia”. “Scânteia” e ziarul Partidului şi oricât ai vrea nu poţi găsi în el un articol ce poate fi citit. Duhneşte a propagandă, dar bătrânul citeşte la fel de atent cum ar citi un englez care se respectă „The Times”. La un moment dat mă învredniceşte cu o privire şi suspină:
— Noi, românii suntem un popor romantic, îndrăgostit de natură. „Codrul frate cu românul”.
— Da, Abel şi Cain erau fraţi…
I-am spus bătrânului că poporul nostru nu prea şi-a respectat codrul. Nu-l respectă nici acum. Nu iubeşte natura. I-am spus că expresia aceasta atât de des folosită „Codrul frate cu românul”, devenită proverbială, nu are nici o acoperire reală. A afirma că iubeşti natura nu implică să o respecţi, cel puţin în ţara noastră…
Ceilalţi călători deveniseră atenţi. Bătrânul se făcuse alb la faţă. A rostit câteva fraze fără noimă, apoi triumfător a exclamat:
—Christos nu va învia a doua oară! Christos nu va învia a doua oară!
Călătorii priveau spectacolul evident şocaţi, dar un tânăr care până atunci tăcuse, i-a strigat emoţionat bătrânului:
— Dumneavoastră şi cei ca dumneavoastră veţi avea în curând o surpriză! O mare surpriză!
În compartiment s-a lăsat o linişte apăsătoare. Bătrânul, negru de furie şi-a luat geamantanele şi ne-a părăsit cu mult timp înainte de a ajunge la destinaţie.
După ce a plecat, unul dintre ceilalţi călători, care până atunci tăcuse, a spus:
— De ce v-aţi pus mintea cu ăsta? Dă-l în pizda mă-sii! N-aţi văzut cine era? N-are rost… Poate să vă facă neplăceri.
