Astăzi poetul sibian Wolf von Aichelburg ar fi împlinit un secol şi doi ani.
Nu pot crede că nisipul din clepsidră cerne anii şi ne acoperă într-o fâşie măcinată de valuri.
Omul şi poetul Wolf von Aichelburg a trăit mereu drama unui Ovidiu exilat.
Iubitor al poeziei lui Valery, al metaforizării elementelor din jur în simbol, în încifrare, Wolf îmi spunea mereu că inspiraţia nu e numai în Parnas, în reverii, ci în natura din jurul nostru.
Încarcerat la Aiud, la Canal, cu domiciliul forţat în Bărăgan, au fost momente în care îşi scria, rescria poemele în memorie.
A tradus şi a iubit poezia lui Ion Barbu.
Adoră ideea de poezie ca joc. Viaţă şi poezia se intersectează în reiterarea imaginii smochinului, a florilor de pe malul fluviului, a pinilor din Roma.
Îmi povestea că la moartea lui Stalin se afla în Aiud. A fost un moment de mare bucurie pentru intelectualii întemniţaţi. Difuzoarele din închisoare transmiteau pasaje de muzică simfonică printre care şi Eroica.
Multe dintre poeziile sale se colează pe o secvenţă din existenţa să.
Îi plăcea să înoate şi era mereu fascinat de apă, de mare, de ducă argonautica.
Într-o comună din Judeţul Galaţi, unde era forţat să presteze o muncă de om de serviciu la şcoală.
Îi plăcea să-şi petreacă vara în crângurile de pe malurile Siretului. Unul dintre puţinele inele cu blazon, moştenite de la părinţi – descendenţi ai unor familii nobile din Evul Mediu – i-a alunecat de pe deget în apele răului.
Cu această ocazie a scris un poem cu titlul : Inelul (Der Ring). Scria că inelul pierdut e “Saturn şi soare, gheaţă şi foc, / acum fără lumina şi fără cârma / Scufundat în adâncuri făr’ de somn în nisip.”
Într-o ultima întâlnire cu el la Freiburg, în apartamentul lui din Landswasser îmi confia că toată viaţă i-a fost nu numai încercare, dar şi un joc în mâinile crezului sau poetic în forţă de purificare a mesajului estetic.
Regăsesc şi astăzi cuvintele sale într-un poem: A fost un joc (Es war ein Spiel):
‘A fost un joc şi rod să fie / nu era niciodată îndeajuns şi se găseşte acum acoperiş şi vin ?”
Multe dintre poeziile sale reiau ideea de “oaspete uitat”, de înstrăinat de el însuşi, de suferinţele unei existenţe.
