Dar nu mai merg cu tine la muzeu,
Doamne fereşte!
Fie ce-o fi!
Două ore ţi-a luat să te pregăteşti.
Două ore de întrebări,
Două ore de aşteptare.
„Ce rochie îmi propui să îmbrac, dragă?”
„Eh, oricare.
Alege şi tu una, care-o fi.
Dulapul e plin!”
„Ei, nici aşa, oricare!
Mergem la muzeu, nu?”
„Da dragă, la muzeu, nu la paradă!”
„Ce zici dragule,
O să întâlnim şi familia Bot?
Rica se îmbracă întotdeauna la ultima modă;
Nu aşa, oricum.”
„Dar ce contează?
Fiecare cum se simte mai bine.”
„Da, da, dar gândeşte-te puţin la mine!
Cu ce ziceai să mă-ncalţ?”
„Nu ziceam nimic, dragă.
Ia şi tu un pantof mai deosebit.
Oricum, nu cred că e bine
Să porţi ceva cu tocul înalt.”
„Ei nu! Cum sunt eu scundă,
Fără toc înalt nu se face!
Nici nu ne-am potrivi.”
Cu cât drag te-am privit la plecare!
Erai elegantă, erai perfectă.
În decolteul cât un lac de acumulare
Pluteau trei şiraguri de mărgele mari din sticlă
Şi două lanţuri grele
Din aur de 18 karate.
Muzeul ne aştepta cu înfrigurare.
Ne-am grăbit să nu întârziem.
Nu se face!
Dan David, Los Angeles, aprilie-09-2006.