Iubitorii muzicii în general şi a celei clasice în special sunt puşi în faţa unei misiuni imposibile.
Cum vor putea ei descoperi creaţiile care sunt cel mai aproape de inima lor? Muzicienii lumii au creat mii, zeci de mii. Imposibil să le cumperi sau audiezi pe toate la concerte.
Internetul le dă însă şansa unică de a putea asculta fragmente din, virtual, toate creaţiile muzicale existente pentru ca apoi să aleagă cel puţin din ele pe cele care li se potrivesc. E cu mult mai mult decît să alegi orbeşte.
În scurtul eseu care urmează vreau să împărtăşesc impresiile subiective la ascultarea unei piese muzicale care mi-a devenit deosebit de dragă: Concertul nr 3 pentru pian şi orchestra de Serghei Rahmaninov. Comentariile mele sunt de simplu spectator şi nu de muzicolog.
O lucrare muzicală… accesibilă
Să pornim de la interpretarea pianistei argentiniene Martha Argerich într-o înregistrare din 1982.
În aceasta, un ascultător, unul din cei 1.350.000 (cine a spus că muzică clasică nu e iubita?!), Peter Buehler, comentează:
I am not a musician, but a truck driver (son of a bus driver). I had this taped from an NPR program, and this music carried through the night aş I drove through the Nebraska on my way to Colorado (no good radio out there and I didn’t have XM). Thanks God for inspiring this guy to write such a beautiful piece!! (amen).
Ar mai fi ceva de adăugat la ceeace ne împărtăşeşte acest şofer de TIR din tată în fiu? De fapt, nu!
Faptul că îmi permit să nu mă opresc aici îl pun pe seama unor gînduri pe care doresc să vi le împărtăşesc. Am ascultat de cîteva ori concertul fără să am prilejul încă să-l audiez anul viitor într-o sala de concert. Asta se va îndeplini, sper, în mai 2014, cînd pianista ucraineancă Valentina Lisitsa va concerta la Norrköping, Suedia. De şi mai multe ori am ascultat primele trei minute ele concertului. Despre aceasta vreau să va relatez în eseul de faţă.
O radiografie subiectivă a primelor trei minute
Partitura debutează cu o introducere de mare simplitate susţinută de fagot şi clarinet (re… mi-re…) dublate de o linie simplă a başilor şi violoncelelor re\la, re\. Total 3 măsuri. Atît de simplu încît poate puţini compozitori s-ar îndură şi ar îndrăzni.
Nota. Indicatiile de timp sunt masurate de la inceputul inregistrarii (si nu ale piesei).
Îmi creează imaginea unui mic grup de oameni, familii, care într-o duminică dimineaţă, pe o stradă liniştită şi se îndreaptă sporovăind în surdină spre un loc de picknick.
Pe acest fond, în măsura a III-a apare un personaj care iese în evidenţă prin tonul mai intens al vocii şi prin singurătatea lui. Este pianul, care are ceva de spus acelui grup paşnic şi oricui ar vrea să-l asculte. Tonul vocii lui este duios dar îngrijorat, parcă încearcă să se alăture acestor oameni că să le povestească ceva important din ceeace i s-a întîmplat.
Linia melodică este simplă, nepretenţioasă, cam la fel cu conversaţia ,,grupului” dar iese în evidenţă printr-o umbră discretă de melancolie şi durere.
Se vede că aproape de la început se înfiripează un dialog, poate fără cuvinte la început, între pian şi orchestra. Această urmăreşte într-o gradaţie crescătoare reacţia tot mai profundă a pianului. Linia melodică a pianului introduce replici noi (minutul 1:05) la care orchestra, ,,grupul de trecători” reacţionează cu tot mai multă atenţie şi comentarii proprii.
De unde la început pianul era un ,,trecător” mai vorbăreţ care mergea paralel cu grupul (orchestra), treptat se înfiripează din ce în ce mai mult un dialog.
Se observă că pianul reuşeşte să fie tot mai convingător. Relatările lui, pline de îngrijorare dar şi de farmec au ecou – minutul 01:28.
La 01:33 pianul îşi termină povestirea şi începe o avalanşă de arpegieri percutive dar care prin tulburarea lui crescîndă îşi pierde coerent unui dialog. Devine un fel de monolog, cu lamentări şi îngrijorări care îl fac să pară că şi-a pierdut tot mai mult cumpătul: nu mai are nimic de spus şi nu mai speră nimic. Îşi continuă mersul alert.
Este momentul (01:38) cînd orchestra (familiile paşnice plecate în plimbare) preia, la început cu nedumerire, mai apoi cu tot mai multă convingere, tot mesajul pianului (linia melodică cu care acesta îşi începe discursul) că să îl întoarcă pe toate părţile, cu rezonanţă specifică pe care un grup întreg de oameni o poate da.
„Aţi auzit ce vrea să spună… oare o fi adevărat …?” pare a îngîna orchestra, aici alăturîndu-i-se viorile, reluînd linia melodică a pianului. Si în acest interval , pianul, după ce şi-a încredinţat mesajul orchestrei, îşi continuă avalanşa dramatică de arpegieri de acum parca indiferent la reacţia grupului.
Mai apoi însă, întrerupîndu-şi rafala de arpegieri disperate, pianul revine (01:54), cu o nouă melodie, supralicitînd prima idee încredințată. Foloseşte o modulaţie pasageră de profund impact, care induce ascultătorului sentimente confuze, de durere, plenitudine.
Pînă la 02:07 pianul dezvoltă această temă secondat de orchestră, care în același timp repetă, ca pentru ea însăşi, oarecum nedumerită, tema iniţială a pianului.
În continuare, cam pînă la minutul 3:00 pianul îşi reia avalanşă de arpegieri, pierzîndu-şi parcă dorinţa, cumpătul şi puterile de a comunica cu ceilalţi, şi continuîndu-şi monologul a cărui coerentă este pe alte nivele, mai puţin coerente şi senine, decît tema lui iniţială.
Mă opresc aici cu comentariile asupra partiturii, lăsînd plăcerea cititorilor de a ascultă tot concertul într-una din multele versiuni existente. Pe YouTube pot fi ascultate pentru documentare versiuni ale pianiştilor Martha Argerich, Olga Kern, Valentina Lisitsa, Horowitz, Yefim Bronfman, Yuja Wang, Lang Lang, Alexis Weissenberg, Horowitz, Nikolai Lugansnky şi a compozitorului însuşi.
După părerea mea, valoarea acestui concert este foarte puternic determinată de dramatismul primelor trei minute din cele aproape 45. Impresia mea este că, în mod riscant pentru restul piesei, compozitorul, Rahmaninov, reuşeşte parcă în aceste 3 minute să „spună totul”.
Metafora la care m-am gîndit spontan, transpunindu-mă, în acea senzaţie de abandon pe parcursul celor trei minute, este următoarea.
Un personaj care se simte absolut sănătos, nimereşte printr-o derulare rapidă şi violentă în moarte clinică. După ce orice speranţă este pierdută, se trezeşte în mod miraculos la viaţă. Află ce i s-a întîmplat, şi, deşi se simte perfect, i se spune că nu mai are de trăit mai mult de o săptămînă.
Acestea sunt gîndurile care îmi vin în minte ascultînd acest pasaj de trei minute din prima parte, Allegro mă non troppo. Faptul că partea e scrisă în gama minoră – re – nu este nici ea întîmplătoare.Cu alte cuvinte, în decursul celor trei minute, dacă eşti suficient de atent şi sensibilizat, „pe fază” simţi că ai înviat din morţi dar că retrăieşti doar un moment pasager dintr-o viaţă pe care nu vrei să o părăseşti dar care ştii că va lua în curînd sfîrşit.
Ce se întîmplă în tot restul concertului, mă veţi întreba, dacă eu susţin că în numai trei minute compozitorul spune deja „totul”?
Continuarea nu este de prisos. Rahmaninov ne poartă prin intermediul pianului şi al orchestrei în ritm cînd zbuciumat, cînd întrerupt de momente de meditaţie, printr-un univers cu piscuri abrupte, văi cu torente vijelioase sau întinderi de apă maiestoase. O călătorie în care pianistul execută un maraton dramatic şi care pe spectatorul atent îl poartă pe tărîmuri nebănuite în el însuşi.
O călătorie al cărui mare pericol este o dependenţă – dulce – pe viaţă.
Dacă Ceaikovski îl socotește pe Mozart ca fiind Isus-ul muzicii, o altă întrebare rămâne deschisă: cum îl putem numi pe Creatorul acestui concert, Rahmaninov…?
***
Aş recomanda pentru ascultat versiunea interpretată de relativ tînăra Olga Kern. Pianista, după părerea mea de simplu ascultător, reuşeşte să interpreteze partitura cu un grad deosebit de expresie.
Sper că în continuare să vă puteţi delecta cu un concert pe viu sau cu ascultarea unui disc la aparatura dumneavoastră – difuzoare sau căşti – de performanţă. Făcînd asta, pe lîngă bucuria pură obţinută, vom susţine financiar şi moral pe pianiştii şi ceilalţi muzicieni care ne-o oferă.
Aştept impresiile şi părerile cititorilor, în special ale acelora care au ascultat sau vor asculta această capodoperă.
—————————————
Cîteva referințe:
Serghei Rahmaninov: http://ro.wikipedia.org/wiki/Serghei_Rahmaninov
Olga Kern: http://www.olgakern.com/page/en/11/biography/
Martha Argerich: http://en.wikipedia.org/wiki/Martha_Argerich
Nu întâmplator domnul Petrineanu si-a ales acest titlu: Sergei Rahmaninov este considerat cel mai bun pianist din toate timpurile.
Muzica este limbajul sufletului care nu te oboseste niciodata.Indiferent daca esti trist sau melancolic, vesel sau fericit, muzica te face sa te simti mai îngaduitor, mai nobil…
Revista australiana Limelight a întocmit o lista cu primii 10 cei mai mari pianisti din toate timpurile:
10 Artur Schnabel (1882-1951)
9 Wilhelm Kempff (1895-1991)
8 Alfred Brendel ( * 1931 )
7 Glenn Gould (1932-1982)
6 Alfred Cortot (1877-1962)
5 Emil Gilels (1916-1985)
4 Arthur Rubinstein (1887-1982)
3 Sviatoslav Richter (1915-1997)
2 Vladimir Horowitz (1903-1989)
1Serghei Rahmaninov (1873-1943)
Din generatia mai tânara sa îi amintim pe Rafał Blechacz http://youtu.be/RoIOJpw-QTk , Ingolf Wunder http://youtu.be/9EiSppzKSM4 , Fazil Say http://youtu.be/MFSm5_4afro ,Valentina Lisitsa http://youtu.be/RCucnn-95nY , Yundi Lihttp://youtu.be/tvm2ZsRv3C8 , Lise de la Salle http://youtu.be/KCcWBvcPMUg
Sau Martha Argerich care are niste abilitati tehnice pe tastatura de neegalat http://youtu.be/0rCchEtSUpk
Friedrich Gulda http://youtu.be/jhidkzL6TWU
Helene Grimaud http://youtu.be/W46JgM-K5SI
Eva Kupiec http://youtu.be/TesMKDaK_vE
Michael Korstick http://youtu.be/PgM9L–J1LY
Si lista ar putea continua…
De secole, sunetele acestea inconfundabile ale acestui instrument versatil fermecat, plin de viata, ne atrage în vraja lui magica.Din vremuri de demult, Chopin, Mozart și Beethoven au deschis noi perspective muzicale ale lumii.
Pentru ca suntem în preajma sarbatorilor de iarna, dati-mi voie sa va bucur sufletul cu o surpriza muzicala:
http://youtu.be/n543eKIdbUI
Da, l-am găsit, Viktor Erescu interpretînd același concert:
http://www.youtube.com/watch?v=g8D45bRuNX0
Multumesc pentru comentarii si sugestii. Dupa parerea mea, farmecul acestor auditii paralele este printre altele sa urmăreşti si cum diferă interpretările si contribuie acestea la intarirea mesajului compozitiei.
O alta piesă încărcată de dramatism a lui Rachmaninov este Moment muzical nr. 4 in mi minor.
Recunosc ca m-am abatut putin de la subiect (scuze, domnule Petrineanu), dar am vrut sa fac cunoscuti si alti pianisti extraordinari.
Revenind la Rachmaninov, as mai adauga ca înainte de a începe concertul nr 2, în 1897, pianistul suferea de o serioasa criza de creatie. Rasfatat pâna atunci de succes, el s-a simtit brusc în imposibilitatea de a apare cu o noua creatie în fata publicului.De aceea,a cazut singur în autoîndoiala si apoi în depresie. A fost sfatuit de rude sa înceapa o terapie si cel care a reusit sa-l trateze cu succes, cu ajutorul hipnozei, a fost neurologul Dahl.
Rachmaninov avea sa scrie mai târziu: „Auzeam zi de zi, în timp ce dormeam în camera de tratament a doctorului Dahl, mereu aceeasi formula hipnotica – „Îti vei scrie concertul, vei lucra cu mare usurinta … Concertul va fi de o calitate excelenta …”
Au fost întotdeauna aceleași cuvinte, fără întrerupere. Deși poate părea de necrezut, aceasta terapie într-adevăr m-a ajutat. In vara am inceput sa compun. Materialul a crescut și noi idei muzicale au început să se amestece în mine.”
La concertul nr 3 pentru pian şi orchestra de Serghei Rahmaninov un mare succes l-a avut si David Helfgott http://youtu.be/kECQ_7QoMPs , cel care l-a inspirat în filmul „Shine – Sleeping in Light” (1996) pe regizorul Scott Hicks. Filmul reda povestea adevărată a pianistul australian, care, după un concert în Londra, are o cadere nervoasa si îsi petrece zece ani în psihiatrie: http://youtu.be/BXTH0QIC1LE
http://youtu.be/HEiYCoHLoJY
Pentru cei interesati de explicatii mai conforme exista descrierea tehnicilor componistice din prima parte in Wikipedia – Compositional style:
http://en.wikipedia.org/wiki/Rachmaninov
Apoi o descriere mai amanuntita in http://en.wikipedia.org/wiki/Piano_Concerto_No._3_(Rachmaninoff) – Allegro ma non tanto
Am citit aceste texte citate din Wikipedia dupa ce am ascultat concertul si dupa ce am simtit nevoia sa-mi impartasesc impresiile.
Daca nu ma insel, analiza din Wikipedia confirma ceeace am simtit. O iau ca pe o dovada asupra soliditatii si fortei acestei creatii, a faptului ca in mijlocul tuturor impresiilor subiective traite independent de diferiti ascultatori cu diferite profile culturale, se decanteaza un set de trairi comune. Faptul ca ele sunt induse la indivizi diferiti din epoci diferite este evident meritul acestui compozitor si al muzicienilor care îi transpun opera (dirijori, instrumentisti).
„Rach 3” – dupa cum este cunoscut acest concert in mod ‘afectiv’,a fost conceput de catre Rachmaninov ca un ‘vehicol’ musical pentru primul sau turneu in Statele Unite in 1909 si spre deosebire de ‘Rach 2’, a le carei prime note au fost associate cu clopotele biserici, nu are o descriere narativa specifica a autorului.
Personal prefer nu unumai interpratarile compozitorului – care pot fi gasite pe CD-ul RCA 090266158 2 – insa si cele a le lui Horowitz – probabil singurul interpret,de altfel foarte bun prieten cu Rachmaninov, care shi-a permis diferite cadenze originale cat si luxul,rezervat compozitorului, de omiteri sau chair adaugari, in afara ‘dreptului’ acordat de carre compositor la o singura cadenza originala, in virtuatea protenie lor cat si cu aprobarea socrului lui Horowitz – Arturo Toscanini.
Cat despre mult discutata perioada de declin nervos a lui Rachmaninov, cauzata, pe semne de esecul primului sau cancert de pian, se pare ca in realitate o conributie importanta la aceasta perioada de declin a avut-o o vizita facuta de catre Rachmaninov si bunul sau prieten, Shaliapin batranului Lev Tolstoi, caruia Rachmaninov I-a interpretat cateva din lucrarile sale la care Tolstoi a facut aprecieri deosebit de negative…
Rach 3 ramane unul dintre cele mai dificile concerte si tot odata o recompense celor care se delecteaza intotdeuna la fiecare nota a s-a – ca si subsemnatul.
P.S.: exista si teoria ca acest concert a fost compus la sugestia bunului prieten al lui Rachmaninov – Skriabin – ceace poate fi ‘justificat’ si prin faptul ca Rachmaninov, care fusese un inversunat opponent al ‘bolshevismului’ a fost ‘reabilitat’ la putin timp dupa moartea sa in 1943 de catre Molotov, al carui nume de familie ‘adevarat’ era Scriabin si despre care muti istorici sustin ca ar fi fost, intradevar, inrudit cu cunoscutul compositor rus, foarte bun prieten a lui Rachmaninov.
O mica adaugare la cele de mai sus:
unul dintre scopurile turneului lui Rachmaninov in SUA din 1909 a fost acela de a-si cumpara un automobil cat se poate de rapid din banii de pe urma turneului.
Una dintre pasiunile lui Rachmaninov erau automobilele deosebit de rapide si nu rare ori isi ‘scotea’ automobilul la o ‘tura, mai ales in jurul resedintei sale din Elvetia.
Rachmaninov nu a fost primul compozitor rus care a vizitat Statele Unite.
Ceaikovsky – care a fost unul dintre primi sustinatori a lui Rachmaninov, pina la moartea sa ‘prematura’ cam prin 1893, a ‘colindat’ deasemenea Statele Unite unde, de fapt a avut loc premiera mult apreciatului concert de pian no.1 – solist fiind Hans v. Bullow – primul sotz al Cosimei Wagner, fiica lui Liszt si apoi sotia lui Wagner.
In urma turneului sau in SUA, Ceaikovsky a ‘adus’ in mod foarte discret cu el in Rusia un instrument ‘proaspat’ inventat in USA – celesta – folosit pentru prima oara de catre Ceaikovsky in baletul ‘Spargatoru de Nuci’.