Spre informare: D-lui Traian Băsescu – preşedintele României, D-lui Călin Popescu Tăriceanu – prim ministru, D-lui Nicolae Văcăroiu – preşedintele Senatului, D-nei Laura Codruţa Kovesi – procuror general, D-lui Tudor Chiuariu – ministrul Justiţiei, D-lui Jose Manuel Durao Barroso – preşedintele Comisiei Europene, D-lui Hans-Gert Poettering – preşedintele Parlamentului European, D-lui Franco Frattini – vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar pentru Justiţie, D-lui Jaap de Hoop Scheffer – secretar general al NATO, D-lui Nicholas Taubman – ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.
Argumente pentru amendamentul la Legea lustraţiei referitor la interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru responsabilii crimelor din decembrie 1989 şi iunie 1990
Stimate Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Vă prezentăm expunerea de motive pentru amendamentul propus de noi la Legea lustraţiei care va fi votată de Camera Deputaţilor în toamna acestui an, referitor la interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru responsabilii crimelor din decembrie 1989 şi iunie 1990.
Lustraţie înseamnă interdicţie luminoasă aplicată persoanelor nedemne de a ocupa funcţii publice. Este evident că cele mai nedemne persoane din România sunt cele responsabile pentru masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990. În decembrie ’89 şi iunie ’90 au fost ucişi peste 1100 de oameni. „Să nu ucizi!” spune Biblia. Să nu ucizi un om, darmite peste 1100 de oameni. Dintre aceştia, Ceauşescu are pe conştiinţă 162. Restul de 942 de crime au fost comise după preluarea puterii de grupul condus de d-l Ion Iliescu.
Pentru a nu fi judecaţi, vinovaţii s-au instalat în fruntea statului alături de alţi reprezentanţi ai comunismului, care-a fost învins de revoluţie doar în aparenţă. Ca reacţie la confiscarea acesteia, Proclamaţia de la Timişoara din martie 1990 a subliniat înainte de toate că revoluţia a fost „categoric anticomunistă”, cerând ca urmare aplicarea lustraţiei anticomuniste. Proclamaţia a însemnat începutul revoluţiei de catifea continuată la Bucureşti prin manifestaţia din Piaţa Universităţii, reprimată bestial în iunie ’90, odată cu presa independentă, partidele istorice şi societatea civilă.
Conform actului de stat al condamnării crimelor comunismului, Proclamaţia de la Timişoara şi manifestaţia din Piaţa Universităţii au fost “momente constitutive şi reprezentative ale Revoluţiei anticomuniste începută în decembrie 1989.”
Autorii masacrului din decembrie ’89 şi ai fratricidului din iunie ’90 au înfăptuit cea mai mare dintre crimele regimului comunist. Nicăieri în Europa nu s-au înregistrat victime la căderea comunismului. În schimb, în România a fost un masacru incredibil. Şi totuşi, vinovaţii sunt încă nepedepsiţi. Mai mult: de peste 17 ani, cei implicaţi în crime istorice infestează viaţa publică din România şi ne dau lecţii de demnitate chiar de la înalta tribună a instituţiilor statului, în frunte cu d-l Ion Iliescu – preşedinte al României timp de 11 ani. Abia acum Justiţia începe să-şi facă datoria. Nemaiavând imunitate prezidenţială, d-l Iliescu este în sfârşit urmărit penal pentru crime şi învinuit pentru genocid. Cu toate acestea, nu are demnitatea să se retragă din Parlament şi din PSD care, solidarizându-se cu cel anchetat penal, acuză fără temei Justiţia de injustiţie, ignorând principiul fundamental al separaţiei puterilor (parlamentară, executivă şi judecătorească) într-un stat democratic, cu toate că respectarea acestui principiu este obligatorie conform articolului 1 al Constituţiei.
S-ar putea obiecta că prezentul amendament la legea lustraţiei ar fi de prisos, întrucât legea interzice celor condamnaţi penal prin hotărâre judecătorească definitivă să candideze la demnităţile statului. Dar, de peste 17 ani încoace, autorii crimelor nu au fost nici măcar judecaţi întrucât Justiţia a fost oprită să-şi facă datoria. Conform celor afirmate de d-l generalul-magistrat Dan Voinea, numărul învinuiţilor este de 34 în cazul evenimentelor din iunie ’90, şi semnificativ mai mare în cazul celor din decembrie ’89.
Pentru ca actuala lege să-i fi exclus din viaţa publică pe cei vinovaţi pentru cele peste 1100 de crime din timpul revoluţiei, aceştia trebuiau condamnaţi definitiv încă de la începutul anilor ’90. Dar până acum, cu excepţii care confirmă regula, nici măcar n-au fost trimişi în judecată. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi, vor avea dreptul la apel, apoi la recurs, şi abia în final s-ar putea pronunţa condamnarea definitivă. Tocmai de aceea, legea lustraţiei nu trebuie să permită celor învinuiţi pentru crimele din decembrie 1989 şi iunie 1990 să ocupe funcţii şi demnităţi publice, până la probarea nevinovăţiei lor.
Legea trebuie să prevadă obligaţia Justiţiei de a finaliza cercetările “cu maximă celeritate”, în regim de “reducere a duratei procedurii judiciare”, aşa cum s-au angajat în scris atât procurorul general cât şi ministrul Justiţiei. Într-un asemenea proces – de interes naţional, legea trebuie să pedepsească cu severitate extremă orice acţiune de imixtiune în Justiţie, de ameninţare sau de corupere a reprezentanţilor acesteia.
Procesul crimelor din timpul revoluţiei anticomuniste trebuie să aibă statutul cuvenit celui mai important proces al Justiţiei române. Importanţa lui este esenţială. Prin acest proces am putea cunoaşte întregul adevăr despre istoria recentă a României. Cunoaşterea acestui adevăr va face posibilă reforma morală a societăţii româneşti.
9 septembrie 2007
Cu încredrea că nimic bun nu poate fi clădit pe neadevăruri şi crime.
Sorin Ilieşiu – Alianţa Civică
Teodor Mărieş – Asociaţia 21 Decembrie 1989
Liviu Antonesei – Fundaţia Culturală Timpul – Iaşi
Antonie Popescu – Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990
Pompiliu Alămorean – Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara
George Costin – Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989