caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Ion Lazu şi scriitorii români sub comunism

de (26-1-2014)

 
Acum câteva zile am deschis Skype-ul spre a mă întâlni pentru un moment “online” cu scriitorul Ion Lazu. Eu din Los Angeles, el de la Bucureşti. Şi îi citesc în privire şi în tonul vocii entuziasmul recentei vizite la Luxemburg. Ionu mai fusese de trei ori acolo, dar înainte de 89, în timpul anilor de comunism acerb şi niciodată nu îşi putuse lua şi soţia, pe Lidia Lazu, artistă şi poetă ea însăşi. Soţii Lazu mi-au fost oaspeţi acum 5 ani, cu ocazia unui turneu californian al Lidiei cu recitalul Izvor sonor, pe versuri de Lucian Blaga. În sfârşit, de data aceasta s-au dus împreună. O iarna blândă i-a întâmpinat spre a se putea bucura deplin de reîntâlnirea cu vechi prieteni ai lui Ionu, români şi luxemburghezi.

Ion Lazu, înconjurat de cărţile lui şi ale soţiei lui, Lidia Lazu, ţinînd conferinţa ”Situaţia dramatică a scriitorului din România în timpul comunismului,” decembrie 2013.

Ion Lazu, înconjurat de cărţile lui şi ale soţiei lui, Lidia Lazu, ţinînd conferinţa ”Situaţia dramatică a scriitorului din România în timpul comunismului,” decembrie 2013.

Între 13 şi 15 decembrie la Differdange, M.D. Luxemburg, Primăria oraşului împreună cu Asociaţia CLAE (Comitetul de Legături cu Asociaţiile Străine) au organizat evenimentul PriMots – Întâlniri ale literaturilor şi limbilor din Luxemburg. Centrele de siderurgie dar şi alte ramuri economice performante din Luxemburg au atras de-a lungul anilor lucrători din Europa veniţi spre a trăi o viaţă mai demnă decât în ţara lor de origine. Cu liberalizarea graniţelor, în ultimele două decenii aproape jumătate din populaţia Luxemburgului de astăzi este formată din străini. Deci, în mod semnificativ, în Marele Ducat sunt mulţi vorbitori şi cititori ai diverselor limbi europene. PriMots vine cu generozitate în întâmpinarea acestei noi realităţi socio-culturale.

Aflat la prima sa ediţie, evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Municipală, în noua locaţie Halle de la Chiers. Au fost invitaţi să participe scriitori din diverse ţări reprezentate în populaţia Luxemburgului: din Italia patru participanţi, câte unul din Luxemburg, Portugalia, Capul Verde, Muntenegru şi din Germania, patru din Serbia, iar din România romancierul şi poetul Ion Lazu. Iată deci prezenţa-surpriză românească în decembrie 2013 la Differdange – Luxemburg.

Reţin din discuţia noastră online: În 1979, cu prilejul primei sale călătorii în Luxemburg, Ion Lazu a ţinut o conferinţă la Centrul Cultural Marcel Noppeney din Differdange despre Cultura în România. Cu aceeaşi ocazie a avut o expoziţie de artă fotografică Pietre, deschisă vreme de 2 săptămâni la Liceul Technic din Petange, al cărui director era pe atunci dl Cornel Meder, distins cărturar luxemburghez, el însuşi poet şi eseist. Geolog de profesie, Ion Lazu a făcut cercetări de specialitate în zona Vâlceană, şi cu acel prilej l-au fascinat formele expresive ale „pietrelor” de la Oteşani – concreţiuni grezoase cu forme ovoidale sugerând chipuri antropomorfe ori zoomorfe: trovanţii. Le-a captat imaginea insolită în fotografii, le-a prezentat în diapozitive la Institutul de Geologie din Bucureşti şi apoi în expoziţii prin marile oraşe ale ţării, dar şi la Petange, iar în final a editat un album („Natura Sculptează”, ed. Sport-Turism, 1984) care s-a bucurat de un real interes. La cea de a doua descindere în Marele Ducat, 1981, în cadrul unei seri de poezie contemporană românească, s-au citit în româneşte şi în franceză poezii aparţinând la 15 autori români pe care Ion Lazu i-a considerat atât ca fiind importanţi, reprezentativi şi totodată bine traduşi în franceză. Atunci la seara de poezie românească au participat poeţii luxemburghezi Anne Berger şi Cornel Meder. Apoi Ion Lazu a publicat traduceri în română din aceşti doi poeţi, adăugând-o şi pe reputata Anise Koltz.

Vizitele lui Ion la Luxemburg înainte de decembrie 89 s-au bazat pe invitaţiile pe care i le-a făcut Cornel Meder, din partea Centrului Cultural Differdange. (În timp, dl Cornel Meder a devenit Director al Arhivelor Statului şi Membru în Consiliul de Stat al Luxemburgului). Să nu eludăm faptele: România se afla în plin comunism-naţionalist-ceauşist şi Ion Lazu vroia să-şi viziteze fratele stabilit la Luxemburg, însă autorităţile îi refuzau cu obstinaţie viza. Ion avea deja 6 cărţi apărute. S-a recurs la această cale, a invitaţiei culturale către un membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), situaţie în care a primit viza de excursie în Vest. ”Preţul” a fost rămânerea soţiei sale în ţară… Tipic pentru perioada de atunci. Jurnalul călătoriilor lui Ion Lazu din anii 79 şi 81 la Luxemburg a apărut de curând, în volumul semnificativ intitulat Vreme închisă, jurnal 1979-1989, ed. EuroPress, 2012.

Titlul prezentării lui Ion anul acesta la PriMots a fost ”Situaţia dramatică a scriitorului din România în timpul comunismului.” Ion cunoaşte bine această temă căci şi lui i-a fost foarte greu să-şi publice cărţile sub comunism. Mereu amânări, mereu probleme cu cenzura, mereu eliminarea unor pasaje neconvenabile…, aşa încât cărţile sale au apărut cu o întârziere medie de 10 ani de la predarea către editură. Din păcate, a comentat scriitorul, situaţia cărţii în România după schimbarea politică din decembrie nu a evoluat în bine, ci au survenit alte disfuncţii, printre care criza economică, dezinteresul cititorilor, circulaţia deficitară a cărţii, tirajele confidenţiale, critica dezafectată, etc.

În ultimii ani Ion Lazu şi-a adus contribuţia la păstrarea memoriei scriitorilor ce au suferit în comunism (şi au fost mulţi, aruncaţi în puşcărie, trimişi să lucreze la canal, puşi sub domiciliu forţat, sau, cazul “mai fericit”, marginalizaţi, pedepsiţi cu retrogradare şi interdicţia de publicare). Un exemplu din această ultimă categorie este Lucian Blaga, unul dintre cei mai mari poeţi de limbă română, degradat de la funcţia lui de profesor universitar şi academician la cea de simplu bibliotecar şi care, în ultima parte a vieţii n-a mai putut să-şi publice nici un volum, deşi producţia sa lirică s-a dublat în cei 17 ani de interdicţie. Începând cu 2006, Ion Lazu s-a angajat în proiectul Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi şi a montat în decurs de doar 2 ani nu mai puţin de 200 de plăci comemorative în Bucureşti, lucrând zi de zi şi cot la cot cu cei care au scris şi plasat plăcile pe zidurile caselor unde trăiseră şi creaseră reputaţii scriitori. În tot acest timp Ion a ţinut un jurnal al strădaniilor sale, iar de curând a publicat un volum intitulat Odiseea plăcilor memoriale, o carte format mare, care a apărut ca prin minune, după ce aşteptase 4 ani la o editură a USR… Cartea a avut o receptare deosebit de favorabilă în critică, la Radio şi Televiziune.

Veneticii

La lectura cu public din Differdange în sală au fost mulţi români şi luxemburghezi, cu soţiile şi prietenii lor. Mai întâi a făcut bună impresie chiar faptul că Ion s-a prezentat, după cum singur mi-a spus-o, „din spatele unui zid de 25 de cărţi” (19 ale lui, şi 5 volume de poezii ale Lidiei). Lumea a fost foarte receptivă deşi speech-ul lui Ion s-a prelungit aproape o oră. Ca să câştige timp pentru toate câte erau de spus, Lazu a decis să vorbească în româneşte, căci majoritatea celor din sală cunoşteau limba sau erau acompaniaţi de persoane care le puteau traduce. In sală a fost o tăcere deplină.

La finalul expozeului său despre situaţia dramatică a scriitorului român în perioada dictaturii comuniste, Ionu a citit doua paragrafe din romanul sau cel mai important, Veneticii. Lectura lor în limba franceză a fost făcută de Lidia Lazu, versiunea franceză aparţinând scriitoarelor Elisabeta Isanos (poetă ea însăşi, fiica Magdei Isanos) şi Mariana Petrecuse. În continuare Lidia a citit 7 poeme ale lui Ionu în română şi versiunea lor franţuzească datorată Elisabetei Isanos şi lui George Astalos. Spre finalul lecturilor, pentru că în conferinţa sa Ionu îl menţionase pe Blaga, Lidia a recitat două poezii de-ale marelui poet român, Dorinţa, în română şi franceză, iar la rugămintea soţului ei şi capodopera lui Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii …

Fragmentele care s-au citit din Veneticii a fost cel al plecării din curtea casei din Cioburciu iar şi o secvenţă din copilăria mamei scriitorului, Mama Vera fiind fără îndoială personajul principal din romanul Veneticii a lui Ion Lazu. La lansarea cărţii Veneticii în 2002 Ana Blandiana şi-a exprimat convingerea fermă că “această carte va intra în istoria literaturii, aşa cum este ea, minunată. Nu cunosc în literatura română un mai frumos omagiu adus mamei …”

În convorbirea noastră pe Skype, Ion Lazu îmi povesteşte un moment de neuitat din frageda lui copilărie. Într-o dimineaţa, pe când nu avea decât 2 sau 3 ani – şi ştie vârsta căci are punctul de reper al plecării lor din Basarabia, în martie 1944 spre a se stabili în Oltenia -, Ion-copilul porneşte pe o ulicioară care ieşea în câmp. Tocmai atunci a apărut un taur furios, răzleţit de cireadă, năvălind pe ulicioară, mugind… Mama îl aude şi îngrozită fuge spre copilul ei, direct prin grădină. Se apleacă peste gard şi îl saltă pe copil în ultima clipă din faţa coarnelor taurului … Iar Ion îşi mai aduce aminte şi astăzi senzaţia braţelor salvatoare ale mamei lui… E cea mai îndepărtată amintire clară pe care o are din prima copilărie.

Părinţii (de Ion Lazu)
(Fratelui meu Gelu)

Tremur şi tac:
Ce mult v-aţi schimbat
De când am plecat
Cât aţi pierdut
Din trup din glas.

Nu v-a mai rămas
Decât un fir vibrând
Care vă ţine sufletul
Pe sub stern atârnând.

Atât de scăzuţi subţiaţi
Că aţi încăpea desenaţi
Unul lângă altul
Pe uşile împărăteşti.

Am un crâncen dor
Între voi să adorm
Ca demult în pruncie.

Întinşi alături la noapte
Şi cât loc între noi!
Oare ne-om mai trezi
Careva?
1981

După conferinţă şi lectură a avut loc o vânzare de cărţi. Autorii au acordat numeroase autografe. Unele persoane au cumpărat câte 2-3 volume. Ar fi putut să se vândă şi mai multe dar Ionu şi Lidia nu mai aveau exemplare din titlurile solicitate, cum de altfel nu le mai au nici în România, publicarea fiind făcuta în număr mic dat fiind costul prohibitiv.

Apoi a urmat un cor românesc “Voci din Carpaţi” şi cum era în preajma Crăciunului au cântat colinde. Interesant este că din acest cor face parte şi o luxemburgheză care s-a îndrăgostit pur şi simplu de muzica românească, şi-a cumpărat un costum popular pe care îl poartă cu drag şi mândrie şi merge peste tot să cânte cu acest cor.

Scriitorii Cornel Meder şi Ion Lazu,  la PriMots, Differdange, G.D. Luxemburg, Decembrie 2013

Scriitorii Cornel Meder şi Ion Lazu la PriMots, Differdange, G.D. Luxemburg, Decembrie 2013

Ion a avut două bucurii mari la evenimentul din decembrie 2013: satisfacţia de a fi vorbit în mod convingător despre situaţia scriitorului din România şi revederea cu Marcel Krippler, prieten de decenii (căsătorit cu o româncă!) şi cu scriitorul Cornel Merder care, deşi în vârsta (75 ani), în refacere după un atac cerebral şi având nevasta bolnavă la pat, a ţinut neapărat să vină să-l revadă pe Ion. Apoi Cornel Meder l-a rugat pe Ion să-i trimită cele două fragmente citite la eveniment precum şi poeziile prezentate pentru a i le publica în următorul număr din revista Galerie, al cărei director este – o revistă voluminoasă ca o carte, cu profil cultural-literar şi de pedagogie.

Ion i-a făcut cadou lui Meder cartea artizanală pregătită special pentru acest eveniment în numai 10 exemplare şi pentru care Ion a folosit coperta cărţii „Bucuria privirii” în care plănuise să-şi publice însemnările din primele lui două călătorii în Luxemburg. În această „cărţulie” a pus o prezentare a sa, preluată din Crispedia.ro, fotografii de la Luxemburg din 1979, 1981 şi 1985, Invitaţiile culturale semnate de Cornel Meder, a pus şi câteva „pietre” care figuraseră în expoziţia pe care dl Meder i-a găzduit-o la Liceul Technic Petange. Câteva fotografii de la serata literară din 1981, copertele unor cărţi de-ale sale, scanări ale unor pagini olografe cu poezii de pe vremea călătoriilor sale în Marele Ducat şi spre final cele două fragmente din Veneticii, cu traducerea lor în franceză.

Constatând că în rafturile bibliotecii municipale care a găzduit evenimentul cultural de extindere europeană nu se află nici o singură carte de limbă românească, Ion Lazu s-a decis să doneze pe loc bibliotecii respective 10 cărţi de-ale sale, în ideea de a se constitui aici un nucleu de carte românească, aducătoare de cititori dintre conaţionalii noştri stabiliţi în Marele Ducat dar care doresc să se nutrească în continuare din spiritualitatea ariei carpato-dunărene. Donaţia s-a constituit din cele mai recente titluri ale scriitorului. Cărtile lui Ion si Lidia Lazu se pot gasi pe Internet, accesând site-ul www.bibliotecaeuropeana.ro. Ţi se prezintă cca. 10 pagini de la începutul cărţii şi dacă îţi place o poţi descărca/cumpăra în format digital.

În trecut am scris despre romanul Veneticii şi l-am menţionat şi în interviul care mi s-a luat la radio în Melbourne când am amintit şi despre recitalurile Blaga ale Lidiei, invitată de mine în California, cât şi despre trilurile ei de privighetoare intercalate printre versuri şi duioasele ei poezii californiene. Romanul Veneticii m-a captivat atât prin frumuseţea scrisului, prin puterea şi sugestivitatea descrierilor de personaje şi situaţii, cât şi pentru universalitatea fenomenului de „dezrădăcinare forţată” şi de restabilire în locuri noi şi printre oameni cu alte firi, cu alte obiceiuri. Trăiri şi simţiri pe care eu, ca şi noi toţi românii din diaspora, în alt context, dar cu aceeaşi durere şi frustrare, le-am încercat.

Conferinţa ţinută de Ion Lazu în Luxemburg marchează o lăudabilă acţiune de prezentare a culturii româneşti peste hotare.

© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru acest material.

Referinţe pe Interet:

Blogul Literar/Cultural al scriitorului Ion Lazu : aici

Prezentare a scriitorului Ion Lazu în Crispedia.ro: aici

Izvor Sonor – Recitaluri de poezie Blaga in California, Lidia Lazu, Mai 2005.

Lucian Blaga sarbătorit în California : aici

Lidia Lazu recitand Blaga: Eu nu strivesc corola : aici

Natura Sculptează , ed. Sport-Turism, 1984 : aici

Odiseea Pietrelor Memoriale – Ion Lazu Intrusii, 2012 : aici

Adresa de unde se pot descărca/cumpăra cărţi româneşti în formă digitală pe Internet: aici

Vreme închisă, jurnal 1979-1989, ed. EuroPress, 2012 : aici

Articol despre articolul Veneticii în revista CLIPA, Ediţia: 947-03 Iulie, 2010 – Anul XX » Cultura – aici

Veneticii – unde puteţi descărca cartea : aici

Ileana Costea, 22 Ianuarie 2014

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Viaţa evreilor din România în anii 1940: din „Jurnalul” lui Mihail Sebastian

Altădată… antisemitismul era bestial, dar în afară de lege… şi oricând, măcar de formă puteai să apelezi la autoritatea de...

Închide
18.222.166.162